Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Fiat Lux - in Lumea Umbrelor !

Creat de Siberia, 29 Ianuarie 2012, 02:45:33

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Siberia

   Cu permisiunea voastra, deschid acest subiect in care voi incerca sa rup o za din lantul care ne tine legati in Lumea Umbrelor.
   Si fiindca orice lucru sau idee trebuie sa aibe un inceput, voi porni acest subiect facand o calatorie in timp pentru a-l lasa pe Platon sa ne deschida calea prin care vom ajunge incet la o fereastra prin care sa privim catre un orizont mai larg.
   Orice idee constructiva sau orice raza de lumina din partea voastra este binevenita pentru a lumina impreuna cate putin din aceasta carare ce se asterne in fata Pesterii in care contemplam Lumea noastra a Umbrelor.

"The  beginning is the most important part of the work"


Alegoria Pesterii - Platon

Socrate: ,,Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii. În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile"

Glaucon: ,,Văd"

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.
- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.
- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate?
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră.
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de "înţelepciunea" de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.
- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus "mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare", consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?
- Aşa cred şi eu.
- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
- Ba da.
- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?
- Ba chiar aşa.
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea - cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie.
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
- Atunci fii de acord şi cu lucrul care urmează şi nu te mira că cei care ajung aici nu vor să se îndeletnicească cu afacerile omeneşti, ci mereu sufletele lor cată în sus, fapt firesc dacă aceasta se întâmplă după chipul imaginii înfăţişate mai înainte.
- E firesc.
- Dar crezi că e de mirare, dacă cineva, sosind de la contemplarea divinului la cea a lucrurilor omeneşti, se poartă cum nu trebuie şi se face de râs, având vederea încă slabă? Ţi se pare de mirare că, înainte de a se obişnui îndestulător cu bezna din lumea de aici, este silit, pe la tribunal sau pe aiurea, să se confrunte cu umbrele dreptăţii, sau cu statuile de la care provin umbrele şi să se ia la întrecere cu alţii în legătură cu acest subiect şi în felul în care sunt înţelese toate acestea de către oameni ce n-au văzut niciodată dreptatea însăşi?
- Nu este deloc de mirare.
- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
- Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educaţia este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi (8).
- Da, ei susţin aşa ceva.
- Discuţia noastră arată însă că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă dinspre întuneric spre strălucire, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire. Aceasta numim Binele, nu?
- Da.
- Iată deci arta "răsucirii". Se pune problema în ce fel se va obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi "simţul văzului", ci de a-l face să "vadă" pe cel care are deja acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui."


-  extras din Republica lui Platon  -

"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

fiulploii

Eu discern cel putin 5 categorii de ''personaje'' :
     -  prizonierii
     -  supraveghetorii-intretinatori
     -  cei asemenea prizonierilor insa liberi sa se miste la un nivel superior
     -  observatorii 
     -  in lipsa de alt cuvant , cauzatorii intregului univers local   :-D

Si revine aceeasi intrebare obsedanta pentru mine : la ce foloseste toata ingradirea asta din start ?
Si daca faci jump to the next level tot nu e suficient , e doar inceputul .
Care e scopul final ? Bineinteles ca nu il pot percepe insa mi-ar placea sa il stiu  :lol: chiar acum .

Si tot aici cred ca nu se supara nimeni daca incerc sa raspund unui coleg forumist in problema paradoxului atotputerniciei lui Dumnezeu , asa cum vad eu rezolvarea contradictiei :
   - da, Dumnezeu este atotputernic si poate sa faca un zid pe care nu il poate darama nimeni , nici macar El si asta fiindca se contine pe Sine insusi .
De observat ca e vorba de Dumnezeu si nu de Divin si mai ales e vorba doar de gandire si concepte umane care nu se aplica la nivele superioare .
   Vezi postarea de inceput de la acest subiect . :-)

Siberia

#2
Citat din: fiulploii din  29 Ianuarie 2012, 04:23:43
Eu discern cel putin 5 categorii de ''personaje'' :
     -  prizonierii
     -  supraveghetorii-intretinatori
     -  cei asemenea prizonierilor insa liberi sa se miste la un nivel superior
     -  observatorii 
     -  in lipsa de alt cuvant , cauzatorii intregului univers local   :-D


