Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Ce este un OZN și cum poate fi acesta explicat

Creat de terraflorin, 15 Martie 2021, 13:13:41

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

terraflorin

OK, întrebarea aceasta a fost pusă şi ră(s)pusă şi multe răspunsuri au fost date, inclusiv pe aici. Dar s-o luăm băbeşte? Ce este un OZN? Un obiect (materie-energie în spaţiu-timp cu N dimensiuni, unde N =strict mai mare ca 0) zburător (plutitor, mergător, înotător etc) care nu poate fi identificat (în momentul când l-ai identificat cu un balon meteo, avion secret, cometă, navă extraterestră, probă automată din altă galaxie/alt univers atunci nu mai este neidentificat, este OZI - obiect zburător identificat).

Până aici nimic interesant, deja observ unii cititori căscând plictisiţi şi alţii probabil au migrat către un alt topic mai reuşit al forumului. Ce sare în ochi din textul de mai sus ar fi chestia cu N dimensiuni. Cam ce ar fi o dimensiune? Reprezintă numărul de direcţii în care se poate mişca obiectul nostru. Astfel N nu poate fi zero pentru că nu ar mai exista mişcare.

Desigur că ştiţi lucrarea Flatland a lui Edwin Abbott Abbott. Despre o lume în care N=2 şi care este populată de figuri geometrice, bla bla bla... O sferă 3D trece prin această lume iar locuitorii ei văd un fel de cerc care apare din nimic, se măreşte şi apoi se micşorează şi dispare, îl vor considera un fel de OZN care apare şi dispare de nicăieri, care îşi schimbă forma şi direcţia sfidând legile fizicii, a cărui origine rămâne neidentificată, bla bla bla... Oare sfera e conştientă de locuitorii 2D sau oare e conştientă în vreun fel (de sine?). În lumea ei 3D trăiesc şi oamenii, aceştia observă un fel de obiecte 2D care nu sunt decât umbre la propriu ale obiectelor 3D, văd şi obiecte 1D, cum ar fi un fir de telegraf văzut de la mare distanţă.

https://www.ted.com/talks/anil_seth_your_brain_hallucinates_your_conscious_reality
În acest videoclip Anil K Seth ne spune că în vederea asigurării supravieţuirii speciei umane, creierul nostru a ales să evolueze într-o halucinaţie 3D a ''realităţii'', în care vedem doar ceea ce vrea şi crede creierul că e acolo şi ne trebuie... etc (urmăriţi videoclipul for more...) probabil la început vedeam în mai multe dimensiuni dar am pierdut această abilitate (dar nu 100%). (Anil Kumar Seth este profesor britanic de neuroștiință cognitivă și computerizată la Universitatea din Sussex)

Ok, bun. Pot fi obiectele N-D (N mai mare ca 3) care intră în lumea noastră o parte din adevăratele OZN-uri (în afara celor care au explicaţii mai lumeşti).  Sunt ele obiecte din spațiul tetradimensional (Prismă cubică sau Tesseract)

Este aceasta imagine uşor de înţeles, a unui obiect 4D (Tesseract) care este reprezentat într-o animaţie 3D pe un ecran 2D ?? Anil K Seth spune că al nostru creier interpretează ce vrea el (cum îi e mai comod pentru supraviețuire, asta implică că face economie de resurse energetice, de procesare etc. prin scurtături şi preziceri - ghicește el cam ce ar trebui să fie acolo)


Creierul vede ce vrea el - cu toate că patratul A şi B au aceeaşi culoare, acest lucru reiese din figura din dreapta de mai sus: dacă tragem cele 2 bare verticale de aceeaşi culoare ca A şi B. Chiar şi aşa creierul ne înşeală că nu este aceeaşi culoare- https://www.researchgate.net/figure/Edward-Adelsons-Checkerboard-Illusion-The-visual-system-adjusts-for-the-apparent_fig3_309590245

Aşadar un obiect ND care pătrunde în raza noastră vizuală - NU poate fi văzut sau poate fi văzut ca o umbră a adevăratului OZN din lumea sa ND. Această explicaţie nu înseamnă că OZN-ul este extraterestru, cum nici umbra 2D nici firul de telegraf 1D nu sunt extraterestre, sunt incluse în lumea noastră cum noi suntem incluşi în lumea  ND, care e inclusă în N+1 D ş.a.m.d.  - o regresie la infinit (sau progresie?). Poate OZN-ul este sau NU este conştient de noi sau de sine la fel cum e conştientă sau nu este şi Sfera din lumea Flatland a lui Edwin Abbott Abbott, nu aţi uitat de ea, nu e aşa? Poate şi creierul finţelor 2D din aceea lume a ales să evolueze dând la o parte ce a considerat că nu e necesar pt supravieţuire- vederea 3D, aşa că acum locuitorii au şi ei problemele lor ufologice.

