Sectiune pentru limba româna > Diverse

Misterele de lângă noi.

(1/28) > >>

SLEAH19:

    Auzim despre ele recent sau le ştim  de mult timp . 
Alţii le ştiu de atâta timp şi  se miră cât de naiv eşti, că tu  încă nu  ştii de ele . Pentru ei par atât de  banale, că se confundă cu normalitatea şi puţini mai vorbesc sau mai au timp pentru ele.
 
Dar nu sunt lucruri normale tocmai pentru că au o parte misterioasă , uneori  chiar ocultată, pentru care ai nevoie de  efort şi noroc să mai risipeşti din mister.

    Sunt Misterele de lângă noi.
    Prezente peste tot ,nu cred că există localitate sau regiune  mai mică sau mai mare fără  mituri şi  legende locale sau lagende urbane  , unele venind din istorie chiar  cu iz de credibilitate  cu dovezi materiale , cu simboluri plantate ciudat .

    Personal am fost atras de unele legende urbane din zona unde locuiesc , am încercat să  investighez o parte din ele, discret, poate naiv şi neprofesionist , şi doresc ca unele care prezintă oarece  interes , să le expun în acest topic. Toţi cei care cunosc mai mult despre cazurile expuse sau alte legende din orice zonă (de ex. pe topicul ştirilor sa pomenit de Biserica Neagră din Braşov si un tunel subteran),  să vină cu informaţii în măsura în care pot, fără să se expună (cunosc un caz, pe care nu pot să-l produc aici sau în altă parte, fără consecinţe) .


Lacul  Balaurul
 
Legendă:

    Totul a început cu vizita Preşedintelui Nixon în România din august 1969 La un an de la „Primăvara de la Praga”, ,,rebelul estului comunist” Ceauşescu , care înfruntase Marele Urs , se bucura de atenţia Vestului.  Richard Nixon şi Henry Kissinger intenţionau creierea unui cap de pod în România , care să servească intereselor din acele vremuri , poate apropierea de URSS , poate ţinerea în şah a blocului comunist prin relaţii favorizate cu unul dintre statele blocului ,nu are în cazul de faţă importanţă.

     Legenda, lansată pe şoptite , la începutul anilor  70, în Timişoara , de surse se pare informate, spune că într-una din rundele de discuţii care a avut loc în 2 august 1969, dincolo de partea oficială, au avut loc şi câteva discuţii „pe problemele mai importante”, la care au participat doar Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, de partea română, şi Richard Nixon şi Henry Kissinger, de cea americană. Pe lângă transmiterea intenţiei de acordare a ,,Clauzei naţiunii celei mai favorizate” României în anumite condiţii, avantaje financiare din partea organismelor mondiale ,probleme sensibile de  politica în Orientul Mijlociu etc , la ,,cafea” liderii americani le transmit celor doi conducători comunişti printre altele , că sateliţii americani au descoperit un imens canal subteran ,plin cu apă,  navigabil care leagă Marea Adriatică pe sub fosta Iugoslavie , de sud-vestul Banatului , şi chiar comunică cu suprafaţa în anumite locuri.



Lacul Balaurul
Lacul Balaurul este de fapt o baltă situată in sud/vestul Timişoarei . La începutul anilor 70 zona era un câmp aproape pustiu între marginea oraşului şi satul de colonisti şvabi, Freidorf devenit acum cartier al Timişorii. Strada Lacului cu blocurile comuniste sau construit ulterior  iar cartierul de vile după revoluţie. În apropiere erau doar câteva case tărăneşti . Există martori din acea vreme care povestesc că la un moment dat nu au mai putut pescui în balta lor pentru că a fost înconjurată de garduri de tablă foarte înalte , soldaţi din efectivele de securitate au  creat o zonă interzisă de zeci de metrii şi în zonă au apărut tot felul de utilaje , varianta oficială fiind de amenajare a bălţii.
   Nu am din păcate , deşi am căutat mult, o mărturie la prima mână a curioşilor ( nu au fost puţini) care au văzut cu ochii lor, după câteva luni descărcarea de pe platforme impozante şi atrăgătoare de atenţie, mai ales pentru acele vremuri ,pe timpul nopţii a două ,,utilaje” , catalogate de martori la unison ca fiind minisubmarine.
Oameni care au fost martori există în zona Aurora şi dacă sunt colegi timişoreni care îi  au printre  cunoştinţe  ar putea veni cu relatări.

  După o perioadă în care accesul la Balaurul a fost interzis , în mod tacit paza a dipărut , totul reintrând aparent în normal. Aparent , pentru că în acea scurtă perioadă pe o rază de maxim un km de Lacul Balaurul au apărut trei ,, lacuri” mai mici de forme rectangulare: primul pe un teren închis dar izolat şi neaccesibil, din spatele Fabricii de Tramvaie, al doilea pe un teren la fel de inaccesibil si închis din spatele fabricii Dermatina şi al treilea şi cel mai interesant a apărut peste rambleul de cale ferată .
   Acest al treilea lac devine cel mai interesant din mai multe puncte de vedere.  Are formă dreptunghiulară şi mărimea unui teren de fotbal. A fost înconjurat imediat după excavarea lui de garduri şi vegetaţie , au fost construite pavilioane locul devenind Unitate militară pe toată perioada comunistă până după anul 2002 . Eu o să-l denumesc Lacul Militar din
motive evidente.

SLEAH19:
 Contrar părerii care ţi-ai putea-o face privind zona de pe Google Earth, vă asigur că locul este extrem de izolat , chiar de pe strada nou extinsă  din cartierul Freidorf, cu vile construită după 2003 ,  care cade perpendicular pe gardul  fostei UM , lacul e greu de remarcat , pentru că limita este de fapt o conductă înaltă de 3 metri pe stâlpi de beton şi vegetaţia e foarte deasă . In partea opusă este acum o ţară a nimănui cu câteva colibe/bordeie pitite la poala rambleului , greu de găsit si din satelit  locuite de boschetari crâncen de dubioşi şi multe schelete de maşini devalizate . Probabil că şi maşinile şi unii din boschetari sun „căutaţi frenetic” de poliţia română  . Poliţie care se află peste câteva pâlcuri de pomi canale şi boscheţi cam 800 de metri şi care prin nu ştiu ce departament păzeşte discret obiectivul după ce armata a desfiinţat unitatea . Locuiesc în partea opusă a oraşului, merg rar acolo la un cunoscut în vizită . L-am vizitat  o dată  în primăvară,am ieşit la plimbare  şitiind povestea cu ciudatele bălţi , am trecut rambleul de CF , am aterizat dincolo printr-o spărtură şi am nimerit pe un miniteren de fotbal care era folosit probabil in trecut de soldaţi şi în prezent de ceva copii din zonă.Langă terenul de fotbal în iarba mare erau aruncate in cantitate destul de mare tot felul de chestii  militare , ca şi atunci când goleşti o magazie: pături , efecte, măşti de gaze , raniţe , veselă de campanie furtune de hidrant şi chiar nişte registre banale . Am înaintat spre lacul dreptunghiular şi imediat au apărut doi poliţişti cu tot protocolul de rigoare  : - Este interzis să vă apropiaţi de apă , este obiectiv militar , părăsiţi imediat locul altfel vă luăm la pavilioane pentru legitimare. Binenţeles că mi-am cerut scuze şi am făcut cale întoarsă.
  L-am investigat discret pe cunoscutul meu despre ce e dincolo de calea ferată şi el mi-a spus că nici câinele nu-l plimbă pe acolo , e obiectiv militar , aşa a apucat el de când se ştie şi nimeni de pe acolo nu e curios ce fel de obiectiv este. Unii , naivi din zonă, cred că Lacul Militar ar aparţine unui colonel şi de aceia este păzit , să nu fie braconat de pescarii amatori .

SLEAH19:
       Ultima vizită am făcut-o în octombrie 2011 , într-o duminică după amiaza locul fiind „mort” la acea oră , m-am apropiat , am dat un înconjur lacului , am făcut şi ceva poze la repezeală pe care le postez.  Cum spuneam Lacul Militar este de aprox 90/50 m , însă trecând din nou pe lângă micul teren de fotbal am rămas un pic stupefiat de lucrurile noi care au apărut aruncate în iarbă: pe lângă costume antichimice si raniţe se văd clar două bărci gonflabile militare ca şi cele din filmele de comando una parţial arsă şi elemente din costume de scafandru. Dragii mei, Banatul e o câmpie.Credeţi că aici era cel mai nimerit ca armata sau internele să îşi instruiască trupele de puşcaşi marini , într-un dreptunghi de 90 de metri? Deşi am fost sigur că mi-a ieşit în foto , din cauza vitezei nu a ieşit şi nu vă pot arăta acum un ciudat cheson pătrat de beton aflat în lateral sub pomi la nivelul solului, cu legătură evidentă pe dedesupt direct în dreptunghiul de apă , iar pe latura dinspre pavilioane sunt două rampe de beton , acum cucerite de vegetaţie dar evident folosite pentru îmbarcare .  Pavilioanele sunt mai toate dărăpănate , mai puţin unul care probabil mai are curent şi foloseşte ca adăpost pentru cei care au misiunea să mai supravegheze o baltă aprent fără nici o explicaţie , acum în 2011. Ei bine , în acea dupăamiază , lângă acel mic pavilion încă funcţional erau nu maşini ale poliţiei sau armatei ci două strălicutoare jeepuri negre. Poate erau boşii cu nişte amante , dar eu cred altceva.

