Nu am sa ma lansez in disertatii pro sau contra vreunei forme de religie, si va rog sa ma credeti ca nu sunt vreo habotnica care incearca sa convinga prin orice mijloace de existenta lui Dumnezeu.
Numai ca, ce mi s-a intamplat in ultimele luni, mai bine zis din 19 iunie 2005, ma face sa cred cu tarie ca exista viata dincolo de moarte. Catelul meu scump,un ciobanesc german de o frumusete rara, pe care il chema AYAX, s-a hotarat sa paraseasca aceasta lume in noaptea de 18 spre 19 iunie 2005, lasandu-ma cu un imens gol in suflet . Nu ma asteptam sa fiu atat de legata de acest sufletel pufos. Faptul ca l-am avut in viata mea 12 ani, 5 luni si 9 zile, a facut sa-mi fie foarte greu sa nu-l mai am aproape.
Si uite ca cineva sau ceva a hotarat ca eu trebuie sa primesc niste semne de la piticul meu, pentru a ma linistii. La doua saptamani dupa ce l-am ingropat, intr-o dimineata, cand eram singura acasa (familia mea era plecata la tara de doua zile, deci de doua zile nu eram decat eu singura acasa), am gasit patura de pe pat impaturita cu grija spre mijlocul patului.
Catelul meu a avut un cancer de prostata ce i-a cauzat, cel putin in ultimul an de viata dureri foarte mari. Atunci cand era in criza, eram chemata de la serviciu ca sa-i administrez medicamentul, pentru ca numai pe mine ma accepta in preajma lui. Cand ajungeam acasa, gaseam patura de pe pat (patura groasa din par de camila) facuta ghemotoc si el asezata pe ea. Cu siguranta il durea burtica.
In dimineata aceea am inteles imediat mesajul. In locul unde era el acum era bine, si nu-l mai durea nimic.
Al doilea eveniment s-a intamplat in data de 21 august 2005, intr-o duminica, cand deschizand balconul am gasit o pasare, cu cioculetul negru, ochisorii ca doua margelute negri, penele gri - negru cu pete gri pe burtica si labute albastre. Nu ma pricep deloc la pasari (de altfel m-am nascut cu o frica fata de pasari), nu prea le-am agreat, dar mogaldeata asta mica care statea in fata mea, infoiata in pene de parca imi spunea "esti tu mare, dar uite ce mare sunt eu", mi-a fost foarte draga. Am inchis usa de la balcon cu grija si m-am dus la ai mei sa le spun de ea.Uitandu-ne pe fereastra, am vazut-o in acelasi loc balustrada, privind parca explorativ la usa ce dadea in balcon. Atunci am luat o bucata de paine, am faramitat-o si am aruncat-o pe balustrada. Ea a vazut si a venit repede, mergand (nu zburand!), la mine. Credeti ca a mancat painea? Nu. O lua in cioculet si o arunca in sus, facea trei pasi, se intorcea, iar lua o faramitura de paine si o arunca in sus, si tot asa, pana a terminat toate bucatile. Toti am incremenit. Era un adevarat spectacol. Nu am vazut vreodata vreo pasare facand asa ceva. Doar Ayax facea asa de cate ori rupea prosoapele, ciorapii sau orice prindea in gurita si putea rupe. Si dupa ce rupea le arunca in sus una cate una , dupa ce facea , intre aruncari, cate trei pasi. Si eu, si ceilalti din familie, ne-am uitat uimiti unii la altii si am spus in cor, e AYAX?! dar pasarea disparuse. Nu am mai vazut asa ceva de atunci incolo, si nici pana atunci.
Al treilea eveniment, a avut loc anul acesta in februarie, cand uitandu-ma intr-un album de familie, l-am vazut pe Ayax. Desigur, cum toti ceilalti din casa erau plecati , am inceput sa plang (nu plang de fata cu ei, ca sa nu-i intristez). La scurta vreme am auzit o respiratie rapida, sacadata, de catel, care parca astepta sa-i mai arunc o data jucaria. M-am oprit din plans, si m-am uitat in jur sa vad daca nu cumva vrenul din familie s-au intors acasa cu cel de-al doilea catel. Dar nu era asa. Eram singura in toata casa . Am realizat ca era Ayax si, spre regretul meu, in loc sa ma bucur, m-am speriat. M-am gandit ca-mi pierd mintile, ca aud aiurea, si in acel moment totul s-a oprit. Acum regret.
