Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Lumea in viziunea personalitatilor marcante.

Creat de SLEAH19, 01 August 2011, 20:49:02

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

SLEAH19

Cugetăm,  ne intrebăm, cautăm, ne informăm, analizăm, expunem ,  dezbatem,  verticalizăm, radicalizăm,absolutizăm, minimalizăm, contraatacăm, ironizăm, fabulăm, inventăm, surprindem, constientizăm,  ne mirăm, ne cutremurăm, acceptăm, învatăm,  evoluăm.

    Sunt trairile comunitatii noastre.

Intalnesti de multe ori pareri avizate , clare , pline de profunzime si substanta care merita un loc in topicurile noastre.

Deschid acest subiect unde doresc sa expunem idei si viziuni ale unor mari personalitati , contemporane sau disparute, romanesti sau straine , care pot fi adevaruri evidente , maxime sau cugetari , care v-au impresionat sau intrigat.



Neagu Djuvara

Aristocrat roman,istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier . Patriot.

Eu sunt autorul unei teze de filosofie a istoriei în care cred în ciclurile istorice, adică sunt de părere că civilizaţia occidentală, ca toate celelalte civilizaţii, durează circa 2.000 de ani. Până în 1945, cele trei mari puteri care timp de sute de ani s-au bătut să fie hegemonice în Europa au eşuat: mai întâi Spania şi Germania lui Carol Qvintul, pe urmă Franţa, de la Ludovic al XIV-lea până la Napoleon, pe urmă Germania, de la Bismark până la Hitler. Ne găsim deci în 1945 cu cele două mari puteri exterioare într-un fel Europei: SUA şi Rusia. Preziceam în cartea mea scrisă acum 40 de ani că musai vor fi învingătoare Statele Unite, nu Rusia.

SUA sunt pentru 150 de ani dominatoare în lume, toate micile războaie care au avut loc  în ultimii 40 de ani ne-au demonstrat cât de puternici sunt americanii. Rusia, deşi încearcă să domine prin resurse, nu mai are şanse să redevină o mare putere.

China se ridică încet-încet, dar ipoteza mea este că niciodată o ţară care a fost o mare putere nu mai reînvie, nici chiar după 5.000 de ani, pentru a fi din nou un hegemon: Egiptul, Grecia, Italia, toate statele care au fost odată mari puteri şi-au pierdut vlaga şi nu mai pot reveni. China va putea fi o mare putere economică, dar nu cred că va deveni o putere dominatoare. Aşa că nu ştim cine va fi noul hegemon.

SUA reprezintă împărăţia civilizaţiei Occidentale, cu SUA această civilizaţie va apune. Urmeaza  sute de ani de haos. Simţim deja acest haos.  E o nesiguranţă care se extinde în toată lumea occidentală, data de criza si  de pericolul islamic, dar eu cred că şi această ameninţare va muri, în favoarea noastră. Arabii, oricât ar fi de agresivi acum pe plan general, nu pot progresa dacă nu adoptă civilizaţia occidentală. Din punct de vedere economic, social, tehnic ei nu mai inventează nimic, doar copiază ceea ce fac germanii sau americanii pentru a putea să mai facă un pas înainte. Ei nu sunt creatori.
După mine al treilea război mondial a fost Războiul Rece.


Câteva sute de ani nu vom avea o nouă putere care să-i înlocuiască pe americani, iar aceştia vor muri încet-încet.

O mare putere se naşte în general dintr-un amestec, dintr-un contact dintre două civilizaţii, de pildă, un amestec de negru şi de alb va fi poate o putere care va domina peste 500 de ani. Noi, europenii, ca şi americanii, suntem deja foarte corciţi, în Franţa, încă de acum 10 ani, 45 la sută din copiii de şcoală proveneau din familii de emigranţi. Peste 50 de ani în Europa ar putea fi majoritari oameni cu rădăcini extra-europene: nord-africani, tamuli, negri, chinezi.
Noi avem 10 la sută populaţie ţigănească, suntem invadaţi de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi românească.  Fiindcă nu facem copii. În România, ca şi în toată Europa, familiile fac doar un copil. O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie face minimum doi copii şi-un sfert. Jumătate vor fi români, jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Nici în Rusia nu se mai fac destui copii. Principiul vaselor comunicante funcţionează şi în istorie; acolo unde se face un gol se umple din altă parte. Noi golim Europa de indo-europeni şi îi înlocuim cu negri şi chinezi.

