Oare cit de relativa si de limitata este perceptia umana asupra Universului ? Am fost obisnuiti sa credem ca doar ceea ce putem percepe exista cu adevarat. Si totusi... Imaginati-va ca ati fi un peste, intr-un iaz foarte putin adinc, si ca va puteti misca doar inainte, inapoi, la stinga si la dreapta, fara a concepe insa notiunile de "sus" si "jos", la fel cum o fiinta bidimensionala ar sti sa cuantifice lungimea si latimea, insa niciodata o a treia dimensiune-inaltimea. Orice peste savant care ar vorbi vreodata despre o alta dimensiune, ca, spre exemplu, hiperspatiul, ar fi imediat etichetat drept excentric. Ce s-ar intimpla cu acel peste daca, de dincolo de universul cunoscut, s-ar apropia ceva ce unii numesc "mina", si l-ar scoate din bidimensionalitatea in care credea ca traieste ? Ar incepe, probabil, sa debiteze noi si incredibile legi ale fizicii: despre fiinte care pot sa se miste fara inotatoare, care pot respira in mod bizar fara branhii, sau care pot emite sunete fara a produce bule... Apare, la un moment dat intrebarea: cum ar putea sti un "om-de-stiinta-peste" ca dincolo de nuferii lacului sau mai exista ceva ? Atunci cind ploua, pestele vede in unduirea apei imagini distorsionate a ceea ce exista de cealalta parte, intrucit, chiar daca el nu poate percepe direct o alta dimensiune, vibratiile acesteia care se repercuteaza asupra lacului sunt evidente, chiar sensibile. Atunci, pestele ar putea inventa concepte "caraghioase" ca forta, lumina, gravitatie, in incercarea de a explica ceea ce vede; bineinteles, noi, cei de afara, stim ca toate acestea nu sunt decit unduirile apei...
De ce a fost necesara aceasta mica parabola ?
Astazi, multi oameni de stiinta considera ca noi ne aflam in situatia acelui peste inotind in iazul nostru mic, ignoranti la adresa invizibilului si a universurilor nevazute ce plutesc, undeva, deasupra noastra. Totusi, lumea ignoranta a acelui peste este pe cale de a se clatina, odata cu conceptul bazal al fizicii, cel de particula elementara. La fel ca in acea lume, simtim ceea ce a fost denumit gravitatie, lumina, fara a intelege deplin care mecanismul lor de producere. O teorie a hiperspatiului (spatiul superior) a fost abandonata timp de decenii in lipsa unor dovezi concrete, de ordin fizic sau experimental. Aceasta teorie insa, odata considerata apanajul excentricilor si al misticii, a fost reinviata dintr-un motiv simplu: poate contine cheia celei mai mari teorii a tuturor timpurilor-teoria care ar realiza dezideratul de unificare a fizicii......
Modul probabil in care interactioneaza gravitational Soarele si Pamintul. Intre cele doua fisii ale lumii circula continuu de-a lungul unui string inchis, vibratii corespunzatoare gravitonilor.
Einstein a cautat in ultimii treizeci de ani ai vietii sale o astfel de teorie unificatoare, insa in mod inutil. A dorit o teorie care sa poata explica cele patru forte fundamentale care guverneaza universul, gravitatia, electromagnetismul, si fortele nucleare (tare si slaba). A cautat o ecuatie, poate nu mai lunga de citiva centimetri, dar suficient de puternica pentru a explica absolut totul, de la Big-Bang si supernove, la particule subatomice si molecule.
In ultimul deceniu, s-a desfasurat o cercetare asidua in fuzionarea celor patru tipuri de interactiune intr-o singura teorie, in special una care sa contopeasca relativitatea generalizata, o lege a gravitatiei, cu teoria cuantelor, cea care explica cele doua forte nucleare si electromagnetismul. Problema este ca relativitatea si teoria cuantelor se afla la antipod. Prima este o teorie a vastului, a dimensiunilor mari, a quasarilor, galaxiilor, gaurilor negre, si poate chiar a Big-Bangului; se bazeaza pe efectul de curbare a insesi tesaturii spatio-timpului, de catre masa. Din contra, nivelul cuantic este unul al dimensiunilor mici, al lumii particulelor subatomice, bazata pe valori minore ale energiei, denumite cuante....
