Ritualuri funerare

[abyss]

Cineva ne-a pus o întrebare :
- Cum e mai bine pentru suflet , sa îi fie înmormântat sau incinerat corpul după trecerea "dincolo"?

[Grifon]

Din câte cunosc eu, este recomandabila înhumarea - in pofida aspectului morbid generat de inerenta apariție a viermilor, etc. Motivul ar fi necesitatea unui interval mai lung pentru "dizolvarea" legăturilor eterice dintre spiritul.."zglobiu"..și carcasa minerală rămasă..hm...acolo unde de fapt îi este și originea.
Durata aceasta echivalează cu cele "40 de zile", regăsite și la noi, creștinii, și la budiști. O dovadă a acestei necesități, chiar și d.p.d.v. materialist, o constituie faptul că, periodic, unele cadavre deshumate in scop investigativ (in intervalul menționat ) au atestat urme clare ale unui flux vital remanent (păr / unghii crescute).

In varianta incinerării, spiritul, bănuiesc, oricum nu este "ars" - având năstrușnica particularitate de a fi indestructibil - insă e posibil ca rapida carbonizare a remanențelor fluidice să-i producă un anume tip de "suferință", scurtându-i, silit, și perioada de acomodare cu stadiul existențial tranzitoriu.

In fine, așa zic spiritualiștii. Eu unul, nu mă grăbesc sã experimentez varianta optimă..hahaahaha !

[Grifon]

S-ar putea obiecta că unele nații, in anumite zone / epoci preferau incinerarea (vikingii, celții, saxonii, etc.) . Asta nu schimbă aspectele mai sus enunțate. Popoarele in cauză trăiau după alte mentalități, in care suferința (de orice tip, inclusiv "astral" ) era apreciată ca virtute, având chiar valențe purificatorii. Cunoșteau și faptul că "flama" grăbea "desprinderea", dar asta chiar îi încânta - astfel ajungeau mai iute să se ospăteze in Walhalla...

In ceea ce-i privește pe asiatici (unde incinerarea e practicată pe scală largă și-n prezent)...âștia chiar au o motivație legitimă, justificată din pragmatica necesitate. Cel puțin intr-o țară ca Japonia, unde micuții se inghesuie ca stridiile pe metru/pătrat, iar terenul e în veșnică penurie...cum să-și permită luxul de-a aloca nenumărate hectare pentru cimitire ?

[fiulploii]

Cineva ne-a pus o întrebare :
- Cum e mai bine pentru suflet , sa îi fie înmormântat sau incinerat corpul după trecerea "dincolo"?

Sunteți doi ? Mai mulți ? Sau e pluralul formei de auto respect ?  :lol: - asta ca sa fiu cârcotaș

Serios acum , părerea mea e .. nu conteaza - cine nu conteaza , părerea mea sau ce se întâmpla cu corpul ?  :lol: :lol: -iată o altă enigmă

Așa dupa cum reiese din întrebarea voastră, sufletul aparține corpului si invers, corpul este al sufletului , cum ar veni, este softul de întreținere al corpului iar acest soft consider la momentul actual este copiat- duplicat- clonat la momentul potrivit apoi lăsat sa se dizolve natural in câmpul informațional al planetei .

Un corp doar cu suflet cum se numește ?
Incinerarea nu lasă posibilitatea credinței învierii in acelasi corp adica pt mintea umană dependentă vizual de forma exterioara , daca vede acelasi corp crede ca e vb de acelasi om, aceeași personalitate - si nu dezvolt mai departe .
Daca facem o analiza prin istorie , ce popoare practicau incinerarea , ce popoare practicau înhumarea , in ce poziții , spre ce direcții , etc , cred ca putem observa o anumită legătura intre aceste tehnici si credințele in nemurire , reîntoarcere, renaștere pentru toți sau doar pentru aleșii ce urmează o anumită procedura de trăire .... sau poate e doar o altă formă de pareidolie  :lol:

  Cred @abyss ca ar trebui sa ne Spuneti si părerea voastră .

[Grifon]

Ar mai fi o a treia variantă, in afara incinerării sau înhumării, pe care am uitat s-o menționez - deși e cea mai intrigantă dintre toate - mumificarea.

