Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

3I/Atlas

Creat de zamotrak, 26 Noiembrie 2025, 13:15:19

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

zamotrak

Despre "obiectul" 3I Atlas ,aici pe forum/blog nu se face vorbire,sau eu nu am stiut unde sa caut.Va amintiti ce fierbere a fost cu E.L.E.N.I.N.   Pareri?

abyss

#1
Cand era cu noi colegul Xanadron era "gheață la mal", cum spunea el. Acum gheata e pană în larg... Asa că, o să încerc și eu o mică copcă :))

Cometa asta 3I Atlas nu e deloc ceva obișnuit prin felul în care se comportă. Ce sare imediat in ochi e ca cei care au reușit să producă imagini mai bune, dinamice și cu rotația completă, cu jeturile de plasmă sau vapori care ies din nucleu nu sunt agențiile gigantice finanțate cu miliarde din taxele contribuabililor, ci niște oameni privați, cu aparatură care în teorie ar trebui să păleasca în fața infrastructurii NASA. E destul de amuzant, că un pasionat cu câteva instrumente bune poate obține secvențe mai relevante decât un colos care primește bugete de țară întreagă.

Cine urmărește cu atenție acel video compus din multiple fotografii, vede clar o rotatie neobișnuită, un soi de balansare care nu prea seamănă cu modelele clasice din manualele de astronomie. Jeturile par să se deschidă în unghiuri diferite, nu doar din cauza efectului YORP sau a încălzirii solare, ci ca și cum nucleul ar avea zone active ce se aprind într-o secvență care sugerează un comportament mai complex. Nu zic nimic exotic dar hai să recunoaștem: e ciudat.

Și totuși NASA cu telescoapele lor uriașe, cu misiuni la fiecare colț de sistem solar, nu oferă nimic clar nimic detaliat. O poza comodă, un comunicat plictisitor, nimic care să explice dinamica asta. Parcă sunt deranjați să arate ceva ce nu se încadrează în șablonul lor.

Aici apare și Avi Loeb. Omul oricât de rebel pare, vine din zona militar-industrială, acolo unde nimeni nu ajunge fără o cariera perfect curată și fără niște uși grele deschise în prealabil. Îi place să vorbească despre obiecte interstelare atipice și despre propulsii neconvenționale, dar în același timp are pe masă un proiect de aproximativ un miliard de dolari care trebuie aprobat de aceiași oameni care decid ce vedem și ce nu vedem în spațiu. Și exact asta e culmea ironiilor: cei care ar putea comunica deschis, nu pot; iar cei care ar trebui să comunice deschis, nu vor.

Câteva afirmaţii / observaţii ale lui Avi Loeb despre 3I/ATLAS

În eseul său ,,Do the Anomalies of 3I/ATLAS Flag Alien Technology or an Unfamiliar Interstellar Iceberg?" Loeb scrie că ,,anomaliile oferă o multitudine de interpretări ce trebuie testate cu date noi; știința este un proces în curs." =>https://avi-loeb.medium.com/do-the-anomalies-of-3i-atlas-flag-alien-technology-or-an-unfamiliar-interstellar-iceberg-cc31269ba3a8


În interviurile şi analizele sale, Loeb semnalează două anomalii fundamentale: jeturile desprinse din 3I/ATLAS par să fie "perfect drepte" pe distanțe imense, fără ondulații cauzate de rotația corpului. În plus, orientarea lor nu coincide cu sfera solară - se află la un unghi ce sfidează explicațiile convenționale legate de sublimarea sublimarea ghețurilor volatile.


Mai mult, Loeb punctează "accelerația non-gravitatională" a obiectului - adică schimbări în traiectorie care nu pot fi explicate doar prin forța gravitațională a Soarelui. Această anomalie, spune el, ar putea fi "semnătura tehnologică a unui motor intern", nu doar efectul sublimării naturale a gheții și gazelor.


Într-o declarație legată de planul orbital al sistemului solar, Loeb observă că orbita lui 3I/ATLAS e ,,fin reglată" astfel încât să se alinieze cu planul planetelor -  un aranjament cu probabilitate foarte mică dacă obiectul ar veni întâmplător.


Totodată, Loeb spune că ipoteza "cometă naturală" nu trebuie acceptată drept verdict definitiv. El considera justificat ca "exercițiu de gândire și deschidere" să exploreze și scenariul în care 3I/ATLAS ar fi un artefact extraterestru.

3I Atlas nu e doar o cometă ce trece. E o piesă într-un tablou mai mare in care spațiul e supravegheat atent, dar prezentat publicului doar printr-un filtru extrem de selectiv. Cu cât mai multe astfel de obiecte vor apărea, cu atât mai evident devine ca informația reală circulă pe canale private, făra instituțiile care în mod normal ar trebui să fie pe prima linie.

