Razboi nuclear in antichitate ( Civilizatia Harappa)

[Urban]

(Manuscrisul Voynich)...aici poti sa studiezi paginile....
http://faltiska.net/artblog/?p=29

Manuscrisul Voynich

In anul 1912, anticarul american Wilfrid M. Voynich, un pasionat colectionar de carti si documente pretioase, descoperea in Italia, in vila Mondragone, din orasul Frascati, un straniu codex medieval, considerat pana in zilele noastre drept "cel mai misterios manuscris din lume".

Aflat alaturi de alte documente rare, Manuscrisul Voynich (MV), catalogat astfel dupa numele descoperitorului sau, avea sa cunoasca o faima de neegalat. Cumparat in anul 1961 cu suma de 24 500 dolari de catre H. P. Kraus, un celebru anticar new-yorkez, cota manuscrisului a urcat la 160 000 dolari.
Deoarece nu s-a gasit un cumparator care sa ofere pretul cerut de vanzator, H.P. Kraus l-a donat Universitatii Yale (1969), devenind una dintre cele mai valoroase achizitii ale "Fondului de Carti Rare ale Bibliotecii Beinecke" ( New Haven, Connecticut) a prestigioasei institutii de invatamant americane (Mss. 408)

Celebritatea acestui document este datorata faptului ca textul este criptografiat, scris cu un alfabet necunoscut, intr-o limba de neinteles. Nu se cunosc, de asemenea, nici cine este autorul, cand si unde a fost scris, daca este copie sau original si carui gen de creatii apartine .
Intrigat de aspectul misterios al documentului achizitionat, si convins ca este descoperitorul unui document unic in lume, W. Voynich a trimis reproduceri fotostatice tuturor celor interesati in cunoasterea textului clar al acestui straniu manuscris.

Ipoteza sa a fost aceea ca autorul manuscrisului este Roger Bacon. Pentru a cunoaste si opinia altor cercetatori, in anul 1915, posesorul curiosului codex expune la "Institutul de Arta din Chicago" manuscrisele achizitionate de el in Italia, inclusiv parti ale MV, tiparind cu acest prilej o brosura de prezentare a documentului, incercand sa atraga atentia lumii stiintifice asupra lui. Este prima tentativa a anticarului american de a sustine argumentat o opinie personala cu privire la natura si originea MV.

Ulterior, W. Voynich a solicitat sprijinul a numerosi oameni de stiinta, specialisti din diverse domenii, cerandu-le concursul in descifrarea textului misteriosului codex: paleograful O. Omont de la "Biblioteca Nationala din Paris", A.G. Little, o recunoscuta autoritate stiintifica in domeniul anatomiei, stralucit dascal al Universitatii Harvard dar, mai ales, un bun cunoscator al biografiei si operei lui Roger Bacon, Cardinalul Gasquet, custodele " Arhivelor Vaticanului" si multi altii.

Proprietarul manuscrisului va pastra insa un secret absolut in legatura cu modul in care a intrat in posesia acestuia, povestea achizitionarii fiind cunoscuta abia dupa moartea lui Voynich.
Dupa moartea lui W. Voynich (1930), sotia acestuia, Ethel Lilian Voinich (fiica matematicianului Boole) a pastrat originalul timp de aproape 30 de ani in seiful din New York al "The Guaranty Trust Cmpany".
Anne Nill, fosta secretara a lui W. Voynich si o buna prietena a sotiei acestuia, Ethel, devine mostenitoarea manuscrisului. Inainte de a muri, Ethel dezvaluie prietenei sale istoria adevarata a achizitionarii manuscrisului, inclusiv faptul ca intre guvernul de la Roma si Sfantul Scaun au existat unele neintelegeri starnite de acest document pretios.

Iata cateva amanunte din aceasta picanta aventura a norocosului anticar: In anii 1911-1912, calugarul franciscan Strickland il pune pe Voynich in legatura cu custodele unei mari colectii de carti si manuscrise vechi (peste 1000 de exemplare rare) aflate in vechea cladire a Colegiului Iezuit din Frascati (Villa Mondragone). Pentru reparatiile cladirii, mai marii colegiului decid colectarea de fonduri, inclusiv prin punerea in vanzare a unora dintre pretioasele raritati bibliofile. Astfel, Voynich intra in posesia unui numar de 30 de astfel de carti si manuscrise. Insusi Papa Pius al X-lea a selectionat 300 de documente, donate apoi Bibliotecii Vaticanului.

