Comentarii libere

[Arhanghelul]

Daca te uiti dupa unghiul dintre fuselaj si aripi pe vectorul vertical o sa observi ... c-au profiluri diferite ... adica unul din ele isi schimba plafonul si aliniamentul ... concluzie nu zboara in formatie "ordonata" ...

Citat:

8. Zborurile în formaţie
Aeronavele pot efectua zbor în formaţie numai dacă există o înţelegere
prealabilă între piloţii comandanţi ai aeronavelor care iau parte la zbor, iar pentru
zborurile în formaţie în spaţiul aerian controlat, zborul trebuie să fie în conformitate
cu condiţiile precizate de către autoritatea ATS competentă. Aceste condiţii trebuie
să includă următoarele:
8.1. formaţia operează ca o singură aeronavă în ce priveşte navigaţia şi
raportarea poziţiei;
8.2. separarea între aeronavele în zbor este în responsabilitatea comandantului
capului formaţiei şi a piloţilor comandanţi ai celorlalte aeronave participante
la zbor şi trebuie să includă perioade de tranziţie în timpul cărora aeronavele
manevrează pentru a realiza eşalonarea proprie în cadrul formaţiei, pe timpul
strângerii şi degajării acesteia; şi
8.3. dacă nu este prevăzut altfel, fiecare aeronavă va menţine o distanţă de
maxim 1 km (0,5 NM) lateral şi longitudinal şi de 30 m (100 ft) pe verticală
faţă de capul formaţiei.

http://www.mt.ro/transparenta/OMTCT_RACR-RA_vers_dtran.pdf

P.S. Presupun ca unul a decolat si se alinieaza la plafonul de zbor (cel de deasupra cu dare de condensare ... "fortzaj") si unul face un ocol ptr. aliniere ptr. aterizare (asteapta la rand pana la aterizare pe o miscare spiralata mare ... cel fara motoarele "turate " ... ce nu prezinta condens ...).

[dab270277]

Am recitit in aceasta seara teoriile domnului TVM. Sunt lucruri care nu se potrivesc dar in esenta aceasta poveste in tiraj destul de numeros poate sa fie plauzibila. Chiar si in cazul acesta facem parte din creatie. Actul de creatie nu se rezuma doar la noi oamenii . Ar trebuii sa ne punem mai intai intrebarea cat de agresivi suntem noi cu celalte parti ale creatiei care exista pe acest pamant pe care il distrugem sistematic inainte de a critica interventia extraterestra. Indiferent care ar fii agenda lor noi "oamenii" suntem mult mai agresivi ca ei.

[dab270277]

Se povesteşte cum în munţii ce-l adăposteau pe Marele Zeu al Geto-Dacilor se afla un preot al lui Zamolxis care avea părul alb ca neaua. Preotul nu era bătrân, era chiar un bărbat în floarea vârstei şi cu mare putere, dar care pur şi simplu aşa se ştia de când era pe lume, cu plete lungi şi albe ca omătul. La început, el umblase din sat în sat şi vorbise cu oamenii, convingându-i de adevărata credinţă, de puterea şi bunătatea marelui Zamolxis. Aceasta îi era menirea de preot şi o îndeplinea cu sârg deosebit şi bucurie, pentru că era convins de ceea ce făcea. Preumblările sale între hotarele ţării au durat până în clipa în care Zeul a aflat ca are în el un slujitor puternic şi demn de încredere, aşa că l-a chemat în munţi, mai aproape de el. Acum, preotul cu părul alb ca neaua nu mai era nevoit să ceară în fiecare noapte adăpost şi mâncare ţăranilor. Avea propria sa colibă la intrarea într-o peşteră. Fructele pădurii erau hrana sa, iar un izvor din apropiere îi dădea cea mai dulce apă din câte fuseseră vreodată pe pământ. Preotul nu stătu degeaba în pădure. Pentru că nu avea aproape oameni cărora să le vorbească, începu să glăsuiască vieţuitoarelor codrului. Mai mult: stând cât era ziulica de lungă singur şi având ca tovărăşie doar fiarele pădurii, le-a prins graiul. La început era mai greu, doar înţelegea, apoi, încetul cu încetul a început să le şi vorbească pe limba lor, să le ajute şi să le ceară sfaturi câteodată. Nu de puţine ori a făcut în aşa fel încât animalele să nu se mai ucidă între ele.