V-am povestiti toate acestea, simplu, exact asa cum s-au intamplat si nu stiu cat de convingatoare am fost Va las pe voi sa trageti concluziile.
Nu cred in iluzii auditive, sau in puterea subconstientului si
desfid pe toti aceia care ar putea pune la indoiala sanatatea mea mintala.
Cred cu tarie ca a fost scumpul nostru catelul Ayax, care a trai atitia ani in familia mea si care ne-a suportat asa cum eram, cu bune si rele.
Sunt sigura ca acum este intr-un loc bun si ca ii este bine.
Va urez la toti sa fiti sanatosi si fericiti, sa va traiti viata asa cum doriti dar in respectul profund fata de voi, fata de semenii vostrii si fata de orice foma de viata. Mult succes!!!
am vrut sa-l corectez, da am depasit timpul, asa ca va rog sa ma iertati pentru greseli. Multumesc pentru intelegere
Bun venit pe forumul nostru ''adakarina''
Multumim pentru cea ce ai relatat mai sus.Intr-adevar cea ce ai povestit te unge la suflet.
Eu te inteleg foarte bine cand spui de scumpul catel AYAX si de acea pasarica.Dorul de cei scumpi face ca subconstientul sa se concentreze asupra lor.Devii mai sensibil si mai ingrijorator atunci cand e vorba de cei la care ai tinut enorm sau la ceva care iti aduce aminte de ei.
Si eu sunt deacord ''ca moartea este doar un prag spre alta forma de viata'' As spune ca sufletul se deplaseaza itr-o alta dimensiune si recapata viata intr-o alta forma.Este foarte bine ca ai deschis acest topic pentru a discuta,cred ca sunt foarte multi printre noi care au un cuvant de spus despre acest subiect.As face rugaminte la alti membrii sa se destainuie politicos in preaja unui asemenea subiect sensibil.Incodata multumim pentru relatare ''adakarina''
Poveste frumoasa si pentru tine dureroasa... O poveste veche spunea ca atunci cand vei duce zeilor lumina dintr-o casa in care nu a murit nimeni atunci vei stapani moartea... Sfatul meu e sa iti lasi prietenul credincios sa se odihneasca in pace, iar semnele pe care le primesti sa le interpretezi ca fiind rugamintea lui de a se poate desprinde de aceasta lume.
Pentru cei care normal ca vor dori sa ma contrazica: Nu comentati, nu faceti diferente de opinie, lasati sa se vindece rana...
Foarte interesant post-ul, multumim pentru el. De acord in totalitate cu ryn...
imi pare rau pt pierderea ta, adakarina, stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag,stiu cum e acel "gol" despre care ne vorbesti..... fii sigura ca te va veghea mereu si va fi mereu langa tine; ai incredere in tine, ai multa putere in interior, foloseste-o si vei trece peste, trebuie sa fii puternica....moartea fizica nu e sfarsitul....
Subscriu si eu la cele spuse de pri3st3ss
o viata avem asa cum o stim...sa ne-o traim, fara sa fim pusi in situatia de a stagna atunci cand vine momentul inerent al despartirii...Sa ne gandim ca furtuna e suma multor picaturi de apa.
waw, ce filosofic :-D :mrgreen:
nu uita, adakarina, traim in lumea pe care o cream fiecare...dar lumea noastra trebuie sa mai interactioneze si cu lumile celorlalti... :-(
iar m-ai inspirat, alien mic :wink: :lol:
serios?! :-D
nu imi fura ideile, lory :lol:
problema in viata e ca sunt multi care isi bat joc de ea...ai dreptate, traim in lumea pe care ne-o cream si visam la iubire si dorinta pura si multe altele...din pacate nu suntem atenti ce facem atunci cand interactionam cu lumile celorlalti...iar unele inimi fac implozie de cele mai multe ori....devin supernove sau dispar pur si simplu...de durere, suferinta, ori prea multa iubire...
