Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

⚡⚡ Vril

Creat de abyss, 15 Septembrie 2016, 12:28:47

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Grifon

Dle. @abyss
Interesantă ideea de a exersa ziua / în mers. N-am încercat niciodată așa, căci starea beta mi se pare greu compatibilă cu nivelul percepțiilor subtile. Voi încerca însă, de voi găsi un context favorabil.
Cu vârtejul...hm...lucrurile sunt într-adevăr complicate. Nu e vorba că n-ai fi înțeles d-ta, ci că nici Sagan nu explică aici prea multe. E una din lipsurile lucrării, de care vorbeam încă din iarnă (ori n-a experimentat destul, ori rezultatele au fost atât de subiective si diversificate, încât n-a putut stabili / valida o rețetă).
Senzația de "depărtări galactice" e de luat cu rezerve. În respectiva stare (unde conștiența e deja binișor alterată) percepțiile spațiu / timp nu mai au valoarea din starea "de veghe". Așa cum putem percepe o experiență de, să zicem, o oră (durând de fapt 5-10 secunde), așa putem avea iluzia unor depărtări fabuloase, când de fapt poate transcedem doar stratul "astral" (ce înconjoară trupul la distanță mică, chiar dacă variabilă).

Nu neg însă si posibilitatea unor parcurgeri mai vaste - recomand doar conștientizarea distorsiunilor de percepție.

*********************
Dle. @Guest.

Precum am mai zis, vederea stereoscopică e doar o " cârjă", un bun instrument pentru dezvoltarea "seeingness"-ului. Nu înseamnă că jocurile de culori trebuie observate " cruciș" sau altcumva - nici eu nu fac asemenea eforturi în timpul experiențelor.
Ce ai experimentat d-ta nu e neobișnuit, si atestă că, cel puțin involuntar, ai avut "frânturi" de vedere psi. Aceste fulgurări (uneori parțial remanente) pot apare de la sine, fără preludiul recomandat de dr.Sagan. Oboseala, anumite stări de apirit, sau chiar influențe de fundal pot favoriza, incidental, percepții fugare de...dincolo. "Fulgul" are același specific radial, ca multe alte impresii...pineale. De l-ai fi putut menține în seeingness (adică nu în atenție), sunt convins că s-ar fi metamorfozat în ...altceva (putând deveni chiar o intrare tip "vârtej").

Cât despre faptul că ai avut rețineri cu lucrarea lui Sagan...nu-i niciun bai. Sunt si alte căi de antrenament - doar că mai puțin explicite și "dezbrăcate" de mistică, sau deloc sistematizate.
Oricum, ca pont, îți pot spune că antrenarea vederii stereoscopice facilitează mult percepțiile psi - chiar și pe cele pur întâmplătoare. Fiecare minut de vedere re-focalizată dezmorțește pineala, care, la rândul ei, impulsionează  "ochiul" nevăzut.
În timp....și cu răbdare.

abyss

#481
@Guest, in cartea asta e vorba despre o dezvoltare a constiintei de tip Cristic spre deosebire de cea Atlanteana lipsita de compasiune care se mai practica si astazi prin anumite societati. Ti se predau ambele variante (pag. 81), eu fiind foarte interesat si fata de cea Atlanteana ...  pot sa zic si de ce.
   Prea mi-e mila de toate gîzele si sunt atent pe unde calc ori ma asez, car afara din casa cu un pahar plus o hartie toate ganganiile si ce mai prind. Imi e mila de animale de mor, de mosi , de babe si toti indivizii si persoanele in general. E prea mult, pe unde merg toti ajung sa se spovedeasca, ii ajut cum pot, etc. Parca nu sunt in regula, prea senzitiv , prea bun si prea deschis. Cu tehnica atlanteana sper sa ma pot inchide atunci cand e nevoie.