Preotul cu părul alb ca neaua ajunsese în câţiva ani un adevărat conducător al pădurii, dar dintre toate vieţuitoarele de acolo, mari şi mici, cel mai bine se înţelegea cu lupii, aceştia fiind cel mai aproape de sufletul său. Haitele veneau mereu la coliba din gura peşterii pentru a vorbi cu preotul, iar atunci când foamea mistuitoare le cerea să omoare vreo ciută, omul nostru mergea chiar în fruntea lor la vânătoare învăţându-i pe lupi să aleagă pentru hrană animalele bolnave sau bătrâne. Le spunea:- Cu toţii ne-am născut pe acelaşi pământ şi trăim pentru bunul nostru stăpân, Zamolxis atotputernicul. Şi eu, şi voi, dar şi bietele ciute. Fiecare lucru are câte un rost pe lume, aşa că să nu ucideţi decât căprioarele care, dintr-o pricină sau alta, nu mai sunt de trebuinţă.


Haitele ascultau cu luare aminte la vorbele sale. Atunci când nu înţelegeau, întrebau. Se mai certau din când în când, dar întotdeauna după astfel de clipe veneau la preot şi-i cereau iertare dacă îl supăraseră cu ceva. Îl iubeau ca pe unul din fraţii lor şi-l respectau ca pe o căpetenie. Viaţa preotului nostru continua mulţi ani aşa, dar soarta sa avea să se schimbe în curând. În vremurile în care ne aflam, nu numai preotul, dar întreg poporul Geto-Dac trăia în bună înţelegere cu jivinele de prin păduri şi munţi, şi mai ales se înţelegeau cu haitele de lupi care creşteau şi se înmulţeau sub oblăduirea Zeului. Poate tocmai de aceea preotul cu părul alb ca neaua se apropiase atât de mult de ei... Poate fusese mâna lui Zamolxis, asta nu o mai ştim, căci pierdut pe veci în negura vremii rămâne acest lucru.


Dar dacă Geto-Dacii trăiau uniţi prin şi întru credinţa în Zamolxis, haitele lupilor nu aveau un conducător care să le adune şi să le îndrume. Afară de foame, nimic nu le ţinea împreună. Zamolxis înţelese cât de mare ajutor îi pot aduce lupii în vremurile de izbelişte ce se vesteau, aşa că se hotărî asupra unui gând ce de multă vreme îl frământa. Îl chemă la el pe preotul cu părul alb ca neaua.- Preotule, spuse Zeul, am urmărit pas cu pas tot ce ai făcut de la venirea ta în munţi şi până acum. Ştiu cât de bine te înţelegi cu sălbăticiunile pădurii şi mai cunosc şi faptul că haitele de lupi te ascultă orbeşte. Sufletul ţi-l ştiu de mai demult pe dea-ntregul. Iată acum de ce te-am chemat la mine şi pentru ce ţi-am spus mai întâi toate aceste vorbe: se apropie vremuri grele şi a sosit clipa ca sacrificiul tău să ajute neamul Dacilor. Eşti gata să te supui, să urmezi calea destinului tău?


