ISTORIA Egiptului Antic

[DBlack]

Istoria Egiptului Antic



     Istoria celei mai antice perioade al Egiptului, era învãluitã în mister ºi legende.
     Marii învãþaþi au crezut cã vor gãsi remniscienþe a unor evenimente preistorice în vechile mituri egiptene, cum ar fi cel care descrie lupta dintre zeii Osiris ºi Seth pentru tronul Egiptului, dar este puþin probabil ca aceste mituri sã aibe fond istoric.
     Pe de altã parte, investigatorii preistoriei au excavat cãtune ºi morminte pe care ei le situau în perioada predinasticã, dar este foarte dificil de stabilit cu exactitate de când dateazã aceste relicve.

    În pragul celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre, civilizaþia egipteanã se face cunoscutã, înscriindu-se în istorie, în acelaºi timp, se semnaleazã existenþa unui popor cu o rasã relativ omogenã, constituirea unui stat, a unei limbi ºi a unei economii agricole remarcabile pentru punerea la punct a unui sistem complex de irigaþii. Scrierea neobisnuitã, originala, exprimând legi, obiceiuri, o religie aparte, întregesc aceastã civilizaþie structuratã, care va evolua destul de puþin, timp de trei milenii.

    Vechii egipteni foloseau mai multe denumiri pentru þara lor. Cea mai frecventã este, fãrã îndoialã, Kemet, care înseamnã ,,pãmântul negru", opus ,,pãmântului roºu." deºertic Desheref. În textele egiptene mai figureazã termenii ia meri, având sensul de ,,pãmânt iubit" ºi ta nutri, cu înþelesul de ,,pamânt al nater-ilor," adicã pãmânt al zeilor. Nu se ºtie prea bine de ce grecii foloseau, încã de pe timpul lui Homer, termenul de Aegyptos, din care noi am fãcut Egipt. Anumiþi autori afirmã cã termenul provine, deformat, din Ha-Ka-Ptah, numele templului lui Ptah, din Memphis.



     Egiptul Predinastic
 

    Egiptul a fost populat încã din paleolitic (aprox. mileniul X î.e.n.). În neolitic (aprox. mileniul VIII î.e.n.), vechii egipteni se îndeletniceau cu pescuitul, cu agricultura primitivã ºi cu creºterea vitelor. Aproximativ în mileniul al V-lea î.e.n. a început descompunerea orânduirilor gentilice ºi formarea comunitãþilor teritoriale. În prima jumãtate a mileniul al IV-lea, ca urmare a apariþiei plusprodusului ºi a proprietãþii private, a început diferenþierea de avere, statale timpurii, numite nomme ºi conduse de nomarhi. Dezvoltarea economicã ºi socialã, ºi mai ales necesitatea marilor lucrãri de irigaþie au grãbit unificarea Egiptului antic. Pe la mijlocul mileniului al IV-lea î.e.n. în urma unui ºir de rãzboaie dintre nomme, s-au constituit doua state: Egiptul de Sus (la sud) ºi Egiptul de Jos (la nord). Regatul de Nord cuprindea delta, întinzându-se în triunghi, de la orasul Memphis pânã la þãrmurile mâloase ale Mediteranei. Simbolul lui era papirusul: regele din Nord purta o coroanã roºie ºi avea drept emblemã albina. Regatul de Sud reprezenta întreaga vale a Nilului, de la Memphis la hotarele cu Nubia; regele din Sud purta o coroana albã si avea drept simbol papura. Hieroglifa care redã ,,Cele Doua Tari" este o monograma care uneºte papura cu papirusul. Prin mileniul III î.e.n. Egiptul de Sus a supus Egiptul de Jos, formând un stat centralizat ºi unificat cu capitala la Memphis.


Perioada Dinastica Timpurie



   Puþine se cunosc despre aceastã perioadã în timpul cãreia, întreaga þarã pare sã fi fost unitã pentru prima datã sub conducerea unui singur faraon. În mod traditional aceastã faptã este atribuitã faraonului Menes, primul monarh al dinastiei I. Cu el începe dinastia I. Acesta a întemeiat la graniþa dintre Egiptul de Sus ºi cel de Jos cetatea ,,Zidul Alb", denumitã mai târziu Memphis. Dupã Menes urmeazã, printre alþii, regii Djer si Wadj, iar din dinastia a II-a Nynetjer ºi Khasekhemwy. 

  Dinastia a II-a  2770 - 2649 î.e.n. În timpul acestei dinastii, capitala era stabilitã în oraºul This, zeul cel mai venerat fiind Seth, fratele cel malefic al lui Osiris ºi al lui Isis. Printre regi se numãrã Nebre, Nineter, Peribsen. Primele douã dinastii au domnit în perioada timpurie a statului egiptean antic. Regii au organizat apãrarea Egiptului, au înfiinþat o administraþie centralã ºi au purtat tratative chiar ºi cu cetatea Byblos din Liban. S-au dezvoltat scrierea ºi socotitul, prelucrarea pietrei ºi alte arte. În aceastã perioadã s-au pus bazele statului egiptean.