Cheia enigmei poate fi considerata hiperspatiul. In 1915, cind
Einstein a afirmat ca spatio-timpul formeaza de fapt un continuum
cvadridimensional, curbat, cutat, a aratat ca aceasta "indoire" produce forta cu numele de gravitatie. In 1921, Theodr Kaluza a firma ca acele unde de la suprafata lacului, indicii ale unei a cincea dimensiuni, ar fi... lumina. Insa ce se poate spune despre un spatiu cu un numar de dimensiuni superior lui 5?
In principiu, prin adaugarea de noi dimensiuni, acestea pot fi curbate si cutate in diverse moduri, creind prin aceasta noi forte. In zece dimensiuni se pot acomoda toate cele patru forte fundamentale... Insa prin introducerea pur si simplu a altor 6 dimensiuni, apar totodata o serie de inconsistente matematice, (anomalii topologice, infinituri), care au reusit sa anihileze toate teoriile emise. Cu exceptia uneia singure: teoria superstringurilor.
Intr-un cuvint, aceasta teorie decadimensionala priveste toate particulele elementare ca vibratii ale unor coarde. Ca si corzile unei viori, stringurile pot vibra, pentru a crea rezonante sau note, corespunzatoare numarului mare de particule subatomice. Stringurile au anumite modele de vibratie, caracterizate prin numere cuantice ca spin, masa, iar fiecare model contine un set de numere cuantice care corespunde unui tip distinct de particula elementara. Iata-ne deci, fiintind intr-o simfonie, pe care nu o putem percepe, insa care ne ofera principiul fundamental al existentei.
Absorbtia/emisia de particule prin fuziunea a doua fisii ale lumii in teoria stringurilor, respectiv a doua linii de univers (in relativitate). Dupa cum se poate observa, in primul caz zona de convergenta nu este un punct, ci o suprafata finita, eliminind astfel anomalia topologica din cel de-al doilea (punctul de convergenta care nu are dimensiuni).
In anii '50, fizicienii au fost asaltati de descoperiri ale "noilor" particule, ceea ce l-a indreptatit pe J.R. Oppenheimer, (unul din constructorii primei bombe atomice), sa afirme pe un ton frustrat, ca premiul Nobel ar trebui acordat celui care NU a descoperit o noua particula in acel an.
Divizarea materiei nu s-a oprit in particulele asa-zis elementare. In 1963 a aparut conceptul de quark, introdus de fizicienii americani Murray Gell-Mann si George Zweig. Astazi este cunoscuta existenta a sase astfel de quarkuri, care prin combinatie in triplete alcatuiesc hadronii (protonii, neutronii si pionii). Numele atribuite unor astfel de sub-particule sunt la fel de ciudate ca si teoria insasi. Initial s-a crezut ca quarkurile ar fi de trei tipuri: up ("sus"), down ("jos"), si strange ("straniu"). Protonul, spre exemplu, ar fi alcatuit din doua quarkuri up, si unul down. In 1974, ipoteza existentei celui de-al patrulea a fost confirmata experimental, ai a fost botezat "charm" ("farmec"). Apoi, un al cincilea si al saselea quark, denumiti "top" ("deasupra"), si "bottom" ("dedesubt"), au fost teoretizati, din motive de simetrie. Dovezile experimentale pentru bottom au fost obtinute in 1977; top a reusit sa se sustraga cercetarilor pina in aprilie 1994, cind la acceleratorul Fermi s-a anuntat dovada existentei sale. O reconfirmare a sosit in acelasi laborator, la inceputul lui martie 1995.