Personaje sunt multe si se pot inmulti pe treptele dintre prizonieri si platforma unde arde focul.
   Dar trebuie sa remarcam totusi existenta a 3 lumi/niveluri prezentate in aceasta alegorie.
- Lumea Umbrelor (pe nivelul 3)
- Lumea lucrurilor in miscare (pe nivelul 2)
- Lumea Focului sau a sursei de Lumina (pe nivelul 1)

   Ca sa putem intelege personajele cred ca trebuie sa incepem mai intai cu intelegerea lumilor in care traiesc.
- Lumea Focului de pe nivelul 1 este ceea ce putem numi Sursa energetica, Lumea Creatorului energiilor in miscare.
- Lumea lucrurilor in miscare de pe nivelul 2 este ceea ce putem numi Lumea sau arealul energiilor ce se afla intr-o continua miscare, energii care formeaza ceea ce noi percepem a fi lumea materiala. Aceasta lume a miscarii energetice a fost caracterizata de Heraclit in celebrele cuvinte: Pantha Rei (totul curge)
- Lumea Umbrelor de pe nivelul 3 este ceea ce noi percepem a fi lumea materiala ce ne inconjoara, lumea definita de interactiunea energiilor in miscare.

   Voi reveni maine pentru a incerca o expunere asupra acestor 3 lumi si a celor 7 stadii ale Creatiei, imbinand atat cat am putut intelege din cunostintele acumulate de pretutindeni.

"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

Siberia

#3
Dominus Illuminatio Mea

   Pentru a intelege de ce a asemanat Platon lumea materiala cu umbrele in miscare, trebuie mai intai sa intelegem natura energiei si modul in care aceste unde de energie se misca continuu.
   Originea acestor energii este Lumea Creatorului / Creatorul / Sursa / codul sursa.
Prin definitie, energia curge, este in continua miscare si o putem reprezenta printr-o curba reprezentand lungimea si amplitudinea undei.

   Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat unda se va misca cu o viteza mai mare. Aceasta miscare oscilatorie a undei defineste vibratia.
   Noi nu putem vedea undele de energie (sau nu toti le putem vedea, deocamdata), dar putem spune ca in lumea noastra a Umbrelor, lungimea de unda a energiei creaza ceea ce percepem ca fiind Timp, iar amplitudinea undei de energie creaza ceea ce percepem ca fiind Spatiu

   Cum noi percepem timpul ca fiind liniar dar spatiul ca fiind caracterizat de trei directii, miscarea unei unde in spatiu bidirectional poate fi reprezentata printr-un cerc,  iar in spatiu tridirectional printr-o insiruire de spirale.

   Aceste spirale le putem regasi si-n frumusetea naturii, in desenele sau pietroglifele antice, oriunde in jurul nostru.
Ex :


   Daca combinam mai multe unde de vibratii diferite, vom remarca mai multe puncte unde acestea se intersecteaza. Aceste puncte de intersectie ale undelor formeaza ceea ce noi percepem a fi Lumea Materiala. Platon a definit aceasta Lume Materiala ca fiind Lumea Umbrelor fiindca este formata de punctele de interactiune ale undelor de energie pe care noi nu le putem vedea propriu-zis.

   Putem observa ca in interactiunea undelor se formeaza trei rapoarte armonice :
-   raportul de 1 :2 denumit si Octava
-   raportul de 2 :3 denumit si Cvinta
-   raportul de 3 :4 denumit si Cvarta.
   Toate aceste rapoarte formeaza cate 3 puncte de intersectie : unul la inceput, unul la mijloc si unul la capat. Iluzia Materiei se formeaza in aceste puncte, iar acest model de formare a Materiei poate fi adaptat atat la nivel subatomic cat si la nivel macrocosmic. Aceste rapoarte armonice le vom regasi oriunde in natura inconjuratoare sau chiar si intre distantele dintre planete.

Musica Universalis sau Muzica Sferelor



   Muzica Sferelor este un concept filozofic antic despre legatura dintre muzica si proportiile miscarilor corpurilor ceresti (Soare, Luna, planete).- o armonie intre concepte matematice si religioase.
   Aceleasi rapoarte armonice se regasesc si-n Octava Armonica sau Muzica Universala.