  Dinastia a III-a  2649 - 2575 î.e.n. Zoser, unul dintre regii ei, a mutat capitala la Memphis ºi a construit la Saqqara o piramidã în trepte, spre a-i servi drept mormânt. Piramida aceasta este consideratã piramida care a dat startul construirii obsesive de piramide care a culminat cu realizarea unei dintre cele ºapte minuni ale lumii – Marea Piramidã. Piramida lui Djoser are o înãlþime de 60 m ºi este cea mai veche construcþie din piatrã de asemenea dimensiuni din lume. printre faraonii care au domnit în timpul acestei dinastii se numãrã Sanakht, Khaba, Neferka ºi Hu.



    Regatul Vechi


   Dinastia a IV-a  2575 - 2465 î.e.n. Regii din aceastã dinastie sunt Snefru, Keops, Dudufri, Kefren, Mykerinos. Din punct de vedere arhitectural ºi nu numai, aceastã perioadã coincide apogeului Egiptului Antic, în care au fost construite cele mai impresionante monumente. Faraonul Keops este cel caruia ii aparþine cea mai mare dintre piramidele care au fost construite vreodatã. Ea se aflã la Gizeh, iar înãlþimea ei de aproape 147 m demonstreazã limpede cã faraonul era în mãsurã sã utilizeze resursele întregului Egipt pentru planurile sale. Cuvântul sãu era ordin, iar supuºii sãi îl considerau un zeu. Tot în aceastã perioadã este construit ºi un alt simbol al Egiptului ºi anume Sfinxul.

   Dinastia a V-a  2465 - 2323 î.e.n. Regii din dinastia a V-a îl venerau cu fervoare pe zeul Soarelui, Ra. Faraonul Sahure relata pe la 2500 î.e.n. despre campania sa victorioasã împotriva libienilor ºi despre expediþia flotei sale de-a lungul þãrmurilor Mediteranei, spre Byblos.    În perioada Regatului Vechi, Egiptul ºi-a consolidat graniþele ºi a trimis expediþii care sã aducã materii prime, în primul rând piatrã, minereuri ºi lemn. S-a asigurat influenþa egipteanã la sud de prima cataractã, în Nubia, ºi în Peninsula Sinai, dar încã nu exista tendinþa de extindere a Egiptului prin cuceriri. Printre regii acelei perioade amintim pe Userkaf, Sahure, Isesi, Unas. Din timpul acestei dinastii dateazã textul reprodus de regele din dinastia etiopianã ªabaka, ca ºi mitul lui Horus ºi al lui Seth, dar ºi textul fundamental al teologiei din Memfis.

   Dinastia a VI-a  2323 - 2150 î.e.n. Faraonii care au domnit au fost Usirkare, Pepi I, Merire ºi Pepi al II-lea. În aceastã perioadã se formeazã o nobilime independentã, iar funcþiile devin ereditare. Pepi al II-lea are cea mai lungã domnie din istoria Egiptului. Spre sfârºitul dinastiei a Vl-a, Regatul Vechi a început sã decadã: înalþii funcþionari din provincii dobândiserã o foarte mare putere personalã, slãbind astfel influenþa faraonului. Apoi, statul ºi-a pierdut o parte din venituri, deoarece templele îºi sporeau mereu posesiunile. Succesiunea la tron se decidea tot mai adesea prin luptã. Mulþi suverani domneau doar pentru perioade scurte ºi izbucneau rãzboaie civile.

  Arta Regatului Vechi


  Dupã cãutãrile ºovãielnice de la începutul artei predinastice ºi primele sale realizãri, din epoca thinitã, arta Regatului Vechi are o evoluþie certã, atingând apogeul odatã cu dinastia a V-a.
Arta epocii acesteia este dominatã de figura impunãtoare a regelui, adevãrat Horus pe pãmânt. Suveran absolut, el este moºtenitorul unei tradiþii care contribuie la preamãrirea superioritãþii sale de netãgãduit. Piramida, mormânt regal, este mãrturia cea mai prestigioasã a acestei epoci. La acest mormânt se adauga un templu funerar, precedat de o curte vastã, înconjuratã de capele.
Prinþii ºi înalþii demnitari erau îngropaþi în cavouri pe deasupra cãrora se ridicau mici piramide. Oamenii de rând dacã erau suficient de bogaþi ca sã-ºi poatã oferi un mormânt, alegeau mastabalele, simple cavouri-borne, sau un ansamblu de încãperi funerare ºi de capele. O lespede dreptunghiularã reprezenta mortul, aºezat în faþa mesei pentru ofrande, în dinastia a V-a; basorelieful ajunge la o rarã perfecþiune, îmbinând fineþea trãsãturilor cu armonia culorilor, înfãþiºând, în scene foarte bine alcãtuite, viaþa zilnicã a nobililor egipteni.
Templele celei de a V-a dinastii sunt mai ales temple solare, consacrate lui Ra. Cultul zeului era oficiat în aer liber, în mijlocul curþii vaste, împrejmuitã cu un zid de cãrãmidã, se înãlþa o terasã mare, având forma unei piramide trunchiate, deasupra cãruia se afla un obelisc, în faþa cãruia se înãlþa altarul principal.
Statuile din Regatul Vechi erau rezervate în exclusivitate cultului funerar. Ele au fost descoperite în capelele anexate piramidelor, în morminte ºi în mastabale.
Aceste efigii din lemn, piatrã durã sau calcar erau pictate. Þinuta adoptatã de persoanã sau de grupurile de persoane era destul de stereotipã: dar ansamblul, departe de a fi banal, exprimã - mai ales în arta statuarã rezervatã regelui - o mãiestate impunãtoare ºi o nobleþe plinã de mãreþie. Printre capodoperele epocii citãm admirabila statuie a regelui Zoser (muzeul din Cairo), cea a lui Mikerinos ºi a soþiei sale Khamererne-bety (muzeul din Boston) sau celebrul calcar policrom reprezentând scribul care stã aºezat cu picioarele sub el ºi a cãrui figurã exprimã forþã ºi atenþie încordatã (muzeul Luvru).



