Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Comentarii libere

Creat de apokryphos, 19 Februarie 2006, 17:03:07

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 30 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Grifon

Și aceste aspecte sunt adevărate, deși subsidiare.
Intotdeauna, din alcătuirea unui plan mare, se desprind,  conjunctural/speculativ, și planurile celor mai mici.

abyss

 Așa este.
Povesteau însă cei 2 sirieni ca nu cu religia i-au atras la început cei din Isis ci cu bani și mâncare. le umpleau la propriu frigiderele. Și lumea zicea ca "uite ca ăstia sunt buni cu noi, hai cu ei".
   Nu credeți ca au vrut sa îi facă praf ?  Dar la noi cum s-a întâmplat?  Toată povestea cu democrația asta a făcut România praf. Tara nu mai e a noastră ci a unor corupți controlați de afară. De la începutul revoluției și pana acum. Implementarea democrațiilor a făcut prăpăd peste tot.
   Și cine conduce acum? Oamenii care servesc interesele Complexului Militar Industrial Planetar. Ca doar nu suntem naivi sa credem ca Vasistdoi Hollande și Vasistdica de Frau Merkel au ei personal vreun cuvânt de zis. După cum aseară Papa nu a fost în stare sa zică un cuvânt de la el din suflet.... citea din niște hârtii ca sa spună ce tragedie e în italia după cutremur. Un papagal , niste prefăcuți care nu știu cât timp vor mai păcăli lumea. Și când nu le merge cu revoluții portocalii .... baga un război , cum e în Ukraine de exemplu, sau în Siria unde Bashar e fiul cel mai idiot al fostullui prededinte Havez, tovarășul de prietenie intre popoahe a lui ceausescu.
   Cum sa nu le convină tuturor distrugerile. Vine FMI cu gamela pt fiecare. Trăiască Eurasia, nu vor mai fi granițe , ci un țarc mare de tot. O hazna a religiilor înfrățite.

Am auzit un popă care povestea ca patriarhul nostru supărat fiind ar fi zis: "toți preoții ăstia sunt niște hoți. Toți călugării sunt hoți, toți politicienii sunt niște hoți ".
Mare adevăr... și când te gândești din partea cui vine  :lol:

Ganditorul

#4712
planul mai mare trebuie sa aiba si un scop - deocamdata scopul e mascat de diferite cortine mediatice = lupta curzilor cu ISIS. lupta turcilor cu kurzii, lupta americanilor pt petrol, lupta rusilor pentru spargerea embargoului si "centurii de siguranta" lupta musulmanilor contra crestinilor din Europa, lupta surda dintre ortodoxie si catolicism etc etc. OK Dar scopul "marelui plan" care e ? Dincolo de "vectorii" de moment care cauta imbogatire (petrol si resurse), putere (poligon pt arme si dominatie zonala), mijloace de manipulare (religie) care este acest "mare plan" si ce urmareste el de fapt ?

In trecut am avut inchizitii, cruciade, razboaie de cucerire  teritoriala si culturala, colonizare si sclavagism. azi avem "vectorii" enumerati mai sus ? Asta sa fie TOTUL ? Numai atat ?
Mie mi se pare ca dincolo de vectori se intrevad niste actiuni clare, ce au ca scop mentinerea umanitatii la acest nivel de cunoastere.
- CUI si DE CE ii e frica  de dpasirea acestui prag de cunoastere, limitat de "grija zilei de maine", ce ar putea scoate la suprafata trecerea umanitatii la "nivelul urmator" unde stiinta si colaborarea ar putea scoate definitiv din schema existentei "grija zilei de maine" ?

Daca vreti haideti sa discutam despre "vectorii" din spatele cortinei, despre punctele comune ale tuturor crizelor si conflictelor ? Sa dau un indiciu : ISIS (ca-i la moda acum...) lupta, oficial, impotriva crestinismului si modernismului occidental. OK, atunci de ce distruge in primul rand relicvele oraselor antice si se foloseste de tehnologia moderna pt a-si impune aberatiile ?
Rezultanta = controlul comunicatiilor (si relatiilor interumane internationale) si "intoarcerea la crestinism" ca singura "radacina" morala a umanitatii (desi vine tot din cultura deshertica a oamenilor nisipurilor din Nordul Africii, desi inainte de crestinism a existat o forma de cunoastere si existenta sociala ce a lasat urme marcante pe tot globul ).
Prea fantezista ipoteza ? Mai vb...

abyss

De acord cu tine.  Și în opinia voastră "cui și de ce" i-ar folosi această situație?