* Do = Dominus = Creatorul
* Si  = Sidera = lumea astrala (totalitatea galaxiilor)
* La =  Lactea = galaxia noastra Calea Lactee
* Sol = Helios = Soarele
* Fa = Fata = destinul
* Mi = Microcosmosul = Pamantul/Terra
* Re = Regina/Rege = Luna



Aceste 7 note muzicale se regasesc si in cele 7 trepte ale creatiei :

* Do = ziua 0 (in care Creatorului i-a venit ideea de a crea ceva
* Si   = ziua 1 (in care Creatorul a despartit lumina de intuneric si a creat stelele)
* La = ziua 2 (in care Creatorul a faurit Calea Lactee)
* Sol = ziua 3 (in care Creatorul a adunat toate undele de lumina si a dat nastere Soarelui)
* Fa  = ziua 4 (in care Creatorul a faurit planetele, care au un rol important in astrologia care   determina soarta fiecaruia)
* Mi = ziua 5 (in care Creatorul a dat viata microcosmosului alcatuit din toate vietuitoarele planetei Terra)
* Re = ziua 6 (in care Creatorul a creat Omul / civilizatia umana care va domni peste toata viata biologica de pe Terra)
* Do = ziua 7 (in care Creatorul s-a odihnit, fiind ziua Domnului)


   Aceste 7 trepte le vom intalni si-n insiruirea zilelor saptamanii, zile ale caror nume sunt legate de 7 corpuri ceresti.
   Intre toate aceste 7 trepte exista o armonie geometrica asupra careia voi reveni in curand.





"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

Siberia

   Modelul celor 7 trepte in lumina - culoare, sunet si centri energetici umani.






"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

mr

#5
Foarte interesant topicul, Siberia! Felicitari!

Din pacate, multi dintre noi considera doar simple povesti aceste metafore si parabole scrise atat de bine de catre cei care au ajuns sa inteleaga direct aspectele profunde ale vietii in lumea fizica. Si ma refer aici la simbioza (atat de hulita si neinteleasa de unii) dintre spirit-minte-trup si natura, la interconectarea si relationarea directa dintre ele, la propagarea efectelor generate de catre una din parti in cealalta, la invatarea/redescoperirea "ecosistemului" prin experienta partilor sale componente. Acestea nu se invata din carti. Cartile au meritul de a furniza indicii, dar experienta trebuie sa vina din trairea evenimentelor, observarea in amanunt a reactilor pe care le avem in toiul lor, gandurile si revelatile pe care le avem in acele momente si nu in ultimul rand concluziile si deciziile pe care le avem pregatite pentru evenimentele viitoare.

Am asemanat, mai demult, existenta simultana pe aceasta planeta a indivizilor cu unghiuri de vedere atat de diferite, cu o imensa scoala in care cursantii stau in aceeasi clasa, de la prescolari pana la doctoranzi. Sunt extrem de multe scopuri de atins si fiecare elev isi are propriile scopuri care nu corespund cu ale celorlalti, de cele mai multe ori. Scopurile, prin intermediul experientelor bune/rele directe, se ajusteaza si conduc treptat spre scopul lumii fizice si de acolo mai departe. Deschiderea unghiului de vedere se produce treptat, aducand cu el indicii despre urmatorul "subscop".

Tenebrele exista. Cine zice ca nu, inseamna ca-i un spirit tinerel. La fel si Lumea Focului. Intre ele totul curge: timpul, sortile noastre, experientele noastre etc. Si toate au ca tinta ajustarea perceptiei pana la intelegerea acestei curgeri. Aceasta integere reprezinta armonizarea cu legile imuabile ale creatiei universului. Cu cat un spirit este mai egoist (si cu totii am fost, suntem sau vom fi - pentru ca e o stare inevitabila si indispensabila in evolutia unui spirit - ca experienta directa), cu atat este mai neacordat cu universul si genereaza dezechilibru, suferinta si neintelegere atat in el insusi, cat si in jurul sau. Procesul de ajustare, privit mai de sus, include vizita inevitabila in tenebre si contactul cu spiritele joase. Cum totul este polarizat in aceasta lume, nu ai cum sa cunosti Lumea Focului fara a intelege Lumea Umbrelor.