   Prima perioadã intermediarã

 

    Situatã între 2134 - 2040 î.e.n. Prima Perioadã Intermediarã, o perioadã de crizã ºi revolte sociale. O serie de inundaþii de micã amploare ºi foametea rezultatã dupã acestea în timpul celei de A Sasea Dinastii au micsorat stabilitatea statului ºi au provocat unele revolte. Poporul egiptean ºi-a amintit de Vechiul Regat ca de o Epoca de Aur. Pe lângã inovaþiile în arhitecturã, unele încã vizibile dupa mii de ani, au mai cunoscut o dezvoltare remarcabilã pictura ºi sculptura, precum ºi medicina, literatura ºi teologia.
Perioada care a urmat a fost remarcatã printr-un declin rapid. În lipsa unei puteri centrale, provinciile au devenit state independente, adesea aflate în rãzboi unele cu altele. Situaþia s-a înrãutãþit odatã cu pãtrunderea strãinilor nomazi în regiunea deltei. Scrierile din aceastã perioadã reflectã nesiguranþa ºi tristeþea unui popor pentru care: ,,Râsul a pierit. Mâhnirea cutreiera prin þarã .''

S-au impus douã regate:

   Dinastia a IX-a/a X-a (Herakleopolitana)  Suveranii dinastiilor a IX-a ºi a X-a guvernau de la Heracleopolis în apropierea Oazei Fayum.          Dinastia a XI-a (Tebanã) Domnitorii dinastiei a Xl-a ºi-au fixat capitala la Theba, Luxorul de astãzi. 



  Regatul Mijlociu



   Dinastia a XI-a (tot Egiptul) 2040 - 1991 î.e.n. Regatul de Mijloc începe cu reunificarea þãrii sub conducerea lui Mentuhotep I. El a presupus ca Horus, numele Coroanei Albe implicã automat ºi conducerea regatului sudic, ºi astfel el i-a eliminat pe regii de la Herakleopolis. Complexul sãu mortuar construit la Dayr al-Bahri contituie inspiraþia arhitecturalã a templului lui Hatshepsut,construit dupã 500 de ani. Faraonii din aceastã dinastie sunt: Intef I, Intef II, Intef III, Mentuhotep I, Mentuhotep II, Mentuhotep III.

  Dinastia a XII-a 1991 - 1783 î.e.n. Amenemhet I a mutat capitala din nou la Memphis. În aceastã perioadã a avut loc o reînviere a stilului artistic din Regatul Vechi. Mai târziu, l-a numit pe fiul sãu Sesostris I co-regent. Timp de 10 ani Sesostris a întreprins campanii militare în Nubia inferioarã, unde a reuºit mai multe cuceriri. Pe când se afla într-o campanie militarã în Libia, Amenemhet a fost ucis, dar la întoarcere, Sesostris I a reuºit sã-ºi menþinã tronul ºi chiar mai mult de atât, el a reuºit sã pãstreze ºi sã îmbunãtãþeascã reformele fãcute de tatãl sãu, mergând pe urmele tatãlui sãu, a continuat sã restabileascã pacea în Nubia, înaintând pânã la a treia cataractã, însuºindu-ºi bogatele mine de aur ale regiunii. Amenhemet II ºi Sesostris II îi succedã la tron.

  Sesostris III a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului, a realizat o reorganizare teritorialã a Egiptului. El a împãrþit Egiptul în patru pãrþi: Valea Nilului de Nord ºi Sud; Delta de est ºi de vest. El ºi succesorul sãu, Amenemhet III au lãsat o moºtenire artisticã impresionantã în ceea ce îi priveºte pe ei doi ca pe niºte conducãtori buni, plini de cãldurã, ºi adevãraþi reformatori.

  În aceastã perioadã scrisul a luat forma clasicã de egipteana de mijloc. Deºi s-au gãsit câteva texte care dateazã din eopca Regatului Vechi, din punct de vedere istoric începuturile istoriografiei egiptene sunt socotite ca fiind primele secole al Regatului de Mijloc. Cea mai importantã scriere gãsitã din aceastã perioadã este : "Instructii pentru Merikare", un discurs asupra regalitãþii si responsabilitãþilor morale.

  Amenhemet III, Amenhemet IV ºi  Sobeknefru, prima femeie monarh încheie cea de-a XII-a dinastie. Faraonii din aceastã dinastie sunt: Amenemhet I, Sesostris I, Amenemhet II, Sesostris II, Sesostris III, Amenemhet III, Amenemhet IV, Regina Sobeknefru.