Grifon

Nu m-aș pripi să arunc vina pe cineva / ceva pentru stadiul actual de cunoaștere, invocat de dl @Ganditorul. De ce ? Pentru că ridicarea acestui nivel trebuie să fie, prioritar, consecința unui efort individual, nu o "facilitate" oferită (sau nu) de "puternicii lumii".

Dezastre, razboaie, crize, manipulări, au fost mereu in istorie - cum puncta si dl. @Ganditorul. Cu toate astea, cei ce au vrut cu adevarat sa ajungă la cunoașteri mai profunde, au reușit (si in antichitate, si in evul mediu, etc.).

Vinovați sunt oamenii, ce nu fac destule eforturi de up-grade, si de aceea lumea, ca ansamblu, dă impresia de stagnare. Lenea individului devine lenea lumii.

A, da...sunt sigur că unii profită de asta, si incurajează stagnarea. Dar n-ar reuși nimic, dacă măcar masa critică a umanității ar munci pentru creșterea cunoașterii.

kandaon

Parerea mea e ca sunt mai multe forte "din spatele cortinei" care trag sfori din umbra si ale caror interese sunt in contradictie. 
Unii vor o "globalizare" in sensul de amestec al tuturor natiilor, populatiilor, culturilor etc intr-o mega cultura planetara, realizarea unui fel de civilizatii planetare, posibil inspirata din imperiul roman unde convietuiau o gramada de populatii avand o gramada de religii si culturi, sub umbrela romana/latina. Posibil ca scopul final sa fie obisnuirea oamenilor cu astfel de societati "multiculti", in asa fel incat o probabila aparitie/asociere cu vreo rasa extraterestra (nu neaparat diferita sau foarte diferita dpdv al aspectului fizic exterior dar cu altfel de diferente) sa mearga mai usor si fara hopuri insurmontabile si socuri culturale devastatoare.

Altii vor formarea unor blocuri religioase/culturale cat mai stricte si delimitate (si eventual sa le extinda apoi cucerind si pe altii). Si asta pentru ca unele strict pure dpdv rasial/etnic nu prea mai e posibil dat fiind ca majoritatea popoarelor s-au mai amestecat de-a lungul istoriei pe ici pe colo cu alte natii, ultimii care au incercat asa ceva au fost nazistii, mai incearca sa se tina de ideea asta evreii dar nici ei nu prea mai sunt evreii aia antici, semiti, care ar fi trebuit sa arate precum Saddam Hussein la figura.

Aici putem specula in linia teoriei lui TV Moldovan. Se incearca eliminarea culturilor iesite de sub control sau nedorite (crestinismul poate, care cel putin in vest e intr-o decadere fortata, nu ca in est nu ar fi in scadere si nu s-ar fi incercat si aici demolarea lui in timpul comunismului) si intarirea si impunerea unor culturi si societati mai controlabile si mai usor de "exploatat" (vezi variantele stricte de islam, cu sharia, reguli sociale foarte stricte si respingerea avansului tehnologic si a oricaror influente externe, ori chiar hindusii, ceva pe la budisti etc).
Prin controlul spiritual si socio-cultural s-ar putea controla si mentine (poate chiar influenta si modifica pe ici pe colo) "corpul astral" in limitele dorite de "recoltatori", intr-un anumit procent cel putin, mai ales daca ADN-ul fizic nu mai e "pur" la toata lumea, avand si "urme" de la alte "culturi".