Si totul e vibratie. In sunet, in lumina, in materie, in ganduri. In orice. Octavele, frecventele etc....sunt acelasi lucru, ca principiu. Si toate au o caracteristica comuna, data cu dedicatie evolutiei omului: trecerile majore intre palierele vibratilor se produc intotdeauna numai prin exercitarea vointei proprii. Adica, traire si implicare directa. Urmata de o alegere. Si cu totii vom intelege acest lucru, mai devreme sau mai tarziu, in functie de  stadiul si "clasa" in care suntem.

Gurdjieff reuseste sa explice de ce este atat de necesara aplicarea vointei individuale pentru a trece intre octavele, frecventele materiei, pentru a produce un proces de ajustare/evolutie real:
http://www.edituraexcalibur.com/index.php?main_page=product_info&products_id=34
"Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul." Albert Einstein

Ganditorul

Inedit, creator si curajos titlul acestui topic - care tradus ar fi "Sa se faca Lumina in Lumea Umbrelor"
Inedite si valoroase si textele care insotesc topicul. Am sa-mi permit o traducere, o incercare a deslusirii intelesului acestui concept al vibratiei ce ne uneste - om/natura/univers.
- Totul are o vibratie, o frecventa de rezonanta, de existenta. Sau mai bine zis o plaja de vibratie, bine stabilita si definita ca limite.
Omul aude in plaja de frecvente 50hz - 20 khz, vede in plaja undelor ce definesc culorile de la rosu la violet. Exista fiinte care depasesc aceste limite umane dar nu asta e important ci faptul ca ne aflam existenta in interiorul unui segment de valori ale frecventei, segment care este stabil. El poate varia in sus sau in jos pe scara vibrationala - dar ca marime ramane mereu constant. Un om poate sa auda si peste 20 khz -spre exemplu, dar atunci nu va mai auzi atat de bine valorile joase, de ordinul hz. A urcat pe scara vibrationala dar marimea intervalului dintre valoare maxima si minima ramane relativ la fel.
- Putem sa ridicam frecventa vibratiei noastre prin cunoastere, creatie, sentimente nobile, tot asa cum putem sa o coboram prin distrugere, ura, violenta. Ca o analogie practica - vedem in jurul nostru oameni care percep altfel sunetul sau lumina si depasesc aceste praguri de vibratie - cum sunt muzicienii de exceptie, pictorii, oamenii de cultura, creatorii. Ei aud si diating mult mai multe nuante de sunet si culuoare, care cauta, gasesc si aleg sa mearga pe solutii inedite, creatoare. Ei isi ridica vibratia mult mai sus decat normalul si intraintr-o alta sfera a existentei. Insa nu poti fi un fin maestru al muzicii, care creeaza sunete de o valoare muzicala extraordinara in zona frecventelor inalte (vioara)... si in acelasi timp sa fi un fan al super-basilor emisi de manele sau de muzica hard-rock. In acest sens experientele japonezului  Masaru Emoto - cel care studiaza forma in care ingheata apa in functie de sunetul emis in preajma - sunt un bun exemplu de delimitare a formelor creeate de vibratia joasa/inalta a sunetului/gandului.
- Vedem si oameni care-si coboara vibratia proprie - prin violenta, ura, invidie... (chiar daca aceste manifestari inseamna doar "inofensive ganduri"). Si ei se afla intr-o alta zona vibrationala decat normalul si de multe ori sunt mirati ca sunt "atacati" de forte negative, de tenebre. Uita in schimb ca alegerea lor i-a dus acolo si ca se ciocnesc - tangential sau direct - de entitati care practica acelasi tip de vibratie joasa, caracterizzat de ura, violenta, invidie, lacomie.
- Oricat ar parea de fantastic si neverosimil ecuatia e simpla - daca varful plajei de vibratie urca prin ganduri fumoase, prin creatie, intuitie, inteligenta pusa in slujba constructiei creatoare ... atunci si baza trebuie sa urce . Invers, daca baza vibratiei coboara prin "justificate" ganduri si fapte de violenta, ura, invidie, prin inteligenta pusa in slujba distrugerii si suferintei ... atunci si varful vibrational coboara. Intotdeauna omul este o medie a varfului si bazei lui vibrationale si se va afla in zona de manifestare a vibratiei medii - mai sus, sau mai jos de normal, pentru ca plaja lui de manifestare vibrationala este relativ constanta - variaza doar pozitionarea extremelor, urcand sau coborand entitatea umana pe scara cunoasterii si existentei.
- Oricat ar parea de fantastic lucrurile se manifesta cam in acest mod - de multe ori urcam valoarea noastra vibrationala prin solutii inedite, creatoare ... si vedem ca "lucrurile se leaga", ca inexplicabil totul merge spre bine si pare ca se rezolva de la sine, ca apar in jurul nostru "din senin" solutii/persoane salvatoare sau - de multe ori coboram valoarea noastra vibrationala prin solutii aparent "justificate" de violenta, de "plata/razbunare" data oponentului... dar vedem ca lucrurile se degradeaza si ca sub ochii nostrii se distruge inexplicabil si ceea ce credeam ca va merge bine totdeauna, vedem ca "inexplicabil" in jurul oponentului nostru se strang persoane/entitati care parca "au ceva cu noi".
- Pentru un atent observator "vibratia proprie" unui loc, unei fiinte, poate fi citita usor - vedem flori/plante care cresc nespus de frumos in jurul unor persoane, vedem cum viata infloreste...  asa cum vedem plante/flori care se ofilesc indiferent de grija aparenta data de proprietar, simtim sau mirosim ceva placut in anumite zone sau in jurul unor oameni, asa cum simtim sau mirosim ceva neplacut in locuri sau in jurul unor persoane (indiferent de cantitatea de deodorant folosita...). Sunt semne de nivel vibrational si de compatibilitate/incompatibilitate cu observatorul. E ceva normal si, este si mai normal sa ne extindem simturile si observatia in acest fel. E un exercitiu de perceptie si cunoastere.
- Asa cum spunea si colegul nostru mai sus "calea" este conditionata, inainte de toate, de doi termeni - vointa si alegerea. Poti avea vointa sa schimbi ceva ... dar daca alegerea facuta nu este in sensul dorit/benefic al ridicarii vibratiei, totul este inutil. Poti face alegerea corecta ... dar daca nu ai vointa de a fi perseverent indiferent de barierele/carligele care te trag inapoi spre locul unde ai fost vibrational inainte, totul este inutil.
- Am dus discutia, pentru moment, in aceasta directie pentru ca, consider ca ne aflam la o rascuce unde fiecare din noi va dori sa faca o alegere. Aceasta alegere este de multe ori confuza in scrierile si practicile amintite mai sus iar coborarea discutiei in sfera "practicului cotidian" mai poate oferi explicatii suplimentare pentru cei care doresc. Multi, daca nu toti, dorim o schimbare, si de multe ori nu-i vedem/gasim sensul, nu vedem puntea de legatura intre cunoastere si cotidian. Poate ca acesta e un bun inceput, poate ca asta e calea normala sprea sansa schimbarii pe care toti ne-o dorim - "Sa se faca Lumina in Lumea Umbrelor".