Pe de alta parte ajungand la capitolul cu traseele energetice am descoperit tot felul de lucruri in neregula la mine si am inceput corectia lor. Asta a durat ceva. Am adaptat o tehnica prin care am legat al 3-lea ochi de o zona afectata rau a coloanei vertebrale. Am lucrat zona si dupa doua luni am inceput sa am dureri atroce. Am facut RMN, azi am fost la neurochirurg. Raspunsul a fost derutant si la fel de uluitor atat pentru mine cat si pentru medic. Hernia de disc severa cu hemipareza si alte complicatii s-a vindecat aproape total! Adica intre doua imagini RMN luate la circa un an si jumatate distanta era o diferenta totala, parea o farsa. Dar medicul ma tot intreba ce tratamente speciale am urmat in afara tarii... ce era sa ii zic ca am lucrat doar cu energii si nimic altceva? Am zis ca nu am facut nimic.
   Ideea este ca e posibil ca aceste exercitii sa fie foarte utile din mai multe puncte de vedere. Voi reveni in viitor cu cateva comentarii pe tema vartejului si poate si o traducere a pasajelor aferente din carte, sa vedem ce intelegem impreuna. Fiindca vartejul mentionat in carte pare sa fie doar un mic vartej energetic la nivelul fruntii ...in timp ce eu am creat unul mare cat camera mea. Probabil aici am gresit.

Ganditorul

#482
Nu cred ca e o gresala - pana la urma ne integram in miscarea energetica generala, rezonam cu ea si evoluam de la mic la mare, de la simplu la complex. gresala cred ca este intr-adevar sa dezvolti un vortex mai mare decat ceea ce poti stapani cu lejeritate, gresala este o crestere fortata - pentru ca atunci cand pierzi controlul nu te mai integrezi in vibratia generala ci faci modificari pe care nu le intelegi, modificari ce sunt probabil contra-naturii. Si asta poate avea urmari negative. Parerea mea.
P.S. Astept cu interes traducerile, pentru ca engleza mea nu-mi permite sa traduc subtilitatile textului. Multumesc.
P.S.S. cat despre grija si mila fata de tot ce e viu - cred ca este o rezultanta a exercitiilor ce te integreaza in energia universala creatoare. Odata ce cunosti aceasta energie e din ce in ce mai greu sa fi distructiv - indiferent de motivatia sociala care spune ca ala e daunator, celalalt e inutil, astalalt  trebuie ignorat etc etc.

Grifon

Nu sunt 100% sigur că am înțeles ce te frământă, dle.@Guest, dar pot opina următoarele:
-energiile, de orice tip, sunt a prioric polarizate - cel puțin cele de aici, din matrix (sublunare). Yin / Yang, sau orice altă dihotomie preferi, inclusiv neutra distincție levo / dextro.
- aserțiunea :"manifestări paranormale - contra naturii" e o consecință a prejudecăților noastre. "Paranormalul" e foarte natural, depășind doar "natura" limitată a cunoașterii noastre.
Levitația, psihokinezia, etc, sunt generate de interacțiunile dintre energia proprie și cea înconjurătoare. Dar cred că e prematur să studiem (pur teoretic) asemenea mecanisme, atâta vreme cât nu stăpânim nici etapele primare ale conștientizării energiei.

Dle @abyss, sunt (plăcut) surprins de stadiul la care ai ajuns. Vortex cât camera ? Eu abia am izbutit de 2-3 ori să intru în așa numitul "spin", și l-am pierdut repede, căzând în " păcatul" vizualizării.
De aceea spun că Sagan e un pic nebulos aici, chiar contradictoriu. Căci el zice:

"Meditation phase 5: spinning in the space: Start spinning into the space in front of you, spiralling forward and clockwise, as if you were falling forwards into a tunnel. Spin as if you were caught in a vortex.The vortex is there, in the space, waiting for you. Do not try to make up a spiralling movement. Rather let yourself be caught by the vortex and carried by its natural motion.As you go on spinning, the qualities and colour of the space will sometimes change, as if you were projected into a completely different area. Just acknowledge the various feelings and continue with the vortex.From time to time, or even constantly if you wish, you may use the throat friction to amplify the vortex effect".

Porțiunile ce le-am boldat indică inadvertența. Păi, ori urmăm conduita non-invazivă, și așteptăm dezvoltarea " firească", ori începem noi demersul voluntar / conștient de rotire ? Sagan începe aici să le cam amestece.
Eu, în practicile mele, nu prea am întâlnit, de la sine, vortexul. Am simțit însă, precum zice el, schimbări de forme/culori, ba chiar am conștientizat, oarecum subit, un "tranzit". Când am început însă a interveni conștient ("start spin"), mi-am implicat mintea - si efectul de "stază" s-a pierdut.
Într-un final, fără a mai face eu nimic (în alte zile, adică) am avut ușoara simțire a unei absorbții, însoțită parcă de senzația unei rotiri. A fost însă palidă, scurtă, și am pierdut-o, ca de obicei, din pricina...curiozității.