In anul 1921, cu ocazia prezentarii manuscrisului unei echipe de cercetatori de la "College of Physicians " din Philadelphia, Voynich a declarat cu convingere ca va pastra pentru sine secretul modului in care a intrat in posesia acestui manuscris, fiindca intentioneaza sa revina la aceeasi sursa, ulterior, pentru a adauga noi piese de valoare in colectia sa de manuscrise si documente medievale.
Pentru a deruta cautarile unor alti amatori de asemenea documente inestimabile, Voynich a sustinut ca a gasit MV intamplator, in cateva sipete continand bunuri ce au apartinut unor familii nobiliare din Parma, Ferrara si Modena, depozitate pe la inceputul veacului al XX-lea.

Totusi, un graunte de adevar exista in declaratiile anticarului, deoarece o parte din cele 30 de manuscrise cumparate de Voynich de la iezuiti aveau insemnele unor familii nobiliare din Parma, Ferrara si Modena, pe cand MV, ca si alte cateva exemplare similare, facusera parte din Biblioteca superiorului ordinului iezuit P. Petrus Beckx (1853-1884), trecut la cele vesnice in anul 1887.

In continuare, Ann Nill si mostenitorii vand manuscrisul lui Kraus, acesta apreciind-l ca valorand 160 000 dolari.
La cumpararea MV, anticarul Hans P. Kraus a pus o conditie restrictiva: toate copiile manuscrisului sa-i fie restituite, odata cu originalul, el avand drepturi de editare exclusive.
Acesta considera ca MV contine date ce ar putea revolutiona cunoasterea umana:
" In momentul cand cineva va putea citi continutul acestuia, manuscrisul va fi evaluat la 1 milion de dolari", afirma noul posesor al codexului.

Incercand sa revanda comoara pe care o dobandise si negasind cumparatori pe masura, Kraus decide sa doneze codexul Voynich Universitatii Yale. Astazi, Fondul Voynich (originalul, copiile facute dupa el, precum si alte lucrari legate de acesta) este gazduit de "Beinecke Rare Book and Mss. Library", iar amatorii de astfel de manuscrise rare pot vizita numeroase pagini de INTERNET, dedicate acestui subiect.
In ciuda eforturilor sale continuii de a descifra enigma acestui misterios manuscris, W. Voynich nu a putut afla decat putine lucruri certe privitor la trecutul MV: candva, colectia de suluri, pergamente si carti rare a facut parte din biblioteca personala a superiorului ordinului iezuit, P. Petrus Beckx; un alt element relevant este semnatura existenta pe prima pagina a manuscrisului, indicand faptul ca unul dintre posesorii acestuia a fost un anume Jacobus Horcicky de Tepenec (cunoscut si sub numele latinizat: Sinapius).

In final, singurul text explicit, de o mare valoare pentru cercetatorii acestui codex, este scrisoarea lui JOANNES MARCUS MARCI de CRONLAND, rector al Universitatii din Praga, datata 19 august 1666 (sau 1665), adresata lui Athanasius Kircher, faimos invatat iezuit, autor, printre altele, al unui valoros tratat dedicat criptologiei ( "Polygraphia nova et universalis", Roma, 1663), precum si creator al unei limbi universale, prin care profesorul praghez il ruga pe Kircher sa descifreze manuscrisul, oferindu-i si cateva date privind istoria acestuia.

Avatarurile manuscrisului la Curtea de la Praga a Imparatului Rudolf al II-lea de Habsbourg
Din continutul scrisorii adresate lui Kircher de catre J.P.Marci, rectorul Universitatii din Praga, se poate deduce ca manuscrisul a fost cumparat de catre imparatul Rudolf al II-lea pentru suma de 600 de ducati, un pret exorbitant pentru acele vremuri.
Minte luminata dar si un om subjugat de mistica, alchimie si astrologie, imparatul stransese la curtea sa faimosi invatati ai timpului. Pentru savanti ca Johannes Kepler sau Tycho Brache, s-au construit observatoare astronomice iar pentru alchimisti s-au pus la dispozitie laboratoare in care acestia urmau sa-si etaleze cunostintele lor secrete sau sa faca tot felul de experiente.
Primul posesor cunoscut al MV, identificat cu precizie, a fost Jacobus Horicicky, devenit prin grija iezuitilor un bogat chimist si farmacist la curtea suveranului de la Praga, caruia ii va deveni confident si sfetnic. Horicicky de Tepenec, cunoscut si sub numele de Sinapius, era considerat un favorit al curtii imperiale, un om de temut.
In perioada 1608-1619, cand Jacobus de Tepenec paraseste tara, (imparatul abdicase in anul 1611, murind un an mai tarziu), MV s-a gasit cu siguranta in posesia medicului curtii imperiale si este de presupus ca protectorul sau il obtinuse de la o persoana necunoscuta, inca din anul 1586.