In acest caz, nici nu se mai pune problema manierei de "desprindere" a sufletului de trup, ci, au contraire, e vorba de menținerea sa in "carcasă". Vehiculul mineral era conservat prin diverse artificii de către sacerdoții egipteni (ce foloseau un tulburător bio-chimism), iar stabilizarea sa oprea spiritul de pe traiectele ascensionale. Motivul pentru care făceau asta are implicații mult mai profunde decât eventuala "dambla" a faraonilor - se pare că astfel dădeau "spiritelor" o funcție lucrativ - protectivă, generând un ansamblu de "veghetori" mandatați cu asigurarea liantelor dintre Egipt și planurile astrale superioare.

Cu toate strădaniile astea magice, teocrații egipteni nu au reușit să prezerve ab infinitum prosperitatea regatelor Nilului - deși, privind retrospectiv, trebuie să recunoaștem că au avut niște realizãri (și longevive, si profunde). S-ar zice că Divinitatea n-a mai fost dispusă a tolera acest gen de "trișare" a legităților transcendentale...așa că, in final, tot "praful" s-a ales (si de mumii, si de Egipt).

Inchei prin a mai menționa, totuși, ceva și mai interesant. Cu mult după declinul civilizației teocratice egiptene, ideea și practica mumificării au "țâșnit", realmente straniu, intr-un loc și un timp la care nimeni nu s-ar fi așteptat - sec.XX, Rusia ! Bolșevicii au incercat aceeași manevră de-a "lega" duhul lui Ulianov (alias Lenin), si treaba chiar le-a ieșit o juma' de secol ('23-'73) - insă apoi mumia din Piața Roșie a inceput să se descompună accelerat...la fel ca și expansiunea Sovietelor. In zadar trudeau sute de specialiști, injectând zilnic tot felul de seruri in "caroseria" prea-iubitului...putrezirea s-a vădit a fi ireversibilă...așa că, in final, au fost nevoiți să-l mute din "ochiul public"...

[Tamerlan]

Ca fapt divers... ati auzit de procesul de mumificare din timpul vietii?
Aceasta este o practică denumită Sokushinbutsu, efectuată în special de călugării budhiști din nordul Japoniei, între secolele al XI-lea și al XIX-lea. Teoria este foarte vastă, și în nici un caz nu este vorba de o sinucidere, ci de un proces de iluminare. Practic este vorba de abstinenta totală la mâncare și de procesul de eliminare a grăsimilor din corp și a bacteriilor din intestine, ceea ce permite mumificarea naturală a corpului. Până acum au fost descoperite 24 astfel de mumii, dar numărul celor care au încercat este mult mai mare. Chiar și cei care nu au reușit sunt la fel de onorați ca și primii.
Această practică ciudată - în opinia mea reprezentând victoria absolută a spiritului asupra materiei - se pare că provine din India/China. În India, există o astfel de mumie, veche de 500-600 de ani, a  unui călugăr Budhist numit Sangha Tenzin. Aceasta a fost descoperită în 1975 când o veche Stupa care îl adăpostea s-a dărâmat. Se pare că toate Stupa conțin astfel de relicve, dar acest lucru nu este încă dovedit (asta apropo de topicul cu Stupa izvorâtoare de energii  :roll: ).

Un documentar mai vechi de pe Discovery, pe care l-am văzut acum câțiva ani chiar prezenta modalitatea practică în care se efectua acest proces de mumificare din timpul vieții. Călugărul respectiv după nu știu cât post era coborât într-o groapă (mai bine zis un tub adânc în interiorul pământului (vă rog să adăugați la suferința mumificării și pe cea rezultată din recluziunea completă din lume și absența cvasi-totală a stimulilor acestei lumi). Avea la dispoziție un mic clopoțel pe care îl mișca o dată pe zi pentru a anunța celorlalți călugări că este încă în viață.  Aceștia îi coborau zilnic în respectivul tub o cantitate mică de apă (sau din câte îmi amintesc) un ceai special (practic o otravă) menit a distruge bacteriile din intestinele călugărului în proces de mumificare. Întreg procesul putea dura și 50-100 de zile. Rezultatul era o mumie, care rezista secolelor, fără a intra în inerentul proces de descompunere.

