Pe mine, personal, explicațiile d-lui @prodcomb m-au satisfăcut, într-o proporție de cca. 80%.
Asta și pentru că, dintotdeauna, am căutat explicații firești, telurice, fără apetență ptr.insolit ( prin asta nespunând că-mi lipsește o asemenea apetență, ci că încerc mereu s-o frânez, ptr.a nu pica în nada fantasmagoriilor).
Nu sunt nici eu convins 100% de explicația cu "piua", dar mi se pare, de departe, cea mai (posibil) apropiată de adevăr. Efortul colegului @prodcomb, chiar dacă nu e la stadiu de incontestabilitate, arată cum obiecte banale (produse de ingeniozitatea umană) pot părea, în contexte atipice, drept " inexplicabile".
S-o spunem pe "șleau" : dacă piesa era găsită pur și simplu azvârlită într-un șant, în compania neonorantă a unor peturi goale sau alte gunoaie, nici cei mai împătimiți misteriologi n-ar fi dat o para chioară pe ea. Dintr-o simplă ocheadă ar fi conchis :"ceva mecanic, o piesă din vreun mecanism", apoi ar fi lăsat-o să zacă, eroziunea indicând limpede că nu mai poate fi vorba de vreo folosință.
Așa însă, întâmplarea făcând să fie găsită sub straturi de pământ, imaginația a dat aripi pasionaților de UFO (și nu doar lor, ci și piesei). Brusc, a devenit ceva dintr-o "zburătoare" (căci mititeii verzi zboară, nu-i așa ?), deși, tot păstrând imaginația, ar fi putut fi un "excavator" paleo...civilizațional, o parte dintr-un vehicul subteran antic, etc.,etc...
Dar cum fantezia umană a fost saturată de "UFO", care vin de " sus-sus-sus"...toți au tăbărât pe ideea că e o "tălpică" de aterizare.
În fine, n-are rost să lungesc postarea. Cine vrea să conserve "corola de minuni a UFO" se va opune constant explicațiilor banale, oricâte scheme inginerești s-ar prezenta. Visele sunt un tezaur scump, și nimeni nu vrea să le abandoneze fără regrete.
Pentru mine e destul ce am citit. Fie piuă, fie alt mecanism, piesa e doar o consecință a inventivității umane - descoperirea contextului particular în care s-a rupt/ scos/ pierdut fiind, d.p. meu de vedere, total irelevantă.
Felicitări d-lui @prodcomb ptr.stăruința și meticulozitatea cercetării (precum și d-lui @xperyens ptr.efoturile complementare / colaterale).
Până la urma "piesa" tot a fost un bun exemplu. Nu ptr.cum arată vreo imaginară navă "galactică", ci pentru maniera în care trebuie să fie abordată / dirijată o cercetare.