Tablitele de plumb de la Sinaia

[adipop]

Sa formam o echipa de Romani, care sa descifreze informatiile aflate pe aceste placute. Sa la gasim si pe celelalte. Exista la Pitesti inca un Om capabil, Tudor Diaconu, care ar putea sa descifreze o mare parte din aceste informatii.

[Nox]

Sã înþeleg cã nu a fost efectuat pânã în prezent nici un studiu exhaustiv asupra acestor plãcuþe?

[adipop]

Din cate cunosc, decat Mosu de la Pitesti este in masura sa faca asta. Toti ceilalti isi dau cu pararea. Este singurul Om care stie, ca stie. Are zeci de ani de cautari....Putini sunt din aceasta categorie. Eu cunosc decat 2 oameni la acest nivel. Cei mai multi, nu stiu ca nu stiu. Adica, 99,999....999 % din oameni sunt in aceasta a doua categorie, aceea a ignorantilor.

Din acest motiv, caut sa maresc echipa de cercetare.

adi

[antoniu]

putem colabora in acest domeniu, asa ca va rog sa ma contactati.. antoniu viorel butnaru .ma numesc si astept sa ma contactati pe email.... il gasiti la profilul meu.

[adipop]

putem colabora in acest domeniu, asa ca va rog sa ma contactati.. antoniu viorel butnaru .ma numesc si astept sa ma contactati pe email.... il gasiti la profilul meu.

Radi : Propun sa facem asta pe Forum. Ar ajuta si mintile celorlalti care sunt pe-aici. Chiar in seara asta discutai cu Mosu si-mi spuse ca a decriptat dupa codul Geto-Dacic, cateva placute. Rusii au mai multe. poate facem rost de ele.
Putem discuta si pe mail, bineinteles, dar asa se pierd tinerii care sunt curiosi ce se intampla...si care vor continua cercetarea respectiva.

Cele bune,
adi

[antoniu]

cred ca ar trebui sa gasim un expert care sa autentifice veridicitatea,credibilitatea si vechimea tablitelor de la Mosu.

[adipop]

cred ca ar trebui sa gasim un expert care sa autentifice veridicitatea,credibilitatea si vechimea tablitelor de la Mosu.

Radi : Mosu nu are tablite, ci desenele lor i-au parvenit.
Placutele sunt autentice, pentru ca se face mare tam-tam pe ele, mai als in cercurile din afara tarii.

[antoniu]

stimate domn aici avem o mare problema,--copii ale obiectului -subiect care...ridica urmatoarele subprobleme:1.credibilitatea sursei,2.continutul informatiei,3,concludenta inf.,4.veridicitatea(confirmare/infirmare),5.lizibilitatea inf. care tine de comprehensivitate.
                              poate postati un foto ..asa pentru iritarea spiritelor...ma intereseaza feed-back-ul........


       cu stima .avb

[adipop]

stimate domn aici avem o mare problema,--copii ale obiectului -subiect care...ridica urmatoarele subprobleme:1.credibilitatea sursei,2.continutul informatiei,3,concludenta inf.,4.veridicitatea(confirmare/infirmare),5.lizibilitatea inf. care tine de comprehensivitate.
                              poate postati un foto ..asa pentru iritarea spiritelor...ma intereseaza feed-back-ul........


       cu stima .avb

Nu am vazut dupa ce a lucrat Mosu. In seara aceasta mi-a spus. O sa vad despre ce este vorba cand ajung la el la Pitesti. Oricum vreau sa vad ce-a decriptat.
O seara buna,
adi

[antoniu]

astept cu nerabdare sa vad documentele cand ne vom vedea in mai la sesiunea de com.bucegi

[adipop]

astept cu nerabdare sa vad documentele cand ne vom vedea in mai la sesiunea de com.bucegi

R adi : Nu stiu daca ajung acolo.

[darieglobur]

buna!
m-as bucura daca ati veni cu ceva informatii suplimentare legate de aceste placute de plumb sau tablite...ce sunt acestea, ce contin, cine este Mosu, ce amestec au rusii in povestea asta etc.

[Urban]

Pe viitor, inainte sa dezvoltati un subiect si sa treceti la dialoguri de tip chat, poate faceti si o scurta descriere a subiectului....


Tablitele de la Sinaia reprezinta un set de artefacte arheologice controversate. Conform traditiei locale, sau a unor informatii care au circulat in zona la vremea respectiva, Tablitele de la Sinaia se refera la un numar impresionant de tablite de aur descoperite, cu prilejul lucrarilor de captare a paraielor Sfanta Ana si Peles, pentru aprovizionarea cu apa a Manastirii Sinaia, si de asanare a mlastinilor din Poiana Vacaria, inscriptionate intr-o limba si o scriere misterioasa. Pe langa placile de aur, lucratorii ar fi descoperit si monede de tip Maia si Sarmis, ambele tezaure considerandu-se ca ar fi intrat, in mod tacit, in posesia regelui Carol I. Astazi, Tablitele de la Sinaia, sau Tezaurul de la Sinaia se refera la un set de tablite de plumb neinventariate care se afla depozitate in subsolul Institutului de Arheologie Vasile Parvan din Bucuresti, de mai bine de un secol. Traditia locala explica existenta prezentelor placute de plumb prin ideea conform careia regele ar fi topit piesele originale, valorificand aurul in vederea finalizarii proiectului Peles, dupa ce placile ar fi fost copiate in plumb.

