Autor Subiect: Detectivi din spatele tastaturii  (Citit de 160264 ori)

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Offline Grifon

  • Adaequatio rei et intellectus
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 1,195
  • Gen: Bărbat
  • Adaequatio rei et intellectus
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2903
  • Likes Given: 2000
Re: Detectivi (voyeuri) din spatele tastaturii
« Răspuns #165 : 22 Martie 2016, 12:32:17 »
Să aruncăm un mic ochi și asupra primei soții a lui IPC : Carmen (Zoe) Georgescu - Culianu.

F. puține se știu despre această doamnă, și aproape nimic de trecutul ei dinaintea mariajului cu victima. Puținul ce poate fi găsit, din impletirea unor note disparate de corespondență, e destul de captivant totuși, recunosc.

Avem așa: undeva prin 1965, ca elev, Culianu o cunoaște, fugitiv, cu prilejul unei olimpiade școlare (de fizică, pare-mi-se). Adolescent fiind, cu Erosul inghiontindu-l, se indragostește "la prima vedere" de ea - precum avea să-i mărturisească, peste ani , lui Eliade. Nu o mai revede insă...irreparabile fugit tempus, dar după perpețiile sale monahale din Italia, "dă" iar peste dânsa, intr-un nexus al destinului, taman la Groningen (Olanda). Flama se reaprinde subit, pneumo-erotică ! Tipa (ce era deja măritată cu un olandez, având și un copil - Andrei) il lasa baltă pe spălăcit și se mută, cu toți / toate, in apartamentul lui IPC. Mai exact...in iulie 1979 se revăd, iar după o lună se cuplează. La fel de rapid se și căsătoresc, anul următor ('80)...având chiar multe in comun (ea transfugă, el transfug / dragostea-i un mare rug !). Și lucrurile merg armonic....
...până in 1986, când IPC iși pregătește bagajele ptr. SUA. Aici, paradisul intră in destrămare, căci se pare că ea nu vrea la yankei....Cum la ei lucrurile mergeau iute, in anul urmator divorțează, iar Culianu ajunge la Chicago, unde pârdalnicul Eros il săgetează spre Hillary Wiesner.
Cam tristă postura lui Carmen, după 2 mariaje ratate. Iar "solo"....și păstrează oarece resentimente, vizibile in unele păreri de după "revoluție", ce cam demolează "soclul" lui IPC.

Ce am putea reține din această relație / tribulație - in afara unei ranchiuni vindicative, cumva de ințeles ? Ar mai fi...dacă am ști din ce "arbore" provenea domnița. Deși am făcut unele cercetări, mare lucru n-am găsit. A rezultat doar că era expertă in limba....rusă (kaaaa - lin - ka/ka-ka-lin/ kakaya !). Mai mult, și foarte fâșneață in chestiuni de cetățenie / apatrizi / ambasade, etc.-dar aici se poate să fi fost doar propria experiență fugitivă....

Am crezut inițial c-ar putea fi fiica/ nepoata "drăguțului" Teohari Georgescu (in treacăt fie zis, de ne ancheta ãla pe noi, plăngeam toți in cor !). Se pare insă că nu e....sau n-am găsit eu conexiuni valabile...Deci, intrebarea persista: din ce trunchi sări această așchie ?

Aa..și-ar mai fi un detaliu ...picant...redat, cred, de I.Coja, prin care reiese cã IPC și d-na Carmen făcuserã un soi de jurãmânt. Nu cunosc miza, dar se pare că pedeapsa incãlcãrii trebuia să fie "o moarte brutală și rușinoasă (Coja dixit).

P.S. - Dacă aș avea o părere mai bunà despre dl.Coja, poate aș avea o părere mai bună și despre această ipoteză. Am menționat-o insă, mai mult de dragul exhaustivității...
Igitur cogito

Offline Xanadron

  • MARE MAESTRU
  • *****
  • Mesaje postate: 4,727
  • Gen: Bărbat
  • Ozenaut precaut
    • Vezi Profilul
    • Povestoteca SF
  • Liked: 3800
  • Likes Given: 12312
Re: Detectivi din spatele tastaturii - final tranzitoriu
« Răspuns #166 : 22 Martie 2016, 16:35:12 »
Si totusi, nu l-as categorisi prea abrupt pe Coja - mai exact, parerile lui circumscrise cazului IPC, cu macar citeva procente mai credibile din start decit ale unora care nu l-au cunoscut nici macar la o bere pe Culianu - ca Ted Anton de ex., care am ajuns si eu la concluzia ca prezinta mai toate simptomele unei virusari pe linie zbigniewo-brszjeszjinskiana :-D (sau cum s-o mai scrie numele fosilei pan-globalist-money-iste la fel veninoase ca kissinger. :evil:)
Nu m-ar fi mirat deci ca arma asasinului sa fi fost un antic... Z.B. :lol: (ai' leat cu mine stiu despre ce vb. de la "premilitara".)

N-o sa re-toc insa cartea "Marele Manipulator" in care se-mpletesc prezumtii oneste cu convingeri uneori penibile (mai ales privind pseudo-genialitatea Odiosului Ceasca, ca pe tema legionara o mai nimereste Coja), dar cred ca au utilitatea lor citeva ipoteze si/sau informatii d-acolo, fie si doar in fixarea unor repere de context / conjunctura. Inutil sa adaug ca nu ma mira deloc faptul ca multe din informatiile date personal de Coja lui Ted Anton n-au fost incluse-n cartea "grecului" stipendiat de banuim-noi-cine, iar f. putinele incluse au fost deformate radical.

Nici HR-Pata nu trebuie subestimat, desi "intelectualismele" lui trebuie citite intr-o cheie total diferita de a franchetzei uneori cam grobiene a lui Coja. Zic asta avind timp din motive medicale (tot rau-i spre bine deci) sa citesc ceva mai multe si de HRP, inclusiv titlul cu coperta atasata... care spune multe pe linia De Vinculis.
Nea' Pata e insa dupa Je un mare simulant - f. inteligent, nici vorba, ca altfel n-ar mai fi [fost] asa promovat - si d-aia nu doar vrea, ci si poate sa cifreze mai tot ce scrie sub mai multe straturi ...cepiforme decit s-ar putea crede. Nu degeaba a fost - si mai e - unul din grupul intelighentziei pseudo-dizidente mereu cooptabile la Puterea de sorginte Occi gen Dan Petrescu, Andrei Plesu, Aurel Dragos Munteanu etc - in fine, la Iluzia Puterii, nu mai dezvolt ca acum citiva ani, c-a facut-o iarasi destul @Tamerlan.

Strict ontopic insa - si ca parere finala, ca RUFOn risca altfel sa devina G.R.U.-fon: :-D nici eu, nici voi n-avem de unde sti carei aripi a "Cupolei" 8-) Illuminato-Intelli-Oculte trans-nationale si/sau religioase, financiare etc. a apartinut decizia matrasirii lui I.P. Culianu, dar inclin sa cred un pic altcumva acum, dupa documentari ceva mai extinse - m-am sucit deci, dar asta-i viatza, doar prostii au idei fixe.