În timp ce grăia, Zamolxis se uita în ochii şi în sufletul preotului cu părul alb ca neaua. Îşi dădu seama, încă o dată, că are în faţă un supus ce s-ar fi aruncat şi-n flăcări pentru fericirea ţării sale. Preotul căzu în genunchi la auzul cuvintelor rostite de zeu şi vorbi apoi, molcom, la fel cum o făcea odinioară ţăranilor pe care-i povăţuia despre adevărata credinţă şi puterea ei:- Stăpâne, nu cunosc nimic să-mi fie mai drag decât meleagurile acestea, libertatea şi fericirea neamului meu. Voinţa ta, preabunule Zamolxis, este lege pentru mine, iar dacă sacrificiul meu poate fi de ajutor nu pot decât să-ţi mulţumesc că m-ai ales. Porunceşte să mor şi aşa voi face, dacă asta trebuie. Sunt la picioarele Zeului meu şi mă supun.- Nu, preotule cu părul alb ca neaua, spuse Zamolxis, moartea ta mie nu mi-ar fi de nici un folos, iar în inimile duşmanilor ţării ar aduce o mare uşurare, pentru că soarta gliei noastre va depinde, de aici înainte, şi de tine. Aşa să ştii!


Zamolxis tăcu preţ de câteva clipe părând că se gândeşte la ceva anume, apoi îl privi adânc în ochi pe preot şi continuă:- Te voi transforma prin puterea mea şi-a Pietrei Sacre, întru gloria veşnică a Dacilor Liberi, într-un lup... dar nu într-unul obişnuit. Părul ţi-e alb ca neaua şi asta îţi arată gândirea ta adâncă. Braţul ţi-e puternic, iar asta dovedeşte forţa ta. Îţi voi dărui nemurirea şi vei deveni Marele Lup Alb, conducătorul în luptă şi pe timp de pace al tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marii Dacii. Vei fi, ca şi până acum, supusul meu.


Preotul cu părul alb ca neaua avea lacrimi în ochi atunci când vorbi din nou:- Stăpâne, nu sunt demn de această cinste!- Asta nu tu o hotărăşti, răspunse aprig Zamolxis, ci eu. Hotărârea mea este luată.- Mă voi supune cu dragoste, preabunule Zamolxis.- Ştiu. Dar iată ce trebuie să faci: prima ta menire este să uneşti toţi lupii sub cuvântul şi porunca ta, astfel încât să fie gata de luptă, iar la cel mai mic semn al tău să se adune pentru a-mi asculta poruncile. Când acest lucru va fi bine adus la îndeplinire, vei veni alături mie, în Muntele Sacru, pe care nu-l vei mai părăsi, afară doar de cazurile de primejdie gravă pentru ţară.


După ce termină ce avea de spus, Zamolxis se ridică de pe tronul său de granit şi se îndreptă spre Piatră, o ridică de la locul ei şi o înalţă spre cer. Din inima Pietrei Sacre a Geto-Dacilor porni o rază de lumină ce îl învălui dintr-o dată pe preot într-o ceaţă orbitoare. Orice muritor de rând şi-ar fi pierdut vederea în faţa acelui fantastic spectacol. Ca prin minune, preotul cu părul alb ca neaua se transformă în lup, dar nu într-unul ca toţi ceilalţi ci într-unul aşa cum nimeni n-a mai văzut unul asemănător nici până atunci şi nici după aceea. Lupul nou apărut era unic în toată seminţia sa. Mare de statură cât un urs, avea ochii precum jăratecul, labele puternice, ghearele şi colţii lungi şi ascuţiţi ca săbiile, iar blana sa era albă, albă, mai albă decât laptele. Prin vrerea şi puterea bunului Zamolxis, se născuse Marele Lup Alb al Dacilor Liberi. Din acea clipă, destinul patriei avea încă un apărător de temut.


Misiunea Marelui Lup Alb începu imediat şi nu a fost nevoie de vreme prea îndelungată pentru ca toate haitele de lupi din ţară, de la căţelandri abia născuţi şi până la cei mai bătrâni şi neputincioşi, să se afle sub conducerea sa. Pasămite, lupii aşteptaseră şi ei îndelung momentul în care vor avea un stăpân demn, un ales al Zeului. Marele Lup Alb a avut grija să înveţe haitele să nu mai atace casele şi gospodăriile oamenilor pentru a le prăda, iar la strigătul său trebuiau să se adune cu toţii pentru a porni la luptă. În acest timp, Zamolxis le-a cerut dacilor să-şi ajute fraţii de sânge, cum erau consideraţi lupii, să le ofere hrană şi adăpost ori de câte ori era nevoie. Aceştia din urmă, la rândul lor, aveau datoria învăţată de la conducătorul lor şi trebuiau să-i ajute pe Geto-Daci în luptă şi în apărarea Muntelui Sacru. Marele Lup Alb mergea tot timpul la Zamolxis, ducându-i veşti aflate de la lupii ce erau câtă frunză şi iarbă prin munţii şi luncile Daciei.