Context istoric
"Sa fie acest castel leaganul de veci al dinastiei mele." Acestea au fost cuvintele rostite de Carol I la 10 august 1875, in timpul ritualului de incepere a constructiei Castelului Peles. Conform scrierilor vremii, intr-un cilindru de plumb au fost puse circa 100 de monede de aur de 20 de lei, emise in anul 1868, impreuna cu un pergament pe care era scris actul de ctitorie. Cilindrul a fost ingropat sub piatra de temelie a castelului, pusa in prezenta domnitorului. Ingroparea monedelor de aur imita un stravechi obicei intalnit in toate zonele tarii (taranii mai instariti puneau sub talpa casei sau sub prag o moneda din argint sau din aur, pentru protectia locuintei si belsugul familiei care urma sa locuiasca in ea), prin gestul sau, Carol conformandu-se ancestralei traditii romanesti. Emisiunea monetara insuma in total 200 de piese, care nu au fost puse in circulatie niciodata si nici nu au fost facute mai multe pentru ca turcii, sub suzeranitatea carora se afla Romania la acea vreme, nu i-au permis domnitorului Carol al Romaniei sa bata moneda cu chipul sau.

In 1867, a fost promulgata legea noului sistem monetar. Guvernul Romaniei ajusese la un acord cu Poarta, care prevedea ca divizionara leului, banul de arama, sa poarte stema tarii, in timp ce monedele de argint si cele de aur sa fie batute cu semiluna otomana, in semn al dependentei politice. S-a trecut imediat la baterea monedelor de arama, de valoare mica, evitandu-se baterea unor monede de aur si de argint. Printr-un artificiu legislativ, au fost rezolvate temporar cele doua conditii de batere a monedelor de baza (a fost declarata legala circulatia monedelor Uniunii Latine, pana la emisiunea nationala). Acest fapt a permis aminarea baterii leului cu semiluna si totodata au fost asigurate lichiditatile necesare unei activitati economice normale. Totusi, Carol I a batut moneda de aur, in valoare de 20 de lei, mentionata mai sus, purtand efigia sa pe avers, iar pe revers fiind inscriptionata valoarea nominala, anul baterii (1868) si legenda "Carol I Domnulu Romaniloru".Afland despre manevra lui Carol I, Imperiul Tarist si cel Austro-Ungar au protestat din cauza legendei inscriptionate. Asa se face ca moneda nu a fost pusa in circulatie, iar jumatate din tirajul batut (circa 50-100 de monede) a fost ingropat la temelia Castelului Peles. Monedele ramase au fost facute cadou apropiatilor si curtenilor, unele dintre ele ajungand in colectii numismatice. Astazi, o asemenea moneda este cotata la peste 10.000 de euro...

Constructia castelului
Principele Carol, ales Domn al Romaniei in 1866, a vizitat pentru prima oara Manastirea Sinaia in 5-6 august acelasi an, ramanand fascinat de frumusetea locurilor (la vremea respectiva asezarea purta numele de Podul lui Neag). Impresionat de eforturile pe care le faceau calugarii pentru aprovizionarea cu apa a sfantului lacas, Carol se va ingriji de realizarea unor lucrari de captare a paraielor Sfanta Ana si Peles, care sa asigure necesarul de apa al manastirii. In 1873, inainte de demararea lucrarii la castel, a fost facut un schimb de terenuri intre Casa Cretulescu si Eforia Spitalelor din Bucuresti, de 1000 de pogoane, apartinand manastirii, care vor fi cumparate de Carol. In toamna aceluiasi an incep lucrarile la castel sub conducerea arhitectului Wilhem von Doderer.

Ridicarea constructiei propriu-zise a fost precedata de ample lucrari de asanare a cursurilor subterane de apa din Poiana Vacariei, cum era numit locul pe care urma sa se ridice Pelesul, si de stavilire a alunecarilor de teren. Amplul front de lucru a necesitat efortul a circa 300 de muncitori, carora le-au trebuit doi ani pentru pentru terminarea amenajarilor. In tot acest timp, Domnitorul a supravegheat personal lucrarile celui mai mare si mai important santier de pe cuprinsul vechiului regat, in veacul trecut. Regina Elisabeta nota la acea vreme: Erau italieni zidari, romani pentru terasamente, tigani salahori. Albanezii si grecii lucrau in cariere, nemtii si ungurii, ca dulgheri. Turcii ardeau caramida. Au fost maestri polonezi si cioplitori cehi. Francezii desenau, englezii masurau, astfel ca pe santier se intalneau sute de costume si se vorbeau patrusprezece limbi, se canta, se injura si se certa in toate dialectele si in toate tonurile.