Siberia

#7
   Multumesc mult @mr si @ganditorul pentru ajutorul dat in explicarea acestor notiuni si pentru completarile aduse. Cum nu am prea mult timp la dispozitie in ultimele zile, se pare ca prezentarea facuta pe acest subiect este mai mult schematica decat literara (cel putin deocamdata) si speranta mea este ca va fi inteleasa cu ajutorul imaginilor - intotdeauna am avut convingerea ca oamenii invata mult mai usor din imaginile sau sunetele transmise decat din cuvintele insirate pe hartie :) iar acest ajutor este binevenit din partea voastra in orice moment.
   Ma bucur ca @mr a adus l-a adus in discutie pe George Gurdjieff si a sa nonagrama care explica A Patra Cale ce deriva si imbina aceasi geometrie a celor 7 trepte ale Creatiei. Liniile continue ale nonagramei lui Gurdjieff formeaza o hexada a carei directie este data de insiruirea de numere rezultata din raportarea la 7.


De exemplu :
   1 : 7 = 0,142857142857142857
   2 : 7 = 0.285714285714285714
   3 : 7 = 0.428571428571428571
Si tot asa pana la 7 : 7 ... se observa o insuire de 6 cifre care se tot repeta si care vor da directia hexadei.
Din cauza acestei reguli remarcabile in ceea ce priveste cifra 7 ca si divizor, domnul Gurdjieff a denumit aceasta hexada drept « Legea lui 7 ».