Nimeni nu trecea spre Hotarul Sacru fără ca fiarele să aibă de ştire, anunţându-şi imediat cârmuitorul. În momentele de cumpănă, când oamenii erau atacaţi şi libertatea sau viaţa le era pusă în pericol, ei mergeau în lupte alături de armate şi loveau duşmanii de unde aceştia se aşteptau mai puţin. Nenumăratele victorii ale dacilor au fost câştigate cu ajutorul lupilor, care îşi ofereau ofranda de sânge pentru apărarea minunatului tărâm al Daciei. Tot ei erau aceia care pătrundeau neştiuţi de nimeni în taberele duşmane aducând informaţii nepreţuite Marelui Lup Alb pe care acesta, la rândul său, le transmitea comandanţilor de oşti. Marele Lup Alb avea şi sarcina de a aduce în faţa Zeului, la judecată, trădătorii şi laşii. După ce netrebnicii erau judecaţi după faptele lor, erau oferiţi fără de milă lupilor, căci nu aveau dreptul la Sacrificiul Suprem al Nemuririi, ci trebuiau să aibă o moarte cât mai înjositoare şi nedemnă, pentru a fi daţi exemplu celorlalţi. Toţi cei care se simţeau vinovaţi se temeau de Marele Lup Alb, care era fără de milă în astfel de cazuri, dar cei drepţi şi bravi, atunci când auzeau din mijlocul munţilor mugetul său de luptă, simţeau cum se înfioară până în străfundul fiinţei de mândrie şi curaj, pornind în luptă cu gândul că nimeni nu-I poate învinge. Mâna protectoare a Zeului era deasupra lor şi îi apăra.


Atunci când duşmanii se simţeau împresuraţi de haite şi oameni, şi auzeau cântul de luptă al Marelui Lup Alb, înţelegeau pe dată că sfârşitul nu le poate fi prea departe, singura cale de scăpare ce le mai rămânea fiind ruşinoasa fugă. Vrăjmaşii capturaţi în luptă şi trădătorii erau cei care aveau parte de cea mai cumplită soartă. Totuşi, în acele vremuri, în rândurile Dacilor erau puţini trădători, şi cei mai mulţi proveneau din mulţimea străinilor adăpostiţi din mila acestui popor brav, dar care în micimea lor nu se mulţumeau întotdeauna cu ce li se oferea, dorind mereu tot mai mult. Dacă pe trădătorii pripăşiţi îi devorau lupii, pe nenorociţii din rândurile poporului lui, Zamolxis îi lăsa, după judecată, să moară de foame în chinuri groaznice. Într-o vară, pe când Zamolxis privea cerul înstelat din faţa întrării în Muntele Ascuns şi se gândea la poporul său drag, Zeul îl întrebă pe Marele Lup Alb:- Spune-mi, prietene credincios, crezi că ar trebui să te fac din nou om? M-ai slujit secole la rând şi poate ţi s-a făcut dor de ceea ce erai cândva.