Traditia locala. Referiri scrise
In lucrarea sa, jurnalistul Dumitru Manolache afirma despre "afacerea" tablitelor ca: La aproape un secol si jumatate de la punerea pietrei fundamentale a Castelului Peles, este aproape imposibil sa mai refacem, cu date certe, verificabile, istoria acelor zile. Cu atat mai putin momentul descoperirii celor doua tezaure de aur despre care am vorbit. Eforturile noastre sustinute de a gasi documente care sa ateste incontestabil existenta tezaurelor au fost zadarnice. Arhivele tac. Martorii directi au murit demult, iar rudele lor, cei care mai cunosc cate ceva despre aceasta poveste, refuza orice discutii. Bantuie inca teama ca, vorbind despre placile de aur descoperite pe pamanturile regale, ar putea fi trasi la raspundere, pedepsiti sau, de ce nu, chiar eliminati. Subiectul a devenit tabu. Iar cine indrazneste sa-l abordeze in profunzimea lui, se va lovi de o tenebroasa tacere, de o sustinuta si eficienta campanie de discreditare. De aceea, in randurile care urmeaza vom incerca sa redam ceea ce am putut descoperi [...] recurgand la putinele marturii scrise si declaratii incredintate noua. Astfel, informatiile scrise nu pot fi considerate izvoare istorice, ci reprezinta, mai degraba, culegerea unor "zvonuri ale vremii" care s-ar fi transformat mai apoi in "traditii locale", si transpunerea lor pe hartie.

Inginerul silvic Vasile Al. Ionescu
In ciuda caracterului "folcloric" al informatiilor, exista multi specialisti, precum doctorul in lingvistica romanica, Aurora Petan (aceasta le clasifica drept o traditie oralã, destul de serioasã), care nu au ezitat sa le ia in considerare sau care pleaca de la premisa ca acestea sunt adevarate. Sursa traditiei pare sa fie acelasi inginer silvic Vasile Al. Ionescu. In acest sens, Iordace si Balas Moldoveanu afirma, intr-o nota de subsol a cartii lor:

,,In anul 1875, cu ocazia construirii Castelului Peles, [...] s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise in relief si alte obiecte de aur. Din ignoranta -tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur- a fost cedat de catre guvernul procarlist Lascar Catargi domnitorului Carol I de Hohenzollern. Operatia a fost efectuata prin administratia locala si jandarmi, in cea mai mare taina si, astfel, tezaurul cu piese de aur, care ar fi fost impresionante, a disparut. Posteritatii au ramas doar copiile efectuate pe metal nepretios de autoritatile locale, la atelierele metalice [...], care au constituit nucleul fabricii de cuie, infiintata apoi in Sinaia in anul 1892. Facsimilele au ramas in pastrare la Manastirea Sfantul Nicolae din Sinaia. Traditia a fost transmisa de fostii primari ai comunei Sinaia: Gh. Gatej, I. Suvrezeanu, I. Manoilescu, Ghita Ionescu, I. Stoicescu, Gh. Matheescu, inginerul silvic Vasile Al. Ionescu,[...] domiciliat in Sinaia inca din 1921, si pe care o vizitase inca din 1912. De-a lungul vremii, a facut numeroase investigatii asupra dramei tezaurului si, incercand sa studieze si sa descifreze scrierile lor, a inmanat unele copii arheologului prof. Niculescu-Plopsor. Din cele sase inscriptii, cinci alfabetice, noi vom studia doua, de pe tablitele gasite in 1978 in muzeul Manastirii Sinaia de cercetatorul stiintific M. Dogaru, de la Institutul de Studii Istorice si Social-Politice, care ne-au fost puse la dispozitie de N. Copoiu, de la acelasi institut."

Dintr-un interviu luat de catre domnul Manolache doamnei Cornelia Velcescu, filolog si sculptor, care in perioada '70-'80 a fost implicata in traducerea celor doua piese arheologice aflate la Manastirea Sinaia, aflam posibilul numar al tablitelor, descoperite in context similar si, pentru prima oara, faptul ca scrierile erau considerate a fi de orgine geto-daca: Se vorbea despre descoperirea, in pestera Sfanta Ana pe vremea regelui Carol I, a 40 de tablite de aur de dimensiunea 15/10 cm, dar si mai mari, cu scriere daca sau getica. Doamna Velcescu isi continua relatarea, prezentand doua ipoteze, despre care se discuta in biroul profesorului Ion Popescu-Puturi (directorul Institutului de Studii Istorice si Social-Politice de pe langa CC al PCR) si oferindu-si concluzia. Astfel, se vorbea acolo ca din vanzarea aurului acestor tablite ar fi obtinut Carol I bani pentru terminarea Pelesului. Desi habar nu avea de ceea ce scria pe tablite, regele si-ar fi dat totusi seama de valoarea lor pentru studiul istoriei. De aceea, ar fi ordonat sa se faca replici in plumb. Din cate intelesesem eu, dintre acele replici se mai salvasera doar doua bucati, care se aflau la muzeul Manastirii Sinaia. Iar, intr-o alta varianta, se vorbea despre un inginer silvic, Ionescu, om foarte indragostit de comori, de muntii Bucegi. El il condusese pe cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo, venit in Romania, la pestera lui Zalmoxis, care avea o intrare secreta, cunoscuta doar de cativa ciobani, dar nedescoperita nici pana in prezent. Despre acest inginer se spunea ca ar fi descoperit 40 sau 60 de placute de aur cu scriere getica in pestera Sfanta Ana si ca el ar fi fost cel care le-ar fi subtilizat in plumb. Doamna Cornelia Velcescu intreaba retoric: Cine a facut copiile? Inginerul Ionescu sau regele Carol I?, conchizand ca, logic, raspunsul nu poate fi decat "regele Carol I'", pentru ca inginerul Ionescu nici nu era nascut atunci cand s-au descoperit placile. El a fost, se pare, doar tap ispasitor si subliniand ca piesele erau cu siguranta din aur, pentru ca stramosii nostri nu scriau pe lut, ca sumerienii.