Și mai e ceva ce mulți evită să spună direct, dar e destul de clar dacă urmărești fenomenul pe ultimii ani. Nu vorbim doar de 3I Atlas ca un obiect izolat și ciudat, ci de o adevarată salbă de comete și corpuri interstelare care tot pătrund în sistemul solar într-un ritm care nu seamănă deloc cu statisticile clasice. Ori noi am avut o perioadă extrem de liniștită și abia acum vedem normalul, ori ceva s-a schimbat în dinamica spațiului apropiat.

E greu să spui că e doar coincidență când ai Oumuamua, Borisov, acum 3I Atlas și alte câteva obiecte minore care vin toate pe traiectorii atipice sau cu comportamente ciudate. Poate că adevărata intrebare nu e de ce o cometă se comportă neobisnuit, ci de ce dintr-odată avem un șir întreg de asemenea vizitatori. Ori e un flux natural care trece printr-o zonă mai densă a norului galactic, ori e ceva ce nu ne prea place să discutăm la nivel oficial.
Cert e că agențiile mari au devenit tot mai zgârcite cu detaliile exacte, în timp ce oamenii privați, fără presiuni politice sau militare, reușesc să surprindă niște comportamente vizibil nealiniate cu normele. Iar asta ridică semne serioase de intrebare: cine are imaginea completă și de ce nu o pune pe masă?

În orice caz, 3I Atlas nu e doar o anomalie solitară. E încă o verigă dintr-un lanț care începe să fie prea lung. Dacă mai apar două-trei astfel de corpuri în următoarea perioadă, cred că discuția se mută din zona "ciudățenii astronomice" direct în zona "ok, ceva nasol se întâmplă aici și nimeni nu vrea să ne explice".


abyss

Am urmărit un material care merită corelat cu discuția despre 3I-Atlas dincolo de explicațiile standard. În clip este prezentată o anomalie confirmată oficial de NASA si legată de sonda MAVEN aflată pe orbită marțiană, care a pierdut comunicația cu Pământul începând cu 6 decembrie. Agenția recunoaște existența anomalei dar afirmă că cauza rămâne necunoscută.

MAVEN nu este o sondă marginală. Ea funcționează și ca releu principal pentru comunicațiile roverelor Perseverance și Curiosity ceea ce face ca pierderea semnalului să fie un eveniment semnificativ, nu un incident minor. Cu toate acestea, informațiile publice se opresc la formulări generale fără context spațial sau fizic mai larg.
În mod previzibil, sunt invocate explicații clasice. Posibile glitch-uri software, reorientări ale navei sau interferențe radio. Același tip de explicații a mai fost folosit și în cazuri anterioare precum Voyager1 (unde ulterior s-a dovedit că situația fusese mai complexă decât o simplă eroare de sistem).

Ceea ce devine interesant este sincronizarea acestor anomalii cu prezența lui 3I Atlas în sistemul solar interior. Există tot mai multe indicii și observații independente care sugerează că 3I Atlas nu este un corp izolat, ci ar putea fi însoțit de un roi de fragmente sau companioni, cu distribuție largă și densitate variabilă. Un asemenea roi nu presupune neapărat obiecte mari, ușor observabile (de unde si iritarea multora pentru lipsa unor imagini de calitate). Poate include particule solide, fragmente milimetrice sau mai mari și zone cu material ionizat, capabile să producă perturbații electromagnetice și interferențe în comunicațiile spațiale. O sondă precum MAVEN ce a fost proiectată să studieze tocmai interacțiunea dintre atmosferă și mediul solar, ar fi extrem de sensibilă la astfel de condiții.

Dacă această ipoteză este corectă chiar și parțial, traversarea cozii cometei sau a regiunilor asociate roiului de companioni nu mai poate fi considerată un eveniment trivial. În acest context, ideea că o planetă poate traversa un asemenea mediu fără efecte notabile devine discutabilă.
Extins la scara Pământului, scenariul capătă greutate. Traversarea unor regiuni bogate în particule sau impactori mici ar putea avea consecințe atmosferice, electrice sau cinetice localizate, chiar dacă nu vorbim de impacturi catastrofale.

Nu este o concluzie, ci o corelare de date.

Avem un obiect interstelar atipic, posibile structuri asociate și anomalii tehnice reale în infrastructura spațială. Minimalizarea tuturor acestor elemente sub eticheta comodă de coincidență nu este neapărat o poziție științifică solidă, ci una administrativă.

Poate că 3I/Atlas nu este problema în sine. Poate problema reală este mediul complex pe care îl aduce cu el și pe care încă îl tratăm ca pe o simplă coadă de cometă.