Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

RAZBOIUL MASONILOR: Fiecare roman cu "Loja" lui

Creat de jackie28t, 08 Octombrie 2006, 12:58:16

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

jackie28t

RAZBOIUL MASONILOR: Fiecare roman cu "Loja" lui

8 Octombrie 2006
Florian Bichir

Masoneria, confreria secreta care a contribuit la intemeierea Romaniei moderne, este atinsa azi de demonul dezbinarii.
Aflati de ce este imposibila reunificarea miscarii masonice.



Pe unele este dificil sa le numim Mari Loji. In acestea au fost initiati multi asa-zisi frati, care au fost si sunt certati cu legea, fiind cautati numai aceia cu mijloace financiare deosebite.

Altii vor federalizarea Romaniei, au cerut scoaterea tricolorului din temple. A fost neglijata lucrarea masonica, moralitatea, cinstea care erau doar afisate, proclamate, dar in niciun caz practicate", declara taios dr. Viorel Danacu, Mare Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei.

Liderul Marii Loji Nationale a Romaniei tine sa specifice "a Romaniei, nu din Romania". Dr. Danacu vorbeste despre lucruri grave care se petrec in cadrul unor Mari Loji: "Exista masoni corupti. Exemple sunt cei care au contribuit la jefuirea bancilor si a altor "afaceri" necurate cu care, pe muchia legii, si-au constituit imense averi, cat si a legaturilor tot de "afaceri" cu mafia ucraineana, cat si cu cea napolitana - ca sa nu  le citez decat pe cele mai corupte, fapte aducatoare de neliniste si moarte.

Gheorghe Comanescu, ajuns Mare Maestru, dupa ce ilustrul frate Nicu Filip si-a retras candidatura, a transformat Marea Loja intr-un centru de trafic de influenta, intr-una dintre lojile de sub obedienta lui s-a desfasurat trafic de droguri si altele".

Dr. Viorel Danacu nu vrea sa dea nume, pentru a nu incalca juramantul masonic, care prevede ca nu poti divulga numele unui frate, dar spune: "Ii veti gasi in frunte alaturi de conducatori de seama, deveniti din spioni anti-NATO masoni. Altii realizeaza guverne in Transilvania, dorind astfel ruperea de Romania".

"Noi nu am facut nici miliarde, nici conturi umflate in strainatate, dar am reparat si construit biserici si monumente. Am construit la Hobita, in satul natal al lui Constantin Brancusi, un monument in cinstea celor cazuti in Primul si cel de-al Doilea Razboi Mondial, dorinta vie a marelui sculptor. Am ridicat pe locul unde au fost executati Horea si Closca, acolo unde a fost ingropata inima sa - o candela: doua maini gigantice din bronz ce inalta spre cer o inima inchipuita in care sa arda si va arde in veci inima eroului martir, cel care a pornit Revolutia in baza principiului Libertatii, de care se bucura o mare parte din omenire in zilele pe care le traim", mai spune Danacu.

Cum s-a ajuns ca in cadrul Masoneriei, una dintre organizatiile care au contribuit la realizarea Romaniei moderne, sa se petreaca asemenea lucruri? Ce reprezinta azi Masoneria si in cate grupari este ea fragmentata?

"Sunt convins ca se va ajunge la unitatea masonica universala"

Conform batranilor masoni, supravietuitori ai regimului comunist, prima intalnire dupa caderea dictatorului Nicolae Ceausescu a avut loc pe 27 decembrie 1989, in Templul Memorial din strada Radu de la Afumati, din Bucuresti.

Au fost prezenti cinci masoni, cel mai cunoscut fiind avocatul Nicu Filip, initiat inainte de razboi si profesorul, renumitul cibernetician Edmond Nicolau. La modestul sediu din strada Radu de la Afumati, poreclit "La Curte", diferite personalitati invitate incep sa descopere tainele masoneriei.

Exilul merge in paralel

Imediat dupa 1989, continuatorii masoneriei romanesti interbelice, aflati la Paris, in "azil", pe langa Supremul Consiliu al Frantei, au refuzat sa se intoarca in tara, sustinand ca este prematur, iar populatia nu este pregatita pentru asa ceva.