Cine sa fie fost misteriosul personaj, de la care Rudolf al II-lea a obtinut manuscrisul in 1586 ? Cele mai multe opinii considera ca posesorul MV nu era nimeni altul decat John Dee, navigator, astrolog, matematician, magician, ocultist si.... spion englez care, pe la 1584, sosise la Praga pentru a preda cursuri despre Roger Bacon.
Unii sunt inclinati sa vada in acest straniu personaj modelul avut in vedere de W. Shakespeare atunci cand la creat pe Prospero din "The Tempest" ("Furtuna").
Cu toate acestea, W. Voynich era convins ca documentul aflat in posesia sa este o creatie din veacul al XIII-lea, apartinand lui Roger Bacon.
Una dintre ipoteze afirma ca John Dee ar fi primit manuscrisul chiar din mainile Ducelui de Northumberland care, in vremea regelui Henric al VIII-lea, jefuise numeroase manastiri engleze iar ducele, voind sa faca un serviciu reginei Elisabetha, darui acest manuscris esoteric habsburgului imparat Rudolf, prin agentul secret... John Dee.
MV a intrat in posesia unui necunoscut, probabil M. Georgius Baresch, care l-a oferit, pe la 1662, lui Marci. Acesta se nascuse in orasul LANDSKRON sau KRONALAND (in germana) din Boemia, pe la 1595. Desi urma sa devina calugar iezuit, Marci se indreapta spre studii de medicina, ajungand un renumit profesor la Universitatea Carolina din Praga.
Facand o calatorie la Roma, are ocazia sa se intalneasca cu Athanasius Kircher, un savant celebru al acelor vremi, de care va fi profund legat printr-o prietenie de o viata, si marcata de schimburi de scrisori timp de 25 de ani.
Cam de aceeasi varsta cu Marci, Athanasius Kircher se nascuse la 1601 sau 1602 la Geisa, o mica localitate pe langa Fulda (in Germania). Se stabileste la Roma, la 1635, la "Colegiul Roman", unde a fost multi ani profesor de matematica.

Datorita mintii sale, el era vizitat de savanti din lumea intreaga, care ii ii consultau opinia asupra unor idei, planuri, aparate sau curiozitati. Mostrele primite de Kircher de la acesti vizitatori au fost donate "Colegiului Roman", obiectele constituind astfel fondul de baza al celebrului "Museum Kircherianum", unul dintre punctele de atractie ale Romei, incepand cu veacul al XVII-lea.
In timpul vietii, invatatul iezuit primise cam 2000 de scrisori din multe tari ale Europei, pastrate in arhive pana in zilele noastre. Printre acestea s-au pastrat si scrisorile lui Marci.
Intr-o epistola adresata din Praga lui Kircher de Georg Baresch sau Barschius (1639), acesta ii marturisea celebrului iezuit de la Roma ca se afla in posesia unui document misterios, scris intr-un alfabet necunoscut, ilustrat cu imagini de plante, stele si continand formule alchimice.

Oricum, la 1666, J. Kircher primeste de la J. M. Marci celebrul manuscris, insotit de o scrisoare, in care este rugat sa analizeze documentul, punandu-i la dispozitie cateva date lamuritoare privind modul in care a intrat in posesia acestuia ( de la un prieten apropiat, ce incercase fara succes sa afle tainele ascunse in textul criptic.)
Marci ii spune ca a aflat de la un anume "dr. Raphael" (dr. Raphael Missowski, 1580-1644) ca manuscrisul fusese cumparat de Imparatul Rudolf al II-lea al Boemiei, cu 600 de ducati, ca, pe vremea domniei acestui suveran, savantii de la curtea sa credeau ca misteriosul document este creatia lui Roger Bacon.
De aici incolo, nu se poate afla cum de a ajuns MV de la Kircher la biblioteca din Villa Mondragone, dar unele presupuneri pot fi facute.