Povestile Pelesului. Surse ale traditiei locale
Regina Elisabeta, sotia regelui Carol I, sub pseudonimul sau literar, Carmen Sylva, inregistreaza in Povestile Pelesului un alt tip de traditie, existenta anterior constructiei castelului si care se poate sa fi constituit bazele pentru traditia ulterior formata:

,,Dar aceea care torcea acolo sus, stapana cetatii, era o vrajitoare foarte rea. Piticii din munte ii aduceau tot aurul din fundul pamantului... Aurul se turna acolo farar masura, ea-l tragea la cumpana, il alegea si vai de piticul care nu aducea masura plina. Pe loc il punea intr-un cleste intre trunchiul si coaja unui arbore puternic, pana ce da cel din urma graunte de aur, sau i se prindea numai barba si atunci in zadar mai tragea in dreapta si stanga, in zadar striga: oh si vai, caci Baba Coaja se facea ca nu aude. De aceea, lumea o si chema Baba Coaja... Numai ea stia sa toarca firele de aur. Ea punea firele de aur in scule si le aseza in beciurile de sub pamint pentru sutele si sutimile de ani ce vin si trec..."

Ce s-a intamplat cu originalele? Ipoteze
Dupa cum a observat Dumitru Manolache, istoria placilor despre care, generic, se spune ca provin de la Sinaia, poate fi explicata doar in limita a patru ipoteze: prima, existenta intr-adevar a unor originale de aur care, intr-un anumit moment, au fost copiate in plumb, asa cum sustin traditia si o serie de dovezi indirecte, prezentate de noi pana acum, a doua, existenta unor placi de aur care nu au fost topite in totalitate, parte din ele pastrate de Casa Regala, ajunse fie la Moscova, odata cu Tezaurul Romaniei, fie la Banca Nationala Romana, sau, de ce nu, fie ramase la Peles [...], a treia, inexistenta unor originale de aur sau din alte materiale, situatie in care placile de plumb cunoscute astazi ar fi produsele unuia sau a mai multor fasificatori, si a patra, autenticitatea artefactelor din plumb cunoscute astazi, ipoteza sustinuta de domnul Dan Romalo in cartea sa.

Variante ale ipotezei existentei originalelor de aur
Un personaj misterios si controversat, Vitalie Ustroi, originar din Moldova de peste Prut, a lansat ipoteza ca placile de aur nu ar fi fost descoperite in timpul lucrarilor de pe santierul Castelului Peles, ci acestea s-ar fi aflat in posesia Manastirii Sinaia care, ca multe alte vechi asezaminte crestine, s-ar fi ridicat pe o capiste (vechi altar al cultului zalmoxian). Astfel, aceste placi s-ar fi pastrat de-a lungul secolelor in grija initiala a preotilor daci, fiind apoi transmise urmasilor lor, preotii crestini. Conform ipotezei lui, fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhiva de texte scrise pe placi de aur sau din alte metale, care se reinnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost inchinate zeilor si, ca atare, ar fi fost foarte bine pazite. In ceea ce priveste o posibila locuire dacica in zona Sinaiei, in afara de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 i. Hr. si descoperit in urma multiplelor sapaturi arheologice in zona (printre care se numara si sondajul efectuat de Tocilescu in 1890), nu exista informatii referitoare la epocile ulterioare. Totusi, Aurora Petan observa ca acest lucru nu este in dezacord cu depozitarea pieselor de aur in zona respectiva, ci, din contra, reprezinta un argument serios:

,,Este mult mai logic ca un asemenea tezaur sa fi fost ascuns intr-o zona ferita, posibil intr-un loc considerat sacru, accesibil preotilor sau celor initiati. Placile inscriptionate la Sinaia nu constituiau un tezaur obisnuit, ele nu erau valoroase doar prin aurul din care erau confectionate. Valoarea exceptionala consta in faptul ca ele reprezentau identitatea neamului dac. Caderea lor in mainile dusmanilor si distrugerea lor ar fi echivalat cu anularea intregii istorii consemnate in aceste placi, cu stergerea din memorie a acestui neam si a faptelor si traditiilor sale. De aceea, daca tezaurele de aur si argint comercial au putut fi ascunse in cele mai diverse locuri -in albii de rauri sau chiar in asezari locuite-, un astfel de tezaur trebuia sa fie extrem de bine protejat. Cel mai bun loc l-ar fi reprezentat cu siguranta unu care sa nu fi atras prin nimic atentia romanilor si a neamurilor viitoare care ar fi trecut pe acolo, deci o zona fara locuire si resurse care sa starneasca interesul. Sinaia putea fi un astfel de loc."