   Dinastia a XIII-a  1783 - dupa 1640 î.e.n. Adevãrata cronologie a celei de-a XIII-a dinastie este cam vagã, din moment ce din aceastã perioadã nu sunt prea multe monumente care sã ateste firul evoluþiei faptelor. În aceastã perioadã au fost mulþi regi care au domnit pentru o perioada scurtã de timp, sau care s-au nãscut direct cu titlul regal. Ultimii 50 de ani au reprezentat un adevãrat declin. Dupa moartea lui Ay, Egiptul a fost condus de catre regi "pãmânteni", dar de o importanþã nulã. Despre acei regi nu se ºtie aproape nimic. Imigraþiile asiatice au devenit comune, iar Delta de nord-est se confrunta cu invazii de palestinieni. Faraonii din aceastã dinastie au fost: Wegaf, Intef IV, Hor, Sobekhotep II, Khendjer, Sobekhotep III, Neferhotep I, Sobekhotep IV, Ay, Neferhotep II.

   Dinastia a XIV-a  A durat aproximativ 57 de ani. Regi minori contemporani cu dinastiile XIII ºi XV.



  Arta Regatului de Mijloc


   Insuficient cunoscutã, perioada tulburãrilor care au zdruncinat Egiptul se incheie în Regatul de Mijloc. Arta, dependentã de cerinþele regale sau religioase ºi de pretenþiile nobililor ºi ale bogãaºilor, ºi-a pierdut vigoarea, estompându-se în anarhia mediului social, îndeosebi în nord. Arta arhitecturalã renaºte odatã cu restaurarea puterii regale: ea pãstreaza tradiþia Regatului Vechi, exprimându-se totuºi într-o manierã diferitã.
Dispunem de mãrturii destul de puþine. Vom cita, de exemplu, templul dinastiei a Xll-a la Medinet-Madi ºi cel al lui Sesostris III, la Medammud. Mormintele regale au proporþii mai modeste, mici piramide din cãrãmidã. Mastabalele dispar treptat fiind înlocuite cu morminte cum sunt hipogeele (în antichitate, construcþie subteranã, alcãtuitã din mai multe încãperi, destinate sã serveascã ca mormânt) sãpate în pereþii stâncilor.
Arta statuarã a Regatului de Mijloc este caracterizatã prin douã ºcoli care se influenþeazã reciproc ºi, în cele din urmã, se reunesc. Prima conferã personajelor o expresie binevoitoare ºi blândã, integrând tradiþia Regatului Vechi, adãugându-i însã câteva elemente de decadenþã. A doua, al cãrui centru de creaþie se aflã la sud, reprezintã o noua artã, al cãrui realism este în mod deliberat dur ºi brutal, preamãrind virtuþile bãrbãteºti rãzboinice.
Basoreliefurile ºi picturile, în ciuda unor atitudini stângace ºi rudimentar exprimate, îºi recapatã maiestria recunoscutã pe vremea Regatului Vechi.
Fresce vaste reprezintã numeroase personaje: pictura animalierã ajunge la o perfecþiune rar întâlnitã.
Dar cea mai mare realizare artisticã a Regatului de Mijloc este incontestabil aceea a orfevreriei, dovedind o mãiestrie exceptionalã, fãrã pereche. Execuþia bijuteriilor egiptene care ne-au parvenit demonstreazã stãpânirea unei tehnici deosebite, o uºurinþã ºi un gust desãvârºit.


  A doua perioadã intermediarã



   Situatã între 1640 - 1532 î.e.n. Migraþiile indo-europene alungã popoarele semite din Iran ºi din Babilonia. Aceasta situaþie neliniºteºte suveranii celei de-a Xlll-a dinastii, care de la bun început îºi stabilesc capitala la Tanis, pentru a supraveghea graniþa cu Asia.   Hyksosii (pãstori), indo-europeni amestecaþi cu triburi semite, se reped asupra pãmânturilor roditoare ale deltei, fãcând din oraºul Avaris capitala lor bine fortificatã. Ei se organizeazã, îºi aleg o cãpetenie, ajung la Memphis ºi pornesc la cucerirea întregului Egipt.
  Nu se pot menþine multã vreme în Egiptul de Sus ºi sunt nevoiþi sã se mulþumeascã cu stãpânirea deltei. Au adus în Egipt calul, animal destul de necunoscut, au introdus carul ºi caruþa cu roþi. Ei ºi-au constituit propriile dinastii (a XV-a si a XVI-a) ºi, dupã pilda datã de faraoni, au pus ºi ei sã se graveze numele lor în cartuºele de pe monumente ºi de pe statui. Ei îl adorã pe zeul Seth, zeu al deºertului ºi al haosului, cãruia îi pun podoabe orientale, în cadrul procesiunilor de sãrbãtoare.

  Dinastia a XV-a  1640 - 1532 î.e.n. Hyksosii se numeau adesea ca fiind regi pãstori sau prinþi ai deºertului. Aceºtia au distrus capitala de la Memphis ºi au construit alta nouã la Avaris în Delta. Aceastã dinastie este alcãtuitã din 5, probabil 6 regi, dintre care cel mai faimos fiind Apepi I care a domnit 40 de ani. Regii acestei dinastii sunt: Sheshi, Yakubher, Khyan, Apepi I, Apepi II.

  Dinastia a XVI-a (contemporanã cu Dinastia a XV-a). Legile din aceastã perioadã au adus o mulþime de inovaþii în Egipt, de la modelarea ºi munca cu unelte din bronz la olãrie, rãzboiul de þesut, noi instrumente ºi stiluri muzicale. Au fost introduse noi specii de animale ºi culturi agricole. Cele mai importante investiþii în Egipt în aceastã epocã au fost arcul, calul, ºi pumnalele cu lama lungã. Regii acestei dinastii sunt: Anather, Yakobaam.