nu uita,adakarina, forta e in tine ( fara nicio trimitere la filme ) si poti trece peste....exista multi sticlari care sa asambleze la loc cioburile inimii, iar daca inima ta e franta de prea multe ori si nu se mai gasesc bucatelele, atunci singurul vindecator esti numai TU; daca accepti si vrei sa te ridici poti face multe lucruri frumoase...
uneori totul ti se poate parea invalmasit,fara logica.....dar totul are un scop bine stabilit, moartea da nastere la viata, viata ofera sanse si drumuri pe care doar tu le poti alege in functie de circumstante si de idealul tau...
si eu iubesc animalele si am plans f mult cand mi-a murit papagalul, era singurul care "ma iubea"...stiu cum e...ai uneori impresia ca te asculta ,ca sunt indignati de ceea ce ti s-a intamplat, dar a trebuit sa ii las amintirea neintinata, sa nu il chem de acolo unde e....sunt un pic animista,stiu...
nu lasa amintirea lui sa iti tulbure sufletul...e f rau atunci cand suntem tulburati, devenim vulnerabili si unii , fara pic de nerusinare , profita...nu iti spun nici sa il alungi din inima ta, dar nici sa te legi prea mult de el...iubeste-l in continuare si nu ii uita prietenia sincera...
"traim in lumea pe care ne-o cream"
De fapt traim mai mult in lumea care ne-o creaza ALTII !!
cat de mult ii lasi pe altii sa te conduca? sa iti faureasca ei visele,idealurile, telurile?cat de mult te lasi influentat de civilizatie,cultura, traditie, arhetipuri ancestrale? ( waw, iaka se prinde si de mine ceva invatatura :-D )
cat, cum si pana cand, Stunner?
U poti fi propriul stapan si U poti crea lumea ta, U poti face reguli...asta nu inseamna sa te izolezi de lume, ci sa fii ferm pe pozitia ta, pe ceea ce crezi ( nu mai stiu cine spunea, parca TurnusX - scuze daca gresesc , ca ai mereu nevoie de dovezi ca sa crezi in ceva, nu neaparat o suma din dovezile altora,caci altii intervin si subiectiv chiar daca inconstient ) [ ce zici, pri3st3ss, iau 10 la psihanaliza? :-D, uite cate lucruri "inteligente" spun :-P ]
trebuie doar sa crezi in tine, altfel ce faci, traiesti in matrix?
altii au creat lumea,da, dar U o poti schimba ( reclama :lol: 8-) ) pt tine si pt cei care vor veni dupa tine...altii au creat-o asa cum au crezut ei...u ce crezi?in ce crezi?care este cea mai mare temere a ta?
cauta, constientizaza..si apoi....da,mai e autohipnoza si autosugestia,dar asta e cam periculos sa incerci singur,s-ar putea sa nu iti fie prea bine..
intreab-o pe pri3st3ss mai multe despre autosugestie si hipnoza, doar isi ia licenta in hipnoza :-D
asa ca indicatia mea e sa te trezesti si sa incerci sa iti dai seama ce vrei si in ce lume vrei sa stai ( nu vreau acum sa mi se rastalmaceasca vorbele..nu spun nimic despre superioritate sau fuga de lume... )
mai mult ca sigur e doar un prag ..tot ce acumulam cind traim nu poate dispare asa in neant...traim intr o lume plina de energii iar cordonul acela de argint ce se ridica la cer atunci cind murim sigur pluteste linistit in lumea noastra pina cind i se permite iar sa faca o noua inima sa bata ..sa inceapa o noua viata..ma impresioneaza una din religiile hinduse in care adeptii merg pe drum si matura calea din fata lor pt a nu calca nici macar o insecta in care poate fi sufletul cuiva pe care l au cunoscut
Cu totii credem in viata dupa moarte indiferent de felul de a o concepe.Ar fi absurd sa nu credem in viata dupa moarte ar insemna sa renegam si divinitatea
Eu cred in reancarnare dar nu in corpul plantelor si animalelor ca la credintele arhaice!Dar si in judecata!