Cu privire la constructia Manastirii Sinaia, ieromonahul Nectarie Magureanu noteaza in monografia sa ca "in pustietatea locului traiau, in liniste, calugarii solitari, care inaltau rugi pe acest varf de munte, ca odinioara preotii stramosilor nostri daci". Ieromonahul precizeaza ca "inca din secolul al XV-lea, acesti calugari s-au adapostit in crapaturile stancilor si in pesterile acestor munti, mai tarziu in bordeie de piatra si in schituri de lemn, pentru ca departe de lume si de zgomotul ei sa traiasca in abnegatie totala pentru Iisus Hristos. Astfel, au fost construite si cele doua schituri: schitul Sfanta Ana, la 5 km de manastire, si schitul Sfantul Nicolae, la 1 km. Interesanta este si urmatoarea marturisire, cuprinsa in volum:

,,Multe din documentele manastirii s-au pierdut in timp, ori intentionat au fost distruse. O alta parte din documentele manastirii au fost ridicate cu "ordin" de catre Eforia Spitalelor Civile, in anul 1887. In 1961, un incendiu a distrus o mare parte din colectia muzeului, astfel incat, la inventarierea arhivei din 1964, au mai fost gasite doar 955 de unitasi de pastrare, de la 1387 la 1963, cuprinzand diferite acte, cateva originale si copii in rusa, greaca, germana sau romana, cu caractere chirilice, de la anii 1702 pana la 1895, alte cateva dosare sau documente de pe la 1862 pana la 1963. La 17 aprilie 1975, Arhivele Statului au ridicat 137 de documente dintre cele mai importante existente la acea data in arhiva manastirii."

Intr-un interviu acordat de catre lingvista Aurora Petan unui ziar publicat in Toronto[4], aceasta vorbeste despre acelasi personaj misterios ("al carui nume nu vi-l pot face cunoscut") care spunea ca vine cu o delegatie din partea Academiei Ruse si care sustinea ca astfel de placi exista pe teritoriul Rusiei, ca sunt foarte asemanatoare cu cele de la Sinaia, si ca din informatiile pe care le detine, cel putin 40 de piese din aur ar mai exista in Banca Nationalã a Romaniei. Tot conform informatiilor lui, in Romania, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Manastirea Tismana, un altul undeva in Muntii Bucegi si unul chiar langa Sarmizegetusa. Deocamdata doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la luminaTot el sustine ca au existat la Sinaia 240 de piese si ca mai multe copii se afla in diferite institutii. Acest numar, lingvista Aurora Petan il considera foarte plauzibil, pentru ca stim, tot de la oameni din Sinaia, ca unele copii in plumb au ajuns la prof. Nicolaescu Plopsor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comunistilor. Asadar, piesele de aur, fie s-au salvat si au ajuns in Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista inca in Banca Nationala fie au fost topite.

Ipoteza falsurilor. Suspectii. Argumente si contraargumente
Nu se cunoaste exact perioada in care a fost lansata pentru prima data ipoteza falsurilor. Alexandru Vulpe, actualul director al Institutului de Arheologie din Bucuresti, considera drept origine a acestei idei perioada lui Vasile Parvan, care "le vazuse si el si credea ca sunt falsuri. Generatia dupa Parvan, la fel, le-a considerat niste falsuri din secolul al XIX-lea. Noi le putem data dupa anumite criterii", declara academicianul in 2004, intr-un interviu.[5] Si el crede ca placile au ajuns la Manastirea Sinaia, dar ca au fost facute in alta parte: eu le-am preluat de la generatia dinaintea mea drept "falsurile lui Hasdeu".