Aici se ridică o importantă întrebare: de ce oare, de-a lungul istoriei culturilor care nu practicau incinerarea, aceste corpuri care NU erau distruse de trecerea timpului, deveneau semnul unei adânci prețuiri din partea celor vii? Să nu uităm de moaștele sfinților creștini sau a altor atâtea cazuri de care este plină istoria.

[fiulploii]

No hai să aduc aminte si despre a patra variantă: fript si mâncat  :|
Cu alte cuvinte , canibalismul , un ritual tabu . Si nu va gândiți ca făceau obiectul acestui ritual doar prizonierii de război sau inamicii altui trib ci si neamurile decedate .
  Aici era vb de un transfer de calități fizice sau psihice insa sufletul rămânea cumva independent de aceste transferuri - cel putin in credința respectiva .

   Ar trebui sa se definească conceptul de suflet in cazul acestui subiect fiindca eu prin suflet înțeleg doar emoțiile, sentimentele si trăirile unui individ , un fel de interfața intre doua ba chiar cel puțin trei " chestii" .
   
    P.S. Evident ca fiecare raspunde in limita timpului si chefului disponibil dar " dacă vrei cu adevărat, poți ! " - Titan Ice  :lol:

[abyss]

Aici se discuta despre ritualuri funerare.
   Și lasă glumițele deoparte.

[fiulploii]

Sunteți in eroare, domnia voastră! Nu glumeam dar mulțumesc ca v-ați forțat Augusta persoana sa se aplece cu mustrare asupra mea  :lol:

Fă bine si șterge comentariile mele de pe acest subiect, ți l-am extins nepermis de mult .
Șterge așa cum ti-ai șters si din postările tale personale - o fi fost vreo glumiță abisală  8-) :lol:

L.E. Atenție, exista pericolul sa te iei prea in serios ! zice un proverb Zen .  :lol:

[Xanadron]

In eroare sau oroare, :-D forma de canibalism post-expiere "de moarte buna" expus de @fiulploii poate fi totusi asimilata si ea unui ritual funerar - la fel ca azvirlirea-n vremi de mult apuse a UNOR cadavre la lei, dragoni sau grifoni. :wink:

Ritualurile sacrificiale azteco-mayaso-tolteco-etc (cu smulgerea inimilor, decapitarile si/sau lasarea cadavrelor sa putrezeasca en-gros - v. Apocalypto-ul lui Mel Gibson  http://voxfilmeonline.net/apocalypto-2006-online-subtitrat-in-romana/  ) ar putea fi de fapt si ele incluse aici - tot c-un pic de larghetze, recunosc.

Iar daca ne apucam si de analiza semnificatiilor / consecintzelor "nevazute" (dorite sau nu de catre executanti) ale inhumarilor in gropi comune dincolo de aspectele "utilitare" de tip nazist (dar si comunist etc.), ceatza devine si mai densa. Zic asta fiindca SE ZICE ca individualizarea =  (si) "pomenirea" nominala in cadrul oricarui tip de ritual funerar ar fi de baza in asigurarea unei traiectorii line (?) a sufletului celui dus.
La fel cum sufletul animalelor salbatice ori a celor domestice traitoare-n turme ar avea o alta destinatie dupa moarte decit al celor "pseudo-botezate" aka individualizate.

Concluzia ramine deci: Daca si cu Parca murind intr-o barca ajung intr-o Arca diferita... parca. :lol:

[Aseneth]

Rasul este un ritual funerar, inca de cand dacii. Si de cand Sapanta.
Ideea este insa sa radem de moarte, nu de morti. Si in niciun caz de vii.
Exceptie facand Pagina Comica  :lol:


Problema cu mumificarea si criogenia este ca exista varianta cum ca sufletul ar ramane blocat in corp. Si cica asta nu e chiar bine.
Incinerarea in niciun caz nu arde sufletul, doar il chinuie  :evil: , daca nu se asteapta cele 3 zile minim.

[fiulploii]

Exista o învățătura de pe la Socrate si Pitagora ce sustine ca omul ar fi înzestrat cu doua suflete de naturi separate si distincte : un suflet perisabil - sufletul astral si un suflet nemuritor - scânteia din spiritul divin . Sufletul muritor este distrus la fiecare trecere se mai zice .
   Încep sa consider tot mai mult ca nu conteaza ritualul funerar pt sufletul celui ce a locuit in fizic iar sufletul muritor il asociez cu o parte a softului de funcționare a corpului fizic , soft ce poate fi dovedit cand un om este in comă.
   Părerea mea...