Occidentul poate avea încredere în Rusia,fiindcă şi ruşii se schimbă. Uitaţi-vă la televizor cum arată oponenţii lui Putin şi ai regimului de la Kremlin: ei sunt la vedere şi arată de parcă ar fi americani sau nemţi. Rusul e un european. Ruşilor nu le mai trece prin cap să facă un război, ei se ocupă doar cu şantaje. Rusia nu se mai află pe lista marilor puteri.
România trebuie să se teamă de Rusia, fiindcă de sute de ani are poftă să muşte din toţi vecinii.Occidentalii nu ştiu că Rusia până la Petru cel Mare nici nu ajungea la Marea Neagră, iar la Nistru a ajuns abia la 1792, deci noi n-am prea fost vecini cu Rusia.


Putin ? Un tip care este rezultatul absolut al inteligenţei diabolice din epoca comunistă. Tipul este inteligent, vorbeşte o grămadă de limbi, este dibaci. Este dat dracului, dar cum poţi să ai simpatie pentru o asemenea lighioană?".


Istoria ne-a fost foarte vitregă: invaziile barbare s-au încheiat în Occident în jurul anului 900; în Orient, căruia îi aparţinem, ele se termină la 1200. Când treci de la o generaţie la alta e nevoie de 150 de ani de adaptare, de incubare.

In teza mea de doctorat am descoperit ca dintre toate tarile occidentale, Statele Unite erau singurele care de doua sute de ani erau conduse de minoritatea protestantilor albi, anglo-saxoni. Timp de 180 de ani, nici o exceptie la cele patru magistraturi principale ale tarii. Era un fenomen extraordinar si chiar cu un amanunt de relativ elitism. În timp ce pregăteam această teză, studiam la Library of Congress, singura bibliotecă occidentală în care am găsit un departament întreg dedicat genealogiei. În sala de la intrare, se afla un panou imens pe care era prezentată genealogia lui George Washington, din care reieşea că el provenea din 12 semnatari ai Magnei Charta. Am făcut atunci o listă cu toţi preşedinţii, vice-preşedinţii, secretarii de stat din ultimii 100 de ani şi am descoperit un lucru formidabil! Toţi erau rude între ei - Adams tată şi fiu, Jefferson tată şi fiu etc. Este incredibil cum poporul are încredere să aleagă la conducerea statului persoane care provin din "father of the revolution"! Franklin Delano Roosevelt, căsătorit cu o Roosevelt, născută Roosevelt, a fost rudă cu 12 foşti preşedinţi ai Americii. Eu cred că în nici o ţară aristocratică din Europa nu s-a mai întîlnit o asemenea concentrare. Roosevelt a fost rudă cu o treime din predecesorii lui, timp de 200 de ani!

Adica, intr-o tara unde toata lumea avea dreptul sa voteze, masa care se ducea la vot avea sa aleaga oameni care coborau din parintii Constitutiei. Un om ca F.D.Roosevelt impreuna cu sotia lui, Eleanor, erau rude cu 12 fosti presedinti ai Statelor Unite. Acesta este un elitism mai pronuntat decat al aristocratiei din Franta si Marea Britanie, de pe vremea regalitatii. Asta a existat pana la Kennedy pe care, de altfel, nici nu l-au lasat sa-si termine mandatul.
Mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama

E clar, acolo a fost un complot pus la cale de aceasta gasca care considera ca era o catastrofa acel irlandez-catolic, in care nu aveau incredere. De aceea mi-e foarte teama ca vor ajunge sa-l omoare si pe Obama. El e un salt de 10 ori mai mare decat saltul facut cu Kennedy. Deocamdata insa, nu cred ca va reusi sa fie atat de darz fata de rusi cum au fost predecesorii lui de la Reagan incoace. Rusia este din punct de vedere demografic intr-o decadenta vertiginoasa. Sigur ca sunt bogati cu gazele si cu petrolul, dar asta este ceva superficial. Rusia nu mai poate fi in niciun caz rivala Statelor Unite. Chestiile economice sunt trecatoare, ca sa zic asa. De pe o zi pe alta petrolul nu va mai fi important si nu asta conteaza pentru exercitiul puterii. Si gasca americana militara continua sa fie ambitioasa, continua sa aibe baze militare in lumea intreaga. De altfel, nu mai vad posibile razboaie generale in urmatoarele cateva zeci sau chiar sute de ani.

"Eu nu pot să ghicesc viitorul, dar americanii deţin o putere mult mai mare decât oricare alt stat. Ei sunt dominatorii absoluţi. Nimic nu se rezolvă în lume decât dacă vor americanii. Chiar dacă au câteodată o înfrângere gravă, acestea sunt accidente fără consecinţe. Câtă vreme va dura? Asta e foarte greu de spus"

Daca modelul este Imperiul Roman spre sfarsit, cand nu existau razboaie decat la periferie, intr-adevar semanam cu ei. Dar ce ma ingrijoreaza pe mine este ca am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala. Incet, dar sigur.  Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut niciun ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva. Tineretul care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite cum a fost comunismul, astazi nu mai are niciun ideal.