Suspectii...Hasdeu si Densusianu
Un prim suspect de fals in cazul placilor de la Sinaia este, asadar, Hasdeu. Despre el, in randul specialistilor se vorbeste ca ar fi creat doua falsuri celebre: unul este Diploma barladeana, care ar fi fost elaborata in 1134, si prin care se conferea unor negustori din Messembria dreptul de a face comert in Moldova fara sa plateasca taxe, doar la Barlad si Tecuci. Cel de-al doilea fals este Hrisovul lui Iurg Koriatovici, indicat ca fiind din anul 1374. Prin acest act, Iurg Koriatovici dadea unui slujitor al sau, Iacsa Litavor, satul Zabrauti. Falsurile sunt puse pe seama lui Hasdeu de catre P.P.Panaitescu, insa nu toata lumea este de acord cu ceea ce sustine acesta. Lingvistul Cicerone Poghirc, care a scris o carte despre Hasdeu, contesta cu vehementa ca acesta ar fi facut falsuri. De aceeasi parere sunt mai multi cercetatori, pentru faptul ca Hasdeu a publicat zeci de documente, mult mai valoroase decat cele doua, si nu avea nevoie sa inventeze niste documente atat de banale. Dumitru Manolache, in acest sens, intreaba retoric: Ce sa demonstreze cu aceste documente? Ca se facea comert in Moldova? Ca exista un principe obscur in secolul al XIV-lea?, conchizand ca pare absurd. Avand aceste "antecedente", si pentru ca vorbise despre un alfabet getic in disputa cu Grigore Tocilescu, Hasdeu figureaza primul pe lista suspectilor de fals, in cazul tablitelor de plumb. Cat despre presupusa perioada in care Hasdeu ar fi "plasmuit" falsurile de plumb, Aurora Petan tine sa precizeze ca aceasta nu poate fi alta decat cea imediat urmatoare mortii fiicei lui, Iulia Hasdeu (perioada in care Hasdeu s-a dedicat, in mare parte, sedintelor de spiritism din castelul de la Campina, in incercarea sa de a contacta spiritul Iuliei), deoarece, inainte de 1888 (anul mortii Iuliei), Hasdeu a muncit enorm la "Etymologicum Magnum Romaniae", si este greu de crezut ca in paralel ar fi avut timp si energie sa plasmuiasca sutele de placi. Cat priveste continutul placutelor si legatura acestora cu ideile hasdeene, lingvista Aurora Petan, una dintre putinii care au incercat sa descifreze inscriptiile misterioase, afirma:

,,Nimic din activitatea si conceptiile lui [Hasdeu] nu se regaseste in placi. Acad. Al. Vulpe a sustinut o vreme ca autorul ar fi fost B.P. Hasdeu, care ar fi vrut sa-i demonstreze lui Gr. Tocilescu existenta scrierii la daci. Insa Hasdeu credea in existenta unui alfabet propriu dacilor, continuat de secuii din Transilvania, dar care nu are nici o legatura cu scrierile de pe placi. Dar lucrul cel mai grav il constituie absenta din acest corpus a oricarei idei hasdeene cu privire la limba dacilor. Pentru Hasdeu limba dacilor era indo-europeana, de tip satem, inrudita, astfel, indeaproape cu limbile baltice. El nu si-a imaginat niciodata ca limba daca este o limba neindo-europeana si a comparat adesea ramasitele substratului cu sanscrita, vechea persa, limbile baltice, slave. Nici in privinta vocabularului nu avem repere care sa ne trimita la Hasdeu: dintre numeroasele cuvinte atribuite de el dacilor, doar doua sau trei pot fi regasite in aceste inscriptii, si nici acelea cu certitudine. Mai mult, Hasdeu era un aprig aparator al latinitatii noastre. El a infiintat ziarul Traian si revista Columna lui Traian si vorbea mereu de Dacia lui Traian, nu de cea a lui Burebista sau a lui Decebal. Pentru Hasdeu, dacismul inseamna intoarcere la izvoare, cultivarea si conservarea individualitatii si nicidecum renegarea latinitatii (din contra, cand regele Carol I a urcat pe tron, Hasdeu sustinea ca este amenintata latinitatea neamului) sau exacerbarea substratului."

Un altul pe lista de suspecti este istoricul Nicolae Densusianu, care, dupa 30 de ani de cercetari, a scris cartea Dacia preistorica. Aurora Petan considera ca aspectul neindo-european al limbii din tablite se potriveste cu ideile sale despre o limba pelasgica, insa -lucru foarte important- el nu poseda cunostinte de lingvistica atat de avansate incat sa poata crea o astfel de limba, doar un lingvist genial putea face asa ceva. In plus, era foarte sarac, chiar "Dacia preistorica" a fost publicata abia dupa moartea sa, prin grija ministrului educatiei de atunci, C.I. Istrati.

