Presa turcă prezintă o reflexie de lumină ca fiind un OZN

Un bărbat din Turcia este de părere că a fotografiat un OZN în apropierea lacului Van, reședința monstrului din Van.

Cei de la redacția Gaziantep News au raportat că au primit un e-mail din partea lui Ahmet Baygümüş în care era atașată o poză cu un OZN.

Baygümüş declară că în data de 24 august 2014, în jurul orelor 19:00, făcea poze cu telefonul la peisaje și la apus și nu a sesizat nimic ciudat. Mai târziu când a revăzut fotografiile a observat și lumina respectivă. Bărbatul spune că s-a întors în acel loc a doua zi, la aceeași oră, însă nu a văzut nimic special.

Baygümüş a trimis fotografia celor de la Gaziantep News în speranța că aceștia o vor examina și vor găsi o explicație în legătură cu strania lumină neidentificată. Gaziantep News au sugerat că ar putea fi vorba despre un fascicul de lumină și au afișat datele de contact ale lui Baygümüş pentru ca oamenii să-i poată împărtăși părerile lor direct, pe internet.

Dat fiind faptul că bărbatul nu a observat acea lumină în timp ce făcea poza, este posibil ca fenomenul să se fi produs din cauza unui fel de reflecție sau sclipire ce are loc lentila din telefon și asta ar însemna că, de fapt, obiectul luminos nu se afla acolo.

Gaziantep News a subliniat faptul că lacul Van este căminul unui alt mister paranormal: monstrul din lacul Van.

Se vorbește despre acest monstru al lacului încă din 1995. Unii cercetători afirmă că există o astfel de poveste tipărită și într-un ziar local din anul 1889 și în acest articol este relatat cum un bărbat a fost răpit și dus de un monstru care a ieșit din lac. Oficialii turci au fost trimiși în acea zonă însă nu au găsit monstrul.

În 1997, un bărbat în vârstă de 26 ani pe nume Unal Kozak a afirmat că a capturat mai multe videoclipuri cu monstrul din lacul Van. O știre CNN pe această temă a declarat că imaginile au fost trimise la Universitatea din Cambridge pentru a fi examinate și că renumitul cercetător și oceanograf Jacques Cousteau și-a planificat o excursie la lacul Van pentru diverse investigații. Cu toate acestea, nici Universitatea din Cambridge și nici Jacques Cousteau nu au prezentat ulterior nici o analiză.

Materialul video realizat de Kozak este încă în curs de dezbatere, iar părerile localnicilor despre existența monstrului sunt împărțite. Dincolo de acestea, toată lumea se distrează pe seama legendei. Orașul Van are chiar și o statuie reprezentând monstrul din lacul Van.

lake-van-monster

Să fi capturat Kozak un monstru veritabil în videoclipurile lui? Să fi surprins Baygümüș, zilele trecute, un obiect misterior luminos sau doar un fascicul? Să existe vreo legătură între sferele misterioase de lumina și monștrii din lac? Atât de multe mistere și atât de puține răspunsuri…

Voi ce părere aveți?

SURSA: OpenMindsTV

About Editor Stiri

Check Also

OZN-uri observate în Texas

În sfârșit, o imagine clară și neprelucrată cu un OZN… cel puțin așa suțin unii. …

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.