Sectiune pentru limba româna > Fenomene conexe si paranormale

Tehnici de accesare a memoriei astrale

<< < (3/16) > >>

Grifon:
Trebuie menționată si o altă problemă - majoră - ce poate apare (mai ales) în cazul unor reușite.
Dacă se ajunge, după un număr de strădanii, la genul de percepții diafane pe care le-am descris, mintea va începe să joace iarăsi împotriva noastră. Faptul că ceva "vine" din afara ei produce o incitare intensă, involuntară - putem spune chiar instinctuală, aproape de nestăpânit. Mintea țâșnește, literalmente, să cerceteze, să cuprindă, să măsoare, să compare, să etichteze ....evident, după cum îi este śi menirea.
Problema e că, sub acest veritabil asalt motivat cognitiv, fragila "vedenie" dispare aproape instantaneu, si nu doar că se pierde, dar chiar va fi extrem de greu (dacă nu chiar imposibil) de recuperat - căci e f.puțin probabil să reapară sub aceeași formă.
Chiar cunoscând acest lucru, nu prea avem ce face - decât să antrenăm mintea, în timp, să nu se "repeadă". Cu cât mai dornici de a accesa "altceva" vom fi, cu atât recepția va fi mai incitantă - ergo, mai păguboasă...

abyss:
Se cunosc tehnici de antrenare a atenției ? Fiindcă atenția este cea care joacă feste minții, sunt de parere.

StarDust:
Cred ca trebuie sa te integrezi in peisaj si sa memorezi totul fara sa te intrebi "de ce" e asa. Traiesti doar momentul, iei notite apoi (in aceasta realitate) analizezi. Dar nu e deloc usor asa ceva.  :-)

Grifon:

--- Quote from: abyss on  23 July 2017, 12:08:06 ---Se cunosc tehnici de antrenare a atenției ? Fiindcă atenția este cea care joacă feste minții, sunt de parere.

--- End quote ---

Păi, antrenarea atenției este exact ceea ce se înțelege prin concentrare (inclusiv ìn antrenamentul lui Luke Skywalker...hahaha !)
Există, serios vorbind, câteva trucuri si pentru creșterea focalizării atenției, dar nu ne ajută cu nimic în demersul spre memoria transcendentă. Mai degrabă avem nevoie de trucuri pentru adormirea atenției - căci interesul nostru e să nu focalizăm, ci să lăsăm impresiile....să vină.

Când închidem ochii, de ex., atenția - nemaiavând stimuli vizuali, începe să caute alte elemente de disecat - si se "înțeapă" la memoria obișnuită, evocând diverse imagini (după o importanță subiectiv alocată). A goli mintea de aceste  tentații parazite e f.greu - căci, dacă-mi permiteți comparația, mintea e ca un cal nărăvaș, ce efectiv "simte" că începe a fi strunită !
(ca fapt divers, experiența e oricum f.utilă, căci așa apare o primă (si f.importantă) revelație - mintea nu e Eu-ul ! Avem doar iluzia că noi suntem mintea noastră, dar ea e doar un instrument , la fel ca mâna, piciorul, etc. Și atunci, de ce nu ascultă precum celelalte membre ?!).
Voi reveni cu o tehnică de "amorțire" a freneziei minții - însă până atunci sunt curios dacă alți colegi cunosc, eventual, alte tehnici de...retrovizualizare)

mr:
Interesanta discutia de pana acum. Colega Grifon, ai explicat frumos tehnicile (nu numai pe acest topic  :wink:). Dincolo de explicatii, se observa practica dumitale. Practica da valoare reala tehnicilor. Spun asta pentru ca sunt multi doritori de a aplica tehnicile, de a explora aceasta zona aparent necunoscuta, insa in momentul in care ajung sa intre/vada, iar daca structura lor energetica nu are maturitatea necesara/nu poate sustine ceea ce vad/nu poseda vibratia corepunzatoare, de obicei vor incerca sa-si explice totul doar intr-un registru rational... si faptic sa nu inteleaga mare lucru sau, mai rau, sa ajunga a fi bantuiti/posedati mai subtil sau brut, de fortele de dincolo, fara sa-si dea seama.

Motivatia interioara reala a fiecaruia dintre noi este cea care ne conduce intr-o zona sau alta, iar pentru cei care au ajuns la poarta, adica au distilat multe ganduri iar esenta obtinuta le-a canalizat motivatia suficient de mult sa ajunga la hotar, aceste tehnici devin un mod de a fi. A analiza in timp real sursa/intensitate/scopul gandurilor necesita un antrenament, fara dubii. Dar acest antrenament poate lua multe forme. De exemplu, pentru mine, diverse situatii de viata mai putin favorabile pe care am fost nevoit sa le parcurg, mai ales in zona emotionala, au determinat o trezire, mai exact am realizat ca sta in puterea mea sa obtin un anumit fel de control asupra a ceea ce gandesc si, mai ales am constientizat faptul ca o parte din ganduri nu-si au radacina in gandirea mea logica obisnuita, ci au o amprenta care vine de undeva din spate, iar eu l-am numit Sine superior al meu. Firesc, am inteles ca eu sunt mai multe eu-ri, ulterior realizand ca eu cel adevarat, cu consistenta si cu care ma identific, sunt cel din spate. Cel din fata fiind doar o unealta, o interfata cu lumea fizica. Fapt care m-a determinat ca in timp sa le armonizez si sa ajung sa vorbesc aceeasi limba. Lucru care ma ajuta enorm in lumea asta haotica...

Un lucru pe care l-am remarcat si care-mi foloseste in mod curent, la pachet cu efortul de armonizare a eu-rilor mele, a fost aparitia ghidarii prin vis. De peste 10 ani, atunci cand am de luat o decizie importanta, vizez ce trebuie sa fac. De fapt, ma trezesc cu deplina convingere pentru ceea ce trebuie sa fac, visul simuland partial sau total cele ce se vor intampla ca efect al deciziei mele.

Desigur, exprimarea mea este mai "analfabeta" spre nemultumirea unor genii care se mai perinda pe aici, lipsindu-mi teminologia academica a mediilor prea inalte, insa cine vede stie exact la ce ma refer. Tiparul este acelasi...

Zona de accesare a memoriei astrale, a posibilelor vieti trecute/simultane, cred ca din start este blocata implicit tuturor. Nu ar servi evolutiei reale a unei entitati, ba chiar ar compromite-o creand un lant karmic suplimentar, prin neintelegerile cauzate. Desigur sunt si exceptii, asa cum pe ici pe colo se mai aude de cineva care-si mai aduce aminte de altadata, sau sunt incarnate entitati care pot sustine si intelege sensul acestor experiente cu amprente energetice diferite, dar aceste spirite s-ar putea sa fie in afara lantului evolutiv si sa fiinteze in lumea fizica cu diverse misiuni.

Navigation

[0] Message Index

[#] Next page

[*] Previous page

Go to full version