Disclosure UFO

[abyss]

În interviul recent cu Dr. Phil, David Grusch descrie o taxonomie vastă și tulburătoare a inteligențelor din spatele navelor recuperate.

Nu vorbim doar despre micii greys clasici. El vorbește despre un spectru real: de la piloți bipezi, relativ apropiați de noi (inclusiv forme care coincid cu micii grey din incidentul Ariel School din 1994), până la forme de conștiență non-corporale, plasmoide - luminoase cu inteligență proprie. Unele crafturi (discuri, forme de ,,sunfish/boot heel", bumeranguri, crescent-moon, tic-tac, ou) au fost goale (probabil drone), altele cu ocupanți. Și da: unii dintre acești ocupanți au fost capturați vii. Există interacțiuni directe în situații de detenție și comunicare pe bază de conștiință (ceea ce oamenii numesc telepatie).

Grusch nu limitează totul la ,,extraterestru". Lasă deschisă ideea de ultraterestru sau chiar de inteligențe care ar fi putut evolua aici, pe Pământ inclusiv în oceanele pe care abia le cunoaștem.

O taxonomie care nu mai sună a science-fiction, ci a ceva pe care unii din programele secrete ar fi văzut-o cu ochii lor.

[abyss]

Tot văd în ultima vreme discuția asta despre ontological shock. Că dacă mâine cineva ar confirma oficial existența unei inteligențe non-umane, populația ar putea intra în panică, religiile s-ar clătina, oamenii ar avea probleme psihologice, unii ar trebui evaluați etc.
Serios?

Specia asta a trecut prin două războaie mondiale, Hiroshima și Nagasaki, Holocaust, Gulag, foamete, genociduri, crize nucleare, Cernobîl, Fukushima, pandemii și suficiente alte nenorociri cât să umpli biblioteca. Oamenii s-au trezit dimineața și au aflat că orașul lor nu mai există. Ăla da ontological shock.
Dar aparent vestea că pe una dintre sutele de miliarde de planete ar putea exista încă cineva este chestia de care trebuie protejată psihologic omenirea. :))
Și aici începe să mă intereseze mai puțin ET-ul și mai mult cine construiește narațiunea și în ce direcție o împinge.
Pentru că există o asimetrie interesantă. Dacă un cetățean spune că a văzut ceva imposibil sau că a avut o experiență NHI, imediat apar întrebările despre sănătatea mintală, halucinații, schizofrenie, stres, droguri etc. Fair enough. Trebuie verificate.
Dar același standard pare să dispară când afirmațiile apocaliptice vin de sus.
Obama, de exemplu, le spunea africanilor în 2013 că dacă fiecare ar avea aer condiționat, mașină și casă mare, ,,planeta ar fierbe". Nu metaforic în sensul discursului: exact imaginea asta a folosit-o.
S-a ridicat cineva să spună: stați puțin, înainte să construim politici publice în jurul afirmației, poate evaluăm și starea psihică a vorbitorului? :))
Evident că nu.

Și aici este mica mea problemă cu ontological shock: cine decide ce realitate este prea periculoasă pentru noi?
Mai ales că narațiunea UAP s-a schimbat radical. Decenii întregi: baloane, Venus, swamp gas, nebuni și farfurii zburătoare. Acum avem audieri în Congres, legislație UAP, NHI, programe legacy, whistleblowers și politicieni care cer acces la presupuse materiale recuperate.
Și, foarte important, vocabularul se mută încet spre THREAT.
Threat. National security. Defense. Unknown capabilities. Airspace intrusion.
Hmmmm...

Aici îmi revine inevitabil în minte povestea lui Carol Rosin despre Wernher von Braun. Potrivit relatării ei, von Braun ar fi avertizat că militarizarea spațiului va fi justificată printr-o succesiune de amenințări: adversarul sovietic, teroriști, rogue states, apoi asteroizi, iar ultima carte ar fi amenințarea extraterestră.
Nu spun că Rosin avea dreptate. Nici măcar nu avem cum demonstra că von Braun i-a spus exact ceea ce relatează ea.
Dar e al naibii de interesant să privești succesiunea.
Și aici intră foarte bine episodul lui Chase Hughes despre PSYOPS. Ideea lui cea mai utilă nu este ,,UFO-urile sunt psyop". Din contră. Spune ceva mult mai inteligent:
Nu te întreba numai dacă evenimentul este real. Întreabă-te cum este folosit.
Un fenomen real poate fi exploatat psihologic la fel de bine ca unul fabricat.
propun trei patru întrebări simple pe care cred că merită să le ținem lângă monitor când citim orice știre, nu numai UFO:

Cine beneficiază de această narațiune?
Ce dovezi verificabile ni se oferă?
De ce apare povestea tocmai acum?
Ce soluție ni se oferă după ce ni s-a prezentat amenințarea?

