Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Shambhalla - destinații interzise?

Creat de abyss, 15 Septembrie 2016, 18:46:29

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Grifon

Cred că se impune totuși o precizare, mai ales ptr.posibilii cititori ce ar putea crede că "încurcăm borcanele".
Subiectul este " Shamballa", desigur, si nu serialul Twin Peaks (pe care mi-l propusesem a-l diseca la "locul lui" (hahaha !), adică la "Hermeneutică & Cinema".)
Discuția s-a intersectat ptr.că (si aici mă declar convins) noțiuni precum " Shamballa"/ "Agartha"/"Avalon" /Black & White Lodges" etc. reprezintă același lucru (cu diferențieri de accepțiune si spațiu cultural).
Mai mult, sursele de inspirație ale realizatorilor (sau cele puțin cele pe care le cunoaștem) provin din aceleași "trunchiuri" esoterice unde s-a ivit, la sf.secolului XIX, si noțiunea de Shamballa. Consecutiv (și pe cale de consecință), Lynch & Frost au creat un "manifest inițiatic" - pe acelasi calapod cu lucrări precum "Alice în Țara Minunilor" sau "Cărțile Junglei" (dar cu diferența tehnică evolutivă a noilor timpuri).

În descrierea (si așa f.alambicată) a "sălașelor", găsim repere oculte evidente - precum inversiunea, atemporalitatea sau întrepătrunderea (ca picturile acelea drăguțe ce le-am postat anterior). Ideea de bază ce merită reținută este senzația primară de incomprehensibilitate ce răzbate din tulburătoarele "sălașe" - căci, neîndoielnic, aceeași senzație greu gestionabilă l-ar izbi si pe eventualul "explorator shamballic"... real.

Asta așa, pe post de disclaimer - dacă într-adevăr trebuia unul.

abyss

Ar mai fi si "Copiii doamnei Peregrine" ... bule temporale, copii speciali etc. Unde însăși autorul cărților a absolvit o școală bizară,  locația ei fiind in nordul sua , intr un loc interesant (posibil "sălaș"?) Si care mai apoi a fost relocată...

Grifon

Nu sunt familiarizat cu această "pistă". Ceva detalii ?
(mă refer la detalii care ar putea fi comparabile - ca stil, si nu neapărat ca localizare - cu gama de indicii ce le-am dezbătut. Apar noțiuni similare, aparent ilogice (sau, în tonul acestor subiecte, " ireale"?).
Poate alăturând poveștile întregim indicațiile de cale.
Aici e ca în zicala : "toate drumurile duc la...Roma" (dacă autorul provine dintr-o serioasă "rădăcină" inițiatică).

abyss

#243
Nu cred are legatura cu gama de indicii ce le-am dezbătut in sensul abundentei lor (din TP) insa... ceva ceva gasim si in acest film. https://www.youtube.com/watch?v=xktnUGUHnAs

Nu am vrut sa rup sirul dezbaterilor de pana acum dar vizionand acest film am ramas cumva surpris, fiindca despre aceste bule energetice (de timp si spatiu?) am mai amintit pe acest topic. Am cautat informatii despre autorul lucrarii de fictiune (https://en.wikipedia.org/wiki/Ransom_Riggs) si ...  Poate cu alta ocazie , daca exista interes vom aborda si aceasta eventuala pista.
Citat din: abyss din  18 Aprilie 2017, 22:10:10
(...)
  In informatiile oferite de wikipedia la Pure Land se vehiculează ideea ca o asemenea bulă/plasmoid poate apare singura in anumite condiții in natura , poate fi obținută artificial de catre oameni prin intermediul unor structuri sau prin ritualuri (prin intermediul intenției unei persoane deosebite). (...)

abyss


Eu am senzatia ca este si o conexiune sumeriana in povestea asta. Am sa mai studiez nițel ideea.
http://www.abovetopsecret.com/forum/thread833168/pg1
The name of the mountain at the horizons, Masu, means again 'Twin', there is always confusion as to whether this is two opposite peaks or a singular mountain, in a sense it is both and neither, it is a mountain that appears above the horizon before sunrise and/or sunset, and thus seen in the singular, and is the same mountain in both cases.