La toate astea se adauga unii (dintr-o treapta mai joasa decat astia din spatele cortinei) care fac si ei un ban si obtin niste avantaje din toate luptele si schimbarile sau incercarile de schimbare de se petrec in lume, niste unii care sunt niste rotite necesare in plan. Iar dintre astia unii poate nici nu realizeaza scopul mai mare din spatele evenimentelor.





mr

#4716
Citat din: Ganditorul din  26 August 2016, 09:50:01
In trecut am avut inchizitii, cruciade, razboaie de cucerire  teritoriala si culturala, colonizare si sclavagism. azi avem "vectorii" enumerati mai sus ? Asta sa fie TOTUL ? Numai atat ?
Mie mi se pare ca dincolo de vectori se intrevad niste actiuni clare, ce au ca scop mentinerea umanitatii la acest nivel de cunoastere.
- CUI si DE CE ii e frica  de dpasirea acestui prag de cunoastere, limitat de "grija zilei de maine", ce ar putea scoate la suprafata trecerea umanitatii la "nivelul urmator" unde stiinta si colaborarea ar putea scoate definitiv din schema existentei "grija zilei de maine" ?
Cred ca aici e cheia: mentinerea umanitatii la stadiul "grijei zilei de maine". In conditiile in care avem tot, dar absolut tot ceea ce avem nevoie fizic pentru a depasi acest stadiu.

In fond, nu trebuie sa gandesti dintr-o perspectiva conspirationista ca sa-ti dai seama limpede cum stau lucrurile in lume, astazi. Si sa vezi unde si cum sunt blocate posibilitatile ca oamenii cu o vedere mai larga sa nu poata forma o masa critica si, mai ales, sa nu ajunga la parghiile de control ale umanitatii.

Chiar astazi am dat peste un articol in care rectorul Universității Babeș - Bolyai, Ioan-Aurel Pop, are cel putin o remarca interesanta, intr-un discurs sustinut in deschiderea primului Congres Național al Istoricilor Români, la Cluj, cu privire la lipsa de educatie sau educatia incompleta a generatiilor tinere:
,,Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația ,,Google", generația ,,Facebook", generația ,,SMS" sau toate la un loc!"
....
,,Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că ,,somnul rațiunii naște monștri". Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat."


Daca n-as sti ca "elita clasica" are la baza o inteligenta rau intentionata, as zice ca suntem victimele pasive ale elitei politice vizibile si ca ne meritam pe deplin soarta...
Insa un lucru cred ca este cert: exista cel putin doua sensuri total diferite ale interpretarii lui "ordo ab chaos", astazi incercandu-se impunerea unei variante toxice si incompatibile cu ceea ce reprezentam noi ca fiinte umane...
Ce/cine sunt atunci cei care impun? Fiinte umane? ..nu prea se califica!
"Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul." Albert Einstein

Xanadron

#4717
Polemica voastra bine argumentata - de catre fiecare, chiar daca niciunul n-oti avea dreptate 100% - mi-a amintit de o scrisoare trimisa-n 1949 de Aldous Huxley (autorul "Brave New World") fostului sau student George Orwell (inutil de precizat ca G.O. a scris distopia "1984", da' pentru unii care citesc doar facturi :lol: poate-i nevoie.)
N-o gasesc acu', da-n orice caz era plina de multumiri elegante pentru primirea cartii cu autograf (abia aparute p-atunci), insa printre multumiri Huxley ii scria lui Orwell... ca a lui e mai mare. :-D

Am atins paralela asta din motive subintelese - fiindca amindoi autorii au abordat aceeasi trama 'previzionista', incercind sa ghiceasca metodele PTB de ghidonare a evolutiei (sau mai exact a INvolutiei) umanitatii in anii post-WW-II. Metode care-s insa imaginate total opus (Dei? :evil:) si provoaca discutii aprinse si-n ziua de azi.

...Care din ei a avut deci dreptate? (ei au voie sa aiba, ca nu-s forumisti. :-P) Io zic ca amindoi... si simultan niciunul. Din pdv cronologic al istoriei adica, Orwell a ghicit continuarea metodicii represive stalinist-maoiste fie si doar p-un sfert de planeta (nici nu era prea greu, dupa WW-II si implicit dupa atrocitatile pre-WW-II ale khazarului demential Stalin), dar Huxley imi pare c-a fost mai aproape de tabloul global - si mai ales actual - al mecanismelor mai blinde aparent, dar si mai insidios-perverse aplicate Turmei.
Evident ca de catre clica acelorasi "curele de transmisie" care-au derulat pina-n '89 scenariul "politistului rau" estic versus al "alui bun" vestic - dar la ambele o sa revin, ca merita.
Trăim pe-o planetă nebună - opriţi-o să mă cobor !!!
http://povestoteca.wordpress.com/

fiulploii

#4718
Răspunsul ar putea fi cel din atașament ?

