Satul disparut de langa lacul Angikuni

[klingonianul mascat]

În analele Politiei Regale Călare din Canada este menţionată o ciudata poveste a unui întreg sat care a dispărut. Un caz în care poliţiştii canadieni nu i-au mai găsit pe bărbaţi şi nici nu au dat de urma femeilor şi copiilor acelui sat.
De mai mulţi ani, un trib de eschimoşi îşi ridica tabăra pentru iernat la Lake Angikuni, un loc situat la circa 500 de mile nord- vest de baza Poliţiei calare de la Churchill. Era o zona care le convenea, căci se afla suficient de aproape de terenurile de vanătoare care le asigurau hrana de zi cu zi şi în acelaşi timp departe de civilizaţie, oferindu-le astfel posibilitatea unui trai pe masura dorintei lor. Poate ca însăsi aceasta izolare a jucat un rol în ciudata soartă ce le-a fost harazită, indiferent care a fost ea.
In acest loc pustiu, eschimoşii erau din cand în cand vizitati de vanătorii nomazi, cu care schimbau o vorbă, doua, mancau carne de caribu, fumau cateva pipe cu tutun de casa şi făceau schimb de blănuri. Unul dintre acesti vizitatori era un canadian-francez, pe nume Joe LaBelle. El cunoştea tinutul si locuitorii lui ca pe propriile-i buzunare, cutreierand acele locuri sălbatice de peste patruzeci de ani. In noiembrie 1930, Joe se întorcea-în lumea civilizată după o modestă expediţie de vanatoare şi de negoţ cu piei. El s-a abătut un pic din drum pentru a petrece cateva zile alaturi de prietenii săi din pustietatea de la marginea lacului Angikuni.
Primul sentiment ca ceva lipseste îl avusese în clipa cand a început sa coboare. panta netedă ce ducea spre sat. In locul zgomotelor pe care de obicei le făceau cainii comunitaţii, de data acesta fusese întampinat de o liniste totală.
In conformitate cu cele menţionate de Joe în raportul facut Poliţiei călare, rezultă că el s-a oprit la marginea sătucului si a rostit cu glas tare cateva cuvinte de salut. Nu a primit însă nici un răspuns. Lucrul acesta i s-a părut foarte ciudat, spunea el, cunoscut fiind că sătenii erau oameni foarte prietenosi, mereu bucuroşi de oaspeţi, mai ales cand era vorba de un prieten vechi de-al lor, ca"'Joe LaBelle.
A dat la o parte pielea de caribu ce ţinea loc de uşă uneia dintre colibele de chirpici şi a strigat din nou. Nici un răspuns, Acelaşi lucru i-a fost dat să constate şi la urmatorul cort.
Foarte, foarte misterios, îşi spuse în gand, caci nimeni altcineva nu se afla în jur.
In consecinţa, LaBelle i-a informat pe cei de la Poliţia călare că si-a petrecut o ora întreagă în satul pustiu, examinand cu atenţie toate colibele şi corturile, în speranţa ca va da de un indiciu asupra misterioasei dispariţii a locuitorilor. El găsise vase cu mancare atarnate deasupra unor focuri care se stinseseră cu săptămani în urmă, poate chiar luni. Intr-una dintre colibe daduse peste o îmbrăcăminte din piele de focă confecţionată pentru un copil. Acul de fildes era încă înfipt în blană, aşa cum îl lăsase mama copilului atunci cand fusese nevoita să-şi întrerupă brusc lucrul. Pe plajă se aflau trei caiace, printre care îl recunoscuse pe cel al şefului de trib. Ambarcaţiunile fragile se legănau în voia valurilor la ţărm, dovadă a faptului că nu mai fuseseră folosite de mult.
Dar probele care ridicau cele mai multe întrebări se aflau tot în sat.
Aici, LaBelle şi Poliţia calare, care a sosit ulterior la faţa locului, au descoperit preţioasele carabine ale eschimosilor, abandonate în asteptarea unor stăpani care nu s-au mai întors. Se stie că pentru omul de rand, puşca este lucrul cel mai de preţ, o adevărată poliţă de asigurare pe viaţă. Nici un eschimos întreg la minte nu ar fi pornit într-o expediţie mai lungă fără puşca sa, şi totuşi armele se aflau în sat, iar eschimoşh plecaseră.
Ce s-a-ntamplat însă cu camii?
La circa 100 de metri de satul parăsit, LaBelle a găsit şapte caini. Fuseseră legaţi de cioturile unor copaci retezati. Erau cu totii morti de mai multa vreme si Joe bănuise, judecand după aspectul lor, că muriseră de foame, fapt confirmat ulterior de examenul patologilor canadieni.
In partea opusă a taberei faţă de locul unde a descoperit cainii, LaBelle a dat peste un alt element confuz al acestui caz. In acel loc, eschimoşii îngropaseră un membru al tribului lor, în tradiţia care cerea acoperirea mormantului cu pietre. Numai că acest mormant fusese deschis, iar cadavrul dispăruse, lucru de neconceput la eschimoşi. Profanarea mormantului fusese făcută de cineva care stivuise cu grijă toate pietrele în două grămezi ordonate. Nu putea fi opera unor animale, iar făptaşul nu lăsase nici o urmă.
. LaBelle a plecat în grabă la Churchill, unde a istorisit întreaga sa experienţă misterioasă celor de la Poliţia călare. Apoi i-a însotit în satul părăsit, unde acestia au descoperit că lucrurile stăteau exact cum le relatase el. Din motive necunoscute, un sat de aproape treizeci de locuitori a fost părăsit de oamenii lui în toiul iernii, fără ca eschimoşii ce îşi abandonaseră căminele într-o atat de mare grabă să-şi ia cu ei îmbracămintea, alimentele sau armele, lăsandu-si cainii să moară de foame. Iar mormantul profanat? Un alt mister ce nu a putut fi elucidat.
După cateva luni de investigații în randul membrilor altor triburi din tinut, nu s-a putut da de nici o urmă a vreunuia dintre locuitorii satului de la marginea lacului Angikuni. Poliţia călare a clasat în cele din urmă cazul drept "mister neelucidat" şi neelucidat a rămas el pană în zilele noastre.

[zana@M]

Deschideti acest link si veti descoperi 10 disparitii misterioase.
http://www.descopera.ro/stiinta/2738074-top-10-disparitii-misterioase