Ca orice particula care prezinta, datorita conditiei generale de simetrie--o antiparticula, fiecare quark are de asemenea antiquarkul sau. Iar fiecare quark sau antiquark poate fi de trei tipuri, in functie de "culoare" : rosu, albastru, sau verde, respectiv anti-rosu, anti-albastru, si anti-verde. Aceasta clasificare bizara, ca de altfel, tot ceea ce caracterizeaza quarkurile, nu are nimic in comun cu culorile receptate de ochiul uman, ci reprezinta, practic o proprietate cuantica. In combinarea pentru formarea hadronilor, quarkurile si antiquarkurile pot coexista doar in anume combinatii "coloristice". Iar mediatorul fortei care reuneste quarkurile a fost denumit gluon.
Gluonii mediaza, se pare, interactia nucleara tare. Pentru a continua linia impusa de ipoteza lui De Broglie, erau deci necesare alte particule care sa medieze interactia slaba, cea responsabila de procese ca dezintegrarea beta. Acestea au fost bozonii W si Z (o specie de particule, avind spinul un numar intreg de h/2p, in timp ce fermionii nu) , care au reprezentat totodata si prilejul lui Steven Weinberg si al pakistanezului Abdus Salam de a unifica electromagnetismul cu forta nucleara slaba, intrucit, cele doua tipuri de interactiuni erau mediate in mod similar prin schimbul de fotoni, respectiv de bozoni W/Z. Rezultatul a fost asa-numita forta electroslaba.
A urmat apoi gravitonul, ipoteticul transmitator al fortei gravitationale, cea mai slaba dintre cele patru. Daca atribuim unitatea fortei nucleare tari, atunci interactiile de tip electromagnetic vor fi de 10^-2 ori mai mici, interactia slaba-10^-13, iar cea gravitationala-de 10^-32ori.
La fel cum Einstein a intuit, un string in miscare curbeaza spatiul in jurul sau, la fel ca o particula, sau ca orice masa. Astfel, intr-un mod simplist, unificarea este evidenta: gravitatia, curbura spatiului cauzata de stringul in miscare, se reuneste cu interactiunile cuantice, acum vazute ca vibratii ale acestui string.
In teoria unanim acceptata, orice particula ocupa, la un moment dat, un punct in spatiu. Stringurile, pe de alta parte, ocupa in orice moment o linie, avind lungime, insa nici o alta dimensiune; in concluzie, daca istoria particulelor se putea reprezenta printr-o linie, denumita in relativitate "linie de univers", aceasta se transpune la nivelul stringurilor printr-o "fisie a lumii".Stringurile pot fi deschise, fisia lumii corespunzind cu o suprafata plana, sau inchise, caz in care aceasta devine un tub. Orice punct al unei fisii poate fi descris prin doua coordonate, una specificind timpul, iar cealalta pozitia punctului pe string, sau, mai precis, starea asa-zisei particule care rezulta sin vibratia acestuia.
Doua stringuri se pot uni pentru a forma unul singur, fie cotopindu-se la capete in cazul celor deschise, fie reunindu-se doi cilindri in unul singur, in cazul celor inchise. In mod identic, un string se poate divide. Emiterea sau absorbtia de particule corespunde divizarii sau reunirii de stringuri, iar acest proces de emitere si absorbtie sta la baza proceselor cuantice. Spre exemplu, interactiile gravitationale dintre Soare si Pamint sunt imaginate in teoria particulelor ca fiind produse de emiterea de gravitoni, de catre Soare, si de absorbirea acestora de catre Pamint. In teoria stringurilor, acest proces corespunde unei tevi in forma de H. Cele doua parti ale H-ului corespund particulelor din Soare si Pamint, iar linia orizontala reprezinta gravitatia care calatoreste intre ele.