"Somnul - o moarte care nu sperie pe nimeni" [Marin Preda]
Moartea - un somn care sperie pe toti
Ps 1: un sicriu umplut cu stele :lol: > http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,557.msg10928.html#msg10928
Ps 2 pentru xennon. Daca ne reincarnam, in nici un caz nu ne reincarnam ca oameni :lol:
Budistii zic asa : ai un ocean, pe el pluteste la intamplare un cerc. Ai o broasca testoasa care inoata linistita in apa, si la fiecare suta de ani scoate la intamplare capul din apa. Probabilitatea ca ea sa scoata capul fix prin cerc, e probabilitatea ca eu sau tu sa renastem tot ca oameni :-P
De ce ? te-ai reincarna ca om doar daca ai fi complet neutru, ceea ce nu e prea posibil. Deci, ori ai fost rau si revii intr-o forma de viata inferioara [planta, animal], ori ai fost bun si renasti intr-o existenta superioara [inger, serafim etc]
Ps 3 > Modestie : "Imi vine sa plang ori de cate ori imi ascult albumul. Atat e de bun" :evil: [Paris Hilton]
Ps 4 > Nihilism: "Ce e practic e si logic. Pe dracu, ce importanta are ?" [Britney SPears] :-D
Ps 5 > Realism: "Pentru o fiinta infinita, timpul inseamna plictiseala. Eu nu pot tolera timpul decat intre anumite limite" 8-)
[Nava-Dumnezeu din trilogia lui Franke Herbert]
"un sicriu umplut cu stele
" ..frumoasa metafora Elvin (plina de optimism)!
Nu prea sunt de acord cu tine la reancarnare in animale sau plante....eu cred ca tot in oameni dar daca am fost rai vom avea o existenta chinuita!
"Pentru o fiinta infinita, timpul inseamna plictiseala....daca ne intoarcem in eternitate (parerea unora despre moarte)...poate dincolo nu mai exista timp!Altfel nu putem concepe sa traim la infinit(e peste puterea noastra de gandire)
Imaginati-va ca a-ti putea discuta cu un fluture si i-ati spune urmatoarele:
-Tu in alta viata ai fost un vierme (omida). Dupa care in viata urmatoare ai stat inchis fara a putea sa te misti, fara a te hrani, aratind ca o pietricica lunguiata si asa ai devenit fluture. Deci ai fost alte forme de viata! Ce credeti ca ar raspunde?...
-Pleaca dom-le de aici nu vezi ca eu am aripi si zbor, cum sa ma tarasc ca o omida si sa mananc frunza cand eu ma hranesc cu polen si ma plimb pe unde vreau.
Poti fi sigur ca nu te va crede nicio data. Si totusi asta este realitatea. Prima data a fost omida s-a tarit si a mancat frunze, ajunsa la maturitate s-a transformat in crisalida (nimfa), din care prin metamorfoza a devenit acel flture.
Imaginati-va ca printr-un proces asemanator dar nu identic ar putea trece si fiinta umana. Evolutia unui individ sa se faca in mai multe etape, fara a fi constient de aceasta in aceasta viata. Moartea fizica a individului ar putea insemna trecerea intr-o alta etapa de dezvoltare. Care nu este neaparat nevoie sa fie in plan fizic, cu toate ca nu exclud reintruparea in acest plan.
NU pot fi de acord ca fiintele omenesti decazute spiritual se pot reantrupa in animale. Mai degraba ca spiritele animalelor sa progreseze pana vor ajunge sa se intrupeze ca om. De asemenea mai cred ca anumiti oameni progreseaza mai repede in plan spirital decat alti iar cei care nu reusesc si raman repetenti in cursul unei vieti se vor reintrupa din nou de atatea ori pana cand reusesc sa atinga acel nivel pentru a se desprinde de planul fizic. Si-a pus cineva intrebarea care este numarul fiintelor omenesti care a trait pe acest pamant pana in prezent?... Evident este foarte mare.