Cu toate acestea, in primavara anului 1990, in presa romaneasca au fost publicate mai multe articole ale "Grupului de la Paris", reprezentand 19 masoni care nu apartineau de Ordinului Masonic Roman condus de Marcel Shapira, un avocat emigrat la Paris, si care incercau o organizare in Romania.

In exil, prima actiune importanta a avut loc in octombrie 1990, cand s-a constituit la Paris Marea Loja Nationala Romana, compusa din trei loji de baza: "Steaua Dunarii", "Romania Unita" si "Solidaritatea" (Pax in Deo), mare maestru fiind ales Alexandru Paleologu, la acea ora, ambasador roman la Paris. In mai 1991, Marele Orient al Frantei, nerecunoscut de masoneria traditionala, infiinta la Bucuresti loja "Humanitas", care nu are nicio legatura cu editura omonima.

In Romania, masoneria recunoscuta international a fost readusa in tara pe o alta filiera. In februarie 1991, Marea Loja Unita a Angliei, prin intermediul Marelui Orient al Italiei (asistata de Marea Loja Nationala Franceza si de Marea Loja a Austriei), a reconstituit, la Bucuresti, prima loja regulara, "Concordia".

In anul urmator au fost infiintate alte doua loji, iar pe 24 ianuarie 1993, a fost creata Marea Loja Nationala a Romaniei. Mare Maestru a fost ales Nicu Filip. Abia in acest moment,  seful masonilor din exil, Marcel Shapira, a inceput sa se agite. El a declarat de la Paris ca Romania este teritoriul sau jurisdictional, cu toate ca nu avea in tara nicio prezenta reala.

Intervine Shapira

Deranjat de infiintarea Marii Loji Nationale a Romaniei si numirea ca Mare Maestru a lui Nicu Filip, Marcel Shapira vine de urgenta in tara, strange cativa masoni din vechea garda, pe care ii ridica urgent la gradul 33 (cel mai inalt grad masonic), si formeaza propriul sau Consiliu Suprem pentru Romania.

Prerogativele sale i le transfera lui Dan Amedeo Lazarescu, tatal vitreg al premierului Tariceanu. Asta cu toate ca masoneria internationala acceptase deja sa creeze un Consiliu Suprem regular in Romania, iar Suveran Mare Comandor a fost ales Costel Iancu. Practic, masoneria avea un singur corp dar doua rituri, cu conduceri rivale.

Iancu, un personaj misterios

Suveranul Mare Comandor Costel Iancu are o viata misterioasa. Este de profesie violonist si a trait inainte de 1989 in Italia, fiind initiat in masonerie in 1982, in loja "Giullio' Abruzzo" (Pescara). Ambasadorul Gheorghe Pancreatiu Iuliu Gheorghiu, insarcinat cu afaceri la Ambasada Romaniei din Italia, in iunie 1990, isi aduce aminte ca a fost contactat pentru reactivarea masoneriei in Romania dupa prabusirea regimului comunist de catre fostul Mare Suveran al lojilor masonice italiene, Elvio Schubba.

Intrigat ca nu se actioneaza prin Paris, unde se coagulase cea mai intensa activitate a masonilor romani din strainatate, Schubba i-a raspuns ca "in randul masonilor romani din Franta sunt disensiuni mari si ca s-a hotarat de catre Consiliul Suprem din SUA sa se actioneze prin Roma". Dupa primirea acceptului de la Bucuresti, transmis prin Ministerul Afacerilor Externe, Elvio Schubba a sosit in Romania, unde a fost primit, pe data de 12 septembrie 1990, in audienta de Adrian Nastase, ministrul de externe, generalul Victor Atanasie Stanculescu, ministrul apararii, Petre Roman, primul-ministru.


In noiembrie 1990 are loc vizita oficiala in Italia a ministrului de externe, Adrian Nastase, prilej cu care demnitarul roman i-a inmanat Marelui Suveran Giuliano Di Bernardo invitatia de a vizita Romania, iar vizita a avut loc in decembrie 1990.


In acea vreme, violonistul Costel Iancu (component al Orchestrei simfonice din orasul Aquilla - ltalia), colaborator al Marelui Suveran Di Bernardo, s-a prezentat ca fiind omul de legatura din partea masoneriei italiene cu reprezentantii Romaniei, substituindu-se primului emisar, Eivio Schubba, pe care il contesta.


