Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Putem schimba realitatea?

Creat de baaron, 31 Ianuarie 2007, 00:17:52

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

elena78

Citat din: StarDust din  07 Decembrie 2007, 00:24:02
Toti putem sa ne schimbam propriul destin (in primul rand). Eu pot sa va spun ca tot ceea ce mi-am propus, mai devreme sau mai tarziu am realizat. Acea forta a gandului te duce spre realizarea dorintei chiar daca ea initial pare irealizabila. Aceasta e o realitate! Important e sa nu ai nici o indoiala ca acea dorinta se va indeplini. Timpul in care iti atingi telul, cred ca tine de puterea si focalizarea cu care iti pui aceasta dorinta (care difera de la individ la individ).

foarte  frumos ceea ce ai zis  domnule moderator ,sunt absolut de acord cu tine!

"Fii atent la gândurile tale pentru că ele vor fi cuvinte.
Fii atent la vorbele tale pentru că ele vor fi fapte.
Fii atent la faptele tale pentru că ele vor fi obiceiuri.
Fii atent la obiceiurile tale pentru că ele vor fi caracterul tău.
Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!"
(Talmud, din capitolul TRUP si SUFLET)

padme

#46
Citat din: StarDust din  07 Decembrie 2007, 00:24:02
Toti putem sa ne schimbam propriul destin (in primul rand). Eu pot sa va spun ca tot ceea ce mi-am propus, mai devreme sau mai tarziu am realizat. Acea forta a gandului te duce spre realizarea dorintei chiar daca ea initial pare irealizabila. Aceasta e o realitate! Important e sa nu ai nici o indoiala ca acea dorinta se va indeplini. Timpul in care iti atingi telul, cred ca tine de puterea si focalizarea cu care iti pui aceasta dorinta (care difera de la individ la individ).

Ce spui tu acolo se gaseste in toate cartile de autoformare! Ai realizat ceea ce ti-ai propus pt ca ti-ai dorit si ai vizualizat, te-ai concentrat/focalizat si incet, incet ti s-a conturat drumul catre realizare. Asta nu inseamna ca ti-ai schimbat destinul. Ca sa-ti poti schimba destinul inseamna sa stii care este acesta, lucru de care ma foarte indoiesc. Si ca sa citez un mare intelept din desene animate, Maestrul Shifu (Kung Fu Panda): "uneori ne indeplinim destinul tocmai apucand cararile pentru evitarea acestuia" citat aprox. :)))))

StarDust

De acord partial  :-). Au existat factori independenti de controlul si vointa mea care in final m-au indreptat spre directia dorita. Factori care initial nu i-am constientizat. Foarte probabil ar putea fi vorba si de factori ce tin de subconstient, care probabil bine programat poate folosi oportunitati ce nu sunt realizate de catre constient. (asta e un raspuns pseudo-stiintific)  :-D
În credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite, ci  doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamînt.  Evrei 11:13-16

roxaline

Citat din: StarDust din  22 Aprilie 2012, 00:46:37
De acord partial  :-). Au existat factori independenti de controlul si vointa mea care in final m-au indreptat spre directia dorita. Factori care initial nu i-am constientizat. Foarte probabil ar putea fi vorba si de factori ce tin de subconstient, care probabil bine programat poate folosi oportunitati ce nu sunt realizate de catre constient. (asta e un raspuns pseudo-stiintific)  :-D

N-as spune ca este un raspuns pseudo-stiintific. Exista enorm de multe studii care arata ca "programele" sunt "depozitate" in subconstient - inconstientul individual si colectiv. Cand invatam sa conducem o masina ... e haiul de pe lume la inceput  :-D Pentru ca facem totul folosind preponderent emistera stanga, aka computerul cu procesoare in serie, incapabil de operatiuni de mare viteza si cu milioane de bucatele de informatii. Si se simte fenomenul ... la modul haios pentru amici si la modul inspamantator pentru "subect"; adica amicii se amuza de stangacii ( incapacitatea de a procesa simultan un volum mare de informatii si a le ordona intr-o anumita schema de perceptii si reactii) iar incepatarul in ale soferiei are senzatia ca nu mai stie ce sa faca mai intai si tot enumera in cap - frana de mana am tras-o? Sa ma uit in oglinda retrovizoare! Aoleu, unde puii mei e viteza a 3-a? etc etc. Prin constientizare si relationari clare intre actiune si informatiile prezente pe teren ( deci nu neaparat prin repetitii nenumarate) procesul trece si se desfasoara "pe alt computer" asa ca .... in scurt timp ajungem si sofam, intre timp vorbim la telefon sau vorbim cu persoana din dreapta despre cine stie ce drama cu seful si colegii de la servici, ba inca ne permitem si fel de fel reactii emotionala. Si parcurgem distante si, daca ne-ar lua cineva la intrebari, ar fi greu sa-i dam detalii despre drum si despre cum am condus, pentru ca mintea noastra constienta a fost in conversatie! So ... cine a condus masina? Programul a fost rulat de subconstient.