Deci, reluând mirarea mea..."vortex cât o cameră"? De la sine ?

abyss

    Domnule @Grifon, as crede ca doar aparent Sagan începe aici să le cam amestece. Fiindca El deja pare sa vorbeasca pe limbajul inteles de catre practicanti. Evident ca, lucrarea sa este rezultatul unei colosale munci de sinteza care acopera un domeniu vast, referindu-mă aici la aceasta paleta a fenomenelor numite energetice, tehnici apartinand unor culturi diferite etc. De aceea fiecare , indiferent de pregatirea sa, de practici , curiozitati ori nelamuriri gaseste limbajul sau cat de cat logic si rational. Sunt convins ca apar si unele nelamuriri. Dificultatea pentru mine deocamdată consta in traducerea a ceea ce cunosc in limbajul tehnic utilizat de dînsul.
   
  Intrebarea ridicată de colegul @Guest e foarte buna deoarece contine si o parte din miezul problemei. De fapt ar fi cateva, si anume:
- Exista energie acumulata prin stres, nervi sau ura versus energie acumulata prin ganduri de bine ori din cauza parerilor de rau?
- E posibil ca energia sa se stocheze intr-un potential care:
a)trebuie consumat?
b)stapanit/utilizat prin anumite functii la nivel decizional?
- Care este modalitatea prin care energia potentiala se transforma in energie cinetica invizibila?

  Bune intrebari fiindca dupa cum a remarcat domnul Grifon nu stăpânim nici etapele primare ale conștientizării energiei.
Dar se poate contura din start o idee intrebare. Cum acumuleaza un vortex particule/energie? Un vortex poate fi si toroidal si daca da cum acumuleaza el energia? Cum apare un vortex si cum se transforma intr-un toroid? Cum este el intretinut in acea stare, cum poate fi amplificat ori dispersat sau transformat in energie cinetică? Fiindca asa ceva e posibil. Exista in zona artelor martiale asemenea fenomene. Am vazut demonstratii executate de practicanti foarte avansati care puteau de exemplu sa faca sa se ridice un om paralizat (chiar mai multi odata eventual) din scaunul cu rotile si sa execute secvente corecte de miscari de tip tai-chi sau chiar Kata-uri complete pentru ca mai apoi sa revina la starea initiala de leguma dupa ce influenta nu a mai fost exercitata prin...inductie sa presupunem. Acesta e un exemplu complex de telekinezie as zice.
  Pe de alta parte, existau antrenamente de tip energetic in care dupa stăpânirea etapelor primare ale conștientizării energiei se trecea de la crearea vortexuri (chakras)  la obtinerea unor sfere toroidale rotative (mingi de energie). Cu acestea se lucra destul de interesant si in diferite moduri/scopuri. Adica din exterior un privitor normal ar fi observat practicantul executand un dans ... oarecum bizar si unduitor presarat cu diferite momente de acalmie ori miscari bruste si pline de tensiune. Ce nu se vedea era sfera de energie, cum o emana dupa momente de acumulare, culoarea ei, stralucirea si modul cum ea era aruncata asemeni unui bumerang pentru ca mai in final sa fie resorbita la loc. Prin urmare , era posibil ca acel toroid in momentul deplasarii prin spatiu sa acumuleze particule/energie care mai apoi sa fie folosita dupa momentul intoarcerii ei pentru executarea acelor miscari solicitante si pline de tensiune?
  Cred ca cel mai important lucru e sa se stapaneasca etapele constientizarii energiei, adica sa luam act de prezenta ei prin diferite exercitii simple pentru ca mai apoi sa realizam/intelegem cum devine ea utilizabila. Desigur eu unul nu stapanesc nici pe departe asemenea tehnici, a nu se intelege altceva. Relatez ce am vazut, auzit si fata de care la vremea aceea nu am avut ce comenta. Si eu vreau sa invat, sa cunosc mai mult.

