Purtatorii de stigmate

[Sidney]

 Purtãtorii de stigmate

* Legenda spune cã pe Pãmînt existã în permanenþã 12 purtãtori de stigmate
* Padre Pio, sfîntul ,,crucificat" de sute de ori
* Din credinþã ºi ardoare misticã pot apãrea pe corp stigmate

Stigmatele sînt reproducerea exactã, inclusiv ca poziþie, a rãnilor lui Iisus, conform studiilor efectuate asupra Sfîntului Giulgiu din Torino. Conform teoriei, stigmatele apar fie în mod spontan, fie ca urmare practicãrii unui extaz numit ,,imitatio Christi", fiind vorba despre aspiraþia de a-l ,,imita" pe Iisus, în sensul de a participa, din dragoste ºi credinþã pentru El, la suferinþa Sa. Legenda spune cã pe Pãmînt existã în permanenþã 12 purtãtori de stigmate. Cînd unul dintre ei moare, apare altul, ei simbolizîndu-i pe cei 12 apostoli. Deºi este un fenomen rar, existã totuºi destule informaþii despre cazuri concrete de stigmatizare. Cazul cãlugãrului capucin Padre Pio rãmîne unul de referinþã în istoria stigmatelor. El este primul preot catolic care a purtat pe trup rãnile lui Iisus.

Stigmatizarea - rãni reale care le amintesc pe acelea suferite de Iisus în timpul crucificãrii - rãmîne unul dintre cele mai controversate fenomene paranormale. Vãzut drept un semn al divinitãþii, dar ºi ca o posibilã manifestare de autosugestie în plin extaz mistic, aceasta continuã sã intrige ºi sã fascineze.

Imitatio Christi

Stigmatele sînt reproducerea exactã, inclusiv ca poziþie, a rãnilor lui Iisus, conform studiilor efectuate asupra Sfîntului Giulgiu din Torino. Conform teoriei, stigmatele apar fie în mod spontan, fie ca urmare practicãrii unui extaz numit ,,imitatio Christi", fiind vorba despre aspiraþia de a-l ,,imita" pe Iisus, în sensul de a participa, din dragoste ºi credinþã pentru El, la suferinþa Sa. ªi postul de 40 de zile se înscrie în aceeaºi teorie canonicã. De cele mai multe ori, semnele crucificãrii apar independent de voinþa individualã ºi pot fi însoþite de dureri atroce. Stigmatele emanã adesea un miros plãcut, identificat de cãtre martori cu parfumuri florale sau cu acela de mir.

Padre Pio, unul din apostolii lui Iisus

Legenda spune cã pe Pãmînt existã în permanenþã 12 purtãtori de stigmate. Cînd unul dintre ei moare, apare altul, ei simbolizîndu-i pe cei 12 apostoli. Deºi este un fenomen rar, existã totuºi destule informaþii despre cazuri concrete de stigmatizare. Cazul cãlugãrului capucin Padre Pio rãmîne unul de referinþã în istoria stigmatelor. El este primul preot catolic care a purtat pe trup rãnile lui Iisus. Cu totul excepþional este faptul cã Padre Pio a purtat stigmatele timp de nu mai puþin de 50 de ani, pînã în 1968, cînd i-au dispãrut cu cîteva zile înainte de moarte. În timpul vieþii, preotul a fost consultat de numeroºi medici ºi prelaþi, care nu au putut decît sã admitã cã rãnile sale sînt veridice.

Beatificat în aprilie 1999

Aproape venerat de credincioºii din Italia ºi din lume, el îºi scotea mãnuºile cînd oficia slujba. Dimineaþa, acestea erau albe, iar seara erau înroºite din cauza hemoragiei. S-a estimat cã Padre Pio pierdea zilnic între 150 ºi 200 de grame de sînge prin rãnile din podul palmelor. Nimeni nu a reuºit sã explice cum de rezista, dat fiind cã mînca extrem de puþin, iar durerile erau adesea necruþãtoare. Lui Padre Pio i-au fost atribuite ºi vindecãri miraculoase. Beatificat în aprilie 1999, Padre Pio a fost canonizat în iunie 2002. Cazul sãu de stigmatizare rãmîne unul dintre cele mai cunoscute pînã în prezent.