[Grifon]

Accept, in bună parte, teoria d-tale,@fiulploii. In definitiv, nu conteza dacă numim interfața trup-spirit drept "suflet" sau "soft" (cu varianta sinergică soph-let - cert e că ambele noțiuni includ componenta informațională. De fapt, și creștinismul timpuriu accepta această "tripartiție" - abia la unul din "conciliile" Niceea s-a eliminat noțiunea mediană / mediatoare.

Acest "suflet" (pneuma, dacă vrei, apud Aristotel), are și o fundamentală funcție de translator, convertind experiențele intra-matriciale in limbaj perceptibil de către spirit. De aceea e mai bine -apreciez eu - ca eliminarea sa (dizolvarea / dezintegrarea) să se facă gradual, pentru ca "miezul" etern să asimileze și ultimele experiențe din imediatul interval post -mortem.

[fiulploii]

Mulțumesc pt accept  :lol: dar nu e teoria mea , era doar un preambul la ce urmează .
" Terra legit carnem tumulum circumvolet umbra
   Orcus habet manes, spiritus astra petit"
      - Ovidius -
Sper ca am scris corect si vrea sa însemne ceva de genul " Pamântul carnea o ascunde iar umbra rătăcește in jurul propriului mormânt, lumea de dedesubt ii primește natura inferioară iar spiritul zboară către Cer "
   Aici Ovidius descrie natura triplă a sufletului astfel: manes coboară dupa moartea individului in lumile inferioare, spiritul pur urca la Cer iar umbra adica spiritul legat de pământ rătăcește prin lume sau in jurul mormântului datorită atracției materiei si a afecțiunii față de trupul său muritor , atracții care il împiedica sa se ridice ( sa plece) către lumile superioare .

   Noa, se complica puțin treaba?

PS. Ai ramas cu urmări de pe topicul cu anagrame?  :lol:  "apud" Aristotel adică " dupa" Aristotel
      Ma opresc aici , nu mai continui dar cred ca si anticii ca incinerarea grăbește momentul ascensiunii spre lumile superioare . Nu ma pot totuși abține sa nu atrag atenția asupra numărului trei iar un exemplu ce sustine afirmațiile lui Ovidius știi unde se găsește ?
      In Biblie , așa ca nu ai fi crezut ? Crezi ca poti găsi exemplul despre care am zis?

PPS. Scuze @abyss ca am ieșit din cadrul subiectului

[Grifon]

Să știi, effendi @fiulploii, că m-am pornit a răsfoi ca apucatu' Biblia, să-ți găsesc referirea...dar m-a prins un cârcel la degete pe la pagina 1327...haahahaaaha !

Bănuiesc totuși că te referi la anumite versete din Cartea lui Iov. Oricum, din memorie iți pot spune că  "tripartiția" e menționată explicit de Apostolul Pavel, in prima "epistolă" către Tesaloniceni, unde enumeră cam așa "duhul vostru, sufletul vostru, trupul vostru" ..pe undeva la debut.

Ca fapt divers, Biblia redactată in ebraică menționeazã des diferența de noțiuni (sufletul fiind redactat nephesh, iar duhul ruagh). Traducerile grecești zic doar "psyche", prin care se ințelege că suflet=duh.  Asta urmare a celui de-al 2-lea Sinod Ecumenic, din 381 d.Chr., ținut la Constantinopole (nu Niceea, mea culpa c-am greșit mai sus), unde vechea concepție cu "trei părți" a fost anatemizată drept "apolinarism". Ce conta că Sf. Pavel scrisese acolo limpede...băieții au dat-o sub preș...hahahaha !

Nu deraiem de la subiect, căci tocmai in chestiunea acestui "suflet"-interfață stă răspunsul la dilema enunțată de dl.@abyss. Trupu'...e clar, se face pulbere (fie țărnă, fie cenușă). Spiritul, iar e clar...nu pățește nimic, indiferent de procedură. Problema unor "deranjamente" rezidă la intermediarul eteric / pneumatic.

Ei, și uite așa pornesc dezbaterile Primului Sinod Ecumenic de la Rufoneea...hahaaahaaa !