Citat din: Grifon din  01 Iunie 2018, 11:57:26
Deci, reluând mirarea mea..."vortex cât o cameră"? De la sine ?
Oarecum de la sine. L-am marit si eu ca un incepator de la o simpla adiere intre sprancene pana cand a devenit luminos apoi i-am pornit razele sa se rasuceasca ...cred invers acelor de ceasornic (counter-clockweise), acum ca mi-am amintit am sesizat diferenta. Daca imi amintesc bine , Carlos Castaneda facea o diferentiere intre cele doua miscari . Cea clockwise iti apropia o imagine indepartata fara sa te transporte acolo nici macar ca umbra, pe cand cea levogira te apropia de imaginea/ținta indepartată aproape teleportandu-te (cu pericolele ce derivau din asta).
  Presupun ca exersatul cu aceste vortexuri, egal daca ele sunt percepute ca simple adieri ori mici culori fie ele si lumini monocrome , produce o acumulare de ceea ce amintea colegul @Guest. Presupun ca indiferent daca acumularea are loc prin intermediul aurei corpului (tot un toroid rotativ) sau prin ceakre (construite prin intentie) ori sfere de energie (modelate din aura personala), faptul ca acestea extrag/capteaza/antreneaza prin insasi natura lor particule/energie/etc. din jurul lor e suficient sa intelegem ce se intampla.
    Dupa modul cum cineva care adopta o pozitie fixa (pe 1mp de timp si spatiu) putea acumula energie doar plimband plasmoidul prin jur la zeci de metri departare (sau mult mai mult...), tot asa o poate face cineva prin intermediul unei simple plimbari fizice ori eventual pasive cu masina , plimbandu-si astfel aura cu tot cu corpul fizic desi cred ca oarecare diferente exista. Probabil orice inceput devine un succes in timp prin continuarea demersului. ''Pacatul'' vizualizarii se face manifestat si la mine, dar e o diferenta intre vizualizare si seeingness dupa cum exista intre atentie si intentie. Nu atentia observatorului joaca un rol important ea trebuind cumva sa fie uitata la un moment dat ci intenția. Fiindca neasteptand nimic atent , dar cu intentia de a realiza seeingness/vederea la un moment dat apare o imagine atat de limpede si clar nemaiintalnita incat e de neconfundat. Nu e ceva ce poate fi imaginat fiindca e o perceptie directa nemijlocita de senzorii vizuali (ochi) ori ''tradusa'' de vreun program (mintea umana). Sagan a dat cateva repere vagi dar bune tocmai ca sa diferentiem la un moment dat intre imaginatie si vederea nemijlocita.
  Desigur ca intampin dificultati cu acea imagine clara (am reusit sa o accesez de cateva ori) fiindca ma socheaza/surprinde/uimeste de fiecare data, ceea ce inseamna ca mintea nu era calma precum oglinda unui lac, oglinda ce poate oglindi cerul intr-o imagine perfecta doar atunci cand nu mai are nici un val/gand si nici un stimul/contact/fenomen. Greu de realizat dar nu imposibil. Toate acele mici exercitii pregatitoare din carte au acelasi efect cu cea mai puternica meditatie zen sau rugaciune isihasta. Vorbim despre moduri de a opri mintea in fond.

Citat din: Grifon din  01 Iunie 2018, 11:57:26
"Meditation phase 5: spinning in the space: Start spinning into the space in front of you, spiralling forward and clockwise, as if you were falling forwards into a tunnel. Spin as if you were caught in a vortex.The vortex is there, in the space, waiting for you. Do not try to make up a spiralling movement. Rather let yourself be caught by the vortex and carried by its natural motion.As you go on spinning, the qualities and colour of the space will sometimes change, as if you were projected into a completely different area. Just acknowledge the various feelings and continue with the vortex.From time to time, or even constantly if you wish, you may use the throat friction to amplify the vortex effect".

"Meditation phase 5: spinning in the space: Start spinning into the space in front of you, spiralling forward and clockwise, as if you were falling forwards into a tunnel
Faza 5 a meditatiei: răsucind în spațiu: Porneste sa răsucesti în spațiul din fața ta , spiralând către înainte si in sensul acelor de ceasornic (dextrogir) , ca și cum ai înainta în față atras  printr-un tunel.

