Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Spargerea Moralei - experimente, conditii, rezultate

Creat de fiulploii, 02 Ianuarie 2014, 22:01:33

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

fiulploii

Dna.Simona Tivadar...o poate contrazice cineva ?

"Asta o să fie una dintre rarisimele mele postări de jale: constat în fiecare zi că sunt contemporană cu dispariția poporului român, așa cum îl știam eu. Cei mai harnici, mai întreprinzători, mai serioși și mai blînzi oameni au emigrat si continuă să plece masiv, de la cel mai bun căpșunar sau dulgher până la cel mai bun medic sau cea mai strălucită minte de savant; e un exod înspăimîntător. Țara e confiscată de țoape și infractori și nu știu care e o specie mai dăunătoare. Din popor au rămas ciurucurile, neputincioșii, niște dinozauri ca mine și niște tineri entuziaști care țin șandramaua, să nu ne cadă în cap.
Sigur, actualii conducători nu sunt veșnici. Sigur, în țara asta bogată și frumoasă o să vină încet alte neamuri, mai întâi ca să muncească, apoi ca să o asaneze și să o respecte așa cum poporul actual nu o face: poate asiatici, poate africani, poate sud-americani, cine știe? Și o să existe o altă populație, care o să devină un popor în adevăratul sens al cuvântului.
Aș fi preferat să fiu contemporană cu sfârșitul lumii, măcar era aceeași soartă pentru toată omenirea. Așa, mă uit cu jale cum se zbate în chinurile morții poporul meu în timp ce alte popoare evoluează spre mai bine, capabile să supraviețuiască istericilor sau ticăloșilor efemeri istoric. Probabil noi am ieșit prea secătuiți de puteri din dictatură ca să facem față unei alte pecingini istorice.
Sper să se inventeze criogenia în decursul vieții mele, mi-aș dori foarte mult să mă trezesc peste două-trei sute de ani și să văd cine locuiește aceste pământuri. În ceea ce privește sfârșitul, nu mai am nici un dubiu. Și spun asta fără pic de patetism, rece ca un cercetător care studiază un experiment științific. Cartea de istorie e nemiloasă, va consemna și felul în care am decăzut și cauzele pentru care s-a întâmplat asta. Mi-aș fi dorit să nu se întâmple în decursul vieții mele."