Cert este faptul ca, dupa 1680, anul mortii lui Ath. Kircher, muzeul ce-i va purta numele nu face nici un fel de mentiune cu privire la existenta acestui manuscris printre lucrarile inventariate. In orice caz, MV a facut parte din randul cartilor, documentelor si manuscriselor pe care iezuitii le-au pastrat cu sfintenie, chiar in perioadele cand au fost supusi persecutiilor.
Prima perioada mai intunecata din viata acestui ordin s-a petrecut la 1773. Atunci, Lazzari, custodele "Colegiului Roman" il va insoti la Toledo pe Cardinalul Zelada, zelos membru al miscarii anti-iezuite, aducand cu el, in Spania, o buna parte din arhiva, manuscrisele si cartile bibliotecii iezuitilor.
In timpul epocii napoleoniene, arhivele ordinului s-au pastrat la "Cassa Professa", fiind salvate de calugarul Giuseppe Pignateli. Dupa restaurarea ordinului iezuit (1814-1824), "Seminario Romana" este mutat langa "Piata Navonna". Incepand cu anul 1853, cand P. Beckx este ales in fruntea congregatiei, acesta pune ordine in arhiva si, cumparand Villa Mondragone, de la fostul proprietar Marcantonio Di Borghese (1865), muta aici pretioasele manuscrise.
In 1870, nori negri se abat din nou asupra ordinului iezuit. La 20 septembrie, trupele conduse de Vittorio Emanuele vor captura Roma, ocupand toate cladirile detinute de ordinul iezuit. Calugarii vor salva cat vor putea mai multe documente considerate valoroase, printre ele si MV. Insa, principala biblioteca a iezuitilor, aflata la "Colegiul Roman" ("Biblioteca Major"), este transformata in "Biblioteca Nationala Victor Emanuel al II-lea" (20 oct. 1873). Aici, timp de doi ani, vor fi transferate toate arhivele iezuitilor, culese din peste 60 de fonduri documentare, insumand peste 40 000 de carti, documente si manuscrise.

In 1896, ordinul iezuit rascumpara Villa Mondragone, care se afla intr-o stare fizica deplorabila, hotarand sa o restaureze. Pentru fondurile necesare, se decide vanzarea a circa 1000 de manuscrise si carti, astfel intrand anticarul Voynich in posesia acestui manuscris.
In rastimpul scurs de la cumpararea codexului, in 1912, si pana la sfarsitul primului Razboi Mondial, acesta a fost analizat de catre savanti si cercetatori, inclusiv de catre specialisti ai serviciilor de decriptare americane (Yardley, John M. Manly), fara a se obtine vre-un succes notabil.
In anul 1919, sub forma unor reproduceri fragmentare, MV este prezentat lui WILLIAM ROMAINE NEWBOLD, profesor de filosofie al Universitatii din Pennsylvania, care face cunoscut lumii stiintifice faptul ca a reusit decriptarea textului acestui celebru codex (aprilie 1921). El afirma cu acest prilej ca autorul lucrarii este Roger Bacon, care a utilizat un sistem de cifru extrem de complicat bazat, in principal, pe metoda anagramarii.

Totodata, printre altele, Newbold a sustinut ca R. Bacon este inventatorul telescopului si al microscopului. De asemenea, R. Bacon ar fi fost primul care a descoperit Marea Nebuloasa din Andromeda, descriind-o ca fiind o galaxie de tip spiralat, tot el fiind cel ce a descris celulele si nucleele etc.
Textul descifrat de catre Newbold va fi tiparit la doi ani dupa moartea sa, in 1928, solutia sa fiind acceptata chiar cu entuziasm de nume celebre ale stiintei acelor vremi: academicianul francez Etienne Gilson (filosof), Raoul Carton etc. Decriptarea lui Newbold a starnit o adevarata revelatie in intreaga lume. Editorul, Roland Grubb Kent, prieten apropiat al autorului epocalei descoperiri, va intitula cartea postuma a savantului Newbold- "Cifrul lui Roger Bacon".
Pe o pozitie stiintifica cu totul contrara se situeaza insa John Manly (1931), care desfiinteaza pur si simplu solutia propusa de Newbold.
Dar cercetarile vor continua si tentativele de a decripta acest manuscris nu vor inceta sa apara, desi succesul repurtat de Newbold va ramane singular.