Spin as if you were caught in a vortex.The vortex is there, in the space, waiting for you.
Răsucește in continuare spațiul ca si cum te afli de-a lungul unui vortex. Vortexul este acolo, in spațiu, așteptându-te, atrăgându-te.

Do not try to make up a spiralling movement. Rather let yourself be caught by the vortex and carried by its natural motion.
Nu incerca sa te deplasezi tu intr-o maniera spiralata/rotativa. Mai degraba lasa-te prins de vortex si purtat de miscarea sa naturala, proprie.

As you go on spinning, the qualities and colour of the space will sometimes change, as if you were projected into a completely different area.
In timp ce esti purtat de catre miscarea rotativa, calitatea si culoarea spațiului se va schimba câteodata, ca si cum ai fost proiectat intr-o zonă diferită.

Just acknowledge the various feelings and continue with the vortex.From time to time, or even constantly if you wish, you may use the throat friction to amplify the vortex effect".
Ia doar act de simțămintele pe care le trăiesti și lasă-te purtat mai departe de vortex. Din când în când sau constant daca asa doresti, poți folosi fricțiunea laringelui pentru a ampliffica forța vortexului.


Da... clar interesant. Uitasem de controlul vortexului...
dar acum ca am tradus am inteles unde am mai facut o greșeala. Clar, fricțiunea oprește mintea, este elementul disonant care îi pacalește atenția captând-o dar lasând liberă intenția in acelasi timp. Tare de tot Dr-ul Sagan ...

Grifon

Da, fricțiunea respectivă are și rolul colateral / complementar de a "păcăli" mintea - bine remarcat.

Mai trebuie totuși precizat ceva, dincolo de exercițiile lui Sagan. Nu toți avem aceeași "dotă" energetică, și probabil de aici derivă multe diferențe în practică (mai ales de intensitate a experiențelor).
Diferențele sunt de mai multe feluri. Unele sunt din naștere (explicabile fie metempsihotic, fie ereditar). Altele sunt dobândite, derivând din conduita / stilul de viață al fiecăruia. Din două persoane identic înzestrate ca potențial, una poate avea anumite blocaje, din rațiuni fizice sau psihologice - fapt ce va conduce, desigur, la rezultate diferite în clipa activării fluxurilor.

În ceea ce mă privește, energie cred că am destulă. Răbdarea, din păcate, îmi cam lipsește...

Grifon

Vorbind despre diferențe, e bine de precizat că sunt deosebiri și între europeni și asiatici, ce trebuie luate în considerare înainte de începerea unor practici.
Fără a da conotații rasiale, trebuie înțeles că albii, galbenii sau negrii nu au conformații identice - nici la nivel strict fizic, și implicit nici la nivel energetic. De aceea, majoritatea exercițiilor tip yoga/ tai-chi, qi-gong dau rezultate diferite - mai greu în cazul europenilor.
Nu insist pe specificații - le-a menționat Eliade în "Secretul doctorului Honigberger". Subliniez însă că lucrarea doctorului Sagan are și meritul de a fi introdus exerciții general aplicabile, păstrând doar puțin din specificul practicilor orientale.

Revenind la încercările făcute de mine, specific și că am resimțit, ocazional, unele efecte secundare. Energia acumulată prin respirația laringiană s-a " îngrămădit" în zona capului, unde, neputând fi valorificată, a rămas ca un "dop", provocându-mi o ușoară durere de cap și băgându-mi mintea într-o efervescență sterilă, ce m-a împiedicat ceasuri bune să adorm.
(asta s-a întâmplat pe fondul unor frământări din timpul zilei respective, de care nu m-am putut debarasa în relaxarea prealabilă).