Stigmatele, ,,încercãri" divine

Padre Pio da Pietrelcina (1887-1968), nãscut în Italia, obiºnuia sã spunã: ,,cu cît Iisus doreºte sã ridice mai mult la perfecþiune un suflet, cu atît crucea încercãrilor sale creºte". Stigmatele i-au confirmat ideea ºi s-au numãrat printre cele mai mari suferinþe fizice ale sfîntului capucin.
Din punct de vedere medical, stigmatele nu pot fi considerate rãni sau inflamaþii, deoarece ele nu se vindecã nici chiar tratate. Ele nici nu se infecteazã ºi nici nu se descompun, stigmatele nu necrozeazã ºi nici nu emanã un miros urît. Ele sîngereazã ºi rãmîn constante ºi nealterate mai mulþi ani, împotriva oricãror legi ale naturii.

Stigmate atestate

Biserica pune anumite condiþii înainte de a recunoaºte validitatea stigmatelor. Rãnile trebuie sã aparã toate în acelaºi timp, trebuie sã provoace modificãri considerabile ale þesuturilor; trebuie sã rãmînã nealterate în ciuda tratamentului medical, trebuie sã provoace hemoragii ºi ele nu trebuie sã ducã la infecþii sau supuraþii, sau sã se vindece pe loc ºi perfect. Existã cel puþin 80 de sfinþi sau beatificaþi ale cãror stigmate au fost atestate de-a lungul timpului de Biserica Catolicã.

Primele stigmate, la Sf. Francisc

Stigmatele au fost consemnate prima oarã în secolul al XII-lea, pe trupul Sf. Francisc din Assisi. Ultimii doi ani din viaþã, acest cãlugãr ascet a trãit cu mîinile ºi picioarele bandajate. Sfîntul nu îºi expunea stigmatele în public, fiind de o umilinþã ºi o modestie exemplare, dar cei care îi spãlau hainele ºi bandajele gãseau regulat pete de sînge. Doar un Papã ºi cîþiva cardinali i-au vãzut acestuia rãnile în timpul vieþii. Dupã moarte, însã, toþi credincioºii care au trecut sã îºi ia rãmas bun de la el i-au putut observa rãnile pe trupul neînsufleþit.

Louise Lateau sîngera în fiecare vineri

Importanþa cazului credincioasei Louise Lateau decurge din faptul cã se numãrã printre primele care au fost studiate de reprezentanþii Bisericii cu o rigoare deosebitã. În 1873, belgianca Louise Lateau purta stigmatele deja de ºase ani, autenticitatea lor fiind certificatã prin studii efectuate sub patronajul Academiei Regale de ªtiinþe din Belgia. Ea a acceptat mai apoi ºi un nou set de verificãri, conduse de un specialist în neurologie. Acesta a supravegheat-o vreme de cinci luni, cu intenþia de a stabili dacã nu cumva îºi provoacã singurã rãnile. În acest scop, el i-a ,,securizat" mîinile în niºte cilindri de sticlã, pentru a elimina orice posibilitate de rãnire. Cu toate acestea, sistematic, în fiecare vineri, dupã miezul nopþii, rãnile femeii sîngerau.

Therese Newmann plîngea cu lacrimi de sînge

Nãscutã în 1868, în Bavaria, Therese Newmann a avut în 1926 o viziune cu Iisus pe Muntele Mãslinilor. A simþit apoi o durere puternicã în piept ºi a început sã sîngereze. Ulterior, nemþoaica ºi-a dat seama cã pe mîini ºi pe labele picioarelor are rãni asemenea celor produse de cuiele crucificãrii. Ceea ce o diferenþiazã pe Therese Newmann de alþi stigmatizaþi este faptul cã, dupã aceastã întîmplare ea a refuzat sã mai mãnînce timp de mai mulþi ani, manifestînd astfel ºi un alt fenomen paranormal numit inedie. Mai mult, atunci cînd intra în extaz, Therese Newmann plîngea cu lacrimi de sînge.

Monitorul Expres Week-end /19 07/2007

[xennon_2000]

M-ar interesa....sa aflu mai multe despre aceasta tema!
Sunt curios daca stigmatele au vreo legatura cu posedarile....
Sau mai bine spus ce cred eu...ca sunt contacte ale unor entitati din alte dimensiuni , cu noi (una din teorii)

[calinahanna]

Loreley... poate imi poti spune..
1. Care legenda? Unde isi are izvoarele legenda asta, cum ca in permanenta sunt 12 persoane pe glob, stigmate?