Si anume: IPC n-a facut parte din gruparea "comanditarilor" (spre deosebire de Giordano Bruno) si a fost un "lup singuratic".
Cel mult se afla poate-n curs de... negocieri cu ea-puterea din spatele puterilor. La fel de nebuloase vor ramine cred si dezacordurile care ar fi putut duce la cinematica apasarii pe tragaci in data fatidica de 21 mai 1991 (dublu-simbolica, crestineste/matern, la fel ca alea 3 nuci... romanesti lasate de "cineva" pe biroul lui Culianu atunci.)
« Ultima Modificare: 22 Martie 2016, 16:41:19 de Xanadron »
Trăim pe-o planetă nebună - opriţi-o să mă cobor !!!
http://povestoteca.wordpress.com/

Offline Grifon

  • Adaequatio rei et intellectus
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 1,195
  • Gen: Bărbat
  • Adaequatio rei et intellectus
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2903
  • Likes Given: 2000
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #167 : 22 Martie 2016, 17:56:17 »
D-le @Xanadron, aici suntem in total asentiment. Nici eu nu cred in implicarea serviciilor sau a oculților in actul crimei. Nu exclud prezența lor pe multiple orbite unde gravita IPC, dar alea sunt...alte realități....pânã la urmă normale pe anumite nivele.

Nucile...hm....mi-am bătut si eu putin capul cu ele...de ce trei...s.a.m.d. Nu am gasit vreo logica pertinenta, de aia nici nu le-am pomenit...caci ar fi alimentat inutil scenarii deplasate. Am sfârșit prin a le lua cum s-a declarat...nuci trimise de mama lui din România...bietul IPC chiar suferea, puțin..de dorul de casă.

Fără a ignora, totuși, niciun indiciu...eu ma voi axa pe teoria asasinului solitar...pe care il banuiesc..pur intuitiv...a fi un discipol ciudat al lui Culianu (f. probabil un student...asupra căruia "jocurile fantastice ale minții"  se poate sà fi avut un nefast efect de "bumerang").

Nu mă pripesc in a lua cu totul in brațe această teorie, dar, cel puțin din câte pot sintetiza eu, e scenariul care se ridica la cel mai inalt grad de probabilitate - in principal pentru faptul că nimic...sau aproape nimic...nu indică "talentele" speciale ale unui profesionist. Era destul un singur lucru -esențial - sângele rece.

Pe tema asta voi mai reveni. Până atunci, țin să apreciez - iarăși - efortul intelectual derulat de toți colegii, cărora cred că le voi da "like" - uri generalizate (chiar și părerilor in care eu nu cred). Nu-mi pare rău că am decis să devin membru RUFON.
Igitur cogito

Offline SLEAH19

  • Senior
  • ****
  • Mesaje postate: 882
  • Gen: Bărbat
  • cine n-are sabie, să vândă haina şi să-şi cumpere
    • Vezi Profilul
  • Liked: 595
  • Likes Given: 3048
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #168 : 22 Martie 2016, 19:59:38 »

În postarea mea precedantă mi-am exprimat părerea că moartea lui IP Culianu are legătură cu România!

  Apoi am dat de textul de mai jos ....Dorin Tudoran a stat probabil cel puţin o dată la o bere cu Ioan Petru Culianu, erau prieteni şi confidenţi .....am tot recitit unele pasaje ,  ultimul pasaj înverzit de mine este  .....,pe topic,..

  ....iar esenţa căutărlor:

Ioan Petru Culianu a deranjat atîtea certitudini încît, la un moment dat, masa critică pentru săvîrşirea unei crime a fost atinsă !




                                           Un ucigaş pe nume Terapie-Şoc
                                                                                                       Dorin Tudoran


Fragmente traduse din „A Killer Named Shock Therapy“, prezentare făcută în cadrul simpozionului „In and Out of This World – A Symposium In memory of Ioan Petru Culianu (1950-1991)“, organizat la Oxford de The Berendel Foundation din Londra.


Neelucidată pînă în prezent, asasinarea lui Ioan Petru Culianu a continuat să încurajeze supoziţii dintre cele mai diverse. M-am îndoit încă de la bun început că a fost un act de demenţă individuală. Nu am fost cucerit nici de ipoteza potrivit căreia a fost vorba de o crimă perfectă comisă de un „lup singuratec“, nici de ideea că a fost actul de răzbunare al unui student de la Divinity School tratat cu duritate de profesorul său. Speculaţia că sentinţa la moarte a lui Culianu s-a datorat apropierii lui periculoase de legi secrete ale unor universuri alternative şi introspecţiilor sale în mecanisme ezoterice continuă să mi se pară o imbecilitate preţioasă, demnă de pasionaţii de experienţe voodoo.
Sentimentul meu a fost, de la bun început, că mai degrabă o asemenea sentinţă a fost provocată de îndărătnicia eroică a prietenului meu de a pleda în favoarea lucidităţii ca singur remediu împotriva subculturii politice a compatrioţilor săi. O terapie-şoc pe care lumpen-cultura politică a găsit de cuviinţă, probabil, să o respingă nu doar în scris.

Identitate greşit stabilită

Ioan Petru Culianu a fost un caz de stabilire greşită a identităţii. Acesta a fost blestemul ce a dus, probabil, la tragedia lui finală. Mai întîi a fost asumat în chip fals axiomatic de oameni care l-au considerat a fi necondiţionat de partea lor. Apoi a fost pedepsit pentru că nu a onorat speranţele fals-axiomatice puse în el. Speranţe în nici un caz sugerate de Culianu, ci de un fel de „Comitet“ autonumit, care şi-a asumat sarcina de a căuta, de a găsi, verifica şi recomanda un succesor. Problema fundamentală era succesiunea în sine, iar „Comitetul“ nu s-a sinchisit să afle de la Culianu dacă era cumva interesat să fie acel succesor. Nu era.
Pentru că era anticomunist, critic dur al extremei stîngi, Culianu a fost prizat în chip greşit de către „Comitet“ drept un admirator al extremei drepte. O eroare tipică oamenilor care clasifică lucruri la care nu se pricep. Chiar mai rău – eroarea unor oameni cărora nu le pasă de substanţa pe care pretind că o clasifică.

„Trădari“

Suporteri necondiţionaţi ai opţiunilor de extremă dreapta manifestate în tinereţe de Mircea Eliade au tras un fals semn de egalitate între admiraţia lui Culianu pentru excepţionala operă ştiinţifică a lui Eliade şi opţiunile politice de tinereţe ale lui Eliade. În consecinţă, cînd Culianu a început să-şi exprime, din ce în ce mai limpede şi mai public, distanţa faţă de opţiunile politice de tinereţe ale lui Eliade, „Comitetul“ l-a catalogat pe emulul într-ale istoriei religiilor şi literaturii fantastice un soi de trădător într-ale politicii. O alterare violentă a structurii unor paliere diferite.
 
