Vasile Rudan si misterul din Carpati

[abyss]

Postati dar fara sa va mai atacati unii pe altii.  Altfel... e pacat.

[alx]

Cautatorule, ce cauti tu de fapt? Vrajeli, peltea,vorbe nu-i asa? Avand in vedere ca articolul acesta apare prima data pe net, poate n-ar fi deplasat sa lasi ciocu-mic. Ce bizar, tocmai un "cautator" sa se deranjeze? Sau tu "cauti" sa-nchizi gura oamenilor, la timp, pentru ciochist? (de-aici era vb "ciocu-mic", nu de la gura, ha!)
Rog ca si alti utilizatori sa-si dea cu parerea daca trebuie sa mai postez sau nu materiale inedite cu si despre Domnu' Rudan.

@licuriciu
  te-am lasat sa te desfasori,dar vad ca devii tot mai insolent si trufia pe care o afisezi depaseste cantitatea de informatie impartasita aici,pe "blog"...
   Am RUGAMINTEA la tine sa nu mai ataci alti membrii ai acestui FORUM,sa nu mai jignesti, sa postezi daca ai ceva de postat,sa nu mai faci TESTE pe aici...ALTFEL,foarte urgent te vei trezi MODERAT forever!  Nu te obliga nimeni sa scrii aici,iar daca ai informatii nemaivazute si nemaiauzite de nimeni,asta nu iti da dreptul sa folosesti "tonul" pe care il folosesti...pana la urma,tu esti aici de 2 zile,si inca NU AI CONTRIBUIT CU NIMIC la acest forum(excluzand materialul din Monitorul Expres,care,teoretic,si eu as putea face rost de el sa il postez aici).In fapt,cei ce posteaza aici nu o fac pentru a li se ridica statui,pentru a li se canta osanale si nici pentru a sta altii in genunchi in fata lor...daca astepti astfel de manifestari,te anunt ca ai gresit forumul!

   In concluzie: acesta este primul si UNICUL avertisment din partea mea pentru tine! Sari calul din nou,si iti promit ca va fi ultima data! 
     In rest,sa ai o zi frumoasa!   alx

Si apropo,ca tot te legasi de Cautatorul...tu stii cam ce semnifica in trecut nick-ul tau...licuriciu? si cu ce se ocupa?

[licuriciu]

Domnule ALX,
Imi cer scuze si fata de dvs., si fata de Cautatorul, si fata de orice membru al acestui forum, mai vechi sau mai nou, deranjat de "insolenta si trufia mea". Va asigur ca nu este vorba de asa ceva, cumn nu este vorba nici de dorinta de a mi se "ridfica statui".
Personal am fost socat de reactia fata de postarea unui material inedit, si pe urma am cam sarit calul.
Tot nu am inteles, daca pot posta si alte materiale sau va trebui sa-mi fac "blog Rudan", cu tot bizarul implicat de situatie.
Desi vroiam sa postez materialele in ordine cronologica, am sa postez azi o piesa mai importanta, inainte de a fi (sper totusi ca nu) cenzurat definitiv...

Destin şi paranormal - Teritorii interzise în România
Codrul Todoruselor

   De 21 de ani locuiesc la oraş, dar aceste două decenii nu m-au făcut să uit nici satul meu natal, frumuseţea lui, şi nici unul dintre cele mai ciudate locuri pe care le-am întâlnit vreodată.
   M-am născut în Stroeasca, un sat de munte din nordul judeţului Buzău; de la noi, din curte, în dimineţile limpezi, se vede vârful Siriu. Şi despre aces¬ta există o mulţime de legende şi de credinţe ciudate, dar locul straniu despre care m-am decis să vă scriu este altul.
   La nord de Stroeasca, peste o culme mun¬toasă căreia i se spune Casa Hoţilor, începe un drum forestier. Este singura legătură cu lumea a unui cătun, Puţul Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe vremea copilăriei mele, acolo nu mai locuiau decât vreo douăzeci de familii.
   Când eram puşti, cea mai mare distracţie a băieţilor din sat erau excursiile până în Puţul Vechi, dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin locul cel mai periculos din împrejurimile noastre, Codrul Todoruselor.
   Câte poveşti n-am auzit despre această pădure... Bunicul îmi spunea că, pe vre-murile străbunicului său, codrul primise acest nume deoarece în noaptea de Todoruse a unui an din secolul trecut, deasupra pădurii fuseseră văzute lumini ciudate şi toţi sătenii fuseseră convinşi că erau Sân Toaderii care se întâlneau cu Rusaliile.
   - Măi băiete, îmi mai spunea bunicul, tu, dacă ai de gând să te duci pe-acolo, să mergi doar la amiază şi să ai mereu o cruce la tine... Noaptea, să nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fără minte! Unchiul tău era om în toată firea şi tot s-a dus noaptea în pădure, să pună capcane; nu s-a mai întors...
   Am fost şi eu un copil fără minte; încă de pe la opt, nouă ani, am început să intru cu băieţii în pădurea cu pricina. Treceam de Casa Hoţilor, unde se află ruinele unui adăpost al haiducilor şi, în loc să o luăm pe cărare, coboram în valea în care se întinde codrul.
   Este cea mai stranie pădure pe care am văzut-o în viaţa mea. Aşezată într-o căldare stâncoasă, locul cel mai misterios şi, în acelaşi timp, cel mai periculos este mijlocul ei. Dar surprizele nu lipsesc nici până acolo: în primul rând, de fiecare dată când am intrat în el, codrul era de o tăcere înspăi¬mântătoare. Parcă nici o vieţuitoare, nici măcar o pasăre n-ar fi vrut să locuiască sub crengile sale. Fie vară fie iarnă, cu cât te apropii de centru, temperatura este tot mai puţin influenţată de exterior, iar în mijloc, în plină lună decembrie, noi, copiii, eram nevoiţi să ne scoatem cojoacele din pricina căldurii. Acolo, în miezul pădurii, este o văiugă în care se află o porţiune stâncoasă; nu există nici un izvor, dar se aude în perma¬nenţă şipotul unor ape subterane. Printre acele stânci, eu şi Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilărie, am descoperit intrarea în lumea misterioasă de sub pădure. Era într-o zi de primăvară, în 1974 sau '75.... În noaptea dinainte avusesem parte de-o furtună zdravănă. Pe la prânz, am ajuns în văiugă şi am găsit un stejar doborât de vânt; o parte din trunchi, în cădere, mu¬tase un bolovan şi, în locul acestuia, am găsit un puţ. Era de fapt o groapă, cu diametrul de aproape trei metri, mascată până atunci de acea piatră uriaşă.
   Aveam vreo 14 ani şi eram amândoi curioşi din fire. Ne-am holbat ce ne-am holbat, apoi, a doua zi, am venit cu o frânghie din sat şi ne-am coborât în puţ.
   Şi acum îmi amintesc scena: pe măsură ce coboram, se făcea tot mai cald, de parcă eram acasă, lângă sobă. Dar cel mai ciudat era faptul că o lumină - verzui-fosforescentă aş spune astăzi - părea să izvorască de-a dreptul din pereţii puţului; aceştia, n-am să uit niciodată, erau săpaţi în stâncă, dar atat de bine săpaţi, încât n-am găsit nici o asperi¬tate de care să ne agăţăm. La vreo 4-5 metri adâncime, am dat de o galerie şi am pornit-o la dreapta ei. Aceeaşi lumină ne înconjura, venind de peste tot şi de nicăieri. Am mers mai bine de 100 de metri până am dat de o sală imensă. Vă rog să mă credeţi, nu exagerez cu nimic, nu era deloc mai mică decât sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Capitală. Şi era toată săpată în piatră, dar cu zidurile finisate uimitor de bine. În aceeaşi lumină verzuie am văzut, pe ambele laturi ale sălii, un fel de mese, tot în piatră săpate. Pe fiecare dintre ele era aşezat un schelet... Atunci am îngheţat de frică: erau schelete, păreau umane, numai că... aveau cel puţin trei patru metri lungime. Altfel spus, fiinţele acelea avuseseră de două ori înălţimea unui om normal.
   Nu mai ţin minte dacă eu sau Nicu am luat-o primul la fugă. În orice caz, am urcat pe frânghie cu o viteză demnă de un soldat al trupelor de elită...
   Când am ajuns acasă, eram prea îngrozit ca să tac din gură. Eu credeam că găsisem scheletele haiducilor şi i-am povestit totul tatei. După ce am încasat o bătaie zdravănă, l-am văzut pe tata îmbrăcându-se şi plecând către unchiul meu Vasile, care era şeful postului de miliţie din sat.
   A doua zi a început nebunia. Unchiul Vasile ne-a descusut, pe mine şi pe Nicu. După ce i-am povestit tot şi am mai încasat câteva palme, ne-a trimis acasă şi ne-a zis că, daca vrem să nu le facem necazuri părinţilor, să uităm tot ce am văzut în codru. În dimineaţa următoare, m-a trezit zgomotul unor camioane. Când am ieşit în grădină, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: aproape o sută de soldaţi, înarmaţi şi încolonaţi, porniseră către pădure. Pe la prânz au început să apară Dacii din acela negre, despre care tata îmi spusese că-s ale ,,securiştilor".
   Doar în câteva săptămâni, Casa Hoţilor a fost împodobită cu un radio-releu. Acesta era pretextul sosirii securiştilor la noi în sat: ridicau un ,,obiec¬tiv strategic". De la unchiul Vasile n-am reuşit să aflăm decât că accesul în toată zona din nordul satu¬lui fusese interzis şi că urma să sosească un grup de arheologi de la Bucureşti. Cele câteva familii din Puţul Vechi au fost strămutate în Stroeasca în acelaşi an.
   În toamnă eu am plecat la Buzău, unde am urmat liceul. Prin sat veneam doar în vacanţe: lucrurile nu se schimbaseră în nici un fel. Nimeni nu mai intra în pădure, toată zona fiind îngrădită cu sârmă ghimpată şi păzită zi şi noapte. În plus, teama pusese stăpânire pe toată lumea: rarele discuţii despre cercetările făcute în pădure se făceau în şoaptă, de parcă securiştii ar fi pus microfoane până şi în cârciuma satului.
   În 1981, am intrat la Politehnică, în Bucureşti. În anul trei, am fost prieten cu o colegă de grupă, Narcisa Dragnea; într-o seara m-a invitat la ea acasă şi cu acea ocazie i-am cunoscut pe ai ei. Ca să nu fac vreo gafă în discuţii, mi-a spus că tatăl ei e ofiţer de Securitate. Domnul Dragnea era un tip la vreo 55 de ani, înalt şi slab, foarte politicos şi foarte interesat de persoana mea. Când i-am spus ca sunt născut în Stroeasca, a rămas blocat:
   - Stroeasca... din Buzău?
   - Da. Aţi fost pe la noi?
   - Da, de câteva ori...
   După mai multe pahare de palincă, îmbu¬jorat şi înveselit, mi-a mărturisit că mă place foarte mult, că ar vrea să mă văd mai mult cu Narcisa... Apoi a schimbat subiectul şi mi-a povestit că a fost la  Stroeasca cu prilejul construirii radio-releului. După alte pahare de palincă, mi-a spus adevărul:
   - Măi, băiete, acolo, la voi în sat s-a descoperit ceva uluitor. În pădurea aia a voastră e o reţea de galerii subterane, săpate în granit, care însumează opt kilometri pătraţi! Sunt săli de două sute de metri lungime! Şi ştii care-i problema? Nu le-a săpat nici Burebista, nici Decebal, nici Traian! Sunt mult mai vechi, băiete! S-au făcut teste: datează de mai bine de şase mile¬nii! Sunt îngropaţi acolo câţiva din con¬structori: nici în bas¬me n-ai întâlnit aseme¬nea fiinţe! Aveau mai bine de trei metri înăl¬ţime... N-ar trebui să vorbesc despre aşa ce¬va, dar oricum n-ai să mă crezi: nu erau oameni, băiete! Semănau cu noi în aceeaşi măsură în care semănăm noi cu cimpanzeii. Şi sub galeriile alea ştii ce se află? Nu? Nici noi nu ştim, fiindcă sub piatră se află un planşeu făcut dintr-un fel de metal pe care încă nu l-am străpuns... Dar ce se află acolo, sub galerii, este radioac¬tiv... Vezi în ce sat interesant te-ai născut? Nici nu ştii tu cât e de interesant...
   Bineînţeles că m-am arătat uimit, apoi chiar neîncrezător, ca să nu devină suspicios. M-am despărţit de Narcisa în 1988. Pe domnul Dragnea l-am mai văzut o singură dată, în 1994: firma la care lucram pe atunci a avut legături cu un S.R.L. patronat de nimeni altcineva decât tatăl fos¬tei mele prietene. Am stat la o cafeluţă, dar, când i-am amintit discuţia noastră despre uriaşii din Stroeasca, a negat totul:
   - Cred că mă confunzi, băiete... Eu nu ţi-am spus niciodată asemenea tâmpenii! Mă vezi pe mine, om serios, să îndrug basme cu extratereştri îngropaţi pe sub sate?! În sate nu mai creşte nici grâu, darămite extratereştri!
   Pădurea Todoruselor e în continuare un teritoriu interzis. Astăzi însă, ,,băieţii cu ochi albaştri" au devenit mai rafinaţi: au abandonat povestea cu radio-releul şi au tre¬cut la ,,prospecţiuni geologice". La ieşirea din sat dai de-un ditamai gard cu sârmă ghimpată, pe care, din 20 în 20 de metri, e atârnată o plăcuţă: ,,Accesul strict interzis! Zonă de prospecţiuni geologice".