   Voi reveni la aceasta nonagrama putin mai tarziu fiindca este inevitabil : miscarea energiei este in stransa legatura cu geometria si polaritatea (dualitatea), deci vom avea de discutat toate aceste aspecte mai pe larg.



   Deocamdata, ma reintorc la  a prezenta cateva notiuni de geometrie a creatiei, geometrie cunoscuta in trecut sau in diferite locuri mai mult sau mai putin secrete drept Geometria Sacra. Fiindca, asa cum spuneam mai sus, totul este intr-o stransa legatura, tot ce percepem se supune unor reguli (chiar daca cineva spunea in Fight Club ca prima regula este faptul ca nu exista nici o regula  :wink: ). Si pentru a putea sa ne facem macar o idee de baza, pentru a reusi sa intelegem unele lucruri, trebuie sa refacem legatura intre aceste notiuni – o treaba dificila din cauza ca nu suntem invatati mai deloc despre asta la scoala... daca am fi invatati de mici despre geometria lucrurilor in natura, despre geometria vietii in general, am vedea totul cu alti ochi si am intelege unde si care este locul nostru in acest univers.
     
Geometria Creatiei

"Geometry existed before the creation." – Plato
"The most incomprehensible thing about the universe is that it is comprehensible." - Albert Einstein

-    Nivelul 1 – geometria pe acest nivel al lui Do si al Creatorului / Dumnezeu, este reprezentata printr-un cerc perfect. Cercul simbolizeaza unicitatea, unitatea si totalitatea oricarui lucru. Pe acest nivel exista doar un cerc.

-    Nivelul 2 – geometria treptei Si care reprezinta despartirea luminii de intuneric, formarea astrelor, notiunea de dualitate (Tao / Dao), este reprezentata de doua cercuri care se intrepatrund. Centrul fiecarui cerc este situat pe circumferinta celui de-al doilea cerc.


-    Nivelul 3 – geometria treptei La sau Caii Lactee , este geometria Trinitatii (Hunab - cu un simbol despre care sunt multe de discutat) reprezentata prin trei cercuri care se intrepatrund, centrul fiecarui cerc situandu-se la intersectia circumferintelor celorlalte doua cercuri. Esenta acestei reprezentari este triunghiul.


-    Nivelul 4 – geometria treptei Sol sau a Soarelui (Helios) este reprezentata de 6 cercuri care se intrepatrund formand un cerc interioar si unul exterior ( cercul Do este in intregime inconjurat de celelalte cercuri), toate cele 6 cercuri exterioare atingand centrul cercului interior. Aceasta reprezentare este cunoscuta si sub numele de Samanta Vietii  Unind printr-o linie centrele cercurilor exterioare vom obtine un hexagon perfect, hexagon ce poate fi vazut ca « umbra » bidimensionala a unui cub tridimensional.

-    Nivelul 5 – geometria treptei Fa este reprezentata prin adaugarea unui nou inel de 12 cercuri, toate aceste cercuri intersectand centrul celor 6 cercuri de pe nivelul anterior al treptei Sol. In total sunt 19 cercuri care formeaza atat Floarea Vietii cat si Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui David – reprezentari bidimensionale ale stelei tetraedrale tridimensionale cunoscute si sub numele de Merkaba.


-    Nivelul 6 – geometria treptei Mi sau a Microcosmosului guvernat de Mama Terra este reprezentat de alte 42 de cercuri care se adauga in exteriorul celor 19 cercuri de pe treapta Fa, dupa aceeasi regula déjà existenta. In aceasta reprezentare descoperim 13 cercuri ale caror centre interconectate formeaza imaginea bidimensionala a unui fulg hexagonal sau imaginea tridimensionala a Cubului Metatron.


-    Nivelul 7 – geometria treptei Re sau a Regentei (Luna) este formata din 235 de cercuri care se intrepatrund dupa regula déjà existenta.

In toate formele geometrice ce deriva din nivelul treptei Sol regasim configuratia hexagonului. Iar geometria acestui nivel este exact geometria unui fagure de miere, geometrie ce caracterizeaza o societate : a oamenilor sau a albinelor ?


   Aceasta geometrie a miscarii energiei o putem percepe cu ajutorul cimaticii.

A = 432 Hertz Cymatics

   Si totodata, aceasta geometrie sacra defineste miscarea continua a energiei  toroidale ce compun perceptia intregului univers, energie ce-o regasim sub aceeasi forma si compusa de aceleasi reguli in orice lucru perceput sau in fiinta umana. Dar voi reveni maine pentru a discuta si despre aceasta : pana atunci atasez o introducere care sa compuna o introducere vizuala in acest univers al energiilor.

Spiral Dream
"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

Siberia

#8
Panta Rhei


« Omnia mutantur, nihil interit » - Ovidiu
« Tὰ ὄντα ἰέναι τε πάντα καὶ μένειν οὐδέν" » - Platon  « Totul e intr-o continua miscare, nimic nu sta intr-un loc »
« Eppur si muove » Galileo Galilei

   Lumea energetica este in continua miscare. Daca ar fi sa caracterizam aceasta curgere a energie, aceasta miscare continua care formeaza materia pe care noi o percepem, am observa ca se prezinta sub forma unui Toroid.
   Daca privim aceasta miscare, vom remarca cum energia curge in spirale de sus in jos in interior si de jos in sus in exteriorul acestei forme. Acest flux continuu de energie curgatoare imbraca in spirale forma toroidului. Exact in mijlocul toroidului, spiralele de energie care intra in el se modifica in spirale de energie care ies din el ; acest punct unde se produce schimbarea se numeste Punctul Zero. Privita in perspetiva, aceasta miscare a energiei se produce in sens contrar acelor de ceasornic atunci cand intra in toroid si in sensul acelor de ceasornic atunci cand ies din el.
   Daca in lumea fizicii aceasta miscare vesnic curgatoare este caracterizata de forma unui Toroid, in lumea Bibliei aceeasi miscare poate fi caracterizata de forma unui Mar ? Un Mar ca si fruct al cunoasterii ?

   Aceasta miscare a spiralelor de energie curgatoare a fost si este reprezentata in simbolurile multor culturi terestre sau chiar si-n cercurile din lanurile de grane in simbolurile unor culturi (extra)terestre.


    Energia toroidala o putem regasi oriunde in jurul nostru, oriunde in univers, in galaxie, in sistemul solar, pe planeta noastra.





   Fluxul care intra in toroid este aducator de energie – deci are o incarcatura pozitiva – si reprezinta miscarea energiei Yin. Fluxul care iese din toroid scoate energia din acesta – deci are o incarcatura negativa – si reprezinta miscarea energiei Yang.
   Cum energia care a iesit din toroid urca si intra in el, se observa cum Yin devine Yang si Yang devine Yin, transformarile producandu-se in zona ecuatoriala a toroidului aflata in planul Punctului Zero. Toata aceasta curgere a spiralelor de energie incarcate pozitiv si negativ formeaza cele 4 elemente de baza : Pamant, Apa, Aer, Foc.
-   energia care intra in toroid pana in Punctul Zero reprezinta elemnul Pamant
-   energia care paraseste interiorul toroidului reprezinta elementul Aer.
-   Energia care urca la suprafata toroidului pana la ecuatorul lui reprezinta elementul Apa
-   Energia care trece de ecuatorul toroidului si se indreapta spre intrarea in el reprezinta elementul Foc

Simbolurile folosite in stiintele antice pentru a desemna aceste elemente se potrivesc perfect cu modul de curgere a energiilor in fiecare etapa care le caracterizeaza.

   Miscarea curgatoare a energiei nu are nici inceput, nici sfarsit. Reprezentata in plan bidimensional, vom obtine simbolul infinitului.

   Stiinta moderna prezinta aceasta miscare a energiilor sub diferite forme de Forte sau Energii.