Care au fost condițiile de dinaintea expansiunii spre Vest? Atunci oamenii își lăsau de "bunăvoie " țara si pământurile natale pt speranța unei vieți mai bune in Vestul zis sălbatic . Nu seamănă condițiile de acum cu cele din sec. 17-18 ? Eu zic ca da . Numai ca acum nu este in scena si vectorul purtător viabil spre alta planeta care sa asigure o migrație fizica in masă.
  Părerea mea ...pe aici parca ar fi un lot pe care se bat toți - aparent . Cine controlează ruleta ?

P.S. Pe alt subiect s-a adus in discuție serialul Omul in Castelul Înalt. Ecranizarea diferă mult de carte dar ideea principala ar fi nu viitorul alternativ ci faptul ca atat opresorii cat si rezistența făceau jocul aceluiași "vector" de putere.

Later Edit. Ca sa vezi ce chestie Master Xanadron: am postat amândoi despre Brave New Worlds  :roll:

SLEAH19


   Lipsa moralei pe toate planurile egal cu lipsa Lui Dumnezeu, lipsa moralei din afaceri , lisa moralei din ştiinţă , lipsa moralei din familie ... ataci familia morală clasică şi cum devin famillie  aşa devin şi naţiunile, asta se întâmplă!

,, Elita malefică,, dragă mr sugerează că în spatele Marelui Plan este chiar stăpînitorul lumii acesteia, iar Planul , adică agitaţia asta din Europa/Orientul Mijlociu/Asia, este, să nu ne mai învârtim în jurul cozii, recreerea Babylonului,  iar ţinta nu este alta  decât Ierusalimul,  Cetatea creată de omul răzvrătit,  Babylonul, cu tot ce reprezintă ea în materie de cunoaştere vrea să distrugă Cetatea Creatorului  - Ierusalimul şi conform profeţiilor, acolo se va înscăuna un lider mare, strălucitor dar fals, cam asta e ceia ce se petrece acum în Orientul Mijlociu.

  Că se vrea a constata, că nu se vrea, de la Daniel încoace, prin firul care leagă guvernarea pământului, de la capul de aur până la picioarele de lut amestecat cu fier, prin  împărăţiile/replici ale Babylonului,  se tot împlinesc paşii ,  .... Daniel atunci cînd Dumnezeu îi ,,băga caseta cu informaţiile din viitor,, (cum ar spune Xanadron) îl întreabă pe final, aşa ca un om :

  - Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa.
.....
De la vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile ...
......
- Domnul meu, care va fi sfîrşitul acestor lucruri?"

- Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului .....cei răi vor face în continuare răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, doar cei pricepuţi vor înţelege.


Dacă la un moment dat toţi actorii din scena Orientului Mijlociu o să se repeadă asupra Israelului o să vă întreb clasicul:

- Cum comentaţi?

Deci cum am mai spus : -.. okii mari, geana pe semne, măcar aşa de curiozitate, nu e neapărat nevoie să şi crezi! :wink:

Matei 24:15 ,,De aceea, când veţi vedea ,,urîciunea pustiirii" despre care a vorbit proorocul Daniel ,,aşezată în locul Sfânt" - cine citeşte să înţeleagă!"
O lume normală este aceea în care diavolul este în iad, nu mai există religii iar Iisus este la Guvernare!

Cercetează totul şi reţine doar ce e de trebuinţă !