  Dinastia a XVII-a (Tebanã) 1640 - 1550 î.e.n. În timp ce hyksosii domneau în nord, în Teba se afirma o nouã familie de conducãtori. Aceºtia au controlat partea Egiptului situatã între Elephantina ºi Abydos în centru. Prmii conducãtori nu au încercat sã-i provoace pe hyksoºi, iar intre ei a existat o pace nu foarte uºoarã. Oricum, regii mai târzii din aceastã zonã s-au ridicat împotriva hyksoºilor ºi au purtat o mulþime de batalii cu aceºtia.

  Pe atunci domnea un rege, Sekenenra, dar regatul lui cuprindea doar regiunea din sud, hycsosii puseserã stãpânire pe oraºele din nord: monarhul lor se numea Apozis ºi þara întreagã îi aducea pri-noasele unui pamant mãnos, încãrcat cu toate bunãtãþile Egiptului. Rãzboiul între cei doi regi a izbucnit ºi Sekenenra, în vârstã de 35 ani, a fost ucis în luptã. Mumia lui a fost descoperitã recent, prezentând urmele unei mutilãri îngrozitoare. O secure de luptã i-a despicat partea superioarã a frunþii, pe o portiune de cinci centimetri; o altã loviturã a patruns pânã la creier, deasupra ochiului drept; o spadã i-a strãpuns obrazul stâng; o lance i s-a înfipt în craniu, deasupra urechii stângi, ºi o mãciucã i-a strivit ochiul, orbita ºi rãdãcina nasului. Jertfa lui nu a fost zadarnicã, deoarece succesorii lui au izbutit sã-i alunge pe mârºavi de pe pãmântul atât de roditor al Egiptului. Cãtre 1600 î.e.n., un faraon teban, Kamosis, îi respinge pe hyksosi, spre nord, recucereºte oraºul Memfis ºi luptã împotriva nubienilor, care vroiau sã profite de slãbiciunea de care dãdeau dovada egiptenii, pentru a pune stãpânire pe bunurile lor. Fratele sãu, Ahmosis, cucereste in 1550 î.e.n. oraºul Avaris ºi izgoneºte definitiv nãvãlitorii. A doua perioadã intermediarã sfârºeºte cu Ahmosis.

[DBlack]

REGATUL NOU


Regatul Nou



  Dinastia a XVIII-a  1550 - 1307 î.e.n. În aceastã perioadã au fost marii domni, Ahmosis care i-a expulzat pe hyksosi din Egipt, urmat de Tutmes I care a fost primul faraon care a cucerit teritorii în Est-ul apropiat ºi Africa. Regina Hatshepsut si Tutmes III care au fãcut din Egiptul antic o super putere. Magnificul Amnehotep III care a început o adevarata revoluþie artisticã, Amenhotep IV (Akhnaton) ºi Nefertiti care au început o revoluþie religioasã-conceptul unui singur Zeu ºi în sfârºit Tutankhamon care este atât de faimos în zilele noastre. Odatã cu aceastã familie a început un succes nemaivãzut pânã atunci pe plan extern. A fost o succesiune la tron a unor regi/ne capabili,care au pus bazele unui Egipt puternic atât pe plan economic cât ºi politic pentru urmaºii din dinastia a XIX-a. Faraonii acestei dinastii sunt: Ahmose, Amenhotep I, Tutmes I, Tutmes II, Regina Hatshepsut, Tutmes III, Amenhotep II, Tutmes IV, Amenhotep III, Amenhotep IV (Akhnaton), Tutankhamon, Ay, Horemheb.

   Dinastia a XIX-a  1307 - 1196 î.e.n. Seti I a avut parte de o domnie foarte prospera. El a restaurat o mulþime de temple, monumente care au fost lãsate în paraginã. Templul sãu de la Abydos ne aratã o mulþime de reliefuri sculptate, cu ºi despre acea viaþã anticã. Fiul sãu, Ramses II este figura dominantã a acestei ere. În tot acest timp hitiþii au devenit o putere asiaticã puternicã ºi astfel a izbucnit între aceste douã popoare un lung ºir de rãzboaie ºi tratate. De acum Egiptul a devenit o societate anticã multilateralã, fapt reprezentat de expresia artisticã mult diversificatã. Din pãcate istoria nu se putea opri în loc, iar fiul lui Ramses II, Merenptah face mari eforturi în pãstrarea prestigiului egiptean. Faraonii acestei dinastii sunt: Ramses I, Seti I, Ramses II, Merenptah, Amenmessu, Seti II, Saptah, Tausret.

   Dinastia a XX-a  1196 - 1070 î.e.n. Faraonul Setnakht a domnit foarte puþin timp, dar a restaurat disciplina, dupã o perioadã lungã de haos. Fiul sãu, Ramses III a fost ultimul mare faraon. El are bucuria de a reda Egiptului clipele de glorie, prin înfrângerea Oamenilor Mãrii care a distrus total Imperiul Hitit ºi au distrus totul în calea lor spre sud. Dupa Ramses III Egiptul a început sã sufere un declin economic. Au urmat la tron o mulþime de regi care s-au autointitulat Ramses, datoritã renumelui ºi cunoºtinþelor de care s-a bucurat acesta. Faraonii acestei dinastii sunt: Setnakht, Ramses III, Ramses IV, Ramses V, Ramses VI, Ramses VII, Ramses VIII, Ramses IX, Ramses X, Ramses XI.