Argumentele si Contraargumentele
Intre dovezile de neautenticitate invocate de catre acad. Al. Vulpe este si argumentul referitor la cetatea "Cumidava": in placile de plumb apare cuvantul Comieodabo, desemnand, dupa consideratiile doamnei Petan, cetatea pe care o cunoastem de la Ptolemeu sub numele de Comidava, iar dintr-o inscriptie latineasca sub forma Cumidava. Dl. Vulpe sustine ca falsificatorul nu avea de unde sa cunoasca forma reala, Cumidava, deoarece aceasta a fost descoperita mult mai tarziu, in inscriptia amintita, si prin urmare a folosit o forma apropiata cu cea de la Ptolemeu, autor accesibil in secolul al XIX-lea. Astfel, pentru dl. academician, forma Cumidava, scrisa de un roman intr-o inscriptie latineasca, este forma autentica dacica, cea care ar fi trebuit sa figureze in tablite, daca acestea ar fi fost autentice. Despre respectiva consideratie a dl. Al. Vulpe, Aurora Petan intreba retoric de ce ar fi trebuit ca dacii sa scrie acest nume exact cum il auzeau si il reproduceau in scris romanii si subliniand ca denumirea Cumidava apare intr-o inscriptie latineasca, scrisa de un roman, in secolul al III-lea d.Hr.: de ce suntem obligati sa admitem ca forma latineasca era identica cu cea dacica, iar cea greceasca, de la Ptolemeu, este corupta? Doctorul in lingvistica romanica, Aurora Petan, explica fenomenul, recurgand la analogia cu celelalte nume straine transpuse de catre romani si greci, transpunere in care a intervenit intotdeauna perceptia impusa de structura fonetica a celor doua limbi, de "urechea" grecului si a romanului. Astfel, aceasta observa ca in numele grecesti si romane din tablite, vocala 'i' cu cantitate scurta era perceputa adesea ca 'e', iar 'u' scurt ca 'o' (numele lui 'Lucullus' este redat 'Locolo', cuvantul grecesc 'basileus' este transpus 'baseleo' etc.). Deci, conchide doamna Petan, este intru totul coerent ca romanii sa fi redat prin 'u' ceea ce in limba dacilor era un 'o' inchis, asa cum a transcris Ptolemeu.

S-a mai invocat drept argument, de catre lingvistul Sorin Olteanu si altii, prezenta in scrierile din aceste tablite a doua semne care exista si in alfabetul chirilic (semnele pentru sunetele palatale /c/ si /g/), litere care ar constitui un anacronism sau, conform domnului Olteanu, elemente de romanism modern, deoarece alfabetul chirilic a fost creat mult mai tarziu. Doctorul in filologie, Aurora Petan, sustine ca originea celor doua semne in alfabetul chirilic este "necunoscuta", asadar, cata vreme nu stim de unde au luat slavii aceste semne, acuzatia de anacronism nu poate fi sustinuta. Aceasta mai aminteste ca alfabetul chrilic a fost creat la sudul Dunarii in secolul IX d.Cr., deci intr-o zona care, cu cateva secole inainte fusese locuita de geti. Semnul pentru sunetul palatal ci, existent si in alfabetul chirilic, are la slavi valoarea numerica 90. Aurora Petan observa ca acelasi semn, cu aceeasi valoare numerica 90, dar fara valoare fonetica, se regaseste in alfabetul gotic, creat in Dacia de catre episcopul Wulfila in sec. IV d.Cr. Stiind ca limba gotilor nu poseda sunetul ci, doamna Petan considera normal ca semnul cu pricina, imprumutat din alt alfabet odata cu celalate litere, sa nu fi avut nici o valoare fonetica, si in acest alfabet originea semnului fiind obscura. Daca semnul a putut sa existe la goti, inainte de slavi, Aurora Petan intreaba de ce nu putea sa fi existat si la geti, mai ales ca ambele alfabete -cel gotic si cel chirilic- au fost create in zona getica? In privinta semnului pentru gi, acesta exista astazi doar in alfabetul sarb, iar cei mai multi slavisti sunt de acord ca este luat din alfabetul chirilic folosit in textele romanesti (la sarbi semnul este atestat pentru prima oara cu valoarea fonetica gi in sec. XVII, pe cand in textele romanesti apare cu un secol mai devreme). Aurora Petan subliniaza ca, desigur, exista si specialisti care afirma ca romanii l-au luat de la sarbi, insa, in acest caz, semnul ramane cu origine necunoscuta in alfabetul sarb, iar problema ramane deschisa. La toate acestea, dl. Olteanu raspunde ca originea literelor in discutie nu este deloc "necunoscuta". Asa cum se poate gasi in orice istorie a alfabetelor slave, litera chirilica ? este imprumutata din alfabetul ebraic, din litera ? tsade non-final, o data cu ? din ? ¹in, in sec. IX. Litera ?, spune dl. Olteanu, pare a fi cu mult mai noua, creata pe taram romanesc, o adaptare a chirilicului ? pentru a transcrie sunetul /g/ si imprumutata ulterior de alfabetul sarbesc. Cat despre litera gotica adusa in discutie nu este deloc inrudita genetic cu prima, ci este o stilizare unciala, ca toate literele alfabetului lui Wulfila, a semnului grecesc 'koppa', folosit si in alfabetul grec, si in cele derivate din el pentru notarea numarului 90 (in greaca numerele se scriau din vechime cu litere, doua dintre acestea, koppa si stigma fiind utilizate numai in acest scop).