Chiar dacă, de la o anumită distanţă, am fost martorul unei perioade destul de tensionate în relaţia dintre soţii Eliade şi Ioan Petru Culianu. Mai ales doamna Eliade era din ce în ce mai îngrijorată de demersurile făcute de Culianu pe lîngă Mircea Eliade de a clarifica, în sfîrşit, nişte lucruri. Doamna Eliade considera demersurile lui Culianu drept o „încăpăţînare bolnăvicioasă“, chiar o „încăpăţînare stupidă“, şi m-a întrebat, în cîteva rînduri: „Ce se întîmplă cu Néné?“. La răspunsul meu că nu văd să se întîmple nimic rău, într-o seară, a încheiat prin a-mi spune: „Ar trebui să mă întreb ce se întîmplă şi cu dumneata...“. Tereza Culianu-Petrescu, sora lui Ioan Petru, are dreptate: cînd Matei Călinescu, Wendy Doniger şi Ioan Petru Culianu au încercat să publice şi să comenteze anumite texte ale lui Mircea Eliade, Christinel Eliade s-a opus cu vehemenţă.
 
Ce a ignorat „Comitetul“ a fost că şi în chestiuni de ordin strict ştiinţific Culianu nu se angajase în faţa nimănui să calce exact pe urmele celui pe care îl admira profund. Gregory Spinner are dreptate cînd scrie: „Aşa cum a spus-o foarte limpede, Culianu nu era interesat de modele anistorice, reprezentate cel mai bine de arhetipurile lui Jung şi, într-o măsură mai mică, de cele ale lui Eliade. Ce căuta, în schimb, Culianu era un model care să fi putut da seama de schimbări, peste timp. Aşadar, unul care să stabilească structuri solide de idei mai degrabă în limitele istoriei decît deasupra ei, în afara ei. Aşa cum obişnuiesc să facă abordările arhetipale. [...] Cu toate acestea, în loc să se piardă în evidenţe anecdotice, cineva poate discerne în ce fel este un motiv recurent, în scrierile lui Culianu, relaţia între idei şi putere. Poate că, din cauza tristei întîmplări, îl vom reciti pe Culianu în lumina asasinării lui, dar chiar cred că a scris ce a scris avînd în minte exact acest tip de lucruri“ (1).

Rădăcini. Ce nu ştia „Comitetul“

Ce nu ştia sau nu a dorit să afle „Comitetul“ era, printre altele, şi un episod relevant povestit de Tereza Culianu-Petrescu: „În familia lui Culianu, reveneau unele amintiri dintr-un trecut nu tocmai îndepărtat. Mama sa menţionase în cîteva rînduri percheziţiile în forţă, făcute de membri ai Gărzii de Fier, în 1940. Năvăliseră în casă, în zorii zilei. Erau mulţi, purtau arme şi l-au ţintuit pe bunicul lui Culianu întins la podea, sub ameninţarea armei, în timp ce scotoceau peste tot după «broşuri de stînga». Cum ca profesor şi rector vorbise împotriva legii numerus clausus şi împotriva amestecului Gărzii de Fier în activitatea Universităţii din Iaşi, Petru Bogdan avea toate motivele să se teamă pentru viaţa sa şi a familiei sale. A fost doar ameninţat şi obligat să se retragă în 1940“ (2).
Ioan Petru Culianu a crezut în relatările mamei sale, nu în istoriile romanţate ale unora dintre comilitonii celor ce năvăliseră în casa bunicului. Nu ştiu dacă este adevărat ce se spune (nu am discutat acest subiect nici cu Ioan Petru, nici cu Horia Stamatu, pe care l-am întîlnit în două rînduri), dar dacă, într-adevăr marele poet exilat, cunoscut pentru trecutul său de extremă dreapta, l-a curtat pe Ioan Petru sugerîndu-i că ar putea deveni un tînăr lider al unor idei revolute, nu trebuie să mire pe nimeni că Ioan Petru nu s-a arătat deloc interesat de o asemenea ofertă. Ba s-a considerat chiar ofensat. Şi pe bună dreptate.

Trei tabuuri

În chestiuni româneşti, poţi spune tot ce-ţi trece prin cap, dar există unele tabuuri de care nu e tocmai prudent să te atingi. Ioan Petru Culianu s-a atins de unele dintre ele. Şi a făcut-o în chip cu totul inacceptabil, ireverenţios, după voci foarte avizate şi prieteneşti – chiar comiţînd nişte enormităţi.

Eminescu

Unul dintre tabuuri este Mihai Eminescu. Reţinerile lui Culianu nu erau neapărat faţă de opera poetică, ci faţă de publicistica şi ideologia lui Eminescu. În 1987, mi-a trimis două texte despre himerele politice ale lui Eminescu. Iată ce îşi aminteşte prietenul nostru comun Matei Călinescu: „În editorialul său necrologic din Agora (1991), Dorin Tudoran relatează următorul episod interesant: «Cu un an în urmă, îmi trimisese – «spre consultare» – două texte despre Eminescu. Nimeni nu a îndrăznit să i le publice; n-am făcut-o nici eu... Nu s-a supărat defel şi am discutat seri în şir despre toate aceste tabuuri de care, «nereuşind să ne eliberăm, dragă Dorin» spunea el, «liber cu adevărat nu va fi spiritul nostru». Îmi amintesc foarte bine de acest episod pentru că, fiind membru al colegiului redacţional al Agorei, am fost şi eu consultat. Lectura mi-a produs un şoc: teza polemică a lui Culianu, anume că Eminescu, dacă ar fi trăit în secolul 20, ar fi fost Corneliu Codreanu, mi se părea absurdă. Nu pentru că viola un tabu sau pentru că încălca reguli nescrise despre ce şi cum se poate spune, ci pentru că viola logica istoriei, pentru că introducea ceva pueril, ceva de joc analogic, de societate, în genul «ce-ar fi fost dacă ar fi fost?». Există, desigur, prelungiri legitime, contrafactuale, ale unor asemenea jocuri de ficţiune (în sci-fi mai ales), dar în discursul istoric responsabil ele sînt nelalocul lor sau trebuie modulate cu multă fineţe, într-o argumentare nuanţată. Oricum, identitatea propusă de Culianu mi se părea complet falsă – una dintre acele enormităţi pe care oamenii inteligenţi le comit adesea verbal, mai rar în scris»“ (3).
Peste un an, Ioan Petru mi-a trimis „Les Fantasmes de la peur chez Eminescu où Comment deient-on révolutionnaire de profession“ (Ausburg, Munchen, 1988), o analiză a romanului Geniu pustiu. Dedicaţia era următoarea: „Lui Dorin, cu dragoste, de la – în fond – un admirator al lui Eminescu. Néné“. Adevărat. În fond, Culianu a fost un admirator al lui Eminescu. Dar unul foarte critic. Iar pentru admiratorii necondiţionaţi, mai ales ai publicisticii politice a lui Eminescu, acest lucru a constituit un act de ireverenţă, de „ostilitate naţională“, cum îmi scria cîndva un „gînditor“ ce îl dispreţuia profund pe Ioan Petru.

