Culianu a avut o relație complexă, și ambivalentă cu Securitatea.
Nici nu se putea altfel. Familia sa, veche viță boierească ieșeană, avea multiple conexiuni cu regimul anterior (interbelic), inclusiv în aria ocultă (masoni) sau guvernamentală.
Ca urmare, atenția a fost mare pe ei. Evident că IPC a primit aviz Secu pentru bursa italiană, căci altfel, cum s-a zis, nu putea să plece. Și poate o fi și semnat ceva note inf., ptr. a-și proba "buna-credință".
După ce a fugit, Secu (DIE) l-a abordat dual - ba ca țintă, ba ca potențial colaborator. Mărturie stă corespondența sa cu Eliade, unde mai scapă referiri că-l mai căutau pe la Groningen, ba lăudându-l, ba amenințându-l (în special cu presiuni pe mama rămasă la Iași).
Dar toate astea nu pot justifica, logic, o "execuție" Secu. Iar logica lipsește ptr.că nu există (sau nu știm noi) o MIZĂ. Una atat de mare, de importantă, încât să-l diferențieze pe IPC de (foarte) mulți alți dizidenți, încât să devinà o necesitate suprimarea lui.
Mai ales după Revoluție.