Teoria este valabila intr-un spatiu decadimensional, insa noi nu putem observa decit patru dimensiuni. Daca teoria este corecta, trebuie corelata intr-un fel cu experienta imediata. Adaugind un numar suplimentar de dimensiuni in calcule, afirma Stephen Hawking, consecintele nu ar inceta sa apara :interactiile de tip gravitational ar scadea extrem de rapid odata cu distanta, orbitele planetelor ar fi instabile, iar stelele insele nu ar mai putea echilibra tendinta de explozie, de eliberare a energiei de fuziune, prin gravitatie, urmind fie sa implodeze, fie sa explodeze--ceea ce nu se intimpla. Poate ca, dintr-un motiv oarecare (care ar putea fi foarte bine principiul antropic), celelalte 6 dimensiuni nu s-au "desfasurat" odata cu continuumul nostru cuadridimensional la iesirea din singularitatea reprezentata de Big-Bang, pentru ca, pur si simplu, un numar de dimensiuni mai mare decit patru nu este propice dezvoltarii vietii inteligente. Totodata, este posibil ca acele 6 dimensiuni suplimentare sa fie curbate, in fiecare punct al Universului la o scara inobservabila, intr-o sfera infima, corespunzatoare dimensiunii de 10^-33 cm a stringului.
Aceasta idee nu este foarte noua. Kaluza si Klein au emis in anii '20 o teorie, cunoscuta sub numele de teoria compactificarii. Lucrarea demonstra cum, pornind de la o teorie a relativitatii generalizate intr-un spatio-timp cu 5 dimensiuni, si apoi curband cea de-a cincea intr-un cerc, ajungem la teoria clasica, cu cele patru dimensiuni ale relativitatii generalizate... plus elecromagnetismul ! Motivul pentru care aceasta analogie este posibila e faptul ca electromagnetismul face parte din varianta U(1), a teoriei gauge (o forma a teoriei cuantice, care utilizeaza o serie de functii matematice pentru a descrie interactiile subatomice in cazul particulelor nedetectabile direct), in care particula are un singur grad de libertate, miscarea sa descriind un cerc. Mecanismul Kaluza-Klein da o explicatie geometrica pentru acest cerc: provine dintr-o a cincea dimensiune care a fost probabil inchisa prin curbare, devenind deci imperceptibila.
Sa revenim insa la teoria superstringurilor. Primul obstacol de care se loveste o astfel de teorie revolutionara, care afirma ca de fapt particulele elementare NU EXISTA, este dovada experimentala. Iar aceste dovezi nu au putut fi obtinute, intrucit, pentru a pune in evidenta un astfel de string, de dimensiuni extrem de mici (10^20 astfel de entitati puse capat la capat ar putea cuprinde diametrul unui singur proton) ar fi necesar un accelerator de particule mai mare decit Pamintul insusi.
O alta problema a teoriei este reprezentata de aparatul matematic necesar finalizarii, si care, se pare, nu exista inca... Stephen Hawking, un fizician care a revolutionat fizica secolului XX, fiind considerat de multi succesorul lui Einstein din acest punct de vedere, afirma ca "teoria superstringurilor este o bucata din fizica secolului XXI, cazuta accidental in secolul XX". Calculele necesare pentru finalizare sunt extrem de dificile, si chiar cu ajutorul unui computer, se estimeaza la o perioada de cca 4 ani. In plus, sunt inevitabile erorile...
//bluemoon8520 [fara text integral cu bold]
Superba lectie de fizica particulelor elementare si ...filozofie. Merita citita!
Asta nu face decit sa intareasca faptul macro sau microuniversul se supun unor legi, hai sa le numim universale. Cum iti explici altfel crearea de catre savanti a quarkilor cu jumatate de spin? Nu din postulatele care ne spun ca nu pot exista doua particule cu acelasi spin? Se inceraca, prin diferite speculatii, intelegerea fortelor si elementelor esentiale ale universului. Interesant pentru fizicieni nu este universul la secunda 1 dupa marea explozie, cind lucrurile incep sa se aseze, cu cum arata el la secunda 10E-25 sau 10E-48! De ani de zile se cauta antineutrinii, dovediti teoretic, dar .....nedetectati inca, antineutrini proveniti tocmai din acel moment de viata al universului.