Dacă răspunsul este invariabil mai multă supraveghere, mai mult secret, mai multe competențe pentru structuri opace și niște miliarde suplimentare băgate în defense contractors... atunci măcar merită să ridicăm o sprânceană.
Poate NHI există. Poate nu. Poate au existat și au dispărut.
Poate există și tocmai povestea despre ei este exploatată.
Astea nu sunt ipoteze care se exclud reciproc.
De fapt, ultima mi se pare cea mai interesantă dintre toate.
Pentru că poate adevăratul ontological shock nu va fi să descoperim că nu suntem singuri.
Poate va fi să descoperim că n-am fost singuri de multă vreme... iar cineva a avut grijă să ne spună când, cât și mai ales cum trebuie să aflăm.

[abyss]

Acest ultim interviu de acum 4 zile al lui David Grusch ne va bântui multă vreme de acum înainte.
La DG lucrurile capătă o precizie stranie... avem deja tipuri și subtipuri de presupuse NHI. Umanoizi palizi cu păr lung, asemănători zeilor greci, greys în trei-patru variante, cu ipoteza că cei mici ar putea fi androizi; reptilieni, unii mai umanoizi, alții descriși ca niște gorile cu solzi, de peste doi metri. Mai lipsește cheia de identificare din atlas. :))
Vechile descrieri din ufologie reapar acum în relatarea unui fost ofițer de informații. Aceleași lucruri care s-au discutat aici ani întregi cu toate îndoielile și controversele lor.
Dar partea care mie îmi rămâne în minte este confruntarea de la locul prăbușirii unui aparat de tip Tic-Tac. Potrivit celor relatate lui Grusch, acolo ar fi fost reptilieni vii și greys morți. Militari/personal american ar fi fost răniți și ucisi, iar reptilienii ar fi fost apoi împușcați.
DG nu a asistat la incident și nu cunoaște numărul victimelor. Nici nu stabilește că americanii au doborât aparatul. Separat, spune că a văzut înregistrări cu alte corpuri, aproape umanoide. Ross Coulthart reia aceste afirmații și subliniază diferența dintre ceea ce Grusch susține că a văzut și ceea ce i-au povestit alții. Distincția contează.
Eu unul mă gândesc însă și la oamenii pentru care o eventuală confirmare ar veni după o viață întreagă de întrebări.
Vorbim despre "șocul ontologic" al celor care ar afla că lumea este mai complicată decât credeau. Dar există și șocul celor care au relatat sincer interacțiuni neobișnuite și au fost batjocoriți. Cei care au învățat să tacă. Care poate au ajuns să se îndoiască de propria percepție, fiindcă era mai ușor să se creadă ei în eroare decât să suporte încă o rundă de ridiculizare.
Mă refer bineînțeles la cei cinstiți. Sinceritatea nu garantează că au înțeles corect ce li s-a întâmplat. Dar dacă anumite experiențe s-ar confirma, imaginați-vă ce ar însemna să-ți recitești propria viață în lumina acelei confirmări.
Ușurare? Probabil. Furie și repulsie? sau... eliberare față de munca de a asimila unele evenimente? La fel de probabil. Sau întrebarea aceea care nu te mai lasă: câți ani ai petrecut încercând să îngropi ceva ce poate fusese real?
O confirmare nu șterge anii în care au fost făcuti nebuni.
Deocamdată avem afirmații care cer probe. Dar podcastul acesta lasă o senzație greu de șters. Dacă măcar o parte din ce spune DG se confirmă, multe întâmplări pe care le-am pus deoparte vor trebui privite din nou.
Unele povești se termină când afli explicația. Altele abia atunci încep să te bântuie.