Marele Lup Alb privi mirat spre Zamolxis şi grăi:- Stăpâne, gândurile mele nu stau la ceea ce mi-aş putea dori eu. Destinele Daciei şi fericirea semenilor mei sunt mai presus de orice vrere a mea.- Ştiu asta, spuse Zeul zâmbind cu căldură, dar dacă ai vrea te-aş putea întoarce la fiinţa muritoare ce erai.- Mărite Zeu, Dacii au nevoie de mine aşa cum sunt acum, iar nu altfel. Datoria ca om mi-am făcut-o pe când umblam prin sate, iar fără mine, aşa cum sunt, haitele s-ar destrăma şi nu ar mai ajuta în lupte. Apoi, în scurtă vreme, ar începe iarăşi să atace oamenii şi gospodăriile lor. Lasă-mă, rogu-te, aşa cum mă aflu, pentru că hotărârea de atunci a fost înţeleaptă.- Bine, Mare Lup Alb. Am să-ţi respect voia şi-ti mulţumesc pentru credinţa ta, dar totuşi îţi voi spune de ce te-am întrebat aceasta.- Urechile îmi sunt ciulite, bunule Zamolxis.- Se apropie vremea când n-am să te mai pot face om iarăşi. În curând va veni momentul greu când ne vom retrage în Munte şi de acolo vom veghea.- Eu însumi simt asta, mărite, oftă Marele Lup Alb. Ştiu însă că de mai mare folos îţi pot fi aşa decât ca om.- Bine, Mare Lup Alb. Aşa va fi, precum ai grăit.- Stăpâne! Reluă uşor lupul.- Da, prietene, ce te frământă? Marele Lup Alb stătu puţin în cumpănă întrebându-se dacă era mai bine să tacă sau să deschidă gura. Zeul fu cel care hotărî:- Grăieşte, nu ai teamă! Spune-mi ce ai pe suflet!- Mărite Zamolxis, iată ce mă tot întreb de ceva vreme încoace: oare nu se poate face ceva pentru a feri pe Dacii Liberi de greşeala ce-o vor săvârşi? Zamolxis se încruntă uşor la gândul ce-i trecuse prin minte şi spuse ferm:- Nu, Mare Lup Alb! Nu există leac, oamenii singuri trebuie să-şi trăiască viaţa aşa precum aleg. Să vadă unde greşesc şi să se căiască. Noi nu avem nimic a face, nu ne stă-n putinţă.- Înţeleg, stăpâne.- Acum hai să mergem! mai adăugă Zeul.


Cei doi se retraseră în inima Muntelui Sacru care avea să devină, nu peste multă vreme, pentru totdeauna, Muntele Ascuns. Pentru asta, însă, vor mai trebui să treacă secole, pe care noi le vom parcurge ca şi până acum. Nu ne mai rămâne decât un singur lucru de făcut, şi anume acela de a reînoda firul poveştii din locul în care a fost întrerupt. Legătura Marelui Lup Alb şi, prin el, a haitelor, cu Geto-Dacii era profundă, dar se pare că, de multe ori, mai bine înţelegeau lupii decât oamenii ce se întâmpla. Câteodată, parcă, tot ei erau mai aproape de credinţa strămoşească în Zamolxis. Şi asta pentru că fiarele aveau o singură dorinţă: să apere, de era nevoie cu preţul vieţii lor, Muntele Sacru şi ţara acestuia. Câteva secole fericite haitele Marelui Lup Alb şi Geto-Dacii au trăit în bună înţelegere, se ajutau unii pe alţii în viaţa de zi cu zi şi în luptă, iar Marele Lup Alb conducea cu dreptate voinţa lupilor ce-i erau supuşi, la fel cum Zamolxis făcea cu oamenii. Toate bune şi frumoase, numai că oamenii sunt nestatornici, iar când este aşa, fericirea şi înţelegerea nu pot dura la nesfârşit. Marea invazie era din ce în ce mai aproape de hotarele Daciei, iar o parte din supuşii lui Zamolxis, spre marea lor nefericire, începuseră să se îndoiască de puterea Marelui Zeu, îndreptându-şi rugăciunile şi ofrandele spre alte zeităţi. Se vede treaba că frica roade sufletul omului, sau poate că acei trădători sperau la avuţii mai mari.