Al doilea simptom nevazut pana acum: bizareria ca marea cotitura in arta si gandire, care in general se petrece cu zeci sau sute de ani dupa ce a cazut un imperiu, in civilizatia occidentala a inceput intre 1905-1913, deci inainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, in sculptura, Brancusi al nostru rupe complet traditia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel in muzica, unde dodecafonia, scoala de la Viena, Bela Bartok, toate sunt complet in ruptura cu marea muzica de la Monteverdi si chiar pana la Debussy. In toate domeniile artei si gandirii avem un viraj brutal la inceputul veacului 20.

Acesta ar fi semnul ca incepem un nou Ev Mediu. Asta inseamna ca hegemonia americana care asigura un fel de pace mondiala, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o suta de ani. Ganditi-va ca in doar un secol, Europa va fi metisa. Mie imi este clar ca indo-europenii se sinucid incet, dar sigur. Adica nu mai fac copii, nu mai au nicio ambitie. Deja de zeci de ani. Noi nu suportam un "atac" al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia vin sa-l umple.

Tinerii nu prea stiu ce este idealul european. Tinerii nu intrevad ce poate sa fie o Europa unita. Nici eu nu o vad unita deloc, nu o vad cu un guvern si un presedinte. Mai cu seama daca intra si Turcia, atunci Europa avorteaza.

Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram ca cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea, probabil, supravietui pentru câteva generații în "rezervații"...  Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !"


Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a dominat lumea vreme de câteva secole ?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o lege universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în știință și artă, precum și putere economică și politică ca să te întinzi pe întregul glob terestru, trebuie să plătești prin dispariție.


Ne-ar trebui cel puţin o sută de ani. Trei generaţii pentru normalitate. Iar asta e o lege universală: în trei generaţii se schimbă o civilizaţie, să ştiţi. E foarte curios, dar mentalităţile ţin, în ultimă instanţă, de legi fiziologice. Ieşirea din comunism seamănă cu ieşirea din epoca fanariotă.

România interbelică este pentru mine cel mai aproape de normal. Gândiţi-vă însă că noi nu ne-am pus de acord asupra a ce este românimea. Intelectualii noştrii nu se înţeleg. Dacă iei ce au gândit Blaga, Eminescu sau Coşbuc despre români, nu prea găseşti corespondenţe. N-am reuşit încă să prindem într-o definiţie caracterul nostru naţional. Şi dacă nu cunoaştem asta, cum putem avea pretenţia să găsim o normalitate?


Cred că pînă şi Occidentul s-a schimbat în 60, 70 de ani. La noi însă, schimbarea a fost mult mai brutală şi mai adîncă. Noi ne-am occidentalizat abia de la 1800 încolo. Am făcut un salt extrem de rapid!

Ţara noastră se caracterizează printr-un soi de descurajare a celor care pot să facă ceva şi o fac, dar nu pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Imediat după 1945, am fost rugat de un prieten, care nu ştia să conducă, să îl ajut să ajungă la Paris cu maşina. Traseul nostru a fost Suedia, Danemarca, Germania şi, destinaţia, Franţa. Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului '45. A fost ceva halucinant! În Hamburg, de pildă, aproape nici o casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decît dărîmături şi, din loc în loc, cîte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau fără mîini. Acest popor, nenorocit atunci, a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus "Nu ne vindem ţara", ba dimpotrivă, au vîndut-o, au aşteptat capital american şi, în cîţiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani.



Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-născuţi. Sîntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întîi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strîngă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rîndul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului - populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori - din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gîndit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sînt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa - modelul Europei de cînd s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.!


După ce am ajuns la Paris, mi s-a dat un apartament modest într-o casă veche dintr-o zonă la fel de modestă, la nord de Montmartre. Ca să ajung la metrou, staţia "Stalingrad", o adevărată pedeapsă pentru ochi, treceam pe lîngă un cartier de negri africani. Eu eram singurul alb, între sute de oameni, şi nici măcar eu nu eram francez!