Revista ,,Destine", pg. 24-25 Autor: Iulian Dragnea, 42 ani.

[abyss]

Atata timp cat nu sepoate oferi unlink catre materialele respective le puteti posta cu succes.
Scuzele sunt acceptate.

[licuriciu]

"Străveche Țara Buzăului" Alexandru Mironov în revista Știință și Tehnică August 1980 - articol reluat sub titlul Misterioasa Țară a Buzăului în revista Rufor nr. 1/1996

Străveche, Ţara Buzăului

Am fost, de curînd, călător în timp. Aproape, dincolo de Buzău, pe drumul ce răzbate greu către Transilvania - în echilibru peste prăpăstii, ocolind dea¬luri, furişându-ne prin păduri seculare, făcându-ne loc anevoie printre munţii ce alcătuiesc cotul Carpaţilor. Departe, lăsând în spate un secol al XX-lea, frenetic şi familiar şi lunecând către un ev mediu mai neştiut, plonjând către neclarele timpuri ale mileniului I al acestei ere, până şi dincolo de invazia romană, spre urmele traco-getice, solid înfipte de miile de ani trecute în solul mereu scuturat al Ţării Buzăului.
O zonă stranie, marcată de accesele de furie ale Geei-mama Pământ. O supra¬faţă acoperită de păduri cu arbori gigantici, dese şi întunecate, neatinse de mâna omu¬lui. Cu dealuri care atrag fulgere. Cu un magnetism terestru neregulat şi unde undele hertziene întâlnesc neaşteptate ecrane naturale. Cu urmele proaspete ale ursului şi mistreţului pe poteci abia vag desluşite şi cu şerpii foşnind în iarba înaltă până la subsuori, în jurul lacurilor mici şi întunecate.
O zonă străbătută numai de rarii curioşi ce se aventurează dincolo de dava Cârlomăneşti, cea arsă de pojare acum 20 de secole... Alexandru Odobescu, unul din¬tre călători, o descrie acum aproape un secol, tulburat de strania ei frumuseţe. Atrage atenţia asupra ei marele Densuşianu. O cercetează şi o semnalează cu modestie arheologii actuali ai muzeului; dintre ei, Vasile Drâmboceanu petrece aproape 10 ani cartând nenumăratele peş¬teri, sihăstrii şi aşezări rupestre. Trage un semnal de alarmă Vasile Rudan, ar¬heolog amator, pasionat şi încrâncenat în căutare, uimit de neaşteptatele succese pe care le obţine săpând împreună cu două grupe de copii; trezind, cum era şi firesc, interesul forurilor competente: Comitetul judeţean Buzău al P.C.R., hotărât să pună în valoare vestigiile istorice ale zonei, decide publicarea unei lucrări, «Aşezările rupestre din Munţii Buzăului», şi deschide¬rea unor noi şantiere arheologice la faţa locului, eventual a unor circuite turistice, bine controlate de factorii responsabili. Asta pentru a evite deteriorarea unor monumente rare: sihăstriile sau aşeză¬rile rupestre la care am fost conduşi de Vasile Drâmboceanu, într-un circuit al unei zile istovitoare.
Care ne-a dus la Fundul Peşterii, grotă săpată - cine ştie când - în stîncă, pen¬tru a fi lăcaş de rugăciune, ascunsă vede¬rii şi scrijelită cu inscripţii în chirilică, ce ne vestesc că Balea Logofăt, diaconul Gheorghe, Teodosie şi Constantin Grămăticul au trecut pe acolo prin jurul anului 7200 de la facerea lumii şi că şi pe vremea lor exista obiceiul să-ţi laşi numele scris pe pereţii lăcaşurilor publice; un arc cu o săgeată sinucigaşă întoarsă, lănci, pumnale Akinakes, săgeţi şi sim¬boluri stranii, mărturii ce atestă o vechime de cel puţin 20 de secole completează letopiseţul zidurilor interioare... La stânga lui Dionisie Torcătorul, un pinten înfipt într-o vale. cu o scobitură săpată în pântecul stâncii, de unde sentinelele drumu¬rilor au avut mii de ani sub ochi toate mişcările suspecte din păduri şi de pe potecile din jur. La superba Peşteră a Iul losif, cea menţionată în cronici tocmai pe la 1583, capelă fabricată în miezul munte¬lui, apărată la intrare de un vag simbol creştin al Peştelui, şi un copac multi¬secular ce-şi face loc vînjos în gresia cenuşie. Apoi la Agatonul Vechi, plesnit în nenumărate bucăţi, probabil în vremea unor cutremure uitate, adăpost pentru sihaştrii uitaţi şi prigoniţi până pe la timpu¬rile lui Neagoe Basarab. La minunatul Agaton Nou, un ansamblu de mai multe hrube, supraetajate, acoperite de inscripţii, unele în chirilică, altele în ideograme, pe care arheologii nu le-au identificat încă şi unde, prin 1865, se spune că doi străini au găsit într-o tainiţă o comoară... Şi, în sfîrşit, la Fundătura, o stîncă singuratică, căzută pe vârful muntelui în mijlocul unei păduri, cu milioane de ani în urmă, dinain¬te ca seminţele arborilor să fi apucat să încolţească şi apoi să nască pădurea, stâncă golită de miez şi folosită ca schit pînă în anul de graţie 1863... Un circuit care, în întregime - muzeografii buzoieni au identificat 26 de sihăstrii -, poate fi considerat un mic munte Athos al Ţării Româneşti... Cu o precizare: aceee că este foarte probabil ca multe grote să fi existat, deja lucrate, cu mult înaintea creştinismului, pe vremea lui Zalmoxis şi a păgânilor zei localnici, conferind astfel zonei o vechime şi o continuitate a vieţii indubitabil multimilenară...
   Iar cercetările, aflate abia la începuturi, mai au de rezolvat enigmele «clăilor mari de piatră», despre care îi scria cândva un învăţător local lui AL Odobescu, un fel de piramide aflata pe muntele Zboiu. Aceea a peşterii lui Dragomir, lungă de sute de metri, acum blocată de stâncile căzute din plafon. A «tunelului» la care lucrează acum Vasile Rudan, sperând să demonstreze o adâncime a istoriei locului îndreptată până către neolitic. Şi mai sunt, pe versantul muntelui zis al Săpăturilor tulburătoarele enigme. Vă prezentăm o fotografie (8) care înfăţişează unele urme ce par a fi artificiale, încrustate într-un strat roşcat, net diferit de substratul de gresie alb-cenuşie. Vă propunem să încercaţi o explicaţie pentru a¬cest fenomen în varianta unei origini naturale sau artificiale.   
   V-am spus aici câteva cuvinte despre straniul ţinut străvechi ţinut în care am făcut o călătorie în timp. Imaginile alăturate o completează. O călătorie lungă, lungă de mii de ani, acele multe mii de ani pe care s-a desfăşurat marşul vieţii raţionale în acest străvechi pământ framântat,  cheie de boltă
a meterezelor încordatului arc carpatic

Alexandru Mironov

Legenda fotografii:
1.La Agatonul Nou ea găseşte o tainiţă, pe jumătate astupată de aluviuni, care as¬cunde multe enigme...
2.O figură oarecum bizară pe un perete în  apropierea stâncii lui Dionisie Torcătorul.
3.Unul dintre pumnaleleAkinakes alături de urme ceva mai noi.
4.O străveche inscripţie chirilică la Aga¬tonul Nou.
5.Planul schitului Agatonul Vechi.
6.Planul schitului Agatonul Nou.
7.Vedeta dinspre vest a Agatonulut Nou.