Ethel Voynich, dupa moartea sotului sau, fiind mostenitoarea pretiosului manuscris, trimite o copie a MV profesorului Henry Hivernat, de la Universitatea Catolica din Washington, cu rugamintea de a-si exprima opiniile sale. Mai interesat insa de acest manuscris s-a aratat a fi asistentul sau, Theodor C. Peterson , care a realizat o dubla copie (una fotografica si a doua olografa, cea din urma fiind finalizata in anul 1944). Peterson a lucrat asupra manuscrisului pana la moartea sa, dar rezultatele laborioasei sale activitati de cercetare nu au fost finalizate printr-o noua teorie sau prin propunerea unei noi solutii, care sa conduca la aflarea unui text clar. Dupa aproape 40 de ani de munca plina de acribie, parintele Th. C. Peterson, profesor la "St. Paul´s College" din Washington, concluziona ca literele manuscrisului reprezinta silabele unei scrieri stenografice medievale.

Continutul manuscrisului Voynich
Asa cum se prezinta in zilele noastre, MV cuprinde 204 p., dintre care 28 sunt considerate pierdute. Copertele originare, din pergament subtire, sub forma de foaie de registru, sunt desprinse de manuscris.
Foile codexului sunt acoperite din abundenta cu text si imagini. Cat priveste partea grafica, cititorul este socat de formele fantastice ale desenelor: zeci de nuduri, apartinand unor personaje de sex feminin, cu o statura zvelta, diagrame astrologice si aproximativ 400 de desene, infatisand specii bizare de plante.
Intrucat textul codexului Voynich nu poate fi inca descifrat, doar imaginile sale pot oferi unele idei privind natura si destinatia manuscrisului: este de presupus ca avem de a face cu o lucrare de gen almanah, un fel de album herbal, la care se adauga, ca intr-un veritabil miscelaneu, diverse capitole destinate alchimiei, vrajitoriei, astrologiei etc.

Conform unei clasificari unanim acceptate de catre cercetatori, in cuprinsul acestui manuscris exista urmatoarele clase distincte de subiecte:
- Sectiunea cu specific botanic (imaginile prezinta desenele unor plante, multe neidentificate inca sau cu caracter fantastic);
- Sectiunea cu caracter astronomic (continand majoritatea semnelor de tip zodiacal);
- Sectiunea cu profil biologic ( avand desene anatomice sau imagini de fiinte umane);
- Sectiunea cu specific farmaceutic (ustensile de laborator si parti de plante);
- Sectiunea "retetelor" (contine scurte formule, probabil alchimice).

In legatura cu stilul desenelor, se poate spune ca acestea apartin, mai degraba, unui om de stiinta, decat unui artist. Bogat colorate, intr-o maniera ornamentala destul de bizara, ilustratiile atrag privirea prin preponderenta nuantelor de rosu inchis (purpuriu), bleu, galben deschis, maro si, mai ales, verde viu.
Nudurile dau impresia ca apartin unor femei care zboara in eter cu ajutorul unor vehicule ciudate, de forma unor cazi de baie, legate insa prin complicate tevi si tuburi. Acest paienjenis de tevarie si tuburi creeaza impresia, la prima vedere, unei complicate masinarii hidraulice, ori a unor planse anatomice cu caracter fantastic.

Harti misterioase par a reda imaginea unor corpuri astronomice, privite printr-un telescop, in timp ce alte imagini sugereaza celule vii, observate printr-un microscop. Cu un strop de imaginatie, poti vedea in fata ochilor un straniu calendar, compus din semne zodiacale si multe personaje dezbracate, aruncate parca in lazi de gunoi.
Peste tot, printre aceste imagini fantastice, exista portiuni de text. Formal, textul nu prezinta nici un fel de semne care sa indice prezenta unor criptograme. Literele sunt obisnuite scrierii latine medievale tarzii, cu caracteristicile grafice ale epocii.
Ductul scrisului este molcom, prietenos, ca si cand autorul manuscrisului ar fi copiat un text clar, inteligibil.
Surpriza vine insa in momentul cand vrei sa si intelegi ceea ce este scris in fata ochilor: o limba stranie, necunoscuta, care nu poate fi comparata cu nici o alta limba vorbita in prezent pe fata Pamantului.