Alt argument utilizat de filologul clasic Sorin Olteanu, tot de natura lingvistica, este acela ca literele ?, ? si ? din tablite se citeau ca in neogreaca, in asa-numita "pronuntie reuchliniana", nu ca in greaca veche, cum ar fi fost natural sa fie daca placutele erau antice. Aurora Petan recunoaste ca Y (ypsilon) avea cu siguranta valoarea 'i', la fel ca in neogreaca, deoarece apare in variatie libera cu I (iota), dar, sustine d-sa, acest lucru nu este un anacronism, caci inca din sec. IV a.Chr. aceste doua semne se confundau in inscriptiile din Athena, iar confuzia a devenit frecventa in epoca romana, deci nu este specifica doar epocii recente. Dl. Olteanu contesta insa aceasta argumentare, afirmand ca desi unele ezitari intre [?] si [?] apar si inainte de Hristos, generalizarea pronuntiei /i/ pentru [?] s-a produs dupa sec. V-VI p.Chr., iar confuzia completa intre ? = ? = ? (toate pronuntate /i/), asa cum se intampla pe tablite, este de abia de data bizantina. In plus, spune d-sa, pe tablite nu este vorba de ezitari accidentale intre utilizarea lui [?], [?] si [?] pentru /i/, aceste litere sunt folosite cu buna stiinta in mod absolut aleator pentru a reda vocala /i/, lucru care, observa dl. Olteanu, nu se intampla in nici un singur alfabet antic sau modern. Nicaieri literele care se pronunta la fel nu se afla in "variatie libera". Acolo unde ele exista, folosirea lor este normata de reguli ortografice sau de traditie.

Cercetari. Incercari de descifrare a inscriptiilor
Din pacate, astazi nu exista la nivel oficial nici un program de studiere sau cel putin de protejare a pieselor care se mai afla in depozitul institutului. Placile au ramas tot neinventariate, fiind, astfel, susceptibila chiar si disparitia lor completa. Conform opiniei jurnalistului Dumitru Manolache, ideea ca artefactele de la Sinaia sunt falsuri a inmormantat pentru un secol orice initiativa de cercetare, legenda aceasta functionand ca o capcana in care, din nefericire, au cazut generatii intregi de istorici, arheologi, lingvisti etc. Tot acesta observa ca subiectul a fost ocolit ca un ciumat, din motivul ca, daca te atingeai de el, riscai descalificarea profesionala, oprobriul breslei. Pentru Aurora Petan este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese, desi toatã lumea stia de existenta lor, mister pe care aceasta si-l explica doar prin ipoteza conform careia Grigore Tocilescu, Vasile Parvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe stiau cã a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus si ca, astfel, scoaterea la luminã a copiilor ar fi dus la un scandal.

Dupa decenii de tacere, placile de la Sinaia au revenit in actualitate la inceputul acestui mileniu. Istoricul Augustin Deac, cel care, in calitatea sa de cercetator la Institutul de Studii Istorice si Social-Politice de pe langa CC al PCR, vazuse, impreuna cu profesorul Nicolae Copoiu, o scrisoare in care se vorbea despre placute si despre inginerul silvic Ionescu, facea o comunicare in iunie 2003, sub titlul Enigma placutelor cu scris dacic de la Sinaia, la Congresul International de Dacologie, cerand autoritatilor sa se implice in rezolvarea cazului disparitiei tezaurului original. Cu acelasi prilej, Deac a prezentat mai multe imagini cu tablite, desi la vremea aceea se vorbea doar de cele doua piese de la Manastirea Sinaia, iar cartea lui Dan Romalo inca nu aparuse. In toamna aceluiasi an a aparut cartea inginerului Dan Romalo, Cronica apocrifa pe placi de plumb?, care valorifica, intr-un studiu pertinent si inedit, o parte din fotografiile executate de autor dupa razboi. Cartea este reeditata in 2005, sub titlul Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?.

Aurora Petan a inceput cercetarile imediat dupa aparitia primei editii a cartii lui Romalo. In noiembrie 2003, a prezentat o prima comunicare pe aceasta tema la institutul unde lucra, intitulata "Observatii lingvistice asupra Cronicii apocrife pe placi de plumb". Apoi, in iunie 2004, a sustinut o conferinta la Academia Romana, intitulata O posibila sursa de cunoastere a limbii dace, iar in ianuarie 2005, conferinta Tablitele de plumb dacice - fals monumental sau izvor istoric ignorat?, la Seminarul Arheologic Vasile Parvan al Facultatii de Istorie de la Universitatea Bucuresti.

http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C5%A3ele_de_la_Sinaia
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=2025
http://www.9am.ro/print/articol/12040

[darieglobur]

mda, acum am vazut. foarte interesant...
urban, multumesc pentru prezentare!

ok, adi, interant subiect. poate sunt off-topic, insa nu pot sa rezist imboldului...cine este Mosu?
in fine, daca tot ai deschis subiectul, ce a decriptat Mosu pana acum?

[adipop]

buna!
m-as bucura daca ati veni cu ceva informatii suplimentare legate de aceste placute de plumb sau tablite...ce sunt acestea, ce contin, cine este Mosu, ce amestec au rusii in povestea asta etc.

R adi : Mosu - asa-i zic eu. L-am intalnit la infiintarea filialei partidului lui Pavel Corut, la Pitesti. Suntem acum prieteni buni. Am descoperit ca cercetarile fiecaruia dintre noi, pe cai total diferite, au ajuns la aceleasi rezultate.
Am dat telefonul Mosului, cu cateva zile inainte.

Rusii, hai sa zicem ca sunt curiosi din fire....Au de lucrat mult la conceptul de demnitate.