Citat din: toma din 06 Aprilie 2006, 18:26:42
De ani de zile se cauta antineutrinii, dovediti teoretic, dar .....nedetectati inca, antineutrini proveniti tocmai din acel moment de viata al universului.
Antineutrinii nu sunt emisi numai in primele momente de viata ale universului. In orice dezintegrare beta se emit antineutrino electronici. De exemplu izotopul potasiu 40 care se afla peste tot (cu concentratie mare in banane sau sare pentru cardiaci) emite la aproape 90% din dezintegrari cate un antineutrino electronic. Cu alte cuvinte, noi insine suntem surse de antineutrini.
A.
Inainte de triumful teoriei lui Nicholaus Copernic privitor la pozitia Soarelui in centrul Universului, era oficial admisa (si de catre Biserica Crestina) teoria lui Ptolomeu privind Pamintul in centrul Universului . Pe masura ce observatiile si masuratorile astronomice se inmulteau si crestea precizia lor, se inregistrau tot mai multe abateri de la calculele anterioare.
Pentru a fi pusa practica in acord cu teoria s-au introdus epiciclurile . Adica Soarele nu se misca pe un cerc in jurul Pamintului, ci pe un cerc al carui centru se misca in jurul Pamintului. Anii trec, observatiile se intensifica, instrumentele se perfectioneaza .... abaterile cresc. Se perfectioneaza teoria : Soarele se misca pe un cerc al carui centru se misca pe un cerc, al carui centru se misca in jurul Pamintului. S-a ajuns astfel ca in timpul lui Copernic sa existe 10 astfel de epicicluri pentru a pune practica in acord cu teoria. Sistemul era atit de complicat si stufos ca nu se mai putea lucra cu el. Universul teoretic se ... gripase. Cel real mergea bine in continuare.
La 500 de ani dupa moartea lui Copernic iarasi practica nu mai corespunde teoriei. Einstein nu il explica pe Heisenberg si Schrodinger .Primul inventeaza tensorii ... ceilalti operatorii lamda. Fizica relativista nu o explica pe cea cuantica, Interactiile tari din lumea atomului nu se cupleaza cu cele moi de la nivel galactic. Stephen Hawking nu poate media si de acea se ocupa de altele (formarea universului, gauri negre si ... superstringi) . Cimpurile refuza cu incapatinare sa se unifice desi sint somate de ilustre nume. Universul teoretic s-a gripat . Cel real e merge bine mersi in continuare.
Interesant ce zici Nemo. Dar uiti un lucru, aceste miscari respecta niste legi ala fizicii! Intr-un sistem gen Soare-Pamint de exemplu, Pamintul se roteste in jurul Soarelui iar Soarele in ...jurul Pamintului. Sistemul se misca in jurul centrului sau de greutate si de aici acele epicicluri. Dar, masa Soarelui fiind foarte mare in raport cu cea a Pamintului, centrul de greutate parctic coincide cu centrul Soarelui. Si asa poti extinde "teorema" la tot sistemul solar, galactic, metagalactic si ce o mai fi!
Asa ca griparea asta merge ca ...unsa, dupa legile fizicii, fie ele si ale lui Newton!
Apokryphos, ai perfecta dreptate K-40, element radioactiv cu timpul de injumatatire de 1,2*10E9 ani se dezintegreaza emitind radiatii beta minus si radiatii gamma. De asemenea, ca orice izotop ce emite radiatii beta minus (electroni) (C0-60 de exemplu, tritiu, C-14, Cs-137, etc, etc,) emite si antineutrini. Si, toti izotopii ce emit pozitroni (C0-56, Cu-64, Na-22, etc) emit si neutrini. Mai mult, neutronul prin dezintegrare emite protoni, elecroni si antineutrini iar protonul se dezintegreaza emitind neutroni, pozitroni si neutrini.