SLEAH19:
De ce ? Pentru că în această vară au început la balta mamă recte Lacul Balaurul nişte lucrări de „amenajare turistică” , lacul este plin din nou de utilaje de decolmatare şi oficial balta a încăput pe mâna unor gospodari şi se doreşte crearea unui punct de atracţie turistică , bărcuţe etc. Vom trăi şi vom vedea. Realitatea este momentan cam aşa. Pe o latură a bălţii există un restaurant şi o terasă pe piloni deasupra apei . Ciudat că în lateral au mai fost construite pe piloni două terase  nefolosite vreodată iar unii s-au grăbit să spună că ar fi debarcadere . Ca să ajungi la restaurantul şi baza sportivă treci printr-o poartă cu un gard imens peste care nu prea se vede . La o adică dacă se îchide poarta , nu mai există acces la baltă. Cui credeţi că aparţine restaurantul ? Unui domn M. , care a ieşit din poliţie în urma unor evenimente de acum mulţi ani când partenerul lui, poliţist a fost ucis într-un schimb de focuri cu lumea interlopă . Mai târziu s-a spus în târg , că schimbul de focuri ere de fapt o reglare de conturi. Nu ştiu dacă ar avea legătură cu subiectul dar faptul că un subofiţer de poliţie mazilit,a făcut o investiţie de sute de mii de euro (restaurantul este de un  lux desăvărşit) mie mi-a dat de gândit . Poate fi o nouă misiune. Acum să trecem un pic la,  Lacul Balaurul de lângă restaurantul cu pricina . El este acum înconjurat de un gard de stuf dinspre parcare , nu există posibilitatea de a ajunge pe celelalte maluri în mod direct . Dacă  acum câţiva ani exista o mică plajă de iarbă , acum toate malurile au fost înălţate prin bascularea de pământ de la alte construcţii si după cum se vede din poze imaginea e dezolantă. Pe marginea bălţii există o avertizare pentru cei inconştienţi care ar dori să facă baie în aşa ceva , care spune că apa ar avea o adâncime de .... 8 – 12 metri.

SLEAH19:
   Şi acum nişte fandări logice : O baltă de maxim 200 de metrii este decolmatată în vederea realizării de agrement acvatic întrun oraş cu un canal navigabil de zeci de km (Bega), plin de vaporaşe , hidrobiciclete şi cluburi de caiac canoe. Să nu luăm în calcul aspectul dezolant în cea mai mare parte a peisajului dar când o amărâtă de baltă din „pusta Banatului” are deja o adâncime de 12 metrii de parcă ar fi un lac într-un crater de vulcan , la ce ar mai trebui decolmatat ? O să circule pe cei 200 de metri de luciu , iahturi cu turişti cu pescajul mai mare de 5 – 7 metri?


Părerea mea
   Posibil prin retragerea Mării Sarmatice sau Panonice , să se fi format astfel de canale subterane , destul de mari încât să fie navigabile cu minisubmarine . În evul mediu mare parte din sudul oraşului de astăzi, e consemnat ca fiind mlăştinos. Locuitorii satelor Utvin şi Sânmihaiul German spun că în zona lor , apropiată de Balaurul , pânza freatică era în anii 60 la un metru, dacă săpai şi multe zone erau mlaştini întinse.  În prezent pâza freatică e la câţiva metrii şi mlaştinile au dispărut, poate şi de aici nevoia de decolmatare şi revenire în prima Baltă.
La nivelul tehnologiei din 70 , au încercat să sondeze traseul canalului cel mai potrivit pentru mutarea bazei întrun loc mai ferit şi aşa au apărut cale trei bălţi cu maluri geometrice , cel mai potrivit a fost socotit cel Militar
Cred ,  că acel cheson din beton, a folosit sau  foloseşte la adăpostirea minisubmarinelor.
  Legătura subterană cu Marea Adriatică era evident în vremea comunismului de o mare importanţă : lansarea de spioni sau killeri politici , era ideală  când nici o graniţă vest europeană nu putea raporta mişcarea prin graniţe a spionilor/ contraspionilor români . Ar fi putut fi folosit în multe alte scopuri , de la contrabandă cu materilale rare  până la introducerea de valută cash pe care intreprinderile securiste  le făceau prin paradisurile fiscale . Puteai să realizezi orice contacte în apele internaţionale cu agenţi sau alte servicii . 
 
       Sunt păreri şi supoziţii ale unui mare amator ,care  sunt eu , investigaţii făcute fără profesionism , dar dacă cineva doreşte se poate convinge de unul singur: Lacul Militar e acolo, chesonul e acolo iar in iarbă la 50 de metri de lac sunt şi astăzi 16 nov 2011, două bărci de comando militare si părţi din echipament de scafandru . Poziţia o aveţi pe Goagăl Earth  şi legenda are destul de mult parfum de adevăr.


P.S. Postările repetate au fost inevitabile.

Navigation

[0] Message Index

[#] Next page

Go to full version