Biserica Ortodoxă Română

Al doilea tabu pe care l-a atins ireverenţios Culianu a fost imaginea Bisericii Ortodoxe Române. „Comitetul“ se aştepta de la un istoric al religiilor să fie, în mod necondiţionat, un evlavios suporter al BOR. Încă o dată, Culianu a fost „o mare dezamăgire“ pentru distinşii membri ai „Comitetului“. A vorbit deschis şi sever despre rătăcirile Bisericii Ortodoxe Române şi ale unor ortodoxişti de frunte.
 
În mai 1991, cînd am lansat revista MERIDIAN avîndu-i alături pe Jon Dogar Marinescu (director artistic) şi pe Vladimir Tismăneanu (redactor asociat), i-am oferit lui Culianu o rubrică permanentă. Primul şi – din păcate – ultimul său text se intitula Ku Klux klan ortodox (4). Pornind de la studiul lui Martin Riesebrodt „Fundamentalism As A Patriarchal Protest Movement“ (Tübingen, 1990), Culianu scruta esenţa fascismului românesc, pe care îl considera o expresie a fundamentalismului ce lua naştere în sînul ortodoxiei româneşti. Discuta contribuţiile unor Nichifor Crainic şi Nae Ionescu, precum şi rolul lui Corneliu Zelea-Codreanu.
Iată cîteva citate, spre a înţelege şocul pe care „trădările“ lui Culianu l-au produs, probabil, membrilor „Comitetului“:
„Riesebrodt nu crede că e cuminte să vorbim de fundamentalism acolo unde nu avem forţa religioasă care înfăptuieşte o analiză socială precum aceea de mai sus. De exemplu, crede el, nazismul nu e un bun exemplu de fundamentalism, în ciuda elementelor religioase pe care le conţine. Fascismul românesc, însă, apare ca un fenomen tipic de fundamentalism în interiorul religiei ortodoxe.
Ortodoxismul românesc, cultivat de Nichifor Crainic şi Nae Ionescu şi acceptat în mare parte ca ideologie de Corneliu Zelea-Codreanu (care însă acţionează ca şeful unui Ku Klux Klan ortodox), constată că mizeria a invadat ţara, că instituţiile ei sînt corupte, că bolşevismul bate la uşă, că străinii au cotropit pămîntul şi buna, străvechea religie a poporului. Ei cer înlăturarea elementului străin din religie (protestantismul şi catolicismul) şi înlăturarea elementului străin din ţară (aceasta mai ales în ideologia Gărzii de Fier) sau cel puţin convertirea străinilor la idealul «Omului Nou». «Omul Nou» nu a fost inventat nici de Ceauşescu, nici de comunism în general, nici de regele Carol II. A fost inventat de Codreanu (deşi o făcuseră, înaintea lui, alţi reformatori fundamentalişti ca Martin Luther în secolul al XVI-lea). «Omul Nou» într-o ţară nouă, primenită de toate racilele capitalismului este idealul fundamentalismului ortodox românesc. Evident, biserica ortodoxă a sprijinit Mişcarea din toate puterile, întrucît ea măgulea ambiţiile vechi, nestrămutate şi cu totul absurde pe care le nutrea de secole“.
 
Aici, Culianu introduce în discuţie un text celebru al lui Nicolae Iorga:
 
„Într-adevăr, cum arăta Nicolae Iorga într-un articol incendiar publicat în 1913-1914 sub titlul Byzance après Byzance, biserica română putea jindui la titlul de conducătoare a creştinismului oriental, întucît diverşi domnitori români din secolul al XVII-lea atrăseseră patriarhia constantinopolitană fie la Iaşi, fie la Bucureşti.
Evident, conducerea creştinismului fusese asumată de Moscova, nu de Iaşi ori Bucureşti. Dar începînd de la 1920, persoane ca Ionescu şi Crainic fac următorul raţionament: întrucît Moscova a fost cotropită de bolşevici, destinul ortodoxiei e în primejdie. Numai Bucureştiul este în stare de a-l salva, asumîndu-şi conducerea creştinismului oriental.
Ortodoxiştii produc la vremea respectivă o enormă maculatură, care azi apare cu totul descreierată. Garda de Fier pleacă de la această ideologie, în care introduce elemente mistice şi de societate secretă.
Pericolul fundamentalismului în sînul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotrivă, azi pare mai puternic ca niciodată“.
 
Un element ce nu-i scapă lui Ioan Petru Culianu este predispoziţia românilor de a căuta salvarea, mîntuirea te miri unde:
„Românul, între alte nocive vocaţii evlavioase, o are în mod definit şi pe aceea a mîntuirii. Ceauşescu a pozat de la început în mîntuitor al neamului; în 1968 l-au crezut, pentru scurtă vreme, mulţi dintre noi. Astăzi, cînd domnia lui de aproape 25 de ani a devenit una din paginile cele mai ruşinoase ale istoriei României, continuă să joace cartea mîntuirii neamului. Cînd nu mai poate invoca Basarabia, invocă Transilvania. A dezbinat pe toţi, punînd inteligenţa nedezvoltată a unora dintre români să se lupte cu oarba iubire pentru o patrie care, sub Ceauşescu, e nu numai vitregă, ci şi deşănţată. Nebună... […] Căci România suferă de o cronică lipsă de inteligenţă, iar la aceasta nu există alt medicament decît inteligenţa însăşi. Trebuie însă administrat repede, căci altfel pacientul, care de mult horcăie în agonie, sfîrtecat de călăi, va sucomba definitiv înainte de a intra pe masa de operaţie“.
Nu trebuie să fii expert în chestiuni româneşti pentru a înţelege la cîte niveluri au produs un sentiment de profundă mînie asemenea afirmaţii.

Cultura română?

Un al treilea tabu, atins de Culianu chiar cu şi mai multă ireverenţă decît le abordase pe cele deja menţionate, a fost cultura română. La o bere, la un mic, în taifasuri, ba chiar şi în răbufniri publicistice este acceptabil să te îndoieşti de fibra culturii naţionale, de calitatea şi de rezistenţa acestei fibre. Dacă o faci altfel, lucrurile devin inacceptabile.
În 1991, Ioan Petru Culianu mi-a trimis un alt text incendiar, intitulat „Cultura română?“. Acel semn al întrebării a scandalizat şi a adus la un periculos numitor comun de reacţie oameni care, în mod obişnuit, se situează pe poziţii absolut ireconciliabile. Textul lui Culianu a produs o compatibilitate stihială, ca să folosesc o sintagmă uşor oximoronică.
 
Timp de aproape 10 ani, nimeni nu acceptase să-i publice textul. Mi l-a trimis pentru Agora, cu o scurtă introducere scrisă pe un ton conciliant, „diplomatic“, o introducere care nu a putut însă tempera reacţiile violente.
 