Grifon

Zici bine, dle.@SLEH19. Dincolo de aspectele teologice - sau, dacă vrei, eshatologice - merită urmărite unele semne, menționate in diferite scrieri.
Majoritatea acestor semne sunt alambicate in profeții hermetice, asupra cărora e greu să ne pronunțăm, necunoscând "cheia" in care au fost scrise.
Totuși, unele semne au fost anunțate explicit, si eu sunt curios să le văd materializându-se (sau nu). Dacă tot vorbim de Orient, Ierusalim si miza religioasă (pe care si eu am scris mai devreme că o văd a fi ultimativă), atunci aștept să văd ce se va petrece in punctul exact cunoscut azi a fi Moscheea lui Omar.
Bănuiesc că d-ta știi despre ce e vorba, dar amintesc si altora că moscheea (una din cele mai sacre ale Islamului) e clădită, in Ierusalim, pe o parte a ruinelor templului lui Solomon. Se spune că, atunci când va fi cumva "eliminată", si se va dori reconstruirea integrala a templului....hm...lucrurile se vor cam precipita.
Să trăim si să așteptăm.

Aliosa

Citat din: SLEAH19 din  26 August 2016, 16:14:12
   Lipsa moralei pe toate planurile egal cu lipsa Lui Dumnezeu
Asta e planul de la bun inceput .
Distrugerea religiilor mie unul imi pare un fleac in comparatie cu ce se face pe planul familie/individ .
Vad din ce in ce mai multe incercari de a legaliza schimbarea perspectivei omului fata de individ , familie , sex , in general moralitate .
Trist este faptul ca precedentul a fost deja creat si portita deschisa prin recunoasterea si acceptarea (indiferenta) a celor gay ca si normalitatea si cum ei sunt legali , curand si Genetic Sexual Attraction cu este denumit incestul , va fi legal .
In concluzie , normalul dispare si o data cu el si noi :) (.)

Cristian 1

Doi poliţişti germani opresc şi legitimează un conducător auto. Având anumite neclarităţi, unul dintre polițai îl întreabă pe celălalt:
– Mustafa!
-Da, Youssouf, ce e?
- Eşti sigur că Helmuth este nume german?!

Grifon

Privitor la "disputa" Huxley -Orwell, evocată de herr @Xanadron, subscriu și eu la ideea că prognoza primului e mai conformă cu realitatea zilelor noastre.
Ambele paradigme anunțau o dominare totală a umanității, o controlare strictă de către elite. In timp ce modelul "maoist" să spunem, emblematic prin sintagma "big brother", a dat insă rateu in ultimă instanță - chiar și in Asia, unde supunerea este tendință endemică - modelul lui Huxley nu doar cà a persistat, dar chiar s-a și perfecționat in Europa de Vest sau SUA.
Acest triumf iși are fundamentul intr-unul din pasajele cheie ale lucrării "Brave New World", cel in care Huxley anunță că omenirea chiar își va iubi sclavia, nicidecum să mai lupte contra ei.

Chiar asta vedem azi. Altădată, dictaturile, oricât de dure sau represive erau, tot nășteau revolte - fie și pasive, surde, limitate la expectativă de generații. Ultimativ, un anume val spărgea "jugul" asupririi, apoi foștii stăpâni erau inlăturați - nu doar fizic, dar și ideologic.

Acum, dominarea e concepută științific, nu represiv. Totul este prezentat ca fiind spre "binele individului", măsurile sunt luate "prin vot democratic", totul e "transparent", etc. Pentru cei ce simt totuși apăsarea jugului sunt create debușee abile - mitinguri "spontane", violența stadioanelor, ș.a., pentru a obosi, eroda, elanul ce ar conduce la revoluții veritabile.

Da, Huxley a fost cu adevărat un vizionar, iar paradigma lui Orwell nu este utilă azi decât tot dictatorilor "științifici" - care o flutură ca "false flag" al unei amenințări pur teoretice, iar in dosul ei își consolidează paradigma "celei mai democrate din toate democrațiile posibile".

Cristian 1


Un autobuz tocmai se pregătea să închidă uşile şi să plece din staţie.
Şoferul vede un om alergând disperat spre autobuz şi îl aşteaptă. Omul ajunge şi îl intreabă pe şofer:
- Ce maşina e asta?
- Iveco! zise şoferul şi închide uşile, plecând din staţie...