  Regatul Nou aduce Egiptului ultimile sclipiri de glorie. Faraonii se rãzboiesc fãrã încetare în Asia dar, în acelaºi timp, ei înalþã temple splendide în cinstea zeilor ºi edificã morminte mãreþe pentru rãmãºiþele lor pãmânteºti. Urmeazã decadenþa, ocupaþia strãinã, apoi uitarea. Aceastã perioadã istoricã oferã prilejul de a prezenta noi faþete ale civilizaþiei egiptene: rãzboiul ºi armata, succesiunile faraonice, o religie ereticã, pe cât de limitatã pe atât de strãlucitoare, construirea templelor si relatarea fãcuta de diferite cronici ale vremii.



  Arta Regatului Nou

   Departe de a suscita o reînnoire artisticã, aºa cum a însemnat Regatul de Mijloc la sfârºitul primei perioade intermediare, Regatul Nou urmeazã, în succesiune logicã, Regatului de Mijloc, în domeniul artistic. Dar el izbucneºte triumfãtor ºi, dupa expresia lui Pierre de Bourguet, ,,face sã pãtrundã lumina lui vie ºi strãlucitoare peste tot." Digresiunea amarnianã, compusã din realism brutal, pentru arta statuarã, ºi dintr-o arhitecturã mai sobrã, pentru temple, nu va reuºi sa frâneze acest entuziasm care va cuprinde întreaga þarã, pânã la hotarele cu Nubia.
   Cele mai numeroase vestigii arhitecturale ale artei egiptene pe care le admirãm în ziua de azi provin din Regatul Nou. Egiptul antic pe care-l descoperã turiºtii în valea Nilului este (cu excepþia Marilor Piramide) Egiptul Regatului Nou.
   Templele de la Karnak, Luxor, Deir el-Bahari, Abu-Simbel sau admirabilele realizãri ale necropolei tebane sunt exemplele sale edificatoare. Aici se atinge o neîntrecuta culme a artei arhitecturale egiptene, care se defineºte ºi prin gigantism, dacã luãm ca exemplu realizãrile colosale ale lui Ramses al ll-lea.
   Arta statuarã, care a sintetizat diferitele ºcoli ale Regatului de Mijloc, îi adaugã elemente noi, cum sunt cele importate din Asia, caracterizate prin moliciune ºi supleþe, înlãturând rigiditatea severã. Artiºtii depãºesc reprezentarea naturalistã ºi se strãduiesc sã redea o anumitã realitate interioarã a subiectului, ceea ce constituie ºi explicã farmecul ºi eleganþa unor statui. Frumuseþea înlocuieºte adevãrul, vigoarea ºi forþa cedeazã locul farmecului ºi seducþiei plastice, în acest gen, una din capodoperele de la începutul Regatului Nou este admirabila statuie a marelui Tutmosis al lll-lea. mergând pe cele ,,nouã arcuri".
   Ar fi atâtea lucruri de spus despre arhitecturã ºi sculpturã încât am fi tentaþi sã neglijãm celelalte arte. Si, cu toate acestea, am putea discuta la infinit despre bijuterii, mobilier funerar, diferite obiecte de uz casnic, bronzuri, ceramicã. Si s-ar cuveni sã acordam un loc deosebit picturii, pentru care Regatul Nou a fost epoca de aur, iar artiºtii sãi se numãrã printre cei mai de seamã, din toate timpurile.





  A treia perioadã intermediarã





  Situatã între 1070 - 712 î.e.n. În a treia perioadã intermediarã, s-a înregistrat o fragmentare a Egiptului ºi intervenþia libanezilor ºi a etiopienilor.

Dinastia a XXI-a  1070 - 945 î.e.n. Declinul Egiptului a început sã se manifeste încã de la începutul dinastiei a XXI-a întemeiate de Smendes. Acesta a transferat capitala de la Per-Ramses la Tanis, într-o tentativã extremã de a sãrbatori controlul asupra þãrii ºi de a menþine contractele cu strãinãtatea. Toate acestea s-au întâmplat chiar dacã influenþa politicã a Egiptului asupra teritoriilor vecine era demult pierdutã. Peste autoritatea faraonilor aflaþi la putere în Deltã s-a suprapus cea a teocraþiei sacerdotale tebane. În Egiptul de Sus, în tot acest timp a intrat în joc noua forþã a generalilor libieni, al cãror suveran Tanit Osorkon a fost primul reprezentant.

  Dinastia a XXII-a ºi a XXIII-a  945 - 712 î.e.n. Urcarea pe tron a suveranilor de origine libianã a fost consideratã de dinastia a XXII-a, numitã ºi cea libianã, având capitala la Bubastis, în Deltã. Încã de la primul suveran al acestui neam, Sesonk I, s-a exercitat o duelitate a puterii în Egipt între Bubastis ºi Teba, fapt care a determinat un dezechilibru. Aceasta autoritate s-a deteriorat dupã aproape un secol, când, începând cu Sesonk al II-lea, Egiptul s-a fragmentat în trei state independente: unul corespunzând dinastiei a XXII-a, cu capitala la Bubastis; al doilea aparþinând dinastiei a XXIII-a, cu capitala la Tanis, iar al treilea era condus în mod independent de marii sacerdoþi a lui Amon.

