Disclosure UFO

[abyss]

În interviul recent cu Dr. Phil, David Grusch descrie o taxonomie vastă și tulburătoare a inteligențelor din spatele navelor recuperate.

Nu vorbim doar despre micii greys clasici. El vorbește despre un spectru real: de la piloți bipezi, relativ apropiați de noi (inclusiv forme care coincid cu micii grey din incidentul Ariel School din 1994), până la forme de conștiență non-corporale, plasmoide - luminoase cu inteligență proprie. Unele crafturi (discuri, forme de ,,sunfish/boot heel", bumeranguri, crescent-moon, tic-tac, ou) au fost goale (probabil drone), altele cu ocupanți. Și da: unii dintre acești ocupanți au fost capturați vii. Există interacțiuni directe în situații de detenție și comunicare pe bază de conștiință (ceea ce oamenii numesc telepatie).

Grusch nu limitează totul la ,,extraterestru". Lasă deschisă ideea de ultraterestru sau chiar de inteligențe care ar fi putut evolua aici, pe Pământ inclusiv în oceanele pe care abia le cunoaștem.

O taxonomie care nu mai sună a science-fiction, ci a ceva pe care unii din programele secrete ar fi văzut-o cu ochii lor.

[abyss]

Tot văd în ultima vreme discuția asta despre ontological shock. Că dacă mâine cineva ar confirma oficial existența unei inteligențe non-umane, populația ar putea intra în panică, religiile s-ar clătina, oamenii ar avea probleme psihologice, unii ar trebui evaluați etc.
Serios?

Specia asta a trecut prin două războaie mondiale, Hiroshima și Nagasaki, Holocaust, Gulag, foamete, genociduri, crize nucleare, Cernobîl, Fukushima, pandemii și suficiente alte nenorociri cât să umpli biblioteca. Oamenii s-au trezit dimineața și au aflat că orașul lor nu mai există. Ăla da ontological shock.
Dar aparent vestea că pe una dintre sutele de miliarde de planete ar putea exista încă cineva este chestia de care trebuie protejată psihologic omenirea. :))
Și aici începe să mă intereseze mai puțin ET-ul și mai mult cine construiește narațiunea și în ce direcție o împinge.
Pentru că există o asimetrie interesantă. Dacă un cetățean spune că a văzut ceva imposibil sau că a avut o experiență NHI, imediat apar întrebările despre sănătatea mintală, halucinații, schizofrenie, stres, droguri etc. Fair enough. Trebuie verificate.
Dar același standard pare să dispară când afirmațiile apocaliptice vin de sus.
Obama, de exemplu, le spunea africanilor în 2013 că dacă fiecare ar avea aer condiționat, mașină și casă mare, ,,planeta ar fierbe". Nu metaforic în sensul discursului: exact imaginea asta a folosit-o.
S-a ridicat cineva să spună: stați puțin, înainte să construim politici publice în jurul afirmației, poate evaluăm și starea psihică a vorbitorului? :))
Evident că nu.

Și aici este mica mea problemă cu ontological shock: cine decide ce realitate este prea periculoasă pentru noi?
Mai ales că narațiunea UAP s-a schimbat radical. Decenii întregi: baloane, Venus, swamp gas, nebuni și farfurii zburătoare. Acum avem audieri în Congres, legislație UAP, NHI, programe legacy, whistleblowers și politicieni care cer acces la presupuse materiale recuperate.
Și, foarte important, vocabularul se mută încet spre THREAT.
Threat. National security. Defense. Unknown capabilities. Airspace intrusion.
Hmmmm...

Aici îmi revine inevitabil în minte povestea lui Carol Rosin despre Wernher von Braun. Potrivit relatării ei, von Braun ar fi avertizat că militarizarea spațiului va fi justificată printr-o succesiune de amenințări: adversarul sovietic, teroriști, rogue states, apoi asteroizi, iar ultima carte ar fi amenințarea extraterestră.
Nu spun că Rosin avea dreptate. Nici măcar nu avem cum demonstra că von Braun i-a spus exact ceea ce relatează ea.
Dar e al naibii de interesant să privești succesiunea.
Și aici intră foarte bine episodul lui Chase Hughes despre PSYOPS. Ideea lui cea mai utilă nu este ,,UFO-urile sunt psyop". Din contră. Spune ceva mult mai inteligent:
Nu te întreba numai dacă evenimentul este real. Întreabă-te cum este folosit.
Un fenomen real poate fi exploatat psihologic la fel de bine ca unul fabricat.
propun trei patru întrebări simple pe care cred că merită să le ținem lângă monitor când citim orice știre, nu numai UFO:

Cine beneficiază de această narațiune?
Ce dovezi verificabile ni se oferă?
De ce apare povestea tocmai acum?
Ce soluție ni se oferă după ce ni s-a prezentat amenințarea?

Dacă răspunsul este invariabil mai multă supraveghere, mai mult secret, mai multe competențe pentru structuri opace și niște miliarde suplimentare băgate în defense contractors... atunci măcar merită să ridicăm o sprânceană.
Poate NHI există. Poate nu. Poate au existat și au dispărut.
Poate există și tocmai povestea despre ei este exploatată.
Astea nu sunt ipoteze care se exclud reciproc.
De fapt, ultima mi se pare cea mai interesantă dintre toate.
Pentru că poate adevăratul ontological shock nu va fi să descoperim că nu suntem singuri.
Poate va fi să descoperim că n-am fost singuri de multă vreme... iar cineva a avut grijă să ne spună când, cât și mai ales cum trebuie să aflăm.