Grifon

Desigur că se pot repera indicii si în miturile sumeriene (ca în toate relatările primordiale).
Cosmogonia arătată în desenul sumerian este echivalentă cu cea antica-medievală europeană (atașament). Aceleași "ceruri" : sferele planetare, ecliptica (cu constelațiile -zodii), apoi "cerul stelelor fixe", iar uber alles Sursa Primordială (" primul motor divin").
Cât despre munții-pereche...motivul apare în zeci de basme /legende (de la Scylla & Caribda până la munții ce se "bat cap în cap" si printre care Făt Frumos se poate strecura doar cu "armăsarul fermecat" - ca sa ajungă în "alt tărâm".

Necazul e că nu putem corela indiciile astea cu jaloane practice (fie ele mundane sau " psi").

Grifon

Lăsând (deocamdată) la o parte indiciile de tranzit inter-dimensional din filmele lui Lynch, propun o reîntoarcere la căutările "lumești" ale Shamballei - predilect la notabilele expediții din anii 1920-1930.
Am mai vorbit, secvențial, despre misterioasa călătorie a soților Roerich, dar n-am tratat chestiunea prea în detaliu. Merită o aprofundare, nu atât pentru că a fost cea mai amplă încercare, dar și pentru fascinanta amestecătură de mistici, spioni, ocultiști, militari și...finanțiști care a caracterizat-o.

Ofer un link - dintre multe altele - care abordează destul de complet (și realist) cele petrecute. În lipsa memoriilor de călătorie ale lui Roerich (pe care nu le găsesc) cred că e un bun punct de pornire.

https://www.atlasobscura.com/articles/why-the-soviets-sponsored-a-doomed-expedition-to-a-hollow-earth-kingdom

Grifon

Unul din cele mai interesante lucruri la expediția asta - dincolo de suma peripețiilor care ar bate și Hollywood-ul - este sfărșitul. Mai exact strania perioadă de finiș, când Roerich & Co au fost prizonieri, câteva luni, la tibetani.
Aproape nimic nu se cunoaște din perioadă, iar jurnalul lui Roerich devine aproape mut. Nu se înțelege exact cum au scăpat (sau cine i-a ajutat) însă e foarte pitoresc cum aventurierii găsesc...Shamballa !
Sau mai bine zis o așa-numită "intrare astupată cu pietre", despre care un llama zice că "asta-i calea, dar închisă pân' la vremea...ce va să fie".
Hmmm...
Adică Roerich si toți sponsorii lui (ruși + americani) s-au lăsat așa lesne păgubași, doar pentru că niște bolovani astupau presupusa intrare ? Hai, poate ptr.expeditionarii sleiți putea fi un obstacol, dar ulterior nu se găsea un buldozer, escavator, care să elibereze calea ? Sovietic, yankee sau chinez ?!
Bizară încheiere...cam " din condei", așa. Mai ales că Roerich (atașament 1), chiar de căuta si vestigii concrete, intuia probabilitatea unei alte dimensiuni.

(atașez și una din picturile mistice ale protagonistului, măcar să dibuim cam la ce fel de Shamballa îi umbla mintea...)