[alx]

"Străveche Țara Buzăului" Alexandru Mironov în revista Știință și Tehnică August 1980 - articol reluat sub titlul Misterioasa Țară a Buzăului în revista Rufor nr. 1/1996



Legenda fotografii:
1.La Agatonul Nou ea găseşte o tainiţă, pe jumătate astupată de aluviuni, care as¬cunde multe enigme...
2.O figură oarecum bizară pe un perete în  apropierea stâncii lui Dionisie Torcătorul.
3.Unul dintre pumnaleleAkinakes alături de urme ceva mai noi.
4.O străveche inscripţie chirilică la Aga¬tonul Nou.
5.Planul schitului Agatonul Vechi.
6.Planul schitului Agatonul Nou.
7.Vedeta dinspre vest a Agatonulut Nou.

Am tot asteptat si fotografiile din articol...mai ales ca legenda lor a fost pusa aici...insa se pare ca ele nu mai vin...asa ca o sa postez eu 2 fotografii ale celor 2 fotografii  ;D care apar in revista RUFOR,fara nici un fel de legende de aceasta data...am facut fotografii si nu scanari,pt ca la scanari nu se mai intelegea nimic...

[Ganditorul]

Si eu mai astept de la nenea "licuriciu" aceiasi exisgenta pe care ne-o cere noua atunci cand spune ca suntem "varza" si ca nu "verificam" ce se scrie pe aici si inghitim totul nemestecat. Adica sa specifice clar sursele de documentare pe care le are - articolul X aparut in revista Y nr..., din anul/luna/ziua ...
Nu de alta... ci doar din curiozitate omeneasca - se posteaza nume proprii grele ( A Mironov, V. Rudan etc ) si ar fi normal sa vedem daca articolul original corespunde cu ceea ce s-a postat sau au fost introduse/omise fraze, paragrafe, pe aici, pe colo, prin locurile esentiale.
Dupa aia mai vb ... deocamdata ne aliniem exigentei recomandate de "seful" nostru, dl Licurici, si asteptam rationamente stralucite care sa schimbe radical datele problemei, date din surse perfect verificabile etc.
Altfel e doar o reciclare/reincalzire a unui subiect despre care s-a vb cam tot ce se putea vorbi, o incitare la "destainuiri" fulminante pentru uzul unor "sefi" care sunt nemultumiti de faptul ca nu mai pot raporta o "activitate firbinte" pe un forum de unde isi mai culegeau ceva date... pentru rapoarte binisor platite.
Parerea mea.

[licuriciu]

Domnule ALX,
la cererea (somarea) dvs. mi-am cerut scuze, si am continuat intr-o nota neutra. Totusi, nu am facut pe numeni "varza", n-am afirmat ca sunt "seful" nimanui, etc... se pot reciti posturile mele. As dori sa am parte, daca se poate, de acceasi abordare neutra din partea unor favorizati ai sortii. Daca se poate. Va multumesc!
Pozele nu le-am pus deoarece calitatea lor e ilizibila (hartia de foarte proasta calitate, tiparul la fel). Spre exemplificare folositi articolul din Flacara, scanat si aflat pe forum. Din fotografiile alea nu se intelege mai nimic...
Cat despre sursa exacta, ok , nu-i problema, dar vroiam sa le pun sistematizat la un moment dat, pentru ca persoanele care preiau de aici sa le aiba in ordinea lor. O sa pun, la indicatia dvs, la fiecare in parte.
Conform utilizatorului 'Ganditorul' pe tema asta s-a spus can tot ce se putea spune, iar eu incerc s-a reincalzesc o tema "defrisata" deja.
Totusi, de ce exista (mai exista) atatea semne de intrebare?
Exista o singura dovada, in afara de afirmatiile proprii, ca dl. Rudan Vasile are o, orice calitate paranormala? Eu de-asta ziceam de verificari, deoarece se vorbeste pe 40 de pag. ce stie si poate de. Rudan V., desi acesta n-a dovedit, direct sau indirect, niciodata cred eu, ca ar avea astfel de insusiri.
Si chiar asa, chiar trebuie sa-l cred pe cuvant?

[Ganditorul]

1 . Domnule "licurici" cred ca totusi am sistematizat bine situatia cand am spus ca ne-ati spus ca suntem "varza" si ca nu verificam textele postate - dar despre analiza pe trext alta data.
Totusi ati postat aici 2 texte cu surse evaziv plaste ca loc, timp si spatiu :
Revista ,,Destine", pg. 24-25 Autor: Iulian Dragnea, 42 ani.
si
sursa: Monitorul expres, pg. 4

Cum sunt un baiat ascultator (inca) m-am conformat pretentiilor dvs de exigenta (Si, lectie pentru locatarii acestui blog, trebuie si verificat, fratilor, nu vb fara sa stim. Problema e ca voi prea "haliti de la altii".) si deci va cer sursa completa de inspiratie - ca dovada ca am invatat sa verificam si sa nu halim de la altii !
2. Cam ce fel de dovada ar fi suficienta si valabila pt dvs. d-le "licurici", pentru a va convinge ca cineva are capacitati paranormale ? Si de cine ar trebui "parafata" o "tzidula" din care sa reiasa ca dl Rudan este profesor in aceasta stiinta de frontiera ? (asta tot asa - din curiozitate umana - ca sa stim ce cautam, inainte de a arunca cu noroi in cineva care nu e de fata si nici nu e parte in discutie )
Multumesc

[licuriciu]

Sa inteleg ca dvs, in calitate de expert OZN/ parapsihologie si "veteran" imi recomandati sa-l cred pe om pe cuvant, fara nici un spirit critic, doar pe vorbe? Reiterez faptul ca dupa stiinta mea nimeni nu poate prezenta dovada unei calitati paranormale a d-lui Rudan V. Ma refer la fapte, martori oculari, izvoare scrise, etc.
In attach doua fotografii cu Vasile Rudan practicand radiestezia (adica cu 2 sarme-n mana - anse). Sau n-o fi Vasile Rudan, ci o clona oculta a sa, creata prin RV de Mosad, la cererea aliantei Shambala-Orion?
Ultima mostra de scriitura pare exact genul de post favorizat pe acest forum ....