Totusi, deși contraproductivă, și nereușita asta a avut un merit. Mi-a confirmat că energia cu care lucram este, indubitabil, ascensională, și că activarea centrului laringian se repercutează, cu siguranță, înspre cap.
Fie că e Vril, fie Udana Prana, e clar ceva specific, diferit de activările centrilor abdominali / inghinali.

abyss

A rămas neutilizata, din acest motiv s-a format dopul. El poate să apară si in urma altor "tehnici" cum ar fi ridicarea spre activarea/potentarea anumitor ceakre a energiei acumulate în urma continenței sexuale. Mai sunt si multe alte cazuri.
  Din experienta stiu ca la finalul acestor exercitii, experimente aceasta energie ramasa nefolosita trebuie eliberată prin creștetul capului sau lăsată sa se scurgă prin mâini in pământ. Pot oferi detalii daca e cineva interesat.
  Totuși dr Sagan ofera o asemenea tehnica... ținerea antebratului sub duș pentru eliminarea surplusului de energie, purificare.... o tehnica foarte bună si complet descrisă. Utilă si in cazul dopurilor.
   

Grifon

În rarele ocazii în care am reușit a menține starea de observație pasivă (acel seeingness), prin penetrarea violetului de "tranzit" am avut unele....viziuni (deși termenul e prea pretențios pentru experiență). Au fost mai degrabă niște secvențe foarte scurte, total neașteptate, și greu inteligibile.
Fețe - pe care nu le-am putut asocia cu nicio persoană cunoscută, peisaje - la fel, nefamiliare, sau (mai des) chestiuni abstracte, precum operele de artă postmoderniste.
Nu le-am putut cerceta mai amănunțit, de aceea nici nu le pot detalia. Aparițiile au fost atât de subite și fulgurante, încât surpriza ivirii lor m-a făcut să pierd pasivitatea seeingness-ului (de fiecare dată). Din clipa în care mi-am implicat atenția - stop joc.

Poate au fost (nu neg) impresii reziduale din primul "strat" al subconștientului. Chiar si așa însă a fost o experiență inedită - căci un "ochi" întors spre interior poate fi cel puțin la fel de interesant ca unul ce oferă remote view.

abyss

Eu am avut flashuri dupa finalizarea exercițiilor. Culmea. O stare de bine, energie maxima apoi au inceput acele...flashuri , ca niste amintiri ce se succedeau rapid . In marea lor majoritate conțineau imagini dintr-o societate antică. Am avut senzatii contradictorii si mi au creat emoții foarte puternice fiindca îmi păreau cunoscute acele imagini. De aceea am oprit o vreme cercetarea. Acum  am reluat parcurgerea cărții.

Mă gândeam că poate ar fi bine sa traducem cartea asta dacă mai sunt si altii interesați . Mie mi se pare a fi foarte valoroasă.

Grifon

Și mai e un aspect interesant, ce particularizează genul acesta de experiențe.

Sentimentul. Sau, mai bine zis, simțirea (chiar dacă în engleză par sinonime, feeling).
E mai degrabă o senzație, total atipică, pe care n-o pot defini mai bine decât catalogând-o, cu adevărat, drept ireală.
Pur și simplu, din momentul în care conștiența (nu mintea) începe starea de tranzit, se înregistrează o simțire stranie, foarte greu de înfățișat. Cumva, mintea (desi amorțită) înregistrează pasiv schimbarea de conștiență, iar aceasta sesizare aduce senzația de stranietate.

Am dorit s-o pot si eu eticheta / măsura mai bine, dar...aceeasi problemă - volatilitatea. Cum încep a băga mintea în analize (ex: "e o apăsare ?", " e o "ușurare ?", "e interioară /exterioară?" s.a.m.d) senzația se pierde, ajungând să dispară, chiar foarte repede, cu desăvârșire.

Cu toate acestea, o certitudine rămâne : asemenea senzație e sigur în asociere cu "tranzitul" generat de energie, fiind o garanție că exercițiile au fost bine urmate - cel puțin până atunci.

abyss

Citat din: Grifon din  08 Iunie 2018, 17:41:05
Pur și simplu, din momentul în care conștiența (nu mintea) începe starea de tranzit, se înregistrează o simțire stranie, foarte greu de înfățișat.
Da, si eu percep la fel.
E posibil ca ceea ce se inregistreaza sa fie informatie ce provine din exteriorul "universului" nostru senzorial/perceptual/cognitiv? Adica informatie noua, sau la care nu am mai avut acces pana in acel moment?