2. Apoi, fenomenul acesta apare doar la credinciosii catolici? Sau si la cei de religie crestin -ortodoxa?

[pri3st3ss]

cred ca e vorba de spiritualitati diferite. In spiritualitatea ortodoxa, Crucea nu e despartita de Inviere, credinciosul nu pierde niciodata din vedere faptul ca Hristos este Domnul slavei, de unde o viziune optimista: suferinta ("raul" fizic) este trecatoare, bucuria este vesnica. E o privire inainte, un sentiment al vesniciei, care este un mare dar de la Dumnezeu facut celor credinciosi.
Autosugestia(  descurajata de Biserica pentru ca este un fals), in domeniu teologic , de cele mai multe ori este lucrarea diavolului, imaginatia, meditarea la patimi unita cu dorinta de a le imita, dorinta de exteriorizare a unor trairi intime, sunt descurajate in ortodoxie. Calea sfinteniei in ortodoxie este calea smereniei. Smerenia exclude "parerea de sine" si e unita cu luciditatea.


Stigmatele apar la catolici pentru ca acolo sunt necesare pentru intarirea credintei. Stigmatele apar nu numai ca rezultat al inchipuirii pasive a unei rani pe propriul trup, dar, potrivit marturiei acestora, si atunci cand inchipuirea este insotita de lucrarea activa a imaginii insasi - cel mai adesea asemenea unei raze sau sulite ascutite care iese din rana contemplata si care patrunde in trupul stigmaticului. Deseori, aceasta se petrece treptat si nu de la prima vedenie, pana intr-acolo incat imaginea contemplata in timpul rapirii mistice dobandeste un control total asupra individului aflat in contemplatie.
Experienta lui Francisc din Assisi este deosebita si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece nu intalnim nimic de felul acesta in traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici in istoria trairilor mistice. Trairile trupesti ale lui Francisc pot fi explicate ca fiind lucrarea inchipuirii mintii sale, care lucra odata cu extazul spiritual.
Este greu de spus, in acest caz, ce anume predomina in ratacirea lui Francisc: mandria lui religioasa sau psihismul (inchipuirea mintala) - lucru de neconceput in ortodoxism

mai multe gasiti aici, eu am preluat doar doua fragmente: Comparatie între mistica lui Francisc de Assisi si cea a Sfântului Serafim de Sarov - primul catolic,al doilea ortodox : http://www.ortodoxie-catolicism.ro/category/catolicism/sfintii-catolici/

[Sidney]

 

Padre Pio - omul speranþei
Renzo Allegri
achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas
X. ADEZIUNILE ªI RESPINGERILE VATICANULUI

"Observatorii" lui Benedict al XV-lea sunt convinºi -
"E cu adevãrat omul lui Dumnezeu", a spus Papa -
Primele scrisori anonime - Consilierii defavorabili ai lui Pius al XI-lea -
Intervine Sfântul Oficiu

Stigmatele au fost fenomenul care l-au fãcut cel mai cunoscut pe Padre Pio, dar au reprezentat ºi suferinþa sa cea mai apãsãtoare. Au adunat mulþimi de curioºi din lumea întreagã; au trezit interesul savanþilor, medicilor, teologilor, episcopilor, cardinalilor ºi pontifilor. Au provocat foarte multe discuþii, împãrþind lumea în apãrãtori ºi duºmani ai lui Padre Pio.

Din cauza stigmatelor, a fost bãnuit cã este ºarlatan, mistificator, nevrotic, obsedat. Iar aceste bãnuieli proveneau nu doar de la necredincioºi, de la atei, ci pur ºi simplu din partea unor colegi ai sãi, de la câþiva superiori ºi de la anumite autoritãþi ecleziastice. A primit condamnãri din partea Sfântului Oficiu ºi restrângeri ale libertãþii sale de apostolat. Suspiciunea ºi îndoiala au rãmas pânã la moartea lui ºi chiar ºi dupã aceea. Pânã în ziua de azi, pentru mulþi, stigmatele sale rãmân o enigmã.

Cineva dorea sã poatã fi studiate imediat dupã moarte. Printr-o autopsie se putea, de exemplu, stabili dacã rana din coastã atinge în adâncime inima, cum susþineau unii, sau era doar la nivel epidermic. În schimb, nimic. Dupã cum vom vedea, la moartea lui misterioasele rãni au dispãrut complet. Pielea de la mâini, picioare ºi coastã, unde timp de cincizeci de ani s-au gãsit rãnile sângeroase, s-a vindecat fãrã a lãsa vreo urmã.

Dar sã ne întoarcem la fapte, adicã la ceea ce s-a întâmplat în viaþa lui Padre Pio ºi în anii care au urmat acelui 20 septembrie 1918. Am relatat despre reacþiile colegilor cãlugãrului în faþa acelor rãni misterioase ºi judecãþile medicilor însãrcinaþi sã efectueze analize ºtiinþifice. Dar Biserica oare cum s-a comportat?