  Dinastia a XXV-a (Nubia ºi Teba)  770 - 712 î.e.n. Independenþa statului teban a ajuns la sfârsit când suveranul dinastiei a XXIII-a, Osorkon al III-lea, a numit-o pe fiica  sa ,,divina adoratoare a lui Amon", încredinþându-i controlul direct asupra Tebei. Totuºi, aceasta situatie a durat puþin, care, în cele din urmã, fãrâmiþeazã Egiptul înainte de a fi parþial cucerit de catre un suveran nubian.



   Perioada târzie



  Dinastia a XXV-a (Nubia ºi tot Egiptul) 712 - 664 î.e.n. În adevãr, nubienii, care se desprinseserã, de câteva secole, de imperiul egiptean, întemeiaserã la Napata un regat independent, puternic influentat de cultura egipteana, fiind credincioºi ai cultului lui Amon. în 712 î.e.n., Pianki a fost ales rege al acestui oraº, actualul Karina, aºezat în centrul Sudanului, în aval de a patra cataractã a Nilului. Pianki cucereste Egiptul ºi fondeazã dinastia a XXV-a.

  Armatele asiriene ale regelui As-sarhaddon strãbat Sinai ºi atacã Egiptul. Este un adevãrat dezastru, în mai puþin de douã sãptãmâni ele ajung la Memphis, asediazã oraºul ºi îl cuceresc curând. Armatele egiptene sunt înfrânte, una câte una. Guvernul asirian stãpâneºte delta, iar monarhii din sud îi plãtesc tribut.
  Taharqua, faraonul nubian, recucereºte Memfis în 669 î.e.n. Nu este decât un rãgaz, în 666 î.e.n., Asurbanipal, fiul lui Assarhaddon, trimite în Egipt forþe considerabile. Memphis ºi Teba sunt ocupate; apoi asirienii pãrãsesc Egiptul, lãsând, însã, câteva trupe de ocupaþie.
  Tanutamon, succesorul lui Taharqua, restabileºte într-o oarecare mãsurã, dreptul sãu de a-ºi exercita autoritatea asupra deltei: dar veleitãþile sale de recucerire primesc o replica cumplitã din partea asirienilor, în 664 î.e.n. Þara este distrusã. Teba, cel mai mare ºi mai frumos oraº al Egiptului, este naruit. Masacrele sunt îngrozitoare ºi secole de-a rândul rãmân întipãrite atât în mintea egiptenilor, cât ºi a altor popoare orientale. Dinastia nubianã nu se reface dupã aceastã înfrângere, iar Tanutamon este constrâns sã se înapoieze la Napata, unde succesorii sãi vor menþine, multe secole de-a rândul, un regat independent. Cu toatã civilizaþia sa egipteanã, care, de altfel, se va africaniza treptat, acest Sudan nubian a parasit Egiptul definitiv.

  Dinastia a XXVI-a (Sais)  664 - 525 î.e.n. Prinþ al Saisului, oraº al deltei, Psammetic l (663-609), alungã asirienii din Egipt ºi întemeiazã dinastia a XXVI-a. Egiptul cunoaºte atunci o epocã de reînoire; civilizaþia sa va strãluci pentru ultima oarã pe pãmânt asiatic sau nubian...mic rãgaz îngãduit înaintea cãderii definitive.
  Încercând sã-ºi regãseascã unitatea culturalã: Egiptul se întoarce cãtre trecutul sãu glorios, cel al monarhilor absoluþi din Regatul Vechi. Cultul divinitãþilor asiatice, care se impusese treptat, este pãrãsit. Se revine la puritatea originarã a teologiei egiptene. Sunt readuse la luminã ºi cinstite Textele Piramidelor, se copiazã, cu fidelitate glacialã, statuile ale cãror trãsãturi erau deja rigide, din Regatul Vechi; basoreliefurile cautã sã se inspire din cele care împodobesc anticele mastabale.
  Arta saitã, ultima licãrire a artei egiptene, nu va regãsi forþa ºi vigoarea vremurilor strãvechi. Arhaismul sait nu este decât o renaºtere artificiala; geniul civilizaþiei egiptene a apus definitiv, mistuindu-se în decadenþã.

  Dinastia a XXVII-a (Persanã) 525 - 404 î.e.n. Egiptul întreg este invadat, pânã la graniþele cu Nubia; începe dinastia a XXVII-a, cuprinzând faraonii de obârºie persanã: Cambize (525-522), care moare nebun, în Siria: Darius l (522-485), care reorganizeazã Egiptul dupã propriile sale legi ancestrale ºi este învins de greci la Maraton; Xerxes (485-464) care trebuie sã stãpâneascã o rãscoalã egipãteanã, ivitã la sfârºitul domniei tatalui sau: Artaxerxes l (464-424), care trebuie sã trimita 300000 oameni în Egipt pentru a pune capãt unei rebeliuni importante, ºi Darius II (424-404), care pierde Egiptul.