Grifon

Domnule @abyss, referitor la confesiunea ce ne-ai făcut-o mai demult:
Citat din: abyss din  02 Mai 2017, 00:21:06
Eu de exemplu sunt interesat de mai multa vreme desi nu am avut timp de investit sa merg pe calea catre Sambala... am incercat sa o "practic" pe cat posibil. Chestiune clar prea mult de explicat si povestit acum. Dar cum toate au un inceput, si cautarea mea are unul care se pare ca se aseamana cu al altora.
  Cu ani in urma am inceput sa vizitez in vise locuri , unde eram antrenat, supus unor probe, unde am invatat lucruri. Parea a fi o zona muntoasa, uneori extrem de muntoasa, fie cu zapada sau uneori nu. Unii dintre cei pe care i-am intalnit erau asiatici, cam batranei cu totii, alteori erau demonici sau divini. Bun, vise/povesti etc. Imi placeau , erau palpitante si pareau sa imi ofere o cunoastere fara corespondent in realitatea aceea de dinainte de 1989. Cateodata insa unele dintre vise erau cam extreme, dure si se lasau cu vanatai, zgarieturi (nu exagerate). Nu pareau sa fie tibetani dupa vesminte.
   Si ca tot veni vorba de tibetani am patit o intamplare stranie ziua in amiaza mare. Cu ani in uma, cam in acei ani de antrenamente nocturne, urcam treptele catre iesire la o statie de metrou. In timp ce tocmai se zarea cerul deasupra iesirii am avut o senzatie de suprapunere de imagine, aceleasi trepte de piatra de culoare asemanatoare, eu imbracat altfel ...in bordo si cu un fel de esarfa mare oranj peste urcand cu un fel de pergament facut sul. In fata mea coborau 2 calugari tibetani imbracati doar in culoarea bordo/visinie. Au salutat , i-am salutat si eu... cert e ca dupa aceea am facut eforturi sa imi revin, tot inchideam si deschideam ochii si incercam sa revin la imaginea cu metroul pana cand am reusit.
   Bun...ce legatura au cu subiectul? pai in acceptiunea mea au. Shambala se pare ca e un "pachet" de povesti unite de un fir comun. La fel cum in filmul Dr Strange au transmis un mesaj cu templele tib. filmate in biserici crestine. Care e firul comun? O anumita energie...
   Dar sa revin la povestea antrenamentelor nocturne. Si iata au trecut anii, si ghici cine vine sa imi povesteasca de vise ciudate, teste, antrenamente si asiatici nasoi?? Fiul meu. Am ramas surprins. dar in mare povestea era asemanatoare. Vortexuri, calatorii trans-dimensionala si temporale, decorporalizari si recorporalizari in destinatii de ...groaza. Prin urmare ma interesat la inceput legatura presupusa dintre sambala si povestea scolii nocturne
...te-ar putea interesa să afli că:

"L.C.W a scris că, la vârsta de 21 de ani a început să perceapă un loc pe care a ajuns a-l numi " școala nocturnă". Zbura noaptea, în somn, spre acest loc necunoscut., iar ajunsă acolo se alătura altor oameni în exerciții de dans (pe care ulterior le-a recunoscut ca fiind similare celor tip "derviș", predate de G.Gurdjieff). După câțiva ani a " promovat" la alt curs, unde i s-a predat spiritualitate dintr-o carte de înțelepciune. Abia peste mulți ani, când L.C.W s-a preocupat de literatura mistică, a bănuit că acea locație ar putea fi Shamballa" .

Hm...ciudat de...asemănător. Sau mai bine zis...tulburător de asemănător.
Bănuiesc că n-ai vreo legătură cu această L.C.W, nu ?

(paragraful, tradus de mine, se regăsește în engleza originală chiar in cartea ce abia am postat-o la "Biblioteca Ireală" - Invisible Eagle.. Și mai sunt câteva similitudini în experiențele acestei femei, în care, iarăși, cred că dumneata te-ai putea regăsi - dar nu le mai enumăr, le vei descoperi d-ta la lectură).

abyss

Citisem despre L.C.V. putin in biblioteca pleiade. La randul meu am fost frapat sa constat asemănarea. Vă multumesc pentru pista de studiu. Scoala nocturnă e un subiect destul de puțin abordat , probabil nu sunt multi constienti de "frecventarea" cursurilor wireless.
  Nicolas Roerich pomenea ceva despre o antena aflata in Shambala care emite la nivel global asemenea turnului marelui Tesla. Acest aspect l-Am considerat tulburător...

Grifon

#250
Revenind puțin la ideea tranzitului înspre Shamballa (sau, in extenso, către orice alt "lăcaș" extra-dimensional) aș crede că cea mai plauzibilă modalitate ar fi un traseu tip "banda lui Moebius".
Mă refer la o trecere conștientă, nu la o detașare virtuală și / sau meditativ-onirică.
Într-un anume context, prin anumite alterări ale continuum-ului spațiu-timp (pe care le putem deocamdată doar prezuma), cred că e posibil ca, parcurgând o anume cale banală (potecă de munte, de exemplu) un individ să se poată trezi în afara 3D-ului obișnuit.