Doream sa spun ca stringi ca si quarci ca si numarul spin sunt incercari teoretice de a explica ... marea masinarie a universului. De la un timp incoace ( aprox 1950 ) explicatia schiapata, deoarece folosim tot mai multe "inovatii" in dauna experimentului si deductiei matematice . De exemplu pentru fizica quantica am inventat o matematica speciala, dificil de inteles si de invatat, daramite de utilizat . Initial gramatica chineza era asa de dificila incit un om ajungea sa poata sa scrie in jurul virstei de 70 de ani . Numai anumiti preoti puteau face asta . Dupa reforma gramaticii din evul mediu s-a simplificat scrierea astfel incit pe la jumatatea vietii ... stiai sa scrii . Nu tot ce este complicat e si adevarat !
Citat din: toma din 10 Aprilie 2006, 20:00:00
De asemenea, ca orice izotop ce emite radiatii beta minus (electroni) (C0-60 de exemplu, tritiu, C-14, Cs-137, etc, etc,) emite si antineutrini. Si, toti izotopii ce emit pozitroni (C0-56, Cu-64, Na-22, etc) emit si neutrini. Mai mult, neutronul prin dezintegrare emite protoni, elecroni si antineutrini iar protonul se dezintegreaza emitind neutroni, pozitroni si neutrini.
Toma,
Multumesc pentru completari. Am incercat sa nu creez prea multa confuzie (cum am obiceiul) si sa tin informatia spre un minim.
A.
Citat din: nemo din 17 Aprilie 2006, 13:38:16
De exemplu pentru fizica quantica am inventat o matematica speciala, dificil de inteles si de invatat, daramite de utilizat . Initial gramatica chineza era asa de dificila incit un om ajungea sa poata sa scrie in jurul virstei de 70 de ani . Numai anumiti preoti puteau face asta . Dupa reforma gramaticii din evul mediu s-a simplificat scrierea astfel incit pe la jumatatea vietii ... stiai sa scrii . Nu tot ce este complicat e si adevarat !
nemo,
Mi-a placut comparatia.
Matematica pana la urma e matematica. Un set de reguli, cu operatori si spatii Hilbert, ridicari si coborari, bra si keti. Complicata, intr-adevar, dar suficient de abstracta cat sa nu ma sperie prea tare. Implicatiile acelei matematici, si a mecanicii cuantice in sine, continua insa sa-mi socheze instinctele cognitive chiar dupa ani de zile de cand am luat cunostinta prima data cu ele. In tinerete am sperat ca cineva va veni cu o matematica in care fenomenele cuantice sa para mai "naturale". Ma bucur ca nu am ramas singurul...
A.
Apokriphos,
Aceasta e problema ! Mi-e personal nu mi se par deloc "naturale". Imi amintesc de teoria epiciclurilor din astronomie . Astept un Copernic care sa simplifice lumea . Tie ti-a venit Heisenberg cu operatori lui < a / b > . Eu recunosc nu am inteles prea mare lucru . Si voi crede in teoria cuantica cind va apare prima carte de genul "quarcii pe intelesul celor mici" . Adica fara matematica, sau cu matematica cel mult diferentiala . Daca stii vreuna ti-asi fi recunoscator sa mi-o recomanzi .
Nemo,
Ketii nu sunt pana la urma decat un mod de a simplifica notarea unor operatii matematice care raman relativ complicate. Unii cunoscuti care ar auzi ca inca mai consider integrala a doua functii de unda la care s-a aplicat un operator matematica complicata ar arunca cu pietre in mine. :-)
Cu parere de rau pot spune ca nu am cunostinta de o asemenea carte. Nu vad o problema in a crede in teoria cuantica. Componentele din calculatorul de la care scriu acum au fost construite pe baza unor aplicatii ale teoriei cuantice. Electronica moderna e bazata pe ea. Nu e nevoie sa crezi ceea ce vezi zilnic. Formalismul e solid. Urat, dar solid. Dincolo de asta, chiar si fenomenele cu matematica relativ simpla, gen interferenta cu electroni devin ciudate cand te gandesti ca un electron trece simultan prin mai multe fante precum o unda si atunci cand loveste ecranul "decide" sa devina particula. E dualismul particula-unda care explica asta, dar atunci cand il iei la bani marunti vezi cat de "urat" si "nenatural" este, mai ales in zonele de tranzitie.