  Dinastia a XXVIII-a  404 - 399  În 404, dupã un lung rãzboi de neatârnare, dus de Amyrtee (404-398), conducãtorul partidului national, acesta devine rege ºi fondeazã dinastia a XXVIII-a a Egiptului. Cele douã dinastii urmãtoare, chiar dacã domnesc asupra întregului Egipt, nu pot înlãtura necazurile pe care le îndura un popor de atâtea secole: decadenþa civilizaþiei, autoritatea marilor dregãtori locali, certurile dinastice necontenite, importanþa crescândã a mercenarilor strãini (mai ales greci), ameninþarea prezentatã de împãrãþiile asiatice.

  Dinastia a XXIX-a  399 - 380 î.e.n. Cinci regi aparþin dinastiei a XXIX-a: Neferites l, Mutis, Psammutis, Achoris si Neferites II.

   Dinastia a XXX-a  380-343 î.e.n. Este reprezentatã de trei regi: Nectanebo l, Teos si Nectanebo II. Nectanebo II are de înfruntat opoziþia celor credincioºi dinastiei a XXIX-a.

   A doua perioadã Persanã 343 - 332 î.e.n. în Persia, Artaxerxes III (358-338) decide sã recucereascã Egiptul. El eºueazã prima datã, în 351 î.e.n. Dar, în 343-342 î.e.n., iarna, el întruneºte o armatã formidabilã, de 300000 oameni, sprijinitã ºi de o flotã de 300 corãbii.   Atacat pe mare ºi pe uscat, Egiptul este repede învins. Nectanebo II se refugiazã în Egiptul de Sus, care este cucerit definitiv de perºi, în 341. Trei suverani perºi vor stãpâni succesiv valea Nilului: Artaxerxes III, apoi Arses (338-335) ºi Darius III (335-330).



  Perioada Greco-Romanã



  Dinastia macedoneanã  332 - 304 î.e.n. În 332 î.e.n., Alexandru cel Mare, dupã ce l-a învins pe Darius III la Issos, ,,elibereazã" þara. În noiembrie 332 î.e.n. pãtrunde în Egipt unde nu întâlneºte rezistenþã. A reuºit prin ofrande aduse lui Amon sã se declare fiu al zeului ceea ce-i dãdea dreptul de a moºteni tronul Egiptului. El a mai întemeiat în Egipt ºi un oraº pe care l-a numit Alexandria (332/331 î.e.n.) aici construindu-se mai târziu una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, farul din Alexandria. Farul din Alexandria se ridica înalt deasupra insulei, în port. Focul din vârful sãu ardea zi ºi noapte, ghidând navele pierdute în valurile furtunilor. În fiecare zi, cãruþe trase de cai cãrau tone de lemn înãuntrul turnului pentru a menþine focul aprins. Alexandru a întrerupt consolidarea imperiului în 3 iunie 323 î.e.n. datoritã sãnãtãþii sale având sã se stingã din viaþã la 13 iunie 323 î.e.n. la vârsta de numai 33 de ani, murind fãrã a-ºi desemna un succesor.

  Dinastia ptolemeicã  304 - 30 î.e.n. Ptolemeu I Soter, unul dintre cei mai strãluciþi generali ai lui Alexandru, devine satrap (guvernator) al Egiptului punând bazele celui mai puternic stat militar-birocratic al lumii elenistice. Adoptã titlul de rege întemeind dinastia ptolemeicã/lagidã - Egiptul Lagid care cuprindea Egiptul pânã la prima cataractã ºi Cyrenaica.

274 î.e.n. Începe conflictul de 150 de ani cu Regatul Seleucid pentru posesiunile din sudul Siriei.

116 î.e.n. Egiptul Lagid este împãrþit în 3 state.

  74 î.e.n. Cyrenaica devine provincie romanã.

48-47 î.e.n. Rãzboiul Alexandrin, disputa dinasticã dintre Cleopatra VII ºi fratele ei Ptolemeu XIII. Caesar întervine ºi o instaleazã pe tronul Egiptului pe Cleopatra.

47-30 î.e.n. Domnia Cleopatrei care încearcã, cu ajutorul lui Caesar ºi ulterior al lui Marcus Antonius, sã restabileascã vechile graniþe ale REgiptului Lagid.

30 î.e.n. Capitularea Alexandriei ºi sinuciderea Cleopatrei ºi a lui Marc Antonius. Egiptul, ultimul stat elenistic este cucerit de Octavianus ºi transformat în provincie romanã.

   Împãraþii romani 30 î.e.n. - 395 e.n. Dupã cucerirea de cãtre Octavianus, egiptul devine o provincie romanã administratã direct de un prefect al împãratului. Pentru urmãtorii 600 de ani, Egiptul a fost coºul de pâine al Romei, aducând imperiului transporturi constante de fãinã. Împãraþii luau de asemenea aur ºi argint din minele Egiptului. Dar pe de altã parte, Egiptul a "cucerit" Roma. Romanii mândri, impresionaþi de monumentele, oamenii ºi cultura anticã a Nilului, au imitat multe tradiþii egiptene chiar ºi în moarte. Integrarea Egiptului în Imperiul roman duce la o influenþã culturalã asupra culturii romane. Astfel la Roma, se dezvolta cultul lui Osiris ºi Isis. Romanii bogaþi din Egipt îºi conservau trupurile, dupã moarte, în mumii. Artiºtii pictau portretul persoanei decedate ºi îl ataºau sicriului, la fel ca mãºtile din Egiptul Antic.