Iar într-o primă fază nici nu ar sesiza că a tranzitat, decât dacă, după un timp, ar sesiza unele inversiuni precum în animația din atașament).

E doar o prezumție, pe care o dezvolt într-un proiect beletristic. Dar merită reflectat asupra posibilității, mai ales dacă ducem mai departe proiecția - de la "banda" lui Moebius la "sticla" lui Klein.

abyss

Ce ar înseamna prezumtiv , o alterare spatiu timp. Ce ar însemna mai multe?
  Asiaticii folosesc din cate stiu,  foarte des termenul de vibrație/sunet. Alterarea respectivă ar putea fi o modificare de percepție in creier, alegerea unei alte frecvențe care sa asambleze in "grota" minții proiecția unei realități mai mult sau mai putin diferite. De exemplu in modul "thermal view" nu prea mai distingi realitatea dupa lumini și umbre ci dupa emisia de căldură, exemplele pot continua.
  Tot prezumtiv vorbind, odată cu modificarea frecvenței/vibrației ar putea fi posibil ca si corpul sa fie ajustat la acea "realitate", care nu e alta, e aceeasi doar ca nu avem in dotare setarea by default sa o accesam.
  Prin urmare nu vad o rasturnare de percepție,  ci o schimbare in ceea ce se alege a percepe, "alterarile" fiind doar un efect. In fapt e interesant de aflat vreodată cum s-ar putea percepe toate aceste posibilitati in mod simultan, aceea fiind in opinia mea realitatea adevărată. 

Grifon

Citat din: abyss din  02 Martie 2019, 11:06:51
In fapt e interesant de aflat vreodată cum s-ar putea percepe toate aceste posibilitati in mod simultan, aceea fiind in opinia mea realitatea adevărată.
Creierul nostru, în actuala formă (sau stadiu) nu cred că ar rezista unei asemenea simultaneități. Impactul senzorial / informațional ar fi atât de intens, atât de copleșitor, încât l-ar da "peste cap".

Dar iată o animație interesantă (link) care ne permite să urmărim un ciclist parcurgând o "sticlă Klein",  fapt care íi permite  un tranzit dimensional.
Realizarea e foarte instructivă, dar trebuie să se țină seama că întreaga construcție e reprezentată prin convenție - în mod real, ciclistul n-ar sesiza "peretele" prin care trece în mod "magic" (de două ori, la "tur" și "retur").

https://www.youtube.com/watch?v=aTZBO8Ql6rc

abyss

#253
Probabil ca ar fi posibilă o asemenea distorsiune... eu nu ma pot pronunta decat la un nivel profan deoarece imi lipsesc destule informații.
  Si cum ar putea fi percepute "unele inversiuni" ?  Ar pitea cineva strabatand o asemenea bucla sa strabata un spatiu fizic cunoscut dar in care sa lipseasca alte aspecte cunoscute? De exemplu fauna pe un drum in natura sau oamenii daca bucla e in oras?

Grifon

Bune întrebări, mă tot frământ și eu cu ele.
Depinde de ce e...dincolo. Raportul față-verso poate fi identic ca relief, decor - dar nu știu cum e cu ființele.
Dar această linie ipotetică poate converge cu cea a așa-zisului "pământ concav", ades asociată cu Shamballa sau cu alte tămâmuri. Doar că nu e " dedesubt" , ci pur și simplu....extra 3D.
În aplicația cu ciclistul, pare că se intră într-o gaură ca cea invocată în expediția amiralului Byrd - dar de fapt întreaga construcție e o unică suprafață, fără volum.
Personal cred că  "dosul" realității noastre e o zonă de interfață cu celelalte dimensiuni. De aceea, f.mulți experimentatori EEC zic că percep o lume identică....dar oarecum diferită. (ceea ce Robert Bruce a definit ca real time zone - preludiul desprinderilor înspre dimensiunea "astrală").

Ne mai gândim...e un teritoriu speculativ, mai cu seamă că e vorba de o părăsire a continuum-ului einsteinian.