Ce a mîhnit profund atîtea segmente ale intelighenţiei româneşti? Iată cîteva citate:
„[…] cultura română postbelică nu a produs nimic care să îndreptăţească ideea unei «direcţii» sau a unui punct de referinţă“.
„Dar, bine, se va spune, acel mare gînditor, acel mare critic, acel mare erudit, oare nu sînt exponenţii de seamă ai culturii române actuale? Ei sînt, într-adevăr, exponenţii de seamă ai acestei culturi, care însă, în tot sublimul ei, este inexistentă. Acel mare gînditor este, desigur, foarte onorabil, dar măreţia gîndirii lui constă în mulţimea produselor sale. Acel mare gînditor este atît de singur, încît în pustia pe care a populat-o cu discipoli el a început să confunde lăcustele şi mierea sălbatică – adică obiectele cu care trebuia să se nutrească cu înseşi obiectele gîndirii sale. Lăcustele sînt nişte minuni ale naturii, iar discipolii îl ascultă în extaz pe marele gînditor cum descrie, uneori cu remarcabilă fineţe, nuanţele schimbătoare ale aripii unei lăcuste. Acesta este maestrul, aceştia sînt discipolii. Marele mistic sufi Sanaî recomanda colegilor săi să nu se căsătorească: «Cum poţi tu, care eşti un aproape-nimic, să te însoţeşti cu un nimic?» spunea el. Inversînd termenii, ne putem întreba: «Ce poate învăţa un nimic de la un aproape-nimic?» Să descrie culoarea aripilor unei lăcuste.“ (5)
 
După marele gînditor urmau marele critic literar, marele teolog, marele orientalist, marele hermeneut, marele iconar, marele istoric etc. Ce-i unea, în viziunea lui Culianu, pe toţi aceşti exponenţi de vîrf ai culturii române îngăduite de comunism? Morbul cripticităţii:
„Toţi repetitorii români au învăţat de la Nicolae Iorga că a scrie înseamnă a te adresa unui cerc restrîns de iniţiaţi, pe care-i încîntă neinteligibilitatea stilului. Această modă a devenit, în România, o plagă cu atît mai teribilă cu cît cultivatorilor ei, înalţi savanţi, le lipseşte cu totul nu numai substanţa mesajului, ci uneori chiar competenţa. Competenţi şi incompetenţi, sînt la fel de criptici, astfel încît e aproape imposibil să-i mai deosebeşti unul de altul. Oricum, ei nu scriu pentru mase, ci pentru specialişti. La rîndul său, subtilul nostru estet a atins o artă realmente extraordinară în cifrarea mesajelor sale – lucru la care se reduce şi substanţa şi funcţia sa în cultura română, aceea a prezentului şi a viitorului. El cochetează, desigur, cu guénonismul şi «tradiţionalismul», pentru că acesta este singurul lucru care i-a mai rămas din Principiul Speranţei. Ba chiar a început în ultima vreme să se ocupe activ de aceasta, la un nivel lamentabil, e drept, întinînd, cu interpretările sale rizibile, pînă şi bruma de speranţă pe care ne-o puteam pune în trecut, în cultura română care se încropea şi trăia între cele două războaie“.
 
Cînd m-a contactat spre a-mi propune textul, Culianu pornise de la cîteva afirmaţii ale mele despre limitele culturii fasciste sau comuniste. Ce spusesem eu era diferit de ceea ce sustinea el. Şi anume: şi fascismul, şi comunismul au putut produce cultură. Ce nu credeam – şi nu cred – este că au produs Civilizaţie. Adăugam că văd Civilizaţia ca pe un fel de doctorat al Culturii şi că nu observam nici în cazul culturii produse de fascism, nici în cazul celei produse de comunism urmele doctoratului respectiv. De fapt, unde mă întîlneam cu Ioan Petru Culianu era ideea că o cultură nu este suma aritmetică a picturilor bune, a partiturilor excelente, a cărţilor fascinante etc. Mi-a propus să facem o carte de dialoguri. Conştient că nu mă aflu în liga sa de cunoaştere, i-am spus că nu aş fi partenerul ideal pentru aşa ceva. Mi-a răspuns, pe jumătate serios, pe jumătate amuzat: „Fii pe pace, Dorine dragă, facem o carte lumească, nu criptică…“. N-am apucat să o facem.
„Prevăd reacţii acide, consternante“, mărturisea Culianu în „Cultura română?“, „dezolate, faţă de adevărul pe care mi-am luat libertatea de a-l dezvălui mai sus, conştient de riscul scandalului, dar conştient, în acelaşi timp, de necesitatea stringentă a scandalului“.
Sînt crezut ori nu, primesc şi azi – cînd şi de la cine nu mă aştept – reproşuri în legătură cu semnul de întrebare pus de Culianu la sfîrşitul titlului acelui articol. Ele vin atît de la maeştri, cît şi de la discipoli ai lor, care au devenit, la rîndu-le, maeştri ai îndeletnicirii supreme, cea de a „descrie culoarea aripilor unor lăcuste“.
Nedreptăţile făcute de Culianu culturii române în acel text, şi în multe altele, nu au fost, cred eu, mai mari decît nedreapta înţelegere a motivelor demersului său atît de sever. „În fond“, Culianu era cu adevărat un admirator al lui Eminescu şi un iubitor de cultură română. Dar unul extrem de critic. A sfîrşit prin a fi urît cu patimă tocmai de cei pe care i-a iubit cu luciditate. Terapia-şoc imaginată de Culianu a fost un triplu salt mortal, executat fără plasă de siguranţă, deasupra gurii uriaşe a unui vulcan care nu doarme niciodată. Abisul încins l-a absorbit.

Ce putem face, cu adevărat, pentru memoria lui Ioan Petru Culianu?

Ştiu că mulţi dintre prietenii lui Ioan Petru Culianu nu găsesc nici astăzi, după două decenii de la uciderea lui, cuvintele potrivite pentru a-şi exprima consternarea. Ştiu că mitologia ce înconjoară asasinarea lui devine din ce în ce mai sofisticată şi mai rezistentă, asemenea unei cazemate inexpugnabile. Tot ce putem face este să nu încurajăm acest tip de mitologie, căci este exact lucrul pe care şi-l doresc cei care l-au condamnat la moarte.
Nu ştiu dacă uciderea lui Ioan Petru Culianu a fost o crimă perfectă. Nu vreau să dau nici impresia că aş şti cine sînt cei care l-au condamnat la moarte. Rîndurile de mai sus vor să spună un singur lucru: Ioan Petru Culianu a deranjat atîtea certitudini încît, la un moment dat, masa critică pentru săvîrşirea unei crime a fost atinsă. Interese, temeri, obsesii altfel profund antagonice au simţit probabil „chemarea“ unui numitor comun. Nu a mai contat natura criminală a numitorului respectiv. Persoane şi entităţi de altfel cu agende diametral opuse s-au pomenit, probabil, împreună la „chemarea“ a tot ceea ce devenise inacceptabil în terapia-şoc pe care o propunea din ce în ce mai insistent Ioan Petru Culianu.
În cazul unei furtuni perfecte în larg, este lipsit de sens să cauţi un scenarist şi un regizor al cataclismului. În cazul ce continuă să pară o crimă perfectă, unul dintre lucrurile pe care le putem face este să credem că, în fond, nu există crimă perfectă. Dacă se va dovedi că am avut dreptate, asta nu-l va aduce înapoi pe Ioan Petru. Dar va aduce o anume pace, de care mintea şi sufletul au nevoie, spre a citi viaţa şi opera acestui mare erudit nu prin lentilele afumate ale senzaţionalului sau prin efectele de sunet şi de lumină ale mitologiilor de doi bani, pe care Ioan Petru Culianu le-a dispreţuit profund şi fără echivoc.
A accepta că luciditatea poate să atragă pedeapsa capitală este un act raţional pe care îl datorăm prietenului nostru, omul care visa o infuzie masivă de luciditate în fibra culturii politice a compatrioţilor săi
.
O lume normală este aceea în care diavolul este în iad, nu mai există religii iar Iisus este la Guvernare!