Care credeti ca ar fi rostul unui numar asa de mare de fiinte?...Imbogatirea
in elementele chimice si biologice a pamantului prin descompunerea corpurilor noastre?...Eu unul nu cred asa ceva!... Dar cred ca numarul spiritelor care au trait pe acest pamant este mult mai mic decat numarul fiintelor, tocmai pentru ca unele spirite s-au intrupat de mai multe ori. Unele venind la reciclare, altele mult mai evoluate pentru a ajuta pamanteni. Se gasesc destule exempe in carti vechi si chiar in BIBLIE.
Existenta omului are sigur un scop pe acest pamant chiar daca noua ne scapa. Poate fi evolutia spiritului nostru, pentru a cunoaste universul deci si a planului fizic.
Si eu sunt aproape convins ca reincarnarea este reala. Am sa va relatez ceva referitor la mine... cand eram copil, (cred ca 6-7 ani) aveam un "vis" pe care nu puteam sa il inteleg atunci: In acest "vis" pe care il aveam foarte frecvent la un moment dat (acesta se repeta periodic) ajungem intr-ul loc desertic cu stanci si nisip galbui-rosiatice, nu departe de mine, era un fel de pestera sau tunel,blocat la intrare cu un bolovan mare. De fapt nu se vedea nici un tunel, dar, eu "stiam" ca in spatele acelui bolovan e un tunel in care e ingropat "un om batran" (asa m-as fi exprimat eu atunci daca ma puneati sa-mi povestesc visul). Chestia e ca atunci cand ajungeam in acel loc, ma asezam langa bolovanul acela si ma simteam atat de bine stand aproape de "acel om batran"... eram fericit (ca si cand intalnesti o persoana apropiata, draga). Cand ma trezeam ma trezeam cu aceeasi stare de fericire interioara... parca acel loc, imi dadea energie) atunci si multa vreme nu mi-am explicat in nici un fel acest vis... acum... privesc in urma si ma intreb... cine era acel "om batran"? ce legatura aveam eu cu el? Va salut!
Mai sus am facut o analogie despre pragul morti, asemanand acest proces cu metamorfoza uni fluture.
Citind zilele trecute in cartea lui Scarlat Demetescu ,,Viata dincolo de Moarte"
am avut o mare surpriza gasind o explicatie asemanatoare, postata mai jos.
Când a sosit momentul fatal, corpul eteric, care patrunde trupul, începe sa se desfaca de el, pe masura ce vitalitatea se retrage. Procesul e asemanator cu acela al iesirii fluturelui din crisalida sa. In timp ce corpul eteric se elibereaza de trup, vin anumite entitati spirituale, pentru a da ajutor spiritului ce se destrupeaza. Este o nastere întocmai ca si a unui copil în mediul terestru; si aici e nevoie de o îngrijire, de ajutor. Fara acest sprijin, el s-ar simti pierdut, dezorientat, înfricosat. Or primul lucru este sa convingi spiritul ca nu e mort.
Citat din: jean din 19 Ianuarie 2008, 21:47:00
...Or primul lucru este sa convingi spiritul ca nu e mort.
Parerea mea e ca in acel moment, nu cred ca exista constiinta mortii, spiritul se identifica pe sine ca ceva viu, iar corpul fizic, e ceva oarecum "strain". Ce poate deruta "eu-ul" real, e posibila dualitate, corp fizic (in imediata apropiere) si existenta simultana langa el...
E doar o parere...personala.
nimeni nu stie cat timp mai are de trait!!
viata e facuta sa o traiesti !
nu are rost sa ne gandim de acum la moarte!
vom afla atunci cum si ce o sa fie!
orice zi so pretuiesti oricum ar fi
...si nu uita...
ca poate asta va fi ultima!
LoLy,
Sigur, cred ca nimanui nu-i trece prin cap ca sa se gandeasca la "viata de apoi",
daca el nici macar nu este capabil ca sa inteleaga ca nu poate ramane la infinit repetent in clasa 1=LEVEL 1 !!!
Oricum, Bunul Dumnezeu il va trece si pe el clasa, din oficiu !
De aia a si zis ca: " Fericiti (inclusiv, sau mai ales) cei saraci cu duhul, pentru ca (si) ei vor stapani imparatia cerurilor ! "