Teoria de mai sus s-ar asemăna puţin cu cea din Pașaport pentru Magonia a lui Jacques Vallée care  implică vizite din alte "realități" sau "dimensiuni", care coexistă separat alături de cea a noastră. Seamănă dar nu răsare... În ce am spus mai sus ele sunt aici dar nu le vedem decât ca pe umbre ale formei lor reale. Poate nu vin din spațiul tetradimensional, poate vin dintr-un spaţiu cu şi mai multe dimensiuni.  Care pentru noi sunt ,,înfășurate" (căutaţi informaţii despre Gunnar Nordström, Theodor Kaluza; sau despre binecunoscutele: teoria M, teoria coardelor, teoria supercoardelor).

Să fim optimişti, cei de mai ''sus'' au şi ei OZN-urile lor pe care le văd din când în când ca umbre dintr-un spaţiu cu cel puţin (N+1) mai mare dimensional ca al lor!

Dimensiunile în plus au deja teoria lor matematică şi fizică, percepția creierului asupra lumii ca o halucinaţie are şi ea susţinătorii ei în ştiinţă aşa că suntem pe drumul cel bun în găsirea răspunurilor la o Întrebare Fără Răspuns. Care se află în afara realităţii noastre.

Grifon

Acest fascinant excurs in para-dimensiuni am dorit să-l lansez incă de la debut pe forum. A se vedea Resurse / Diverse / A patra dimensiune. Ba am și punctat Tesserakt-ul pe vreo 2-3 alte subiecte.

Pur și simplu e prea abisal pentru interlocutori, așa că m-am lăsat păgubaș.

Dar...bravo pentru relansare...

terraflorin

Se face uneori confuzia între spaţiul 4D (cu 4 dimensiuni de mişcare) şi spaţiul 3D la care se adaugă timpul - ca a patra dimensiune.

Dar nu trebuie să ne oprim (în legătură cu OZN-urile) la spaţiul 4D (care nu are nimic paranormal, supranatural, multivers-al etc, e de aici, de-al ''locului'', nu dintr-un univers paralel)

T. Kaluza a rezolvat matematic în 1919 ecuațiile relativității lui Einstein folosind un spaţiu 5D, un rezultat bonus al calculului a fost că i-au apărut şi ecuațiile Maxwell ale electromagnetismului. Astfel cei doi s-au gândit că sunt pe drumul cel bun către Teoria întregului de unificare a celor 4 forțe universale. Dar 5D nu a fost suficient, aşa că mai aproape în timp de noi s-a luat în considerare un spaţiu 11D care să satisfacă modelul matematic- fizic al realității - Teoria M (un fel de teoria coardelor actualizată) (cu M de la ,,magie", ,,mister" sau ,,membrană"). Mă rog, încă se mai visează la cum ar arăta dimensiunea a 11-a, nu e nimic sigur.

Dimensiunile în plus ar fi prea mici sau unele prea mari pt. a fi observate (din nou aşa a evoluat creierul nostru). Aceste dimensiuni ar forma nişte zone numite Calabi-Yau.


În imagine: o proiecție 2D a unei redări 3D a unui spațiu Calabi-Yau în 5D. Halucinant nu? Deja un Tesseract este ceva simplu - un hipercub la care fiecare latură este un cub. Obiectul acesta 5D deja apare creierului prin ceaţă, nu are cu ce să compenseze pentru a-l recunoaște şi a ne prezenta (adică halucina) o ''realitate'' înjghebată ad-hoc.

Poate rezolvăm aşa şi Problem of the creator of God . Fiecare creator are un creator deasupra în plus cu o dimensiune...două...

În concluzie, unde sunt OZN-urile în toată afacere? Peste tot şi nicăieri, în funcţie de ce obiect apare şi dispare dintr-o realitate nD într-o realitate (n-m)D.  Unde m este un număr întreg pozitiv, strict mai mare ca 0. De asemenea (n-m) este strict mai mare ca 0.
(Scuze pt. eventualele erori şi pt. că nu m-am afundat prea tare în prezentări de ecuaţii şi alte calcule - le las în seama grupului Arthur Besse)