1
Noua Ordine Mondiala (NOM/NWO) / Re: Evadarea din Matrix - conditii/solutii preliminare (si simple)
« Ultimul mesaj de Grifon 16 Februarie 2019, 11:15:06 »Nu aluneca în mlaștina mahalalei, prietene.
Din cauza unei setari, e-mail-urile cu activarea conturilor nu se mai trimiteau catre noii membrii. Problema s-a remediat.
Dragă domnule , te observ nițel urzicat.
Eu nu perturb / deturnez nimic.Vaaai, nici usturoi nu ati mancat, nici gura nu miroase.
Dacă d-ta te consideri vreun "trend-setter",Deja o dai prin ceapă
te anunț că o " discuție" înseamnă mai mulți interlocutori, preț de mai multe replici pe aceeași idee. Până una-alta, d-ta ai propus o idee nebuloasă, iar eu am opinat că mai bine am vorbi (tot pe topic) de ceva mai puțin abstract (iar în cazul de față, mai puțin plictisitor).
Complementar, te-aș ruga să nu-mi pui la îndoială proprietatea termenilor. Cam devii jignitor.Cum ziceam mai sus, tipic feminin
Să lăsăm aceste accente de lezé - majesté. Nu suntem autoritàți în ceva, doar simpli useri.Exact ceea ce practici matale de când ai aparut trimisa pe aici - ee, iti place ce teorie a conspiratiei ai declansat?
Au revoir !Oh nu, e chiar adevărat? Mă intristurezi puțin dar o sa âmi treakă.
" Problema cursei de şoareci este că chiar dacă o câştigi, tot şoarece rămâi. "
" Problema cursei de şoareci este că chiar dacă o câştigi, tot şoarece rămâi. "