Esti frapat de la inceput, fara a efectua complicate statistici de ordin lingvistic, de existenta a numeroase repetari de litere, grupuri de litere sau chiar cuvinte, multe dintre ele cu mici deosebiri, legate probabil de flexiuni necesare, mai ales in ceea ce priveste terminatia lor.
Paleografii s-au aratat neputinciosi, nefiind in stare sa recunoasca vre-un izvor alfabetic pentru anumite litere ale manuscrisului, cu toate ca numarul simbolurilor este extrem de mic: 29 de grafeme.
Analiza criptoanalistilor s-a dovedit si ea incapabila de a aduce lumina, desi initial s-a banuit ca este vorba de un sistem de cifrare destul de simplu: substitutie monoalfabetica .
Lingvistii, la randul lor, au comparat textul MV cu texte similare medievale, redactate in latina bisericeasca, engleza medievala, limba veche a francilor, etc. dar nu au gasit nici un fel de elemente comune cu textul acestui codex.
S-a trecut apoi la studierea grafiei, a desenelor, pergamentului si pigmentilor folositi la cerneala sau desene, insa concluziile sunt divergente.
Judecand sumar, numai dupa partea iconografica, s-ar putea ajunge la concluzia ca manuscrisul ar data din sec. XV-XVII, dar nici un alt document din perioada respectiva nu prezinta ceva similar.

Descrierea ilustratiilor
Asa cum s-a aratat mai sus, analistii acestui document au clasificat imaginile sale in cateva categorii, conform subiectului reprezentat.

- Ilustratii cu subiect botanic
De regula, paginile cu continut botanic contin o singura reprezentare iconografica, uneori chiar doua, infatisand chipul unei plante, acompaniate de scurte paragrafe de text criptografiat.
Din punct de vedere formal, acest tip de constructie a unei pagini sugereaza puncte comune cu unele manuscrise medievale de secol XV-XVI. Se poate spune ca punerea in pagina nu este originala, arhetipul putand fi intalnit chiar la unele manuscrise datand din antichitatea tarzie.
Majoritatea plantelor nu au putut fi identificate, multe dintre ele avand doua pistiluri, ceea ce demonstreaza ca imaginile respective pot avea si o alta functie, decat aceea de a fi schite ale unui ierbar medieval. Asa cum in "bestiariile" vremii, desenele de animale aveau si o semnificatie figurata, putem trage aceeasi concluzie si in privinta MV. Mai ramane sa aratam si ceea ce semnifica, prin mijloace alegorice, aceste imagini din domeniul botanicii.
Un inventar sumar al desenelor MV arata ca aproximativ 50% din numarul total al acestora contin desene de plante.

- Ilustratii cu caracter astronomic
Desenele acestei clase figurative au ca subiect Soarele, Luna, separat sau impreuna, precum si diverse distributii de corpuri celeste.
Paginile cu subiect astronomic sunt in numar de 12, abundand imaginile zodiacale. Pentru acest motiv, ele au fost catalogate de catre cercetatori drept ilustratii astrologice.
In linii generale, este greu a face o distinctie neta intre paginile cu caracter astronomic si cele avand desene cu specific astrologic. Sunt considerate desene cu caracter astronomic cele aflate la f 67, cu exceptia f 67 r si f 68, v 3

- Ilustratii cu caracter cosmologic
In pofida dificultatilor de a stabili o semnificatie logica desenelor de tip circular sau altor figuri geometrice existente in acest manuscris (ex: f 67, v2, f 68 v3, f 69, f 70 r 1, 2, f 85 r 2, f 85, r 2 si f 86, v 4, 3), cercetatori precum Newbold sau D ´ Imperio le-au numit ilustratii cosmologice.
Sunt de remarcat doua compozitii particulare, prima alcatuita din conexarea a 9 cercuri, avand patru desene mai mici la colturi, precum si reteaua de rozete, de pe fila 86 v 4, 3, careia specialistii i-au atribuit semnificatia : "sfere celeste".

- Ilustratii astrologice
Exista cateva file de document, continand cercuri concentrice si un numar de 30 de stele nimfa, ce inconjoara emblema unui semn zodiacal, pozitionat central.
S-a observat, de asemenea, ca nimfele din MV au similitudini cu desenele existente intr-un manuscris astronomic bizantin, inregistrat in prezent in Biblioteca Vaticanului.
Sunt considerate imagini cu continut astrologic cele de la f 70 v2, f 71, f 72 si f 73.

- Imagini cu continut antropomorf
Cercetatorii care au analizat si clasificat partea iconografica a MV au considerat aceasta sectiune drept cea mai stranie dintre toate categoriile de imagini existente in documentul analizat.
Majoritatea sunt nuduri de femei, legate prin ciudate retele de tunuri si vase comunicante, cu aspect general de nori (aburi) si cazi de baie.
Ocultistii au atribuit acestor desene o semnificatie speciala, ei subliniind faptul ca imaginile sunt interpretari alegorice ale unui complicat proces biologic ori ale unor fenomene chimice, avand un inteles secret, cunoscut doar de cei initiati in alchimiei.
Aceste misterioase imagini antropomorfe ocupa o intreaga fascicula a documentului (nr. 13).
De remarcat faptul ca figuri feminine realizate in aceeasi maniera pot fi regasite din nou in manuscrisul bizantin de la Vatican, continand semne zodiacale.