A.
Asta cu electronul si peretele mi-a dat fiori intodeauna. Daca decide este una ... ma rog ... treaca mearga e si el o fiinta cu constiinta . Dar cind decide in viitor ... adica anticipeaza daca peretele e energetic sau material, ca sa stie daca va fi corpuscul sau unda ... asta intrece orice inchipuire . Devine parte a demiurgului . Uite de asta imi place fizica cuantica . Sta la dreapta lui Dumnezeu !. De asta imi pare rau ca nu poate fi inteleasa mai usor . Un profesor spunea odata : "azi am predat asa de bine lectia ca am inteles-o si eu "
Poate sa para in afara topicului, dar merita povestita snoava:
Un neamt inventeaza dinamul. Bun, merge cu el la fizicieni si ingineri apoi ...pleaca fericit acasa!
Dupa "N" ani de la inventie, neamtul este invitat la o sesiune de comunicari cu tema Dinamul! Sta omul nostru la loc de cinste si asculta toate prelegerile: integrate, derivate, vectori, tensori, scalari, etc, etc. Dupa incheierea sesiunii neamtul este intrebat: "Ei cum, vi s-a parut dinamul?" Si veni raspunsul: "Daca stiam ca-i asa complicat, zau daca il mai inventam"
Noua acum lucrurile ni se par simple, pare ca altii le complica in incercarea de a le deslusi, dar poate miine o sa intelegem mai bine cum functioneaza Universul asta, de unde vine si incotro merge!
frumos bancul...Toma :-D......poate gasim si noi vreodata raspunsul in legatura cu universul!cu toate ca a afla ce e infinitul...e paradoxul paradoxurilor!suntem deocamdata in ceata!si asa vom ramane mult timp....aaaaaaaaa....sa-ti mai spun o teorie (astep comentarii)...universul ar fi finit, dar fara margini!daca ai avea o viteza infinita ai ajunge instant in locul in care te aflii (de unde ai plecat)Se poate pune ca avem viteza infinita dar totodata stam pe loc!!!!!!!!!!!!.....dedusa din teoria relativitatii......curbura spatiului si timpului!
Rog pe invatatii acestui forum sa-mi deseneze si mie un string si unul superstring, sa inteleg si io despre ce se face vorbire acilea. De ce se tine asa secret, ca doara suntem intre noi, romanii, nu ?
:-) La multi ani Piftie !... :-)
Invatat nu sant dar am aflat si eu zvonuri :-) :
- teoria stringurilor, sau mai bine spus, teoria firelor vibratoare vrea sa explice modul de producere al campurilor - electric, magnetic, gravitational - si suportul ultim de tip subcuantic al materiei.
- un string poate fi deschis sau inchis;
* stringul deschis poate face legatura dintre stringurile inchise;
* este caracterizat de vibratie pe o anumita directie - echivalentul spinului;
* daca mai multe stringuri, aflati in vibratie oarecare, se unesc atunci se formeaza un superstring : un fir energetic cu diametru de milioane de ori mai mic decat al unui electron, care vibreaza aparent haotic - ca un elastic in forma de cerc, initial intins si apoi aruncat in aer, rasucindu-se si vibrand in toate directiile;
Imaginile de mai jos sant reprezentari schematice si generalizate al firelor vibratoare; in ordine, un string in bucla inchisa, apoi un string finit deschis, si in final un superstring.
PS : Sanatate multa si petrecere frumoasa tuturor ! La multi ani!... :-)
Un bun exemplu de pe la altii:
http://forum.physorg.com/index.php?showtopic=9649&st=0
LA MULTI ANI ! 2007
poate superstringurile....sunt chiar informatia (adik 0 si 1)Aproximativ ca in Matrix!Dar nu spun acum ca asa ar fi!