Cercetează totul şi reţine doar ce e de trebuinţă !

Offline Grifon

  • Adaequatio rei et intellectus
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 1,195
  • Gen: Bărbat
  • Adaequatio rei et intellectus
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2903
  • Likes Given: 2000
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #169 : 23 Martie 2016, 22:02:45 »
Aș face câteva precizãri, mai ales că subiectul are o ușoară nevoie de odihnă. Mai în fapt, precizările vin sà "lase mai moale" ipoteza bombastică și f.f. (inutil) prețioasă că uciderea lui IPC ar fi fost un așa-numit "act ritualic".
Poate imi scapă mie conceptul...dar ceva "ritualic" ar fi...de pildă...
-sinuciderea lui Jan Potocki (ăl cu "Manuscrisul de la Saragosa", ocultist / revolutionar/ iacobin), care, inainte de a-și testa rezistența structurală a craniului, și-a făcut singur un glonte de argint, l-a sfințit la capela moșiei sale, și abia apoi l-a impins (mecanic, nu cuantic);
- sinuciderea lui Karl Haushoffer, nazist ocult (Thule), creatorul noțiunii moderne de geopolitică, ce și-a făcut sepukku după capitularea Reichului (iși petrecuse prima parte a vieții in Japonia);
- asasinarea bancherului vaticanez Calvi, in anii '80, care fu zisă inițial spânzurare suicidă, chiar dacă fu găsit cu cărămizi indesate in buzunare (probabil omu' ținea la stabilitate...hahahahaha !)

La Culianu, ce ritual ? Nici măcar vreo mandala mai acătării...un simplu glonț, tras in condiții de necesitate contextuala. Știu, s-au bolmojit tot soiul de inepții...cum că.."toaleta=umilire"...mă intreb ce aiurau dacă lua plomba in bucătărie.…că avea "pãcatul pântecului" ? Să fim serioși.…

Convingerea mea : greu se putea concepe un omor mai simplu și pragmatic. Și o altă convingere : dacă nu era ucis in toaletă...oricum murea la scurt timp după. Era, oricum, fără nicio elementară formă de protecție.

P.S. - Răspund la intrebarea d-lui @fiulploii : ce alte crime au mai fost pe atunci ? Dacă nu greșesc, in aceeași zi a fost asasinat Rajiv Ghandi, in India, cu buchetul-bombă. Asta nu cred sa aiba vreo valoare de conectivitate...mai degrabă la fel de misterioasa asasinare a lui Corneliu Dima Drăgan, in 1986...la Toronto. Aici ar cam fi destule elemente comune...mai ales că acest nefericit fusese expert in biblioteci medievale românești...
Igitur cogito

Offline tractorbeam

  • Senior
  • ****
  • Mesaje postate: 651
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 306
  • Likes Given: 122
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #170 : 23 Martie 2016, 23:31:43 »
Poate ca un punct de vedere deja expus aici si privit dintr-un unghi nou de vedere nu ar strica:

http://www.formula-as.ro/2016/1206/lumea-romaneasca-24/prof-dr-miron-bogdan-in-spatele-omului-se-afla-misterul-lui-dumnezeu-20411

Pot spune ca l-am cunoscut pe dl. profesor Miron Bogdan si mi-a facut o impresie extraordinara. Un om deosebit si un medic cum rar intalnesti.
Cititi si reflectati.

Offline fiulploii

  • MARE MAESTRU
  • *****
  • Mesaje postate: 3,620
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2513
  • Likes Given: 5323
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #171 : 24 Martie 2016, 03:51:28 »
Poate ca un punct de vedere deja expus aici si privit dintr-un unghi nou de vedere nu ar strica:

http://www.formula-as.ro/2016/1206/lumea-romaneasca-24/prof-dr-miron-bogdan-in-spatele-omului-se-afla-misterul-lui-dumnezeu-20411

Pot spune ca l-am cunoscut pe dl. profesor Miron Bogdan si mi-a facut o impresie extraordinara. Un om deosebit si un medic cum rar intalnesti.
Cititi si reflectati.

Esti cam criptic pt mine @tractorbeam , nu poti fi mai explicit , măcar cu vreo doua-trei elemente ajutătoare , ca altfel trag concluzia ca misterul lui Dumnezeu pune câteodată mâna pe arma si ucide fizic o alta porțiune a misterului lui Dumnezeu .... sau poate ca eliberează de fapt pt alta misie.

    Ca o recapitulare , eu înțeleg ca avem cu certitudine următoarele :
          - a fost ucis
          - a deranjat cel putin o persoana sau o grupare dar nu e musai ca asta sa fie motivul crimei
          - era un tip incomod
   Mna, cam atat . Restul sunt doar presupuneri mai mult sau mai putin eronate . Nu e clar nici daca a fost ritual sau nu, nu e clar nici daca asasinul/ina a lucrat solo sau au fost doi ori trei . Nu e clar nici daca s-a vrut un mesaj pt altii sau nu si chiar nu văd rostul unui mesaj in condițiile in care victima era un rebel si un independent pe cont propriu .
    Părerea mea ... ca Exercițiu intelectual  cazul este bun.
   O acțiune a vechii Securități române cred ca face parte din aceeași legenda cu numărul angajaților ei din vremea cealaltă . La fel si cu vechii gardisti.