- Ilustratii cu caracter farmaceutic
Schitele de la f 88, f 89, si fascicola 19 in intregime, prezinta o larga varietate de nervuri, frunze, radacini, tulpini sau parti separate de plante, toate la un loc sugerand existenta unui mic tratat farmacopeic, sau a un mic indrumar pentru obtinerea de remedii farmaceutice.
Pe langa aceste clase mari de imagini, MV contine si pagini pline de text, cu stele desenate pe marginea acestora, pagini care se gasesc, insa in multe manuscrise cu caracter alchimic, la sfarsitul lucrarii. Unele dintre stele sunt colorate iar altele au chiar o coada.
Astfel de pagini sunt considerate de catre unii analisti ca fiind retete alchimiste. Stele marginale pot fi observate la f 58, precum si pe filele intregii fascicole 20, cu exceptia f 116 v.
Fac, oarecum, nota discordanta, cateva pagini care nu prezinta nici un fel de desene, cum sunt, de exemplu: f 1 r, f 76 r, f 85 r 1 si f 86 v 6, v 5.

- Pagini lipsa
Manuscrisul, in starea in care se prezinta el astazi, are unele pagini lipsa: f 12 (extrasa prin smulgere); f 59-60, f 74, fascicolul 16 (f 91 si f 92) si f 109-110.
La multe dintre aceste pagini se poate observa inca restul de pergament, prins in cotor.

[Rayden]

Urban, Arckadii,

merci mult de tot ptr postare!

Excalibur si Stantele Dzyan-ului by any chance ?  :-D

bafta!

[entitate]

tablitele astea ale lui Toth au ost descoperite pe undeva, se gasesc in vreun muzeu sau doar se banuieste existenta lor?

[pri3st3ss]

tablitele astea ale lui Toth au ost descoperite pe undeva, se gasesc in vreun muzeu sau doar se banuieste existenta lor?

citesti mai multe despre ele aici:
          http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,342.0.html

sa revenim la topic:



"Thirteen nuclear reactors existed in "prehistoric" periods along the 200-metre mine bed at Oklo --it was discovered in 1972, and they were comparable to the modern nuclear reactor in power and heat combustion.
This mine had the capability of enabling self-sustained nuclear chain reactions".

The remnants of nuclear reactors nearly two billion years old were found in the 1970s in Africa. These reactors are thought to have occurred naturally. No natural reactors exist today, as the relative density of fissile uranium has now decayed below that needed for a sustainable reaction. Pictured above is Fossil Reactor 15, located in Oklo, Gabon. Uranium oxide remains are visible as the yellowish rock. Oklo by-products are being used today to probe the stability of the fundamental constants over cosmological time-scales and to develop more effective means for disposing of human-manufactured nuclear waste.

Rajasthan
Evidence of Ancient Atomic Explosion

Radiation still so intense, the area is highly dangerous A heavy layer of radioactive ash in Rajasthan, India, covers a three-square mile area, ten miles west of Jodhpur. Scientists are investigating the site, where a housing development was being built.
For some time it has been established that there is a very high rate of birth defects and cancer in the area under construction. The levels of radiation there have registered so high on investigators' gauges that the Indian government has now cordoned off the region.
Scientists have unearthed an ancient city where evidence shows an atomic blast dating back thousands of years, from 8,000 to 12,000 years, destroyed most of the buildings and probably a half-million people. One researcher estimates that the nuclear bomb used was about the size of the ones dropped on Japan in 1945.
The Mahabharata clearly describes a catastrophic blast that rocked the continent. (quoted at top of this page)

A HISTORIAN COMMENTS

Historian Kisari Mohan Ganguli says that "Indian sacred writings" are full of such descriptions, which sound like an atomic blast as experienced in Hiroshima and Nagasaki. He says references mention fighting sky chariots and final weapons.
An ancient battle is described in the Drona Parva, a section of the Mahabharata.
"The passage tells of combat where explosions of final weapons decimate entire armies, causing crowds of warriors with steeds and elephants and weapons to be carried away as if they were dry leaves of trees," says Ganguli.
"Instead of mushroom clouds, the writer describes a perpendicular explosion with its billowing smoke clouds as consecutive openings of giant parasols. There are comments about the contamination of food and people's hair falling out."