Citat din: Grifon din  08 Iunie 2018, 17:41:05
Am dorit s-o pot si eu eticheta / măsura mai bine, dar...aceeasi problemă - volatilitatea. Cum încep a băga mintea în analize (ex: "e o apăsare ?", " e o "ușurare ?", "e interioară /exterioară?" s.a.m.d) senzația se pierde, ajungând să dispară, chiar foarte repede, cu desăvârșire.
Nici eu nu pot scapa in totalitate de acest proces. Se manifesta in diferite intensitati functie de oboseala, anotimp, moment al zilei, fazele lunii , etc.
De aceea deduc ca e nevoie si de exercitii suplimentare precum cele descrise in Chapter 6 – Channel Release 2. Acolo sunt descrise tehnici bune chiar f bune pentru incepatori si nu numai, unde cineva se poate acomoda/invata la nivel senzorial cu primele etape in a depista/simti efectele sau existenta vrilului.

Chapter 6 – Channel Release 2
6.1 The work on the etheric body
6.2 Zu shao yang, 'Gallbladder' Meridian
6.3 The full technique of channel release on a meridian
6.4 Variation without rubbing
6.5 The sound of the vibration
6.6 Zu tai yang, 'Urinary Bladder' Meridian
6.7 The cosmos in your hands
6.8 Gestures of energy
6.9 The energy between your hands
6.10 Cosmic antenna
6.11 Ribcage practice
6.12 Zu yang ming, 'Stomach' Meridian
Table of Contents
6.13 Jnāna-mudrā and the energy in the lungs

Grifon

#492
Citat din: abyss din  08 Iunie 2018, 21:27:18
Da, si eu percep la fel.
E posibil ca ceea ce se inregistreaza sa fie informatie ce provine din exteriorul "universului" nostru senzorial/perceptual/cognitiv? Adica informatie noua, sau la care nu am mai avut acces pana in acel moment?

E foarte posibil. Prin "informație" se înțelege și efectul unor percepții inedite, precum o "plonjare" într-un mediu eteric, sau, în sfărșit....cu siguranță "non-material".
Găndindu-mă mai bine, cred că pot asemui ciudățenia senzației cu cele pe care le avem, câteodată, în vise. Nu oricând, ci atunci cănd, foarte rar, conștientizăm că suntem într-un vis.
Cred că așa putem si certifica, într-o oarecare măsură, faptul că " visul lucid" e una din primele etape ale...viziunilor. Similaritatea senzației face o legătură și între concepte, apărând un soi de validare reciprocă.

Iar dincolo de asta, în vise, chiar dacă senzația e la fel de neașteptată, ea se mai menține totuși câteva secunde - mai mult decât o pot ține eu în seeingness.

Grifon

Oricum, cred că problema incitării, atât de contraproductivă la primele încercări, ajunge să dispară de la sine, dacă suntem destul de răbdători.
Personal, deși încă mă confrunt cu ea, pot spune că incepe să descrească. Apariția culorii mov nu-mi mai provoacă acea încântare de debut, și nici apariția bruscă a unor forme / fețe nu mă mai ia chiar pe nepregătite (deși, admit, fiorul unor asemenea "fantasme" mă perturbă încă binișor...)

Mai ciudat - si oarecum amuzant - e faptul că, odată depășită problema atenției, apare alta - a somnolenței.
Starea necesară fiind alfa, alunecarea înspre somn vine firesc. Mai mult, pineala (ca organ strict fizic) e responsabilă și cu ritmul circadian (noapte / zi), iar eforturile de a o "gâdila" ajung să o perturbe, până la o păcăli să inițieze faza shut-down (percepănd eronat relaxarea cerută de practici).

Mai mult ca sigur se impune un antrenament si pentru problema asta - iar așa ne dăm seama cât de lungă (desi ușoară) este calea spre alte...percepții.

abyss

Probabil momentul ales pentru exercitiu conteaza. Si eu adorm de fiecare data din pricina faptului ca exersez dupa ce ma lungesc seara in pat fiindca ziua nu mai am cum deocamdata. Am incercat sa "pacalesc" pineala cu melatonina (ca sa nu mai fie ocupata cu producerea melatoninei). Pare un improvement , intru prin mov detasat si constient, indiferent cumva la primele fantasme, apoi dupa cateva secunde tot sunt socat de realitatile clare care apar si alunec in somn precum intr-un refugiu ... insa visele cu melatonina sunt cam prea lucide. Probabil e un semn pozitiv, pineala isi intra in alte atributii.