Trebuie sã þinem seama de faptul cã Biserica, deºi recunoscând în mod generic originea supranaturalã a stigmatizãrii, se aratã mereu destul de prudentã în evaluarea cazurilor individuale ºi oricum nu exprimã niciodatã o judecatã atâta timp cât persoana stigmatizatã mai trãieºte încã.

Stigmatele lui Padre Pio reprezentau un lucru de rãsunet ºi e normal cã Biserica s-a interesat de ele, pentru a cunoaºte cu precizie seriozitatea ºi semnificaþia fenomenului. În 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a trimis pe medicul ºef al pontifului, profesorul Giuseppe Bastianelli, sã-l consulte pe Padre Pio ºi stigmatele sale. Profesorul era însoþit de pãrintele Luigi Besi, procurator general al Congregaþiei Pasioniºtilor. La întoarcerea la Roma, amândoi ºi-au exprimat în faþa Papei puternica admiraþie ºi stimã pentru Padre Pio.

Imediat dupã aceea, Papa i-a trimis la San Giovanni Rotondo pe arhiepiscopul de Simla, Anselmo Edoardo Kenealy, pe arhiepiscopul Giovanni Antonio Zucchetto ºi pe pãrintele Antonio da Tesson: ºi aceºtia au vorbit îndelung cu Padre Pio, i-au examinat stigmatele ºi la întoarcere au întocmit referate entuziaste.

Monseniorul Kenealy, înainte de a reveni în dieceza sa, a vrut sã lase aceastã impresionantã declaraþie care demonstreazã cu ce impresii a rãmas: "Voiam cu orice preþ sã vãd stigmatele lui Padre Pio, nu pentru cã mã îndoiam de mãrturiile atâtor oameni care le-au vãzut, ci pur ºi simplu deoarece, cu excepþia dogmelor credinþei, nu mã grãbesc sã cred poveºtile despre lucruri extraordinare fãrã a mã convinge cu ochii mei.

Am mers la San Giovanni Rotondo, la 24 martie 1920, însoþit de monseniorul Zucchetto, deja arhiepiscop de Smirna, acum la Trebisonda, precum ºi de prea stimatul pãrinte Antonio da Tesson, vicarul general pentru limba englezã, ºi de Padre Pietro, superiorul provincial. Veni, vidi, victus sum! Am examinat îndelung stigmatele. Plec de la San Giovanni ºi din Foggia, profund convins de ceea ce am vãzut ºi am auzit, cã acolo, la San Giovanni, avem un adevãrat sfânt, în mod unic privilegiat de Dumnezeu cu cele cinci rãni ale Patimilor ºi cu alte daruri, oferite pe deasupra, pe care suntem obiºnuiþi sã le citim în vieþile marilor sfinþi. Nu existã nici cea mai micã afectare în comportamentul sau în conversaþia lui Padre Pio. E disciplinat ºi harnic. A primit mari daruri de la Domnul ºi, în aceeaºi mãsurã, e pe de-a-ntregul natural, în sensul cel mai demn al cuvântului. Dacã ºtie sã sufere, ºtie sã ºi zâmbeascã. Sunt încredinþat cã, peste puþinã vreme, Sfântul Scaun va avea fericita misiune de a cerceta viaþa, darurile ºi minunile lui Padre Pio, cu scopul de a-i înscrie scumpul nume printre acelea ale celor mai privilegiaþi sfinþi ai Bisericii lui Dumnezeu, ºi cã umilul Ordin al Capucinilor va avea gloria de a-l aminti printre membrii sãi pe modestul franciscan cu stigmate, îndatã dupã seraficul Sfânt Francisc. Foggia, 27 martie 1920 - Pãrintele Anselmo Edoardo G. Kenealy, arhiepiscop de Simla".

Neîmpãcat, Papa l-a trimis la San Giovanni Rotondo pe monseniorul Bonaventura Cerretti, arhiepiscop de Corint ºi secretar pentru afacerile ecleziastice extraordinare. Monseniorul s-a oprit la mãnãstirea San Giovanni Rotondo câteva zile, a conversat îndelung cu Padre Pio ºi i-a examinat ciudatele rãni. ªi el a rãmas foarte impresionat ºi i-a exprimat Papei opinia sa întrutotul pozitivã.