Cam asa se formeaza "programele". Partea urata este ca unele dintre ele ajung direct in subconstient ( cam tot ce s-a vorbit in prezenta noastra in perioada de cand eram in pantec pana pe la 7 ani) si nu le percepem pentru ca nu stim cum sa facem asta, avem niste asteptari destul de nerealiste despre modul de a le detecta si suntem si mentinuti voit in acest mod ineficient de functionare. De ce? Pentru ca daca am fi educati in acest sens, societatea ar arata altfel, complet diferit si guvernantii ( ce prefera easy going human beings) ar ramane fara jucarii.
"Disbelief in magic can force a poor soul into believing in government and business." ― Tom Robbins

everyday

Am dormit, m-am trezit, vad din balcon Luceafarul stralucind pe un cer inca luminat.
Ce poate fi mai real si mai linistitor?


Savage Garden - To The Moon & Back (Extended Version)

ps

am sa raspund acolo unde mi-au fost puse intrebari.

fiulploii

#50
Realitatea este schimbată de fiecare observator ; si culmea e ca fiecare are dreptate ...in lipsa unui punct de reper exterior . Părerea mea ...



:rainbow:
Gaben.ro
acesta nu este un pamflet! este o bataie de joc
Era sa se nasca o noua religie...
2015-12-17 21.05.32Mă duc la Metro. Da. mai există. Și au cel mai bun somon afumat din ... ceva.

De aia mă și duc.

în fine. Nu vă încarc cu detalii.

Eu, la raionul de pește din Metro, așteptând un băiat care se ocupă de clienți. Băiatul posedă o barbă albă, tunsă cu toporul și are vreo 78 de ani. Se mișcă de parcă face Tai Chi sau cum se numesc mișcările alea  ultra-giga încete pe care le prestează chinezii prin parcuri... Ah, era să uit. Are un halat alb... Că e la raionul de pește...

Și cum  stăteam eu așa de 4 eternități să vină cetățeanul să-mi cântărească animalul, priveam, pierdut bazinul cu pești vii. Habar n-am ce pești. Că nu mă pricep. Da, dacă sunteți jupâni, cercetați poza unde se pot zări exemplarele mai sus menționate...

Dintr-o dată, un pește imens, sare din bazin și pică pe cimentul ud!

no. acum avem 3 puncte de vedere diferite. Al meu, al angajatului de la Metro și al peștelui.

dezvolt:

Eu: privind cum viața se strecura din corpul vertebratei acvatice, îl strig pe căpitanul încetineală că moare animalu pe podea.  Ăla nimic. Strig din nou: moare marfa-n șanț. Fă ceva! Ăla nimic. Mă duc mai aproape. dau din membrele superioare, peștele dădea și el din toți mușchii din dotare. Ăla nimic. Mă duc și-l trag de mânecă și îi arăt peștele căruia îi rula, pe interior, filmul vieții lui. Băiatul cu barbă, ia o plasă de pește și cu o mișcare de luptător ninja culege peștele de pe sol și îl aruncă în bazinul aducător de viață. Ta na!

Angajatul de la Metro: lucram liniștit, când un cretin cu barbă vine și urlă ca un descreierat că a sărit un pește din bazin. Mare chestie. L-am neglijat cât am putut, da nebunu zici că era posedat de diavol. La un moment dat a venit și m-a tras de mânecă... noroc că eram prea obosit de la atâta muncă, că altfel îl băteam cu plasa de-i suna apa-n cap... Am pus peștele înapoi în bazin că cine știe ce mai făcea... clienții de la Metro... nu știu cât mai lucrez aici...

Peștele: nu mai puteam!  Era o înghesuială de nedescris. Zeci de pești. Și nu orice pești. Cei mai proști și mai grași de pe planetă! Plus că peștele ăla bătrân de lângă mine se pișa pe el din 5 în 5 minute. N-am mai rezistat. M-am hotărât pe loc. PLEC! Am țâșnit cu viteză din bazin, da nu știu ce s-a întâmplat că dintr-o dată am văzut o lumină puternică și am simțit că mă sufoc!

M-am zbătut. Ceilalți pești strigau din bazin: nu te duce spre lumină, nu te duce spre lumină! Unde dracu să mă duc că deja mă lua cu leșin că n-aveam apă! Sau aer. nu-mi dau seama!

Deodată văd un înger îmbrăcat în negru. Se uita la mine așa ciudat. Apoi a scos niște sunete ciudate... A stat un pic. Apoi din nou. aceleași sunete. Apoi a plecat. Și s-a întors cu un alt înger, da ăsta era alb... Și era scăldat în lumină... S-a apropiat încet de mine. Eu i-am strigat să mă ajute că nu mai pot. Și el... cu un toiag fermecat m-a ridicat și m-a pus înapoi în bazin... Am răsuflat ușurat. Scăpasem. De bucurie s-a ușurat și decrepitul ăla de pește bătrân. Fix lângă mine... Incredibil...

Le-am povestit celorlalți pești cum a venit primul înger (ăla negru) și l-a adus pe al doilea înger (ăla alb) să mă salveze. Cred că ăla negru era un discipol. Și ăla alb, trebuie să fi fost un Dumnezeu! Da! Sigur era Un Dumnezeu! Dumnezeu m-a salvat! Cu toiagul lui magic! Și mi-a spus să vă spun că are mi multe  porunci pentru noi! Prima e să nu ne pișăm prea des în apa în care trăim. Auzi moșule!

sfârșit!

PS dacă un pește din bazinul ăla scapă și povestește ce s-a întâmplat, se mai naște o religie. Măcar o să fiu unul dintre apostoli...

articol preluat de pe
http://www.gaben.ro/2016/01/26/era-sa-se-nasca-o-noua-religie/