ARCHEOLOGICAL INVESTIGATION PROVIDES INFORMATION

Archeologist Francis Taylor says that etchings in some nearby temples he has managed to translate suggest that they prayed to be spared from the great light that was coming to lay ruin to the city.
"It's so mid-boggling to imagine that some civilization had nuclear technology before we did. The radioactive ash adds credibility to the ancient Indian records that describe atomic warfare."

[antoniu]

a citit cineva despre reteaua de tuneluri ,in lungime de sute de kilometri din Ecuador .la sute de metri adancime , apartinanad unei civilizatii vechi de 240 milioane ani?..............

[Rayden]

nu antoniu..eu unul nu am citit..

vrei sa dai un link ceva ? ar ajuta..

merci
Rayden.

[Shadowman]

a citit cineva despre reteaua de tuneluri ,in lungime de sute de kilometri din Ecuador .la sute de metri adancime , apartinanad unei civilizatii vechi de 240 milioane ani?..............

nu antoniu..eu unul nu am citit..
vrei sa dai un link ceva ? ar ajuta..

Uite aici gasesti ceva : http://www.nexusmagazine.com/articles/MetalLibrary.html
                                 http://www.habtheory.com/1/112.php
                                 http://www.darkstar1.co.uk/gregjenner2.html

[darieglobur]

in note de contact, a lu' billy meier, se discuta despre orase si retele de tuneluri in multe zone de pe pamant, printre care si-n ecuador.
dar faptul de care mi-am adus acum aminte, citind acest topic, este istoria atlantidei si razboiul devastator dintre atlantis si mu descris tot in acesta carte, despre care se spune ca a avut loc cu vreo 11500 de ani in urma. se afirma ca atlantili au atacat si au distrus asezarile mu, situate in principal in desertul gobi de azi dar probabil si-n alte zone invecinate, aproape instantaneu de la atac. deci era vorba de arme sofisticate, probabil si nucleare.

[maiami]

interesant subiect
poate ca a fost o explozie nucleara sau poate a fost un meteorit
spun asta pentru ca imi vine greu sa cred ca in antichitate aveau bomba atomica

[criss]

Da,si eu am citit ca,sunt multe zone pe terra unde pamantul a fost practic topit,ori,la aceasta temperatura se poate ajunge numai prin fuziune nucleara.Referitor,la acele retele de tuneluri,ar fi o explicatie,ca acei oameni se temeau de,,ceva venit de sus''.Omul prin natura sa locuieste,pe pamant,nu in pamant

[LP]

Salut,

Am citit cateva topicuri de aici si mi-au sarit in ochi o gramada de afirmatii aberante copiate din diferite surse. In textul lui pri3st3ss se zice:

"The remnants of nuclear reactors nearly two billion years old were found in the 1970s in Africa. These reactors are thought to have occurred naturally. No natural reactors exist today, as the relative density of fissile uranium has now decayed below that needed for a sustainable reaction. Pictured above is Fossil Reactor 15, located in Oklo, Gabon. Uranium oxide remains are visible as the yellowish rock. Oklo by-products are being used today to probe the stability of the fundamental constants over cosmological time-scales and to develop more effective means for disposing of human-manufactured nuclear waste."

Ce este subliniat mai sus este o prostie cat autorul de mare. Mai jos dau un citat din wikipedia:

"Uranium dioxide or uranium(IV) oxide (UO2), also known as urania or uranic oxide, is an oxide of uranium, and is a black, radioactive, crystalline powder that naturally occurs in the mineral uraninite. It is used in nuclear fuel rods in nuclear reactors. A mixture of uranium and plutonium dioxides is used as MOX fuel. Prior to 1960 it was used as yellow and black color in ceramic glazes and glass."

Pe de alta parte, cine cunoaste putina chimie stie ca uraniul are afinitati extrem de ridicate fata de materia organica si apa. Deci se gaseste in concentratii mai mari in bazinele carbonifere (inclusiv, in rocile sedimentare) si roci magmatice (cu alta sursa de formare). Roca aceea galbena din fotografiile prezentate reprezinta cel mult SULF. Fotografiile acelea sunt facute intr-o zona cu roci magmatice cu cristalizari de sulf - http://en.wikipedia.org/wiki/Sulfur (aviz celor care vor sa viziteze Muntii Calimani).

Cam asta.

Numai bine