Nu sunt de acord cu alegerea lui 1 decembrie ca sarbatoare nationala. In primul rand, nu este bine sa modifici la fiecare schimbare de regim o sarbatoare nationala. Am avut timp de aproape un veac 10 mai, care este data independentei tarii. Prin urmare, data intrarii Romaniei in concertul european. Ca 10 mai a coincis cu venirea printului Carol, ceea ce i-a facut pe acei domni din 1990 sa se teama, inteleg.Dar, pe de alta parte, 1 decembrie nu este data Romaniei mari. Este data cand doua provincii, Transilvania si Banat, au cerut sa intre in Regatul Romaniei. Cu doua zile inainte ceruse Bucovina. Cu sase zile inainte ceruse Basarabia. Si toate patru au fost acceptate de seful statului, adica de regele Ferdinand, la 24 decembrie. Deci data cand s-a nascut Romania mare este 24 decembrie, nu 1 decembrie.
Noi am fi avut soarta Poloniei şi faţa curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor. Am fi avut imagine de eroi pentru că am rezistat împotriva unei ţări de 20 de ori mai populate şi mai puternice militar. Or, noi nu am făcut asta şi rezultatul a fost că ne-am pus toată Europa în cârcă. Aliindu-ne ulterior cu germanii, le-am permis să atace Iugoslavia prin România - un gest pe care eu îl găsesc absolut dramatic. Acest lucru se repercutează în scrierile istorice pe care le fac sârbii şi grecii. Cu alte cuvinte, în ultimii 75 de ani ne-am stricat cu toată Europa.
Vă mărturisesc că, la 24 de ani, am plecat cu entuziasm la război.



Dar, ulterior, noi am mai făcut nişte orori şi după aruncarea în aer a cartierului general al Armatei Române de la Odessa. A fost o prostie! Ne-am instalat în sediul fostului cartier general rusesc şi n-am verificat dacă în subsol sunt aparate ce pot fi comandate de la depărtare. Prin urmare, pentru o eroare gravă a militarilor români, mareşalul Antonescu a telefonat ca, pentru fiecare general ucis, să fie împuşcaţi o sută de evrei, pentru fiecare colonel 50 şi aşa mai departe.
Există documente în acest sens?
Există documente păstrate... Mai întâi, cine putea demonstra că evreii au determinat această lovitură?
Era un curent european antisemit.

Aşa este, iar noi romanii am sărit în el cu ambele picioare, prosteşte.

Nu vedeţi, consecinţele faptului că nu ne-am bătut la 27 iunie 1940, ni-i pune în cârcă nu numai pe occidentali, pe sârbi şi pe greci, dar şi pe marele popor rus pe care geografia l-a adus în apropierea noastră. N-avem interesul să fim stricaţi nici cu ruşii care ne judecă pentru că am fost în stare să mergem până la Stalingrad. Dar mai grav este că ne-am certat şi cu nemţii pentru că i-am ,,trădat" la 23 august 1944. Aceste lucruri nu se uită peste timp. Părerea mea este că am cârmit-o prost în acel moment. Am făcut o eroare pe care am continuat-o ani de-a rândul şi pe care o plătim scump şi astăzi. Avem reputaţie proastă.


Dacă introduc cumva şi Turcia în Uniunea Europeană, atunci acest proiect nu mai e viabil deloc. Mă surprinde că unii politicieni europeni îşi pot închipui că Europa se poate întinde până în Iran. În plus, mai aduci în Europa vreo 70 de milioane de musulmani, după ce aici mai sunt vreo 25 de milioane. Prin urmare, continentul nostru va deveni majoritar musulman. O sută de milioane de musulmani în Europa înseamnă o sută de milioane de credincioşi practicanţi. Pe continentul nostru nu cred că sunt o sută de milioane de creştini practicanţi... Devenim minoritari.
u îi văd pe musulmani în Franţa. Şi am trăit şi în Africa 23 de ani, într-o ţară musulmană. Ei sunt exclusivişti. De altfel, Muammar Gaddafi a declarat în Italia că Europa va deveni musulmană. Europa, conştient sau inconştient, se sinucide. Dacă te duci în metroul parizian, vezi care va fi Europa de mâine. Majoritatea populaţiei din metrou este de culoare.

Această reechilibrare a spectrului etnic în Occident poate fi o sursă de conflicte?

Nu, dar va duce la un nou Ev Mediu, la dispariţia civilizaţiei occidentale. Cred că suntem deja pe panta săpunită a dispariţiei civilizaţiei noastre. Nu ştiu cât va mai dura - două sute, trei sute sau patru sute de ani. Ca şi la sfârşitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice şi turanice au făcut să se schimbe componenţa etnică a Europei. Aşa se schimbă şi acum...