    Alte explicații fanteziste insa ar fi dar deocamdată trăim nefantezist iar facturile vin planificat  8-) :lol:

  Ceva lectura lămuritoare pe unele aspecte
http://lbhn-1602388572.eu-west-1.elb.amazonaws.com/stire/1263814
« Ultima Modificare: 24 Martie 2016, 04:05:17 de fiulploii »

Offline Tamerlan

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 237
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 387
  • Likes Given: 488
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #172 : 24 Martie 2016, 07:22:30 »

  Ceva lectura lămuritoare pe unele aspecte
http://lbhn-1602388572.eu-west-1.elb.amazonaws.com/stire/1263814

Lămuritoare???  :? Dacă nu știi CHEIA în care să citești acele informații, ele nu sunt altceva decât DEZINFORMARE CRASĂ cu privire la subiectele importante.
Important nu este să spui: "Iată ce au făcut ei din mine!", ci mai degrabă: "Iată ce am făcut eu din ce au făcut ei din mine!" (Jean Paul Sartre)

Offline fiulploii

  • MARE MAESTRU
  • *****
  • Mesaje postate: 3,620
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2513
  • Likes Given: 5323
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #173 : 24 Martie 2016, 11:13:34 »
Lămuritoare???  :? Dacă nu știi CHEIA în care să citești acele informații, ele nu sunt altceva decât DEZINFORMARE CRASĂ cu privire la subiectele importante.

  Dezvolta ! ca devine interesant cum agiti cheile in mana pe anumite subiecte  :lol:
Da-ne si noua un semn de mila Mariei-Tale! - zicea poetul intr-o anume scrisoare , nu spui care  :wink:

Offline kandaon

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 472
    • Vezi Profilul
  • Liked: 581
  • Likes Given: 778
Sunt multe tabere colega @kandaon. Aflate chiar în conflict cât se poate de real, în care își dau la oase cu obiecte cât se poate de contondente.  .......... dar care în marea lor majoritate nu vor ajunge niciodată să știe EXACT pentru cine lucrează, de fapt.

Ceea ce nu știu ei este faptul că ambele tabere aflate în conflict sunt manipulate de o singură voință sau grupare, aflată pe un plan superior. ați,
La un nivel superior se află așa-zisele state, aflate într-un aparent și, în același timp, un "real" conflict. Credeți că "luptătorii ruși" și "luptătorii americani" (armată, servicii secrete, afaceriști, etc) ar mai depune atâta efort și abnegație, dacă ar știi că totul este o vrăjeală și că șefimea lor este "deja înțeleasă"??? Deasupra statelor se află organizațiile supra-statale aflate într-un așa-zis conflict de fațadă. MM nu-și permite să lase necontrolată nicio parte. 

Nu te contrazic colega Tamerlan, doar ma gandesc ca ar putea fi mai multe "vointe" sau "grupari" sau "mari manipulatori" pe un plan superior. Si nu doar doua tabere (a binelui si a raului) manipulate de aceeasi vointa sau acelasi MM care nu vrea sa lase nimic necontrolat

De asta am zis ca probabil nici macar Vaticanul nu ar fi cel mai vechi si puternic astfel de "centru". Si Vaticanul chiar e o organizatie supra-statala cu origini si "servicii" (ca tot s-a pomenit de iezuiti) experimentate, abile si cu origini prin evul mediu, si cu o uriasa arhiva secreta cu tot felu de chestii interesante, aflata in custodie.

CIA, KGB, nazistii, comunistii, Mossadul, islamistii, masonii etc., toti astia ar fi tot niste pioni cu care cineva muta pe tabla de joc, fara ca ei sa stie ori sa inteleaga prea bine ce, cum si de ce.

Cineva care are cunostinte superioare despre resorturile ascunse ale istoriei, societatilor, civilizatiilor si culturilor umane, psihicului si chiar sufletului, crearea de directii spirituale (de ce nu si fantasme care odata impuse in mintile oamenilor sa-i faca sa actioneze intr-un anume fel) si modele de comportament social sau chiar indivdual, despre legile intime si mai putin (sau deloc) cunoscute (de catre cei de pe treptele inferioare) ale naturii/universului si cum pot fi ele manipulate si folosite.
 Iar acestia nu exista decat cel mult in mituri sau scrieri fantastice, daca apar si acolo, si probabil si acolo au o imagine care nu corespunde prea exact realitatii.
Tot astia ar avea probabil si legaturi cu "lumi de dincolo" si posibil si "fiinte" de pe acolo ("zei/zeite", extraterestri, zane, ingeri, demoni, alti oameni de pe alte taramuri etc denumirile variaza de-a lungul istoriei) si ar avea astfel schimburi de experienta si de cunostinte cu aceia.


 


Offline kandaon

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 472
    • Vezi Profilul
  • Liked: 581
  • Likes Given: 778
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #175 : 24 Martie 2016, 12:19:46 »
Aș face câteva precizãri, mai ales că subiectul are o ușoară nevoie de odihnă. Mai în fapt, precizările vin sà "lase mai moale" ipoteza bombastică și f.f. (inutil) prețioasă că uciderea lui IPC ar fi fost un așa-numit "act ritualic".
Poate imi scapă mie conceptul...dar ceva "ritualic" ar fi...de pildă...
-sinuciderea lui Jan Potocki (ăl cu "Manuscrisul de la Saragosa", ocultist / revolutionar/ iacobin), care, inainte de a-și testa rezistența structurală a craniului, și-a făcut singur un glonte de argint, l-a sfințit la capela moșiei sale, și abia apoi l-a impins (mecanic, nu cuantic);
- sinuciderea lui Karl Haushoffer, nazist ocult (Thule), creatorul noțiunii moderne de geopolitică, ce și-a făcut sepukku după capitularea Reichului (iși petrecuse prima parte a vieții in Japonia);
- asasinarea bancherului vaticanez Calvi, in anii '80, care fu zisă inițial spânzurare suicidă, chiar dacă fu găsit cu cărămizi indesate in buzunare (probabil omu' ținea la stabilitate...hahahahaha !)

La Culianu, ce ritual ? Nici măcar vreo mandala mai acătării...un simplu glonț, tras in condiții de necesitate contextuala. Știu, s-au bolmojit tot soiul de inepții...cum că.."toaleta=umilire"...mă intreb ce aiurau dacă lua plomba in bucătărie.…că avea "pãcatul pântecului" ? Să fim serioși.…

Convingerea mea : greu se putea concepe un omor mai simplu și pragmatic. Și o altă convingere : dacă nu era ucis in toaletă...oricum murea la scurt timp după. Era, oricum, fără nicio elementară formă de protecție.

P.S. - Răspund la intrebarea d-lui @fiulploii : ce alte crime au mai fost pe atunci ? Dacă nu greșesc, in aceeași zi a fost asasinat Rajiv Ghandi, in India, cu buchetul-bombă. Asta nu cred sa aiba vreo valoare de conectivitate...mai degrabă la fel de misterioasa asasinare a lui Corneliu Dima Drăgan, in 1986...la Toronto. Aici ar cam fi destule elemente comune...mai ales că acest nefericit fusese expert in biblioteci medievale românești...

Nici eu nu cred in varianta ritualica a crimei, am si spus ca parerea mea e ca a fost ceva pragmatic si profesionist sa fie asasinat asa si in acel loc si moment.

Ce am uitat si ma gandesc ca ar fi de interes e legat de "tovarasa" lui Culianu (nu imi vine in minte numele acum), cea care ziceai daca nu ma insel ca a ajuns sa se ocupe de lumea araba si miscarile transfrontaliere.