Uriaşii din Munţii Buzăului

   Munţii Zboiului se găsesc exact în locul unde Carpaţii formează un unghi aproape drept, pe partea exterioară a segmentului muntos, numit "Carpaţii de curbură". Aceşti munţi de altitudine mică au atras atenţia cercetătorilor şi a unor anumite foruri "strategice" prin foarte numeroasele ciudăţenii presărate din loc în loc printre stâncării. Semnalarea în zonă a unor fenomene numite "paranormale" (teleportări, apariţii plasmatice etc.) nu a făcut decât să agite şi mai mult spiritele cercetătorilor şi nu numai. "Amatorul de zone stranii nu tre¬buie să meargă neapărat până în tri¬unghiul Bermudelor. Munţii Zboiului îl va sătura cu vîrf şi înde¬sat", mi-a spus recent o persoană care cercetează zona de ani de zile.
   Ce se caută acolo de fapt?
   În urmă cu câteva luni o echipă a "Monitorului Expres" s-a deplasat în Munţii Zboiului pentru a cerceta un loc numit "La Tihărie". Anumite persoane implicate în problema Zboiului ne-au informat că acolo s-ar fi produs dispariţii de persoane, dizolvări în neant sub privirile uimite ale martorilor. Datorită ariei mari de cercetare şi reliefului foarte accidentat nu am reuşit să identificăm cu exactitate locurile unde câţiva oameni s-au "volatilizat" pur şi simplu sub privirile îngrozite ale însoţitorilor, însă cercetarea în ansamblu a zonei a evidenţiat câteva aspecte cel puţin surprinzătoare:
   Deşi ne aflăm la sfârşitul secolului XX, nu există hărţi exacte a zonei respective, lucru care dă de bănuit. Hărţile care există sunt nu numai imprecise, erorile sunt grosolane (în al doilea război mondi¬al foarte mulţi soldaţi germani şi-au găsit moartea în Zboiu, deoarece hărţile militare româneşti pe care le-au folosit în timpul retragerii indicau drumuri şi trecători care nu existau în fapt). Mai mult, chiar dacă există monografii ale zonei, şi acestea sunt imprecise deşi unele sunt de dată recentă. Contactând autorii acestor lucrări, după discuţii îndelungate, aceştia au recunoscut că, de fapt, nici nu au fost în toate zonele pe care le descriu în cărţi. Monografiile au fost scrise pe fugă, din ordinul conducerii superioere de partid, pentru a combate anumite zvonuri mistico-religioase care circulau referitor la această zonă. Totuşi, unele persoane au cercetat intens zona. Numai unele persoane. Atât din cercetările personale, cât şi din relatările unui specialist care a insistat ca numele său să nu fie dat publicităţii, şi care a cercetat intens zona, prezentăm câteva faţete ale misterelor din această zonă.
   Un specialist foarte misterios
   Omul pe care l-am avut în faţă era, fără îndoială, o persoană foarte pregătită şi instruită, din foarte multe puncte de vedere. Nu a acceptat să discute despre acest subiect decât după ce a fost convins că şi eu cunosc anumite informaţii, pe care le cre¬dea a exista doar în fişetele blindate ale unor instituţii specializate în păstrarea secretelor şi intimidarea martorilor oculari. Martori, care în anumite momente din viaţă vor să-şi despovăreze sufletul. Acest specialist este pasionat de peste zece ani de misterele Muntelui Zboiu, zonă pe care i s-a ordonat să o cerceteze împreună cu o echipă mică dar multidisciplinară. Nu este cazul să spunem unde lucrează persoana respectivă mai ales datorită faptului că el însuşi se fereşte să spună aceasta. Mai mult, anumite pasaje din povestirea sa par destul de interpretabile: "La un moment dat, ăn timp ce cercetam anumite relicve găsite într-o groapă am zărit împreună cu colegii mei nişte lumini care luceau printre copaci, pe o ridicătură din apropiere. Ne-am dat seama că erau lentile de binoclu. Şi-a dat seama şi cel care ne privea aşa încât nu s-a mai ascuns. Au venit cu ARO, lângă noi. Apoi, pe toată perioada cercetărilor am fost strict supravegheaţi. Totul se filma, se fotografia".
   Faptul că Securitatea supraveghea atent zona este cât se poate de firesc. În orice  ţară, zonele stranii sunt cercetate de către serviciile de informaţii şi contrainformaţii, ba mai mult există chiar departamente special instruite pentru studiul acestor zone. Interesantă este însă, sub alt aspect pove¬stirea acestui specialist: din relatarea sa reiese că el şi colegii lui nu ştiau iniţial că sunt supravegheaţi, rezultând astfel (ca într-o poveste de "acoperire"), că ei nu ar fi avut nici un fel de legătură cu Securitatea.
   O civilizaţie veche de cinci milioane de ani
   În zona satelor Găvane, Nucu şi Scăeni s-au semnalat numeroase descoperiri interesante. Una din ele părea însă să le întreacă pe toate: în urma săpării unui şanţ arheologic au fost descoperite urme stratifi¬cate ale civilizaţiilor vechi: neolitic - la suprafaţă, apoi mezolitic şi paleolitic în adâncime. Sub paleolitic s-a găsit un strat carbonizat de plante marine a căror vechime este clar stabilită de către biologi - cinci milioana de ani. Până aici, nimic neobişnuit, însă, sub stratul da planta marine, cercetătorii au mai descoperit urmele unei civilizaţii - indubitabil diferită de celelalte. Geologii au cercetat: nu existau inversiuni de straturi tectonice, totul era suprapus cronologic, iar concluzia logică era efectiv şocantă - vestigiile respectivei civilizaţii erau mai vechi de cinci milioana de ani. Primele obiecte descoperite erau destul de simple: cioburi, aşchii, vârfuri etc. Însă cercetarea lor nu a mai avut loc. A fost adus un buldozer care a distrus absolut tot. Cine a dat acestor ordin? De ce? Sunt întrebări la care nimeni din "echipa specială" nu a putut da răspuns.
   Cimitirul uriaşilor
   În livada de la Scăeni se găsesc nişte mere straşnice, dar acest aspect este umbrit de faptul că între rădăcinile unor pomi s-au descoperit nişte oase foarte mari, chiar uriaşe. Cercetătorii au găsit un schelet uman de trei metri înălţime. Însă nu este sin¬gurul. Toţi sătenii ştiu că oricine ar săpa în livadă găseşte oase "de uriaş". De altfel unii ciobani folosesc câte un femur imens în loc de clasica bâtă. Scheletele nu au fost încă riguros cercetate, nu se cunoaşte vechimea lor, însă ipoteza unei îmbolnăviri de gigan¬tism în masă pare exclusă. Iar de vreo po¬pulaţie de uriaşi, nu ne vorbeşte nimic istoria recentă. Asta ar însemna că uriaşii sunt foarte "vechi".
   Pe lângă scheletele mari, în zonă a mai fost descoperit un paralelipiped metalic neoxidat, cu dimensiunile aproximative de 3x1x1 m. Nu se ştie încă unde a fost dus, şi nici din ce material a fost confecţionat. Au mai fost găsite, într-un loc mlăştinos, trei discuri subţiri cu raza de aproximativ un metru, foarte bine finisate. Materialul din care au fost confecţionate nu a fost identificat.
   Tuneluri şi praf radioactiv
   Echipa de specialişti a cercetat câteva din tunelurile subterane din muntele Zboiu. Unele s-au dovedit a fi simple grote, altele erau surpate iar o a treia categorie s-au dovedit a fi foarte lungi, de aceea explo¬rarea lor nu s-a făcut în întregime. La un moment dat nu se mai putea înainta din cauza lipsei de aer, sau a pericolului producerii unei surpări. În unele tuneluri însă nu au fost lăsaţi să intre de către securişti. De parcă aceştia ar fi avut unele informaţii despre subterane. Dacă unele grote nu sunt mai vechi de şapte-opt sute de ani, în cazul tunelurilor nimeni nu poate afirma când au fost săpate, de către cine, şi de ce. În apropierea unor intrări de tunel, dar şi în alte locuri din zonă, se întâlnesc porţiuni de teren presărate cu un praf negricios; s-a demonstrat că acest praf provine din arderi la temperaturi foarte înalte, temperaturi imposibil de atins cu ajutorul tehnologiilor primitive. Totuşi, studiul compoziţiei prafurilor negre a demonstrat că sunt foarte vechi, produse artificial, şi, în unele cazuri, radioactive.
   Apariţiile domnului Mironov
   Prima dată când s-au observat "indica¬toarele de lumină" specialiştii au crezut că este vorba de o iluzie optică. Apoi aceste fenomene s-au repetat în anu¬mite zile din an, la ore bine stabilite, pe stâncile muntelui apăreau desene, foarte clare, de obicei săgeţi care indicau o anu¬mită direcţie. Semnalul persista un timp, apoi, odată cu deplasarea soarelui pe bolta cerească, se estompa şi dispărea. Fireşte, stâncile nu erau vopsite, totuşi este cât se poate de clar că au fost mode¬late prin cioplire pentru a se obţine efectul luminos scontat. Apar aceleaşi întrebări: cine? când? de ce? Şi mai apare o între¬bare: ce ştiau oare cadrele Ministerului de Interne care au supravegheat atent zona? Pare greu de crezut că s-au limitat numai la supraveghere. În aceeaşi perioadă prezenţa d-lui Alexandru Mironov în zonă era de notorietate, dumnealui fiind prezent cel puţin în calitate de redactor de investigaţii speciale, dar poate şi în calitate de cunoscător a unor fenomene mai speciale.    Toate datele pe care le deţinem despre Muntele Zboiu converg către o anumită ipoteză, e drept cam îndrăzneaţă: cu foarte mult timp în urmă în zonă a vieţuit o civilizaţie care a lăsat urma greu de descifrat. Un fel de "Picnic la marginea dru¬mului". Investigaţiile în privinţa zonei Zboiu continuă iar la momentul potrivit unele rezul¬tate vor fi poate făcute publice.
   Deşi intuisem ceva, l-am întrebat pe inter¬locutor ce metode folosesc asemenea echipe în investigaţiile speciale; sapă, aşa, la întâmpiare? "Hm... păi... nu chiar, folosim unele metode... hm... uni la zic paranormale...".

                           Nicolae Manoliu

sursa: Monitorul expres, An II, Nr. 41 (89), 14-20 octombrie 1994, pg. 5

[licuriciu]

Sa rupem asadar "lantul de iubire":
Iata ce scria Rudan Vasile Chiar pe acest forum (Re: Vasile Rudan si misterul din Carpati , « Răspuns #158 : 08 Iunie 2010, 20:13:25 »):
"2. Eu nu sunt radiestezist. Prin urmare, radiesteziºtii nu au nici un motiv sã se îngrijoreze în ideea cã aº nãzui sã le modific în vreun fel ierahizarea piramidei profesionale. Ca fapt divers, n-ar strica sã citeascã definiþia radiestezei din Dicþionarul esoterismului elaborat de Pierre Riffard, manual de referinþã în domeniu, pentru a ºti în ce barcã se aflã. Cursul meu de protecþie ºi autoapãrare extrasenzorialã nu poate fi comparat cu  cele þinute de cãtre radiesteziºti. Între radiestezie ºi telededecþie extrasenzorialã e o distanþã ca de la alfabetul Morse, la televiziunea în culori".
La asta ma refeream cu "nehalitul" pe nemestecate, tocmai am prezentat 2 fotografii (publice - n.n) cu Rudan V. practicand (sau mimand) radiestezia...

[alx]

Sa rupem asadar "lantul de iubire":
Iata ce scria Rudan Vasile Chiar pe acest forum (Re: Vasile Rudan si misterul din Carpati , « Răspuns #158 : 08 Iunie 2010, 20:13:25 »):
"2. Eu nu sunt radiestezist. ".
La asta ma refeream cu "nehalitul" pe nemestecate, tocmai am prezentat 2 fotografii (publice - n.n) cu Rudan V. practicand (sau mimand) radiestezia...

O sa fac si eu un enunt public:EU NU SUNT FOTBALIST! Asta inseamna ca nu am voie sa fac o partida cu prietenii?
    In cazul d-lui Rudan(si a nu se intelege ca ii iau apararea),nu poate fi vorba si despre faptul ca el nu este radiestezist 100%?
Adica poate cunoaste principiile pe care functioneaza radiestezia,poate chiar sa se foloseasca de aceste cunostiinte,dar nu este,prin definitie,un radiestezist.Nu vad nici un fel de problema in a privi asa lucrurile...
   In plus,licuriciu,nu crezi ca aluneci prea usor in extreme? Intrebam si eu,n-am dat cu bota...

[licuriciu]

Domnule ALX,
Cu tot respectul cuvenit unui ales "veteran", va intreb direct:
- Puteti aduce ceva constructiv pe tema data... Rudan Vasile, calitatile dumnealui paranormale si Enigmele din Muntii Buzaului?
Dupa cum se vede, eu nu generez posturi, doar pentru placerea de a avea activitate pe "blog" (a se citi forum).