Dupa opinia unora, Costel Iancu a beneficiat de o avansare rapida in masonerie, obtinand gradul 33. Pretentia lui Iancu Costel de a se socoti primul om de legatura pentru reactivarea masoneriei din Romania este falsa, cu totul "incorecta", spune ambasadorul.

Districtul Transilvania

De la 24 ianuarie 1993 la 6 mai 1995, Mare Maestru a fost Nicu Filip. Adunarea din 5-6 mai 1995 il alege ca Mare Maestru pe scriitorul Adrian Dohotaru, secretar de stat al Ministerului de Externe. Dupa decesul misterios al lui Dohotaru, in decembrie 1995, Mare Maestru este ales pictorul si scenograful Sever Frentiu.

Apar disensiuni, iar 13 loji regulare se separa formand controversatul "District Transilvania". Acestea se unesc in martie 1996 cu cateva loji de obedienta franceza, infiintate intre timp de Dan Amedeo Lazarescu, si constituie Marea Loja Unita a Romaniei (MLUR), sub conducerea avocatului Vladimir Boanta, fost detinut politic.

Unificarea celor doua Consilii Supreme are totusi loc in primavara lui 1997, sub conducerea lui Costel Iancu. Dan Amedeo Lazarescu a primit atunci titlul onorific de Suveran Mare Comandor "ad vitam" (pe viata), retragandu-se din orice functie executiva.

De la Paris, Marcel Shapira ii transmite si el lui Iancu recunoasterea sa. La nivel de rit, unificarea se produsese, dar la nivel de Mari Loji, disensiunile continuau.
Dupa alte multe zbateri, in cele din urma, Marea Loja Unita a Romaniei - MLUR  - condusa de profesorul Teodor Nicoara  si Marea Loja Nationala a Romaniei - MLNR  - condusa de inginerul Gheorghe Comanescu, deputat PNTCD, hotarasc pe 15 iulie 2000 sa se uneasca. Acest lucru se va face doar pe hartie. Totusi, un grup condus de ziaristul Eugen Ovidiu Chirovici se uneste cu Marea Loja a lui Gheorghe Comanescu, in ianuarie 2001. Eugen Chirovici devine adjunctul lui Comanescu sub titulatura de Pro-Mare Maestru pentru ca, pe 8 noiembrie 2003, sa devina Mare Maestru al MLNR.

Pax Masonica

Lovitura mare in masonerie si despartirea apelor apare in  2002, cand, invocand coruptia generalizata din randul Marii Loji Nationale din Romania sub conducerea lui Nicu Filip, primul Marea Maestru al masoneriei de dupa 1989, se convoaca o intalnire extraordinara la Brasov. Inca din 4 martie 2002, Nicu Filip a transmis o scrisoare tuturor lojilor, in care se faceau o serie intreaga de precizari, cerandu-se demisia lui Comanescu si a conducerii pentru acte de coruptie savarsite de unii "frati, sub masca respectabilitatii".


Circa 15 loji intrunite la Brasov pe 13-14 aprilie 2002 demit intreaga conducere MLNR si il aleg prin vot deschis ca Mare Maestru pe dr. Viorel Danacu, unul dintre apropiatii lui Nicu Filip. In paralel, Gheorghe Comanescu organizeaza si el o adunare la Bucuresti si ii exclude pe  "disidentii de Brasov". 


In prezent, Marea Loja Nationala din Romania condusa de Eugen Ovidiu Chirovici si  Marea Loja Nationala a Romaniei condusa de Viorel Danacu sunt cele mai mari forte masonice din tara. In timp ce Marea Loja a lui Chirovici sustine ca are peste 108  recunoasteri internationale, Marea Loja a lui Danacu numara 28 de recunoasteri internationale, dar face parte din Confederatia "Marile Loji Unite ale Europei", cea mai puternica Uniune Masonica din Europa de astazi. Marea Loja a lui Chirovici are aproximativ 2.000 de membri, in timp ce Marea Loja a lui Danacu, circa 800 de membri.


Cu toate disensiunile si problemele legate de coruptie, Viorel Danacu, care conduce si Centrul Regional de Studii Francmasonice "Paris-Bucuresti", crede inca in unitatea masonica: "Povestea despre masonerie incepe in fiecare zi. Fratele Nicu Filip spune ca fiecare rasarit de soare este o noua initiere. Aceasta masonerie universala, aceasta unitate in diversitate poate conduce, dupa un drum mai lung sau mai scurt, la o asa-numita Pax Masonica. Si in masonerie, ca si in societate, traim o etapa in care se alege graul  de neghina. Sunt convins ca, in timp, se va ajunge la unitatea masonica universala de gandire si traire, la impacare  si intelepciune. Masonii sunt fiii luminii, deci pot spune ca sunt si fii ai pacii".

Grupari disidente

In paralel cu Marile Loji ale lui Chirovici si Danacu, in Romania continua sa functioneze Marea Loja Unita din Romania condusa de Petru Stetiu, profesor universitar de fizica in Cluj si prof. dr. Dorel  Augustin Manu. Al treilea nume de pe lista Marilor Maestri este Corneliu Visoianu, Marele Maestru al Marii Loji a Romaniei (o disidenta formata in 2003).

Organizatiile conduse de Stetiu si Visoianu s-au unit in Federatia Marilor Loji de Rit Scotian Antic si Acceptat, Suprem Mare Comandor fiind Andre Szakvary, un personaj acuzat de Dan Amedeo Lazarescu in anul 2000 ca vrea sa infiinteze in masonerie "Districtul Transilvania", considerat a fi un prim pas spre federalizarea Romaniei.

Mic dictionar de termeni masonici
> Francmasoneria este o societate initiatica, avand o forma traditionala, compusa din loji si obediente.

> Loja este unitate de baza a Francmasoneriei.

> Loja este autonoma si suverana.

> Obedienta este structura administrativa care reuneste mai multe loji de pe teritoriul unui stat sau din mai multe state.

> Obedientele poarta numele de Mari Loji sau de Mari Oriente.

> O obedienta este condusa de un Mare Maestru si de un Mare Consiliu, alesi in mod democratic in urma unui Convent de  reprezentantii tuturor lojilor.

> In timpul lucrarilor lojii sunt prezente la vedere simbolurile masonice: Cartea Legii Sacre, Echerul si Compasul, Drapelul National si Stema Lojii.

> Locul unde se intruneste o loja se numeste Templu.

>  In cadrul unei loji se pot primi doar trei grade: gradul 1 (ucenic), gradul 2 (companion) si gradul 3 (maestru).

> De la gradul de maestru, masonii pot obtine alte grade activand in unul dintre rituri: Scotian Antic si Acceptat (care are 33 de grade), Ritul de York (care are patru grade) si Ritul Memphis.

Ce este Francmasoneria si care sunt scopurile "Fraternitatii"
> "Semisecreta, misterioasa si diabolica pentru neinitiati, francmasoneria este in realitate o societate initiatica, avand caracter filosofic, fraternal, filantropic si progresist. Francmasoneria nu poate fi asimilata niciunei secte, niciunei biserici, niciunui partid politic, pentru ca ea nu este doctrinara, nu impune nicio credinta si nu cauta sa cucereasca puterea.  Francmasoneria grupeaza persoane preocupate de perfectionarea morala a umanitatii si care aplica idealul de pace, de toleranta si de fraternitate interumana. Fraternitatea se afla la baza ordinului masonic si se exprima in simbolistica impusa tuturor membrilor ordinului. Membrii acestei societati - initiatii, invata sa se cunoasca mai bine pe ei insisi, sa-si ajute si sa-si respecte mai mult semenii. Francmasoneria este o alianta universala de oameni onesti, legati intre ei prin dragoste frateasca." (dr. Emilian M. Dobrescu).

> La origini, Francmasoneria a fost o asociatie medievala a zidarilor (masoni) liberi. Adjectivul "franc" desemna in Evul Mediu pe cineva scutit de darile feudale. Situatia privilegiata a acestei asociatii vine din faptul ca membrii ei erau constructorii bisericilor si ai catedralelor.

> Practic, toate domurile si catedralele artei gotice europene au fost ridicate de Francmasoni. Se considera ca prima Mare Loja s-a constituit la Londra, pe  24?iunie 1717.

> Fata de trecut, astazi Francmasoneria nu se mai declara o societate secreta, ci discreta. Grupurile sociale cele mai active in organizatie au devenit intre timp oameni politici, bancheri, oameni de afaceri, oameni de cultura, precum si oameni din structurile militare si justitie.

Grupari masonice in Romania
Astazi, pe teritoriul Romaniei, functioneaza sase grupari masonice, respectiv Mari Loji:

>  Marea Loja Nationala a Romaniei il are ca Mare Maestru pe comisarul-sef de politie dr. Viorel Danacu; Sediul: Str. Vasile Toneanu, nr. 1, sector 3, Bucuresti; Pagina de web oficiala: www.grandlodge.ro

> Marea Loja Nationala din Romania il are ca Mare Maestru pe jurnalistul Eugen Ovidiu Chirovici; Sediul: Sala Palatului - Str. Ion Campineanu, nr. 28, et. 2, Sector 1,  Bucuresti; Pagina de web oficila: www.mlnr.ro

> Marea Loja Nationala a Romaniei condusa de Corneliu Al. Visoianu; Pagina de web oficiala: www.glr.ro

> Marea Loja Nationala Unita din Romania il are ca Mare Maestru pe prof. dr. Dorel  Augustin Manu; Pagina de web oficiala: www.mlnur.org

> Marea Loja Feminina a Romaniei o are Mare Maestra pe Anca Nicolescu; tel./fax: 021/ 252 13 51.

>  Marele Orient al Romaniei il are ca Mare Maestru pe Mircea Deac.

Rituri Traditionale ale masoneriei
> Ritul Scotian Antic si Acceptat il are ca Suveran Mare Comandor al Supremului Mare Consiliu de grad 33 si ultim pentru Romania pe Costel Iancu (violonist), in concurenta si lupta cu Andre Szakvary (medic);

> Ritul de York il are ca inalt Mare Preot al Supremului Mare Capitul al Masonilor Arcului Regal din Romania, Mare Maestru al Supremului Mare Consiliu al Masonilor Criptici din Romania si Eminent Comandor al Comanderiei Romania a Cavalerilor Templieri pe Stefan Masu (om de afaceri);

> Ritul Memphis - Misraim il are ca Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pe Gheorghe Florea (om de afaceri, fost proprietar Fulgerul Bragadiru).
____________________________________________________

articol preluat din: http://www.evenimentulzilei.ro/index.php

Arhanghelul

#1
Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.   Evrei 11:05

romulus

Mi-a placut ca se afirma si femeile masoance! Tare asta, ce mai ....  :roll:
Cel mai mult mi-a placut  insa cum isi  incheia un domn sef mason  DANACU(33) (parca ) acele comunicate : " AM ZIS"
Sunt tare frate, mi's mason undercover shi voi nu m'ati dibuit !  :-D
Am zis ! :lol:
"Zisa cel nebun intru inima sa :Nu este Dumnezeu"
Psalmul 52 al lui David

Nox

Citat din: romulus din  15 Mai 2012, 21:56:35
Mi-a placut ca se afirma si femeile masoance! Tare asta, ce mai ....  :roll:
Cel mai mult mi-a placut  insa cum isi  incheia un domn sef mason  DANACU(33) (parca ) acele comunicate : " AM ZIS"
Sunt tare frate, mi's mason undercover shi voi nu m'ati dibuit !  :-D
Am zis ! :lol:

http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,200.msg69046.html#msg69046

Am zis!
Nu tot ce zboară şi este necunoscut este extraterestru.
All warfare is based on deception. -- Sun Tzu, 600 BC

All types of knowledge, ultimately mean self knowledge. -- Bruce Lee

tractorbeam

Acum vreo 15 ani citeam un articol intr-un ziar francez binecunoscut unde procurorul sef al Frantei la acea vreme, odata numit in functie a cerut tuturor procurorilor care erau si masoni sa aleaga: ori raman in procuratura ori raman membri ai cultului masonic, asta ca sa puna capat ingerintelor subtile ale masonilor in procesul instrumentarii marilor dosare de coruptie (perioada lui Bernard Tapie et comp.). D-na Kovesy la noi cand initiaza o asemenea masura? Sau poate la noi nici un procuror nu e si mason sau nu exista ingerinte masonice in actul de justitie?