Mişeii nu s-au mulţumit numai cu trădarea şi, de teamă ca nu care cumva să ajungă în faţa Marelui Lup Alb, începură să omoare în neştire orice lup care le ieşea în cale. Pacea Dacilor începea să se clatine datorită fricii şi pierderii credinţei strămoşeşti. Din haitele numeroase ce populau ţara rămâneau pe zi ce trece tot mai puţine animale, iar lupii înfricoşaţi de moarte, se retrăgeau tot mai adânc în munţi şi păduri din calea asupritorilor, încercând să scape de furia dezlănţuită a celor care le fuseseră, nu cu mult timp în urmă, fraţi. Puţini la număr mai erau cei care ascultau acum de conducătorul lor, Marele Lup Alb. Mai întâi câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi trădători îşi luau armele la spinare şi cutreierau codrii pentru a ucide lupi. Nimeni nu rostea cu voce tare un gând anume, dar fiecare în sinea lui spera la ceva: toţi doreau să-l găsească pe Marele Lup Alb şi să-i taie capul pentru a-l putea arăta conducătorilor romani, nădăjduind astfel într-o răsplată grasă. Pasămite printre Daci pătrunseseră, prin grija trădătorilor, destule iscoade ale romanilor. Acestea stârniseră la revolta pe cei mai slabi de înger mai întâi şi apoi, încetul cu încetul, şi pe ceilalţi. Acest fapt nu-l mai ştiu precis nici măcar cei mai bătrâni, însă, darămite noi.


Şi astfel, într-un târziu, s-a petrecut ceea ce zeul ştia dinainte: supărat la culme de nelegiuirile din juru-i, Zamolxis l-a chemat la el pe Marele Lup Alb şi s-au retras împreună în ascunzişul Muntelui, interzicând totodată, prin poruncă aprigă, haitelor adăpostite în Muntele Sacru să mai însoţească trupele în luptă. Zeul, mânios, îi spusese atunci prietenului său cu blană albă ca neaua:- Poate, cândva, într-un târziu pe care nici măcar eu nu-l cunosc, Dacii se vor căi pentru greşelile lor şi vor înţelege că numai eu le pot conduce destinele întru fericire şi pace. Până atunci, însă, mânia ce m-a cuprins va fi neînduplecată. Vom aştepta împreună, prietene, până când va sosi clipa în care Dacii vor crede iarăşi în libertatea lor şi în noi. Să mergem în Munte şi să aşteptăm, este singurul lucru ce ne mai stă-n putinţă acum.


Îndurerat, cu ochii scăldaţi în lacrimi amare, Marele Lup Alb îl întrebă pe Zeu:- Oare ani mulţi vor trece, stăpâne, până atunci?- Ani nu doar mulţi, ci foarte mulţi, Mare Lup Alb. Vremuri grele coborî-vor asupra Daciei şi sufletul mă doare crunt, dar nu-i nimic ce noi am mai putea face. Vino! mai adăugă Zamolxis, după care cei doi se îndreptară spre Triunghiul Sacru din inima Muntelui Ascuns, lângă Piatra Geto-Dacilor. În Triunghi îi aştepta Moş Timp, Duhul Pietrei, iar în priviri i se putea citi aceeaşi durere surdă, nemângâiată. Nici el nu putea face nimic în calea nenorocirii ce se abătuse, cerul îşi întorsese faţa de la Dacii cărora le slăbise credinţa. Nu mai rosti nimeni nici un cuvânt. Tăcerea era apăsătoare, dar tot ce fusese de spus, se auzise deja. Priveau bolta înalta a Grotei şi fiecare trăia în sine propria durere, care era şi durerea celorlalţi. Cu toată vitejia de care au dat dovadă cei care mai credeau în Zamolxis, fără ajutorul Zeului şi a Marelui Lup Alb, aceşti ultimi bravi Daci au fost în cele din urma învinşi, iar cei care au reuşit să scape cu viaţă s-au refugiat în adăpostul oferit de marea cetate a Munţilor Apuseni.


Din când în când, în toiul luptelor, Marele Lup Alb putea fi zărit pe câte vreo colină îