Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Misterul extratereștrilor a fost elucidat

Creat de TovarasulMC, 28 Octombrie 2011, 14:51:51

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

TovarasulMC

"O echipă de experţi americani de la un centru de cercetări din Los Angeles a încercat să demonstreze că oamenii de pe Pământ nu au avut niciodată până acum un contact direct cu extratereştrii, pe calea unui experiment bazat pe faza somnului REM (Rapid Eye Movement), potrivit LiveScience.com, citat de Agerpres.

Conform constatărilor, relatările unor oameni despre presupuse întâlniri cu extratereştri nu sunt decât amintiri ale unor vise foarte vii şi realiste.

Astfel, organizatorii experimentului au instruit 20 de voluntari cum să se cufunde în faza de somn REM, în timpul căruia să iasă în 'astral', adică starea în care sufletul pare că se separă pentru puţin timp de corp.

Conducătorul studiului, Michael Raduga, spune că mai mult de jumătate dintre voluntari au reuşit acest lucru, iar şapte dintre ei au reuşit chiar să 'comunice cu extratereştrii' în această stare.

Potrivit unuia dintre participanţii la experiment, atunci când a avut senzaţia că se află în afara corpului său, a întâlnit trei extratereştri.

Experţi NASA: Extratereştrii ne-ar putea ataca

Un alt voluntar cu numele Alexander afirmă că creaturile semănau mai mult cu personajele din filmul 'The Thing' decât cu omuleţii cu ochii mari din imaginile cu care ne-am obişnuit. 'Ei voiau să-mi vorbească, ceea ce m-a speriat foarte tare şi m-am întors repede în corpul meu', adaugă el.

Rezultatele experimentului au fost considerate concludente de şeful echipei de cercetători, care afirmă că relatările despre presupuse întâlniri cu extratereştri nu reprezintă decât o plăsmuire a imaginaţiei. 'Atunci când oamenii povestesc că au fost răpiţi noaptea de extratereştri, ei nu trişează. Pur şi simplu ei nu ştiu că s-au aflat în faza de somn REM , iar în acest timp conştiinţa lor călătoreşte. Este foarte realist, iar oamenii nu pot înţelege ce se întâmplă cu ei. Şi acest lucru i se poate întâmpla oricui', a explicat el.

În acest sens, peste un milion de americani raportează anual despre contacte avute cu reprezentanţi ai unor civilizaţii extraterestre, adaugă el.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/misterul-extratere-trilor-a-fost-elucidat_882393.html#ixzz1c4nufQyT"

Sursa: http://www.realitatea.net/misterul-extratere-trilor-a-fost-elucidat_882393.html

Tovarasul Unic Suprem Arhitect Presedinte Etern al Republicii Socialiste Romania Comandant General al Armatei Romanesti Mos Craciun.

angellla29

Citat din: TovarasulMC din  28 Octombrie 2011, 14:51:51

Inseamna ca zecile de mii de rapoarte si zecile de mii de martori erau....VISE si VISATORI....Erau mincinosi...drogati, visatori...Deci ...ma doare capul si ma abtin..sa mai zic ceva...Dar ma intreb de ce neaga cu atata vehementa aceste DOVEZI , stimabilii americani ? Si sa intelegem ca toate rapoartele...din toata lumea...sunt la misto??? Ufff...chiar am obosit si m-am plictist de tampeniile astea...

Siberia

Ok.
Am o rugaminte catre toti colegii:
Se poate sa cadem de acord asupra unei definitii a "astralului" ?
Fiindca pentru mine, "astralul" reprezinta o "zona" de frecventa joasa/coborata, deci as putea fi de acord ca in acea "zona" sa intalnesti fiinte de genul celor intalnite in filmele The Thing/The Grudge sau ce stiu eu ce alte bazaconii de fiinte definite de o frecventa coborata.
Dar asta nu explica unele implanturi descoperite la cativa dintre subiectii acestor rapiri, la fel cum nu explica necesitatea folosirii unor tehnologii avansate de catre aceste fiinte in "astral".
Nu zic ca nu ar fi posibil... pana la urma, @Tintin a intalnit-o pe Lucy-ET-Liu taman in zona aceea (daca nu ma insel), dar cum s-a dezvoltat cazul Roswell (de exemplu) in "astralul" mai multor oameni ?
"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

angellla29

#3
Citat din: Siberia din  28 Octombrie 2011, 16:17:22
Ok.
Am o rugaminte catre toti colegii:
Se poate sa cadem de acord asupra unei definitii a "astralului" ?
Fiindca pentru mine, "astralul" reprezinta o "zona" de frecventa joasa/coborata, deci as putea fi de acord ca in acea "zona" sa intalnesti fiinte de genul celor intalnite in filmele The Thing/The Grudge sau ce stiu eu ce alte bazaconii de fiinte definite de o frecventa coborata.
Dar asta nu explica unele implanturi descoperite la cativa dintre subiectii acestor rapiri, la fel cum nu explica necesitatea folosirii unor tehnologii avansate de catre aceste fiinte in "astral".
Nu zic ca nu ar fi posibil... pana la urma, @Tintin a intalnit-o pe Lucy-ET-Liu taman in zona aceea (daca nu ma insel), dar cum s-a dezvoltat cazul Roswell (de exemplu) in "astralul" mai multor oameni ?