Suntem într-un ciclu istoric...Asta e părerea mea de specialist în filosofia istoriei.
România nu pare deocamdată afectată de aceste schimbări şi nici nu pare conştientă că se produc...Fatalmente vom fi afectaţi! Suntem în Europa şi avem deja 10% populaţie ţigănească. Intră foarte mulţi chinezi şi turci, iar noi nu mai facem copii. Doza de sânge românesc va fi din ce în ce mai mică. Să ştiţi că, din acest punct de vedere, suntem ca şi occidentalii. Încetul cu încetul vom fi minoritari în ţara noastră.

Vă pot spune din experienţă că, toţi românii din emigraţie, chiar dacă s-au căsătorit cu câte o nemţoaică sau cu câte o franţuzoaică, în străfundurile sufletului lor sunt nenorociţi. Le lipseşte ceva... Nu te poţi transforma în francez sau în neamţ când eşti născut român.


Problema tiganeasca e categoric este una europeană! E românească numai în măsura în care nenorocul istoric face că suntem cei cu populaţia cea mai mare de etnie ţigănească. E foarte interesant cum, în Evul Mediu, ei au trecut prin Principatele Române când au fugit de turci. Ei erau năpăstuiţi şi de populaţia grecească din Imperiul Bizantin care îi denumise cu un derivat al sintagmei ,,oameni de care să nu te atingi". Erau un fel de paria. De acolo au venit la noi cu numele de ,,aţigani". Primul document care ne vorbeşte despre existenţa ,,aţiganilor" datează din 1385. Dar, revenind, ceea ce s-a întâmplat în Franţa este un gest niţel demagogic al lui Sarkozy şi care nu va avea viitor. E o problemă europeană care se va rezolva cu timpul.

Eu, care am lipsit 45 de ani din ţară, am găsit, uitându-mă pe stradă, nu numai în Bucureşti, dar şi în satul Esna din Bărăganul Brăilei, alţi oameni. Ţăranul pe care l-am părăsit era îmbrăcat în alb. Se murdărea el în timpul săptămânii, dar duminică se schimba şi era alb şi frumos. Am regăsit unul care este gras, negricios la faţă, pentru că bea în fiecare zi, pe când înainte se bea numai duminica, şi negru în cerul gurii. E rău. Ceea ce nu era românul în general.S-a schimbat ceva în mentalul omului de rând din România. Românul de azi e altul."



Neagu Djuvara: Pai da... voi suporta pana la moarte, asta e clar. Vreau sa fiu inmormantat aici. Dar mi-as dori sa mor pe un vapor. Cand nu voi mai putea sa scriu am sa incerc sa-mi gasesc un loc pe un vas cu panze, din asta de comert care face inconjurul lumii. Atunci, daca mori pe drum te arunca in mare. Sa terminam cu povestile acelea cu inmormantari complicate, cu alaiuri si cu discursuri.
O lume normală este aceea în care diavolul este în iad, nu mai există religii iar Iisus este la Guvernare!

Cercetează totul şi reţine doar ce e de trebuinţă !

SLEAH19

Stephen Hawking  Fizician

Fizica moderna ca stiinta nu trebuie sa lase niciun loc lui Dumnezeu in ecuatia aparitiei Universului, iar stiinta poate explica singura originea tuturor lucrurilor.


"Pentru ca exista legi asemenea celei a gravitatiei, Universul se poate autocrea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care mai degraba exista ceva decat nimic, motivul pentru care Universul si oamenii exista. Nu este nevoie sa-l invocam pe Dumnezeu pentru a pune Universul in miscare.


Pamantul este una dintre planetele sistemului nostru solar, iar Calea Lactee una dintre numeroasele galaxii din Univers, intregul Univers in care ne aflam poate fi un univers din multe altele (sau din Multivers) cateva dintre universurile Multiversului pot sustine viata, care nu este apanajul exclusiv al Pamantului.


"Daca vom descoperi vreodata o teorie completa si inatacabila de la inceput la sfarsit, aceasta va deveni triumful suprem al ratiunii umane, pentru ca din acel moment vom cunoaste cum functioneaza mintea lui Dumnezeu".



"Teoria-M este nimic altceva decat teoria unificata pe care Einstein spera sa o descopere. Faptul ca noi, oamenii, care suntem in esenta noastra o alcatuire de particule fundamentale din Natura, am fost capabili sa ajungem atat de aproape de intelegerea legilor care ne guverneaza atat pe noi, cat si intregul Univers, este un mare triumf".


"Dumnezeu nu este necesar"
O lume normală este aceea în care diavolul este în iad, nu mai există religii iar Iisus este la Guvernare!

Cercetează totul şi reţine doar ce e de trebuinţă !