                                     Elemente de continuitate spirituală geto-daco-romană şi creştină în regiunea râului Mousaios-Buzău după mărturii patristice şi arheologice
                                                                                                           
                                                                                                        Pr. Prof. Dr. loan G. Coman   

   Regiunea râului Mousaios-Buzău, aşezată la răspântia dintre Mol¬dova, Muntenia, Dobrogea şi Transilvania, a fost o zonă impor¬tantă a evoluţiei culturii şi spiritualităţii traco-geto-dace încă din perioada neoliticului, bronzului şi fierului până în perioada romană şi după aceea. Sondajele făcute de Al. Odobescu, consemnate în «Pro¬iecţii de campanie de exploraţiuni arheologice, în districtul Buzeu, în vara anului 1871», în care figurează peste 16 localităţi, dintre care unele au valuri, ruini de cetate, cripte de piatră sau cruci 1 cum şi săpătu¬rile arheologice din Sudul Moldovei, îndeosebi de la Bărboşi 2, de la Poiana-Piroboridava 3, pe malul Siretului, apoi cele de prin părţile Bu¬zăului ca la Cârlomăneşti, unde s-a identificat o davă, inclusiv săpătu¬rile în curs de efectuare, îndeosebi cele de la Bozioru, Găvanele, Colţi, Aluniş, Nucu, sus în munţii Buzăului, unde s-au identificat 29 de peş¬teri locuite în diverse perioade istorice 4, semnalează o bogată viaţă ma¬terială şi spirituală în aceste părţi în continuă frămîntare şi progres.
   Dacă nivelurile sau stadiile de civilizaţie nu sunt absolut identice în toate punctele cercetate arheologic din Sudul Moldovei şi zona Bu¬zăului, ansamblul evoluţiei se impune prin analogii frapante în dome-
                                                                    [...]
   Nu e exclus ca reformia religioasă a lui Deceneu, în sec. I î.e.n., să fi reorganizat şi în zona Buzăului capele (sacella) de care pomeneşte Iordanes 11, dacă aceste capete nu se referă la goţi. Marele număr de chilii sau bisericuţe rupestre din munţii Buzăului a căror epocă nu este încă decât aproximativ datată - poate cu 2-3 excepţii - cum şi desele mânăstiri de pe valea Buzăului şi din munţii Vrancei, începând mai ales din sec. XVI până în zilele noastre, atestă prezenţa unei vaste şi vechi zone sacre încă din cele mai vechi timpuri, poate până în epoca bronzului şi a fierului, poate cu manifestări mai precise începând cu secolele VI-V î.e.n. Avem o poveste folclorică şi un început de cerce¬tări arheologice care par a confirma aceste supoziţii.

                     1. Urme spirituale geto-dacice
                               a. Ţărmul Luanei

Într-un interviu acordat de V. Rundan, săptămânalului Flacăra, în februarie 1980, se redă următoarea povestire a lui moş Dumitru Toader găsind păscând vitele în zona lacului Gateş (com. Bozioru): «De mult, tare de mult, dincolo de munte, era «Tărâmul Luanei» -, Luana fiind o fiinţă atotputernică, ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu zi-duri imense deasupra căreia strălucea atât ziua cât şi noaptea un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de oameni viteji întru drep¬tate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în «Valea Izvoarelor» cele dătătoare de apă vie şi de apă moar¬tă; şi spălându-le rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei ce se încumetau să le încerce singuri, se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care, mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi în care de foc şi au doborît soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutre¬murat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume... Şi de atunci, pe lo¬cul cetăţii, mulţi ani nici iarbă n-a crescut şi nici pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate acestea vorbesc sem¬nele tainice din peştera Înţeleptului» 12.
Dacă această relatare redă exact, adică fără eliminări şi adaosuri sau ajustări spusele lui moş Dumitru Toader, iar acesta reproduce în¬tocmai ce i-a transmis tradiţia folclorică sau «semnele tainice din peş¬tera înţeleptului», e clar că aci avem de a face cu o legendă care sub¬liniază viaţa şi destinul neamului geto-dac, în perioada protoistoriei acestuia, inclusiv o înfrângere îngrozitoare din partea unui adversar superior, poate sciţi, poate celţi, poate iranieni. Legenda contaminează elemente foarte vechi ca soarele cetăţii, războinicii, vindecarea rănilor lor prin contactul cu apa vie, Luana, păzitorul inflexibil al cetăţii. Ceva mai recente par a fi «tainele izvoarelor», «carele de foc» ale vrăjmaşilor, «cutremurul pămîntului» la doborârea soarelui cetăţii etc. - «Tărâmul Luanei» e o ţară de basm, el pare o altă lume, ca în toate basmele, cu un soare care «strălucea atât ziua cât şi noaptea», deci un tărâm bucurîndu-se de lumină continuă...
   Acest soare e marea divinitate luminoasă indo-europeană, Phanes al orficilor, viitorul Zalmoxis al geto-dacilor. Tărâmul Luanei nu durea¬ză decât prin şi atât cât durează soarele însuşi. Dacă soarele se prăbu¬şeşte, «Tărâmul Luana», adică viaţa frumoasă a geţilor plină de lumina zeului, se prăbuşeşte şi ea. Doborârea soarelui de către vrăjmaşi pismaşi, înzăuaţi şi luptând în care de foc se referă, probabil, la un război cu un popor adorator şi el al soarelui, poate iranienii perşi conduşi de Darius al lui Hystaspe de care vorbeşte Herodot (IV, 93) şi care au pârjolit ţara în 513, dar lupătorii geto-daci şi-au repus soarele la loc, adică n-au renunţat la credinţa lor în lumina solară. Despre asemenea răz¬boaie ale credinţelor diferitelor popoare ne relatează deseori istoria în frunte cu Biblia. Dacă povestea în sine se isprăveşte negativ pentru «Tărîmul Luanei», este, poate, pentru că, ulterior, un povestitor de ori¬gină romană sau creştină a amputat, din vanitate, continuarea legen¬dei, întrucât romanii cuceriseră Dacia prin războaiele dintre Traian şi Decebal, sau întrucât soarele getic Zalmoxis fusese absorbit de «Soa¬rele Hristos» prin biruinţa credinţei creştine asupra celei anterioare. E greu de admis că povestea a fost creată în perioada daco-romană şi creştină, deşi, cum o să vedem în legendă, există unele asemănări sau analogii cu ritul creştin. Luptătorii străini înzăuaţi şi atacând din care de foc nu pot fi nici romani, nici creştini. «Înţeleptul» din peşteră n-a ţinut să ne lămurească, căci ce ştia el era o «taină».
   Oamenii din «Tărîmul Luanei» erau «viteji întru dreptate şi netemători de moarte», calificare căreia, în perioada istorică, Herodot i-a dat expresie (IV, 93), zicând despre geţi că «sunt (sau se cred) nemuri¬tori» şi sunt socotiţi «ca cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci». Calificativele, însă, nu se acoperă total şi în fond, pentru că «părintele istoriei» dogmatizează nemurirea şi dreptatea, în timp ce în povestea Luanei e vorba numai de un comportament moral al oamenilor. Totuşi, ideile de vitejie, dreptate şi nemurire sunt prezente în ambele relatări. «Apa vie» din «Valea izvoarelor», unde Luana personal ducea pe cei răniţi în luptă şi-i vindeca este apa vie din vechile noastre basme pe care Făt-Frumos sau un alt personaj ieşit din comun o aduce unde tre¬buie.
   Vindecarea prin spălarea cu apa vie are ca paralelă creştină vin¬decarea slăbănogului de la Lacul Vitezda din Ierusalim (Ioan 5,1-15), dar această paralelă n-arată nici o interdependenţă, căci fenomenul e foarte vechi şi frecvent în istoria majorităţii credinţelor religioase. Faptul că se vindecau numai cei spălaţi de Luana personal, arată puterea şi au¬toritatea religioasă şi terapeutică a acestui personaj, întruchipare anticipativă a marelui preot care e uneori şi rege şi ajunge chiar divinitate, ca în cazul lui Zalmoxis şi Deceneu. Luana e, ca păzitor al cetăţii şi al soarelui, ca vindecător al răniţilor, ca stăpân al apei vii şi cunoscător al tainelor izvoarelor din «Valea Izvoarelor», expresia unei divinităţi atotputernice pre-zalmoxeene, divinitate a vieţii, luminii, vindecării.
Moartea celor ce încercau să se vindece singuri, fără Luana, in¬dică începutul organizării ierarhiei religioase la geţi şi simbioza dintre rege şi marele preot, situaţie ce se va fi găsit la fiecare uniune tribală geto-dacă înainte de unirea tuturor triburilor sub Burebista şi Deceneu. Credem că «peştera înţeleptului» în care se aflau «semnele tainelor» din «Tărîmul Luanei», era chilia marelui preot din munţii Buzăului, în perioada protoistorică a Daciei, o anticipare a peşterii din muntele Cogaionon în perioada burebistană. Una cel puţin din aşezările sau bise¬ricuţele rupestre de la Bozioru va fi servit ca lăcaş marelui preot-prelat din regiune, la puţin timp după separarea încă imperfectă a oficiului regal de cel sacerdotal în religia geto-dacă.

                                            b. Mărturii pe teren.