O p-brana este un obiect spatio-temporal care este o solutie a ecuatiilor lui Einstein la energii joase în Teoria stringurilor. Densitatea sa energetica este cea a unui câmp negravitational închis într-un subspatiu p-dimensional al spatiului cu 9 dimensiuni al teoriei (super)stringurilor. (Care ,,traiesc" într-un spatiu cu 9 dimensiuni spatiale si una temporala.).
Dimensiunile aditionale? Înainte de Teoria stringurilor, fizicienii ,,lucrau", într-un spatiu cu 11 dimensiuni, cu o teorie care combina gravitatia cu supersimetria – teoria supergravitatiei. Sapte dintre acestea trebuiau deci compactificate pe o sfera 7-dimensionala, foarte mica, în asa fel încât sa nu fie observabila la distante mari si sa ne ramâna astfel doar cele patru dimensiuni ale lumii noastre obisnuite, trei spatiale, una temporala. Supergravitatia nu a functionat, pentru ca limita cuantica a acestei teorii nu devenea o teorie a particulelor punctuale. Ideea nu a disparut însa de tot si a revenit în cadrul teoriei 10-dimensionale a stringurilor. Cu o problema: cum sa legi între ele o teorie în care consistenta cuantica/acordul cu mecanica cuantica necesita 10 dimensiuni, cu una cu 11 dimensiuni? Aceasta este problema care a condus la Teoria M. Teorie care, în limita energiilor joase, devine teoria supergravitatiei 11-dimensionala. Teoria-Mama (de unde si litera M!), care ne arata ca cele cinci teorii actuale ale stringurile sunt de fapt una si aceeasi teorie, doar ca privesc dintr-un unghi diferit realitatea.
Superstringurile si în particular Teoria M au permis de asemenea întelegeri fara precedent privind fizica celor mai stranii obiecte din Univers: gaurile negre. Si înca un lucru, care se datoreaza unuia dintre superstarurile în permanenta ascensiune ale lumii stringurilor, argentinianul Juan Maldacena, de la Institutul de Studii Avansate din Princeton, Institutul unde însusi Einstein si-a încheiat cariera si ...si-a trait finalul neîmplinirii marelui sau vis al unificarii. Maldacena este autorul unui spectaculos si perfect riguros din punct de vedere matematic model al unui univers cu cinci dimensiuni, a carui frontiera 4-dimensionala este Universul nostru. Si merge înca si mai departe: Universul este de fapt holografic. Asa cum o holograma ,,obisnuita" reprezinta proiectia unui obiect tridimensional pe o suprafata, doar ca aceasta proiectie pastreaza integral informatia imaginii originale, întreaga ei bogatie, Maldacena considera ca teoria noastra 4-dimensionala a câmpului este proiectia în patru dimensiuni a teoriei sale 5-dimensionale a stringurilor. Tot ce ,,vedem" noi, toata realitatea Universului nostru contine întreaga informatie a unei lumi... cu o dimensiune în plus. O lume în care gravitatia ,,apare" în mod ,,natural". De ce este nevoie de ea? Sau poate ar fi mai bine sa ne întrebam cine suntem noi de fapt. Suprafata carei lumi? Si ce se gaseste dedesubtul nostru? Sunt stringurile ultima realitate? Sau aceste membrane cu diferite dimensiuni care plutesc, vibreaza, se onduleaza si genereaza astfel tot ce exista si actioneaza în lumea aceasta a noastra pe care ne luptam sa o întelegem înca de când un creier uman a devenit pentru prima data activ? Steven Giddings, fizician teoretician la Universitatea Californiei din Santa Barbara, ne reaminteste ca totul se întâmpla ca atunci când urcam pe un munte, ajungem pe vârf si de abia atunci vedem ca muntele acela nu este decât baza unui alt munte care se ridica, uneori ametitor dincolo de el. Amânând pentru înca o zi, un an, o viata, explicatia ultima. Si amintindu-ne ca mai ramâne o întrebare pe care, totusi, nu o putem ocoli.