   Fortele descriu curgerea energiei din Lumea Energiilor in Miscare, iar energiile – kinetica, chimica, etc – fac referire la fenomene legate de materie – de Lumea Umbrelor.
- energia Kinetica face referire la proprietatea materiei de a se misca
- energia Chimica rezulta din aranjamentul structural al atomilor si moleculelor
- energia Magnetica descrie atractia sau respingerea dintre particulele materiei
- energia Electrica descrie transferul de incarcatura (pozitiva-negativa) in materie
   Stiinta antica se bazeaza pe faptul ca toate aceste fenomene din Lumea Umbrelor apar ca rezultat al interactiunii continue dintre energiile Yin si Yang. Aceasta natura duala este reflectata pe deplin si de polii magnetici ai curentului electric ; in energia chimica aceasta dualitate face diferenta intre implozie si explozie ; in cazul energiei atomice sau nucleare face diferenta intre fisiune si fuziunesi tot asa pana la diferenta intre gravitatie si levitatie definita de fluxurile yin sau yang din energia kinetica.
   
   Aceste 4 faze de miscare a energiilor compun ceea ce noi percepem a fi : ore, zile, nopti, anotimpuri, zodii, horoscopuri, miscarea pamantului, a constelatiilor, etc.







"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

Siberia

   Modificare la postul anterior: imaginea cu redirectionare din site-ul lunaticoutpost - care se pare ca nu se mai incarca, se inlocuieste cu urmatoarea (de la linkul direct):



   Imaginea era importanta fiindca reprezinta modul in care suntem conectati in acest univers prin aceeasi geometrie a curgerii energiilor. Totodata, da indicii asupra stransei legaturi dintre creier si inima.
"The end is the beginning of all things, Suppressed and hidden, Awaiting to be released through the rhythm Of pain and pleasure." - Jiddu Krishnamurti

fiulploii

Citat din: Siberia din  10 Februarie 2012, 17:32:29
formeaza cele 4 elemente de baza : Pamant, Apa, Aer, Foc.
-   energia care intra in toroid pana in Punctul Zero reprezinta elementul Pamant
-   energia care paraseste interiorul toroidului reprezinta elementul Aer.
-   Energia care urca la suprafata toroidului pana la ecuatorul lui reprezinta elementul Apa
-   Energia care trece de ecuatorul toroidului si se indreapta spre intrarea in el reprezinta elementul Foc
..
Nu ai uitat cumva elementul care le patrunde pe toate si anume Eterul ?
Care este locul eterului in toata explicatia care urmeaza in postarea citata mai sus?
Sau , la acest nivel se poate neglija Eterul?


Te-ai oprit la nivelul 7  :roll: Ai incercat s-a calculezi/desenezi ce se intampla la nivelul 8 sau 9 ? Sau te-ai oprit la 7 fiindca aici s-au oprit si mesajele venite peste timp din ..alte vremuri ?

Parerea mea e ca oprirea la nivelul 7 nu te scoate din lumea umbrelor   :-D 
   Te mentine doar la gard sau la usa pe care nu il/o vezi si iti creeaza sentimentul ca ai reusit, ai iesit din Iluzie . Mno, poate exagerez ... sau poate ca nu . Imi pun doar niste intrebari fiindca eu unul , tot timpul ma voi intreba sau voi fi curios ce se afla dincolo de usa, perete, perdea, voal .
   Alta usa, alt perete, alta perdea, alt voal . Insa intre aceste repere/limite calatoria poate fi interesanta .
   Sau de fapt , asa cum se zice, omul isi impinge limitele deci isi extinde spatiul cunoasterii insa acea usa nu este niciodata deschisa , acel perete nu este niciodata daramat iar acel voal nu este niciodata dat deoparte ; Doar se mentin atat  de aproape de om incat avem iluzia ca am deschis/daramat/indepartat obstacolul si am trecut la alt nivel.
  OMFG  :lol: trebuie sa fie cel putin o solutie de rezolvare.

Parerea mea..


horia2008

Citat din: driada din  14 Noiembrie 2012, 17:04:31
Thrive-subtitrat in romana.avi

La o cautare sumara, acest documentar a mai fost postat pe alte trei topicuri...
Macar un comentariu, sa ne prindem ca e on topic...



AdarM

#13
Doar asaaaa... de amorul artei:

Marcus Tullius Cicero: Traim vremuri grele, copiii nu-si mai asculta parintii si orice prost crede ca poate sa scrie o carte.

Increde-te in cei care cauta Adevarul, dar indoieste-te de cei care spun ca l-au gasit.

fiulploii

Citat din: AdarM din  14 Noiembrie 2012, 18:20:48
Doar asaaaa... de amorul artei:
Degeaba , tot umbre pe perete . :-D
Parerea mea..