Dincolo de locul unde moş Dumitru Toader a povestit legenda «TărâmuluiLuanei», s-a descoperit o mare aşezare umană, cu o continui¬tate din epoca pietrei cioplite până în sec. I î.e.n. Sub stratul arheologic al pietrei cioplite a fost găsit un mare număr de tuburi dintr-un mate¬rial asemănător oxizilor metalici, tuburi dispuse în sol sub formă de radiator 13. PAate fi vorba de globul solar sau de o formă de calendar solar, ca cel identificat la Sarmizegetusa Regia.
Fantastică pare descrierea despre un «război cosmic într-o grotă», ca şi cum oămenii de acum 3000 de ani s-ar fi gîndit la aşa ceva: «Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului, a fost descoperită o sce¬nă de luptă de domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cos¬mice, stânga, este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehicolul spa¬ţial... Aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor» 14.
Autorul acestei interpretări a scenei din grotă a renunţat, ulterior, la originala sa descoperire! Scena nu poate fi interpretată corect decât la faţa locului de către un arheolog şi istoric competent. Dacă descrie¬rea prezentată este exactă, neinfluenţată de protocronismul unui ima¬ginar război cosmic «a la moderne», se poate spune, ipotetic, că să¬geata îndreptată spre «nava spaţială» este cea descrisă de Herodot IV, 94, unde se precizează că geţii «trag cu arcul împotriva fulgerului şi a tunetului, în sus, în cer, ameninţând divinitatea» (norilor) care întunecă lumina lui Zalmoxis, «socotind că nu există alt zeu decât al lor». «Nava spaţială propulsată de un lung jet de flăcări» nu e deci decât un nor care pare pus în mişcare de fulgerul de care vorbeşte Herodot. Nu e exclus ca «părintele istoriei» să fi aflat amănuntul despre tragerea cu arcul în istoria lui Zalmoxis de la grecii săi din Pont care cunoşteau povestea, poate şi de la geţii din zona Buzăului.
Se consideră apoi că această aşezare n-a fost distrusă de un incen¬diu întâmplător, ci că pământul a fost ars până la adincime de circa o jumătate de metru, chiar în zona în care n-au existat construcţii sau arbori. Dacă însă terenul a devenit, între timp, petrolifer, şi s-a aprins la un moment dat, nu mai e nevoie de alte explicaţii. Nu sunt indicaţii sigure asupra epocii în care această aşezare a intrat în istoria propriu zisă, dar, se pare, că ea a putut fi reşedinţa unui şef de trib sau de uni¬une de triburi, evoluând probabil până la rangul de davă regală a lui Burebista. Impresionează «Pietrele lui Solomon», care sunt aşezate ca un calendar, asemenea celui descoperit la Sarmisegetusa Regia. «Stîlpii de taină» sunt nişte stânci colosale de piatră, ce se ridică în formă de coloană, în mijlocul pădurii, inaccesibili atât omului cât şi animale¬lor... 1S. Sunt, probabil, pietrele pe care Al. Mironov le numeşte «Clăile de piatră», un fel de piramide, pe muntele Zboiu, pe sub care se lun¬geşte Peştera lui Dragomir 16. În ţinutul Luanei se află, între altele Grota dacică, cu inscripţii din aproape toate epocile, «Stânca Salaman¬drelor», în apropierea Izvorului lui Zalmoxis, cum e numit acolo 17; Fundul Peşterii din satul Nucu, comuna Bozioru, prezintă incizia a 12 pumnale - akinakes, 9 vârfuri de lănci şi 7 vârfuri de săgeţi. Akinakes-urile ar fi mai vechi decât sec. VI-IV î.e.n., cum s-a propus, ele putând urca chiar până în epoca bronzului (R. Vulpe) şi, lucru important, poa¬te că au fost incizate chiar de populaţia care le-a făcut şi le-a folosit. Aşa s-ar exlica amănuntele 18.
   Toate acestea arată clar că în zona comunei Bozioru a existat o veche aşezare, încă din epoca protoistorică, poate un început de davă, care s-a dezvoltat pe plan politic, militar şi religios până în vremea lui Burebista. Povestea despre «Tărîmul Luanei» e confirmată substanţial de Herodot şi de aşezarea de la Bozioru cu diversele ei stânci-coloane, peşteri şi simboluri, izvoare, tuburi aşezate în formă de radiator etc. Caracterul sacru al aşezării şi al împrejurimilor se impune prin «Pie¬trele lui Solomon» sau «Clăile de piatră», probabil loc de cult solar, dacă nu chiar de templu, apoi prin mesajul din grotă, în care zeul era apărat prin tragere de săgeţi împotriva unui adversar, prin globul solar sub formă de radiator, prin «Izvorul Iui Zalmoxis» 19 - dacă acest nume vine din tradiţie şi nu e inventat acum -, în fine, prin «grota dacică», prin «peştera înţeleptului» din «Tărâmul Luanei», dacă nu cumva «grota dacică» şi «peştera înţeleptului» sunt acelaşi lucru, în fine prin marele număr de grote-chilii rupestre din care nu numai una sau două, ci mai multe vor fi fost lucrate înaintea creştinismului 20, care în bună măsură le-a moştenit. În aceste chilii vor fi trăit vestiţii asceţi zalmoxeeni, de care vorbeşte Strabon; ktistai sau schistai, abioii, evlavioşii şi capnobaţii, sau mergătorii prin fum 21, sau cel puţin unii din ei cu aşezare şi misiune locală. Socotim că monahii bessi din mânăstirile bessice, semnalate mai sus erau foarte probabil, continuatori creştini şi ai ve¬chilor asceţi bessi păgâni din munţii Buzăului, care, cu numele lor poate de byzenai sau bouzaion, busiol, alături de acela al râulul Bouzeos, im¬primau zonei respective identitate etnică şi geografică indelebilă şi o deosebită valoarea sacră.
   Numele mînăstirii Sihastru din Vrancea poate să derive de la o comunitate ascetică precreştină, verosimil de la aceşti ktistai-schistai. «Peştera înţeleptului» din povestea «Tărâmul Luanei» e o expresie care se poate aplica oricărei peşteri sau chilii locuită de un sihastru, dar, în cazul de faţă, o vorba de ceva mai mult. Această peşteră e o arhivă a istoriei cetăţii păzită de l.uana, ca una care cuprinde «semnele tainice» ale acestei istorii. Aceste semne le făcea sau le înregistra, probabil, un înalt personaj sacerdotal care locuia în peşteră şi care nu putea fi prea departe de locuinţa regelui, aci, probabil, a şefului unei uniuni de tri¬buri. E vorba, probabil, de marele preot care, asemenea lui Deceneu din timpul lui Burebista, ce sălăşluia în muntele Cogaionon, locuia şl el în¬tr-un Cogalonon din munţii Buzăului. Căci, probabil, majoritatea davelor avea o organizaţie religioasă mai mult sau mai puţin analoagă orga¬nizaţiei din Capitală. Se pare că reforma religioasă a lui Deceneu care a contribuit atâta la unificarea celor 4-5 uniuni tribale ale ţării, a fost un impuls şi pentru unitatea religioasă a triburilor. Texul din Iordanes care afirmă că marele preot a stabilit «divinităţi şi capele» («Numina et sacella») 22, în ţară, dacă nu se referă la cultul goţilor, ţine să releve, probabil, tocmai aceasită reunificare în cadrul triburilor, în cadrul cul¬tului local.

                          2. Continuitatea geto-daco-romană-creştină prin elemente patristice
                                                            a. Izvoare literare