Ori, cum vedem ce se intampla de ceva vreme in vestul Europei mai ales (cu infuzia de cultura islamica de un anume fel, amestecata la greu cu multiculturalism de tot felul si o corectitudine politica foarte prezenta si dusa uneori la absurd), dar si in lumea araba (plin de miscari transfrontaliere pe acolo), nu pot sa nu fac o legatura (chiar daca poate un pic fantezista).

Poate ca inca de pe atunci se creiona un plan de transformare a unor societati umane (daca nu a intregii societati de pe Terra intr-un final), iar Culianu (et comp, cativa "alesi") lucrau la el, folosindu-se de cunostintele avansate de manipulare a maselor si a mintilor, intr-un fel de magie sau alchimie la scara planetara, de amestec de diverse energii si culturi umane pentru a rezulta cine stie ce.
Poate ca activitatea lui in domeniu asta, in momentul in care a vizat ceva din Romania, a deranjat pe cineva suficient de puternic pentru a-l elimina. Cu atat mai mult cu cat IP Culianu cred ca a fost unul din principalii "magi" sau "alchimisti" capabili sa planifice si sa puna in miscare un astfel de plan



Offline Xanadron

  • MARE MAESTRU
  • *****
  • Mesaje postate: 4,727
  • Gen: Bărbat
  • Ozenaut precaut
    • Vezi Profilul
    • Povestoteca SF
  • Liked: 3800
  • Likes Given: 12312
Re: Detectivi din spatele tastaturii... sau si prin gaura cheii ?!
« Răspuns #176 : 24 Martie 2016, 12:38:35 »
Lămuritoare???  :? Dacă nu știi CHEIA în care să citești acele informații, ele nu sunt altceva decât DEZINFORMARE CRASĂ cu privire la subiectele importante.
Nu duce grija @fiuluiploii, colega @Tamerlan, ca are si destule speracluri pe linga o legatura de chei de-i rupe buzunarele. :-D
Ce-i drept, nu se aud zornaind la prima... miscare.

...Si-o tzira ontopic (pentru ultima oara, promit): nici pe opiniile - onestului de altfel in fosta lui dizidentza - Dorin Tudoran aduse-n atentie de colegul SLEAH19 n-as pune mare baza, reamintindu-mi traseul lui biografic. Care (parerea mea) i-a anesteziat intr-o buna masura obiectivitatea dupa traiul-malaiul peste Marea Baltoaca, impingindu-l cumva involuntar spre concluzii convenabile tocmai alora chititi sa confuzioneze. Chiar daca a fost prieten cu regretatul IPC.

P.S. E normala - ba-i chiar un truism - concluzia ca asasinatul "a avut conexiuni cu Romania", fiindca IPC era unul dintre putinii romani interesat p-un plan profund de soarta tzarii lui, dar si Romania era/este/va ramine o zona f.f. interesanta pentru "Comitetul", "Institutia", "Cupola" sau cum s-o numi tagma comanditarilor crimei.
...Iar Dorin Tudoran se mai si contrazice pe ici-pe colea, strimbind intai din nas pe tema "ezoterismelor de doi lei", ca mai apoi sa le includa implicit (nu explicit deci) in niste consideratii finale prea generalizatoare ca sa lamureasca ceva.

Nici la parerea... non-ritualica a extrem de curiosului - in ambele sensuri - :lol: dar si f. analiticului coleg @Grifon nu subscriu deloc - da' deloc, ca altfel am nega dubla... non-coincidentza a zilei Sf. C-tin & Elena + ziua mamei lui IPC, ca sa nu mai pomenim alte spiluri "pe fatza" similare, gen plumbuirea Odiosului taman in ziua de Craciun s. a. m. d.
« Ultima Modificare: 24 Martie 2016, 12:51:17 de Xanadron »
Trăim pe-o planetă nebună - opriţi-o să mă cobor !!!
http://povestoteca.wordpress.com/

Offline Tamerlan

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 237
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 387
  • Likes Given: 488
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #177 : 24 Martie 2016, 12:50:47 »

Poate ca activitatea lui in domeniu asta, in momentul in care a vizat ceva din Romania, a deranjat pe cineva suficient de puternic pentru a-l elimina. Cu atat mai mult cu cat IP Culianu cred ca a fost unul din principalii "magi" sau "alchimisti" capabili sa planifice si sa puna in miscare un astfel de plan

E buna si asta pentru scopul nostru ( :roll:), dar mai exista cel putin o optiune, pe care ar fi lipsit de intelepciune s-o ignoram. ;-)
Important nu este să spui: "Iată ce au făcut ei din mine!", ci mai degrabă: "Iată ce am făcut eu din ce au făcut ei din mine!" (Jean Paul Sartre)

Offline Tamerlan

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 237
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 387
  • Likes Given: 488
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #178 : 24 Martie 2016, 12:59:32 »
  Dezvolta ! ca devine interesant cum agiti cheile in mana pe anumite subiecte  :lol:
Da-ne si noua un semn de mila Mariei-Tale! - zicea poetul intr-o anume scrisoare , nu spui care  :wink:

In limita timpului si a accesului la un desktop/laptop. De pe mobil e mai greu. ;-)

Nu m-am prins insa, ce vrei sa zici cu asta: "devine interesant cum agiti cheile in mana pe anumite subiecte".  8-)
Important nu este să spui: "Iată ce au făcut ei din mine!", ci mai degrabă: "Iată ce am făcut eu din ce au făcut ei din mine!" (Jean Paul Sartre)

Offline Grifon

  • Adaequatio rei et intellectus
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 1,195
  • Gen: Bărbat
  • Adaequatio rei et intellectus
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2903
  • Likes Given: 2000
Re: Detectivi din spatele tastaturii
« Răspuns #179 : 24 Martie 2016, 13:04:29 »
D-le @Kandaon, ca sa sintetizez : logodnica Hillary Wiesner, decanul / venerabil Saul Bellow, finanțatorii din clanul Carnegie...sunt unul și acealași "pachet"...legat și cu o fundiță tip mărțișor (alb CIA, roșu Mossad). Nu cred insă că acest pachet e responsabil de moartea lui IPC. El vota cu ei, ăia votau cu el...ba ii mai dădeau și niște bănuți frumoși de-ar mai fi trăit.

Râmăne așadar posibil ca Alții să fi făcut un "raid" in această veselă familie (teoretic, cel puțin). De aceea m-a dus gândul la Vatican (ar fi avut ei alte "controverse", nu legate de arabi, căci atunci nu era "moda" jihadistă (nici pret-à-porter...și sigur nu haute-couture). Vaticanul avea destula logistica in zona, cartiere intregi italo...dintre care mulți gangsteri. La nevoie aduceau un "paisano" din Sicilia...neștiut de nimeni...neamprentabil..cu "accent ciudat latino"...și care nici nu clipea cand apasa tragaciul (neștiind nici măcar pe cine omoară).

Dar asta, binințeles, e doar o speculație de-a mea. E singura totuși pe care o voi păstra, pe linia de cercetare Culianu și/sau/versus Oculta.
Igitur cogito