Liniºtit de aceste judecãþi pline de autoritate, Benedict al XV-lea a exprimat în diverse ocazii opinii favorabile despre Padre Pio. La 27 decembrie 1921, i-a spus avocatului Cesare Festa, pe care Padre Pio îl convertise de la masonerie: "Padre Pio e într-adevãr omul lui Dumnezeu; unii s-au îndoit de acest lucru, dar tu vei contribui la mai buna lui cunoaºtere"; monseniorului Ferdinando Damiani, vicar general al diecezei Salto (Uruguay), într-o audienþã privatã din 1921, i-a spus în limba spaniolã: "Verdaderamente el Padre Pio es un hombre extraordinario, de los que Dio manda de cuando in cuando a la tierra para convertir los hombres" (Padre Pio e cu adevãrat un om extraordinar, unul dintre aceia pe care Dumnezeu îi trimite pe pãmânt din când în când pentru a-i converti pe oameni).

Între 1919 ºi 1921, s-a dus de mai multe ori la San Giovanni Rotondo ºi cardinalul Augusto Slij, veriºorul cardinalului Gasparri, însoþit de diverºi monseniori. De fiecare datã, cardinalul revenea la Roma tot mai entuziast ºi îºi exprima opinia favorabilã despre Padre Pio în faþa altor cardinali, episcopi ºi chiar a Pontifului însuºi.

Dupã cum se vede, primele aprecieri ale unor importante personalitãþi ecleziastice au fost pozitive. Necazurile au început la moartea lui Benedict al XV-lea, cu alegerea ca Papã a cardinalului Achille Ratti, care ºi-a luat numele de Pius al XI-lea.

Sã nu credem cã acest Papã avea prejudecãþi faþã de Padre Pio, dar a primit informaþii false, care l-au determinat sã-ºi facã o pãrere greºitã despre darurile capucinului. Unii duºmani au început sã trimitã la Sfântul Scaun acuzaþii ºi scrisori ano-nime, în care cãlugãrul era descris ca "mistificator periculos" ºi "corupãtor al obiceiurilor". Însuºi arhiepiscopul de Manfredonia, Pasquale Gagliardi, l-a vizitat pe Sfântul Pãrinte pentru a-l informa cã a vãzut stigmatele lui Padre Pio ºi cã dupã opinia lui erau provocate cu tincturã de iod ºi acid nitric. "L-am vãzut cu ochii mei", a afirmat, "în timp ce se parfuma ºi se pudra pentru a-i pãcãli pe credincioºi. O jur pe crucea mea pastoralã."

Aceste acuzaþii au fost crezute la Sfântul Oficiu, dupã moartea lui Benedict al XV-lea. De fapt, la data de 2 iunie 1922, când de patru luni domnea Papa Pius al XI-lea, Sfântul Oficiu i-a trimis superiorului general al Capucinilor o scrisoare foarte durã faþã de Padre Pio, impunând primele restricþii severe: "Se considerã necesar ca Padre Pio sã fie þinut sub strictã observare; sã se evite orice exagerãri sau zvonuri în jurul persoanei sale; sã nu slujeascã Sfânta Liturghie la o orã fixã, ci la întâmplare, de preferinþã summo mane ºi în privat; sã nu binecuvânteze mulþimea; sub nici un motiv sã nu-ºi arate aºa-numitele stigmate, sã nu vorbeascã despre ele ºi sã nu le ofere spre a fi sãrutate; sã declare, prin vorbe ºi fapte, atât în faþa cãlugãrilor cât ºi a strãinilor, dorinþa fermã de a fi lãsat în pace pentru a se dedica propriei vieþi religioase.

Pe lângã acestea, se considerã necesar ca Padre Pio sã aibã un alt conducãtor spiritual, în locul pãrintelui Benedetto din San Marco in Lamis, cu care va întrerupe orice comunicare fie ºi epistolarã.

Pentru executarea precisã a acestor ordine, ar fi necesar ca Padre Pio sã fie îndepãrtat din San Giovanni Rotondo ºi dispus într-o altã aºezare, în afara provinciei sale religioase, de exemplu într-o mãnãstire din nordul Italiei, cu dorinþa ca o asemenea mutare sã se efectueze imediat; totuºi, întrucât unele dificultãþi de ordin local s-ar putea opune unei asemenea îndepãrtãri imediate, sã se prevadã cel puþin pregãtirea acþiunii, pentru a putea fi dusã la îndeplinire în cel mai scurt timp.

Iar pãrintele Benedetto trebuie sã înceteze de a le mai vorbi ºi scrie tuturor despre Padre Pio ºi de a menþine cu el orice legãturã, fie ºi numai epistolarã".

A început astfel prima mare persecuþie împotriva capucinului cu stigmate ºi care, dupã cum vom vedea, s-a încheiat în 1933 într-un mod rocambolesc.

Multumesc pri3st3ss....mi-ai luat-o inainte :-D