   La puţin timp după cucerirea Daciei de către romani (106), misio¬narii au semănat credinţa creştină în Scythia Minor şi în toată Dacia, venind mai ales din sud şi răsărit, credinţă care a fost continuu alimen¬tată prin tot felul de oameni şi împrejurări, inclusiv prin imigraţia go¬ţilor, care pe la jumătatea sec. III au adus din Capadocia numeroşi pri-zonieri creştini clerici şi laici în părţile noastre 23.
                                                                       [...]
tori ai Ungariei care trăiau printre români 100. Ceea ce trebuie să reţinem pentru problema noastră este că aceşti aşa-zişi pseudo-episcopi ai vala¬hilor erau, aci, la curbura Carpaţilor, cu mult mai vechi şi decât episcopul cuman de la Milcovia şi decât toţi episcopii catolici din Ungaria, care nu urcau mai sus de Ştefan cel Sfânt (1000-1038).
                                                                      ***
   Continuitatea materială a regiunii Buzăului şi Vrancei atestată prin cercetările arheologice care o extind până în perioada bronzului şi a neoliticului şi care e identificată prin aşezări umane, activităţi variate materiale, economice şi comerciale, a fost împletită şi susţinută tot timpul de o continuitate spirituală pe care cercetări neîntrerupte o dega¬jează progresiv din ceaţa trecutului şi-i dau profil. Caracterele acestui profil sunt:
- Munţii şi regiunea Buzăului au fost din vremuri îndepărtate o zonă sacră de deosebită importanţă marcată prin folclorul şi relieful ei. Esenţa acestui sacru era lumina soarelui care prezida cetatea Luanei şi a cărei dispariţie înseamnă sfârşitul adoratorilor săi. Concepţie indo-europeană care apreciază lumina în toate sensurile ca putere şi factor de promovare a vieţii, concepţie proto-geto-dacică care, în perioada protoistorică şi-a adaos ideea despre sacralitatea apei, cum o dovedesc Valea izvoarelor din povestea Luanei, Izvorul Iui Zalmoxis şi Stânca Salamandrelor din munţii Buzăului şi numeroasele ape vindecătoare din regiune. Lumina şi apa, ca elemente de geneză şi promovare a vieţii, dreptatea, bravura, evlavia şi nemurirea, acestea constituiau puterea şi esenţa lui Zalmoxis. Elementul de bravură organic legat de acela al dreptăţii şi nemuririi a fost des înregistrat de istorie în toată zona Buzăului şi Vrancei, ca, de altfel, în toate părţile ţării.
- Dacă aşa numitul «tărâm al Luanei» poate fi identificat cu aria celor 16 ha de teren petrolifer cercetat în vara anului 1980 şi pe care arheologii îl consideră o davă, e posibil ca această davă să-şi fi avut Cogaiononul şi marele ei preot, căci «munte sfânt» şi «preot» nu existau numai lângă Sarmizegetusa Regia, ci, foarte probabil, în preajma fiecărei dave, în orice caz în peajma davelor şefilor de triburi sau de uniuni tribale, înainte de unificarea lor de către Burebista, în sec. I î.e.n.101.
   Căci Zalmoxis era o veche divinitate adorată în toate ţinuturile locuite de geto-daci. Erau şi sunt şi azi atâtea îngrămădiri de stînci, numite «clăi» şi peşteri în care s-a putut crede că locuia Zalmoxis şi marele preot; sihaştrii, «evlavioşii» şi «capnobaţii» sălăşluiau în unele din aceste peşteri, unde nu o dată incizau scene ca cea din «grota dacică», unde credincioşi zalmoxeeni trag cu arcul împotriva divinităţii (rele), a tunetului şi a fulgerului spre a apăra pe Zalmoxis. Dacă peste semnele dacice ca această scenă, inclusiv peste semne ca pumnale, vârfuri de lănci, vârfuri de săgeţi de provenienţă geto-dacică s-au adăugat inscrip¬ţii feudale vorbind de Badea logofăt, Sava ot Govora, Dosoftei ot Pin, Vasile logofăt, Pis. diacon Gheorghe, monahul Filotei ot Putna etc. şi indicaţii de ani ca 1683, 1734, 1769 etc. 102, aceasta constiutie un certi¬ficat de continuitate scris pe piatră în însuşi sânul naturii.
- Nemurirea zalmoxiană alimentată aci de credinţa în dreptate şi vitejie implica şi nemurirea pământului şi munţilor stăpâniţi de băştinaşi, care-i apărau cu eroism în faţa invadatorilor celţi, iranieni, goţi etc., pentru că nemurirea era totală, adică şi materială şi spirituală. Contac¬tul cu «dacii liberi» din apropiere le ţinea cunoştiinţa în alertă, iar le-gătura cu dacii din Transilvania, din Câmpia Dunării şi din Scythia Minor, inclusiv, poate, cu unii dintre regii geţi ca Dromichaites, Zalmo- degikes şi Dicomes 103 (acesta din urmă stăpânind Sudul Moldovei) le afina şi le întărea ortodoxia acestei nemuriri, alimentată de fervoarea aceleiaşi credinţe şi de convingerea aceleiaşi frăţietăţi. Unificarea tribu¬rilor geto-dacice sub Burebista şi reformele religioase şi culturale ale lui Deceneu au dat acestei nemuriri dimensiunea unei noi forţe euro¬pene şi universale. Contribuţia influenţei spiritualităţii elenice şi în¬deosebi elenistice a fost sensibilă în această direcţie. Orfismul de la în¬ceputul erei noastre nu e străin nici el de evoluţia credinţei în nemurirea getică.
- Această continuitate a fost preluată de creştinism, prin doctrina şi cultul său despre «Soarele Hristos», prin înlocuirea asceţilor geto-daci cu asceţi creştini în munţi şi regiunile deluroase şi prin documente ca relatarea sf. Epifanie despre audieni, prin Scrisoarea Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia, prin Scrisorile 164 şi 165 ale Sf. Vasile, aceea a lui Auxenţiu de Durostorum şi informaţii ale istoricilor Socrate, Sozomen şi Teodoret, care atestă evoluţia neîntreruptă a autohtonilor pe meleagurile buzoiene. Imigrarea goţilor, a hunilor şi a celorlalţi «barbari», însoţită de persecuţii sîngeroase a ataşat considerabil populaţia de pământul sfinţit prin sângele martirilor. Prestigiul cu care misionari ca Audius, Ulfila, Eutihie, Sf. Sava, Sansala etc. învăluiau zona Buzăului era considerabil, dându-i o aură specială. La această aură au contribuit şi unii goţi creştinaţi şi martirizaţi, fie ortodocşi, fie neortodocşi.
- Misionarii din regiunea Buzăului, martiri şi nemartiri, capadocieni şi răsăriteni în general, autohtoni sau migratori, ştiau şi latineşte şi ţineau legătura cu Romania din Sudul Dunării şi cu centrele ortodoxe ale Răsăritului, de unde se împrospătau la izvoarele credinţei apostolice, dar şi unde, prin trimiterea moaştelor unora dintre ei, aduceau gloria de «atleţi» ai lui Hristos în regiunea Buzăului, pe care martirologii le descriu ca pe o arie de epopee. Pe de altă parte, sângele acestor martiri consolida proprietatea istorică şi morală a autohtonilor asupra pământului locuit de ei. Moartea martirică era, aici, nu vidul morţii, ci plenitudinea nemuririi, marcată prin toponime ca Vârful Martirului, Vârful Ciciliei etc.
- Mănăstirile din ţinutul Buzăului şi al Vrancei, ale căror începuturi urcă până în sec. IV prin Audius şi ucenici ai Sf. Vasile cel Mare, preluând, probabil, în bună măsură, la început, modestele sihăstrii geto-dacice, au avut un rol însemnat în procesul continuităţii vieţii spirituale în spaţiul curburii Carpaţilor. Întemeietorii de mânăstiri vor fi sălăşluit în bisericuţe rupestre ca Piatra Îngăurită, Gaura Tătarului (numita aşa mai târziu) şi o parte din peşterile de la Aluniş, având incizate în interior şi în exterior numeroase cruci cu braţe lăţite la capete, cruci specifice secolelor V-VI 104;dar ei vor fi locuit şi în grote sau aşezări pustnice mai ferite, purtând nume ca: Apa Tainiţei, Piatra Tainiţei, Poiana Fulgerişului, Dealul Zimicelor şi alte toponime adunate cu grijă de Al. Odobescu l05. În cazul când vechimea acestora urcă până în sec. IV-VI, aceste toponime pot fi moşteniri de la geto-daci şl deci constituie o ve¬rigă puternică în lanţul continuităţii geto-daco-romane-creştine. Consi¬derăm că în special Peştera lui Iosif cu conturul unui peşte deasupra in¬trării iar în fund cu forma arhaică a pomului vieţii 106 a putut fi, prin simbolismul ei hristic, un nucleu de mânăstire. Nu ştim dacă se practica o viaţă de obşte sau idioritimică în mănăstirile audiene, dar credem că se tindea spre o asemenea viaţă, mai ales în confruntare cu mânăstirile de origină capadociană în care, probabil, sălăşluiau sau de unde ieşeau la misiune oameni ca Eutihie, Sf. Sava, poate gothul Arpyla.
- Viaţa religioasă ortodoxă a zonei Buzăului era organizată, foarte probabil, în eparhie, după toate regulile vremii. Ulfila funcţionase ca episcop ortodox primii şapte ani, undeva, nu departe de Atanaric, poate la Pietroasele sau în preajmă. Sf. Epifanie ne vorbeşte de episcopi ai lui Audius, hirotoniţi, se pare, aci, «în adâncul Gothiei» şi plecând cu el în Mesopotamia, iar Scrisoarea Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia, în care avem aproape toate elementele unei Biserici eparhiale; Presbiteriul care implică existenţa unui episcop sau protopresbiter cu atribuţii de conducător, preotul Sansala, cântăreţul Sava, casa lui Sansala în care a fost arestat el şi Sf. Sava, a treia zi de Paşti, credincioşii. Dacă în documentul nostru - Scrisoarea Bisericii din Gothia - nu e dat numele episcopului, ci se vorbeşte numai de Prezbiteriu «de voinţa Presbiteriului», este, probabil, pentru că în acea perioadă scaunul era vacant, iar autoritatea lui o exercita Presibiteriul. Arhiepiscopul Ascholios al Tesalonicului suplinea, probabil, parţial, în sânul jurisdicţiei sale, absenţa episcopului din Gothia, cum reiese din tonul elogios cu care-i vorbeşte Sf. Vasile cel Mare, care-l numeşte chiar «antrenor» al Sf. Sava. Cum am sugerat deja, nu e exclus ca unul dintre episcopii an-teriori momentului persecuţiei Sf. Sava să fi fost Eutihie, capadocian şi el, ale cărui daruri şi harisme sunt atât de lăudate de Sf. Vasile. Se ştie ce însemna atunci un episcop: o forţă de rezistenţă şi autoritate în faţa invaziilor, cum se manifesta aceasta în Scythia-Minor prin episcopi ca Betranion şi Theotim I de Tomis. El ferea poporul de erezii, îl ţinea strâns în jurul lui, îl ajuta în toate împrejurările, şi-l aşeza în circuitul istoriei.
- Dacă continuitatea spirituală s-a dezvoltat aşa de pozitiv este şi pentru că ea a fost susţinută de o activitate economică, comercială şi culturală, ce lega regiunea Buzăului cu a «Romaniei» dunărene şi civi¬lizaţia romano-bizantină din Balcani şi Dobrogea, ce roia încă în sec. IV, spre Nordul Munteniei, o civilizaţie folklorică 107. Dacă călugării catolici n-au reuşit să înjghebe un «stat cruciat» de o parte şi de alta a Carpaţilor, în sec. XIII şi XIV, cuprinzând o parte a Munteniei de Nord şi Est şi Sud-Vestul Moldovei, este pentru că pasurile Prahovei şi Buzăului legând ţinuturile ardelene cu cele ponto-dunărene, constituiau un «co¬ridor» 108, care se prelungea până la Constantinapol, Egipt şi Sudul Galiei, coridor care nu îngăduia blocarea ortodoxiei din munţii Buzăului şi Câmpia Munteniei.
   Ortodoxia a fost apărată aci nu numai de o civilizaţie intensă de nivel popular, dar şi de o cultură teologică, de nivelul celei reflectată de Scrisoarea Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia, al cărei autor, membru în anturajul presbiterial sau episcopal, e de un nivel re¬marcabil, atât prin viziunea fondului, cât şi prin expresivitatea formei. Un asemenea nivel iradia dintr-un serios focar de cultură din zona Buzăului, focar aprins şi întreţinut în mânăstirile buzoene până nu de mult, iar din sec. XVII, preluat de Centrul eparhial al Sf. Episcopii a Buzăului.
   Ostenelile P. S. Episcop Dr. Antonie Plămădeală, titularul Scaunului de Buzău şi acelea al Seminarului Chesarie din Buzău şi ale atâtor învăţaţi români aici formaţi, se înscriu ca verigi preţioase în lungul şi frumosul lanţ al continuităţii spiritualităţii şi al culturii din regiunea râului Mousaios-Buzău, ai cărei autohtoni au rămas neclintiţi aci.