Sunt foarte nerabdatoare sa aflu opiniile dumneavoastra... referitor la calatoriile in astral...
Acele personaje din filmele respective si ceea ce vrei tu sa spui....au mai curand legatura cu imaginatia...cu gandurile....cu visele....cu capacitatile extrasenzoriale....Au foarte mare legatura cu ET.....dar nu in totalitate....Exista si dovezi fizice....si nu inteleg reactia americanilor de a nega existenta ET....
Uite aici e un mic articol...care nu prea are de a face cu VISELE....Ai dreptate exista fiinte in astral....dar cu dovezile fizice...cum le explicam?? Repet...suunt de acord cu tine..dar negarea americanilor mi se pare total...nepotrivita!!!! Nu cred ca acei oameni sunt niste...visatori....

http://www.descopera.ro/descopera-extraterestrii-dintre-noi/7712741-stenogramele-ozn-dovezi-ale-existentei-extraterestrilor-ii

Arhanghelul

#4
Dupa logica asta ... si intalnirile biblice au fost tot niste ... REM-uri ...
Doar au visat ...  carul lui Dumnezeu si aratari " in " vise "fura" ingerii ... vai de sarmanul Isus multe vise a mai vazut ...
Daca extraterestri nu exista ... poate nici demoni nu exista ... asa e logic ca nici seful lor sa nu existe ... pai de ce sa nu rationam  pana la capat negarea pana la Creator ... vai ,vai ... se jerfira  degeaba miliarde de oameni si finte in numele lor ... in numele himerelor ...
____________________________________________________________
Aparent off topic ...
"Charles Baudelaire, despre Satana: "Cea mai frumoasă şiretenie a Diavolului constă în a ne convinge că el nu există." O fi, n-o fi, alba-neagra, aici e şade pitită maimuţa lui Dumnezeu, imitatorul în răspăr al divinităţii."

http://constiinte.ro/mic-tratat-de-demonologie-partea-diavolului

Pricepusi visul   :-)   ...   :evil:?
Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.   Evrei 11:05

Quicksilver

Priviti esentialul din acest articol, fratilor. Practic, ei recunosc faptul ca putem face (si facem - chiar abuzam) chestii foarte smechere cand suntem "logged out". Ba mai mult! Intaresc aceasta teorie/ipoteza/"what have you" printr-un experiment. Cititi printre randuri. De ex.
Citatmai mult de jumătate dintre voluntari au reuşit acest lucru, iar şapte dintre ei au reuşit chiar să 'comunice cu extratereştrii' în această stare.
Potrivit unuia dintre participanţii la experiment, atunci când a avut senzaţia că se află în afara corpului său, a întâlnit trei extratereştri.

Nu ar fi logic si normal ca o rasa avansata de E.T. sa poata comunica astfel?!

CitatOrice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie.
Arthur C. Clarke

Dar inainte de asta, avem:

CitatAstfel, organizatorii experimentului au instruit 20 de voluntari cum să se cufunde în faza de somn REM, în timpul căruia să iasă în 'astral', adică starea în care sufletul pare că se separă pentru puţin timp de corp.

Adicase porneste de la premiza ca treaba cu "astralu" nu e doar un banc cu Itic si Strul, ci un procedeu numai bun de folosit in experimente solide. Practic, ei au prezentat acest concept "ezoteric", ca fiind total valid d.p.d.v. stiintific - i-au dat o denumire stiintifica: REM. Gata! "Myth Confirmed!" Next!

Citatacest lucru i se poate întâmpla oricui
In other words ... Ce-astepti? Invitatie speciala?!
You are here on Earth at this time because you chose to be ... So stop whining about it!

arckadii

Am mai zis chestia asta si o repet pentru ca mi se pare vital sa se inteleaga ceva.
Doar pentru ca stimuland creierul in anumite conditii se pot obtine rezultate asemanatoare cu ceea ce au descris oamenii care sustin ca s-au intalnit cu extraterestri, asta nu inseamna ca s-a elucidat misterul.
Este ca si cand as spune ca desi toata lumea spune ca 3+2=5 eu am demonstrat ca de fapt 4+1=5 si atunci 3+2=5 nu mai este valabil.
Este o ineptie.
Sunt de parere ca foarte multe cazuri au fost si vor ramane niste simple scenarii regizate de creier mai mult sau mai putin voit, insa exista CU SIGURANTA cazuri care nu pot fi explicate altfel decat prin acceptarea lor ca adevar in care oamenii chiar s-au intalnit cu fiinte extraterestre.
Sa negi existenta lor reprezinta, daca nu ignoranta, o dovada a unui orgoliu nemasurat.

Ark