Notele de subsol din carte:
. Pavel Chihaia, Date noi despre bisericuţele rupestre din Munţii Buzăului, în G.B, XXXIII, Nr. 5-6, 1974 (Din arhiva lui Al. Odobescu, III, Acte, 1-4, Anexa III, p. 514).
2. I. Dragomir şi Silviu Sanie, Începuturile creştinismului în Sudul roman al Mol¬dovei, în vol. De la Dunăre la Mare, Galaţi, 1977, p. 117-122.
3. Radu Vulpe, La civlisation geto-dace et ses problemes a la lumiere des dernieres fouilles de Poiana, en Basse-Moldavie, în vol. Studia thracologica, Bucureşti, 1976, p. 103-123.
4. V. Drîmboceanu, Aşezări rupestre din munţii Buzăului, în «Ştiinţă şi Tehnică», XXXI, Seria a II-a, 10, 1980, p. 6.
....
11. Iordanes, Getica, XI, 71, ed. Th. Mommsen: «Numina quaedam et sacella ve¬nerari suasit (Decaeneus)».
12. Vasile Rundan, Imagini despre un război cosmic într-o grotă dinaintea epo¬cii fierului, interviu luat de N. Cristache, în «Flacăra», nr. 6, din 7 februarie, 1980, p. 24, col.
13. Ibidem, p. 24, col. 3.
14. Ibidem, p. 24, col. 4.
15. Ibidem, p. 24, col. 4.
16. Al. Mironov, Străveche Ţara Buzăului, în «Ştiinţă şi Tehnică», XXXI, Seria a II-a, 8, 1980, col. 2-3.
17. Vasile Rundan, op. cit., p. 24, col. 4.
18. V. Drîmboceanu, Aşezări rupestre din munţii Buzăului, în «Ştiinţă şi Tehnică», XXXI, Seria a II-a, 10, 1980, p. 6, col. 1.
19. Vasile Rundan, op. cit., p. 24, col. 4.
20. Al. Mironov, op. cit., col. 2.
21. Strabon VII, 3, 4, C 296; VII, 3, 3, 4, C 296; VII, 3, 7, C 300. Asupra asceţilor şi clerului geto-dac s-a scris la noi foarte mult începând cu Vasile Pârvan şi continuând cu R. Vulpe, E. Lozovan, I. I. Russu, H. Daicoviciu, Mircea Eliade, I. H. Crişan, Emilian Vasilescu, Ioan Rămureanu, Oct. Mărculescu, P.I. David şi mulţii alţii. Recent au apărut alte cercetări ocupându-se în mare măsură cu probleme: Pr. Prof. Ioan G. Coman, Marele preot Deceneu colaboratorul lui Burebista, în «Biserica Ortodoxă Română», an. XCVIII, nr. 7-8, 1980, p. 757-781; Idem, Deceneu, reformatorul religios şi promovatorul culturii getodacice, în Mitropolia Banatului, anul XXX, nr. 4-6, 1980, p. 248-264; Pr. I. Firea, Asceza la geto-daci, în «Biserica Ortodoxă-Română», an. XCVIII, nr. 7-8, 1980, p. 792-798, studiu informat, dar cu exagerări şi confuzii; Dr. Petre Alexaadrescu, Natura lui Zalmoxis potrivit relatării lui Herodot, Ibidem, p. 799-809, informat dar obsedat de mitomanie, deşi aducând unele interpretări noi.
21 a. Vezi nota 10 a.
22. Iordanes, Getica; XI, 71.
23. Pr Prof. I. G. Coman, Misionari creştini în Scythia-Minor şi Dacia în secolele III-IV, în M O., 1978, nr. 3-4, p. 265 ş.u.
...
100. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Rolul elementului românesc în creştinarea ungurilor, în B.OR. XCVIII, nr. 1-2, 1980, p. 173-196.
101. N. Gostar şi V. Lica: χωγαίονον, Strabon VII 3, 5, (C 297-8), în «Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol», XVII, 1980, p. 620-625, reiau teza lui I. Bessell de acum mai bine de o sută de ani, potrivit căreia χωγαίονον e un termen ieşit din formula lui Herodot χατάγαιον οϊχημα (IV, 95-6) şi deci n-ar fi existat. Această conjectură are dezavantajul de a omite faptul că pe lângă muntele sfânt tre¬cea un râu care purta acelaşi nume Cogaionon, nume care se găsea nu numai lângă Sarmizegetusa Regia, ci şi în alte părţi ale ţării, inclusiv în zona Buzău-Vrancea; cf. M. Marinescu, Nume dace de triburi şi localităţi, în «Noi Tracii», V, nr. 52, 1979, p. 3, care prezită printre altele, ca variante: Gugu, Gogan, Guga, Guguiancu, Gugeşti. Dacă aceste nume derivă istoric şi lingvistic corect din Kogaionom, iar Kogaionon ,la rîndul lui, derivă din l. e. geng sau gug + αιψϖν - «deal», «înălţime (W. Tomaschek, Die ulten Thraken, Wien, 1980, II, p. 65), e chiar în numele Cogaionon, e anterior lui Strabon şi nu e opera unei suduri...? a limbii greceşti. Cât despre localizarea muntelui Cogoionon, cf. frumosul studiu al Păr. Prof. loan Firea, Unde a fost Cogaionul? în M.B. XXX, nr. 3-4, 1980, p. 43-58, care cu toată discuţia strânsă a diverselor ipoteze, nu reuşeşte să identifice muntele. Poate că e Gugu, în regiunea Retezatului.
102. V. Drîmboceanu, op cit., p. 6, col. 1-2.
103. Gheorghe David, Regi şi căpetenii geto-dacice, în volumul colectiv Strămoşii poporului român geto-dacic şi epoca lor, Bucureşti, 1980, p. 273, 274, 277-278.
104. V.Drîmboceanuu, op. cit., p. 106, col. 2.
105. P. Chihaia, op. cit,, (Arhiva Al. Odobescu, Toponime, Anexa 2, p. 513).
106. P. Chihaia, op. cit., p. 510, nota 29.
107. Răzvan Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii me¬dievale româneşti (secolele X-XIV), Ed. Acad. R. S. România, Bucureşti, 1974, p. 35-37.
108. Idem, op. cit., p. 166.

[alx]

Domnule ALX,
Cu tot respectul cuvenit unui ales "veteran", va intreb direct:
- Puteti aduce ceva constructiv pe tema data... Rudan Vasile, calitatile dumnealui paranormale si Enigmele din Muntii Buzaului?
Dupa cum se vede, eu nu generez posturi, doar pentru placerea de a avea activitate pe "blog" (a se citi forum).
                         

domnule licuriciu
In primul rand,nick-ul meu este alx si nu ALX,iar ironia adresarii tale ma face sa zambesc...nu incerca sa-mi dai la geoale,ca nu tine...
In al doilea rand,inca iti mai permit sa postezi pe aici (si iti aprob postarile) NUMAI SI NUMAI pentru ca sunt unele ...aspecte din citatele preluate de tine pe care nu toata lumea le cunoaste,si atunci am zis sa te las sa pui informatiile astea la un loc...
   Pentru ca din punct de vedere al regulamentului acestui forum,trebuia de mult sa-ti tai macaroana...adica pui doar citate,fara sa vedem si parerile tale vizavi de cele expuse...in plus,obisnuinta? sau antrenamentul te face sa raspunzi la intrebarile directe puse tie cu alte intrebari,si sa deturnezi directia discutiilor in sensul preferat de tine...
   Si ca sa-ti raspund si la afirmatia ca tu nu generezi posturi...pai,pana la proba contrarie,asta faci...si in plus,am senzatia ca ai o misiune...aceea de a-l discredita pe Rudan...sau,cum remarcau si alti colegi,tu doar arunci prima piatra din varful muntelui,si colegii tai stau la baza lui sa culeaga...avalansa...?
   Iar cat despre enigmele din muntii Buzaului...ei bine,cred ca in acest moment aceste discutii nu aduc vreo lamurire,dupa cum nici citatele tale,preluate din diferite reviste nu au o valoare intrinseca prea mare,atata timp cat nu ai discutat PERSONAL cu cei care le-au scris,atata timp cat nu ai verificat PERSONAL adevarul celor declarate in ele...cum spuneam candva,e usor sa stai in fotoliu,in fata computerului,la caldurica,si sa bati in tastatura...mai greu e sa te duci in teren,sa cheltui timp si bani,si de cele mai multe ori sa te intorci cu mana goala...
   In plus,din informatiile pe care le am(sîc!),se continua monitorizarea anumitor zone din tarisoara noastra(inclusiv muntii Buzaului),numai ca nu se mai face "la picior",ci din nește chestii care se cheama Hercules C130...alea de zboara ca ciorile,la rasul pamantului...

Per final,doresc sa TE ROG sa arunci o privire peste regulile de functionare ale acestui forum,si dupa mi-as dori sa ne prezinti niste mostre "personale" si EXTINSE de gandire pe topic,legat de cele expuse pana acum...ca ai ce comenta,nu gluma...asta ca sa nu ma apuc de aplicat regulamentul...CU ALTE CUVINTE,GATA CU COPY/PASTE,PANA NU LAMURIM CE E CU POSTARILE DEPUSE DE TINE PE FORUM PANA ACUM...ADICA PANA NU LE LAMURESTI...OK?

[licuriciu]

Ma conformez si de data aceasta.
Domnule alx,
Incerc doar sa creez o baza de discutii. Adica sa prezint materialele, pe baza carora se pot purta discutii ulterioare. Asa, sa vb. vrute si nevrute, parca n-are rost.
Habar n-am ce parere au alti membri ai acestui forum, deocamdata trecuti pe navigatie inertiala, dar avand in vedere ca materialele prezentate de mine sunt inedite pe NET, cred eu ca ar trebui sa ma lasati sa continui. Cenzurandu-ma, pierd si ei, nu numai eu.
Cat despre afilierea mea la diferite servicii, va asigur ca sunt aberatii ( SRI este o MEDIOCRATRIE de care prefer intotdeauna sa ma tin departe). Chiar nick-ul meu, care v-a trezit amintiri (probabil spumoase daca le-ati retinut cu atata claritate) mie nu-mi spune nimic altceva decat o insecta nocturna cu lumina rece? Chiar, dvs ce va spune?
Oricum, as trebui gratulat ca am revitalizat partial un subiect in coma.
De altfel, parerea mea, ca tot vroiati s-o aflati este ca dl. Rudan se discrediteaza singur, fiind un batranel (partial simpatic), care-si pateaza onoarea familiei pe ultima suta de metri.
Si nu fiti dvs. atat de sigur ca nu s-a vorbit cu autorii, martorii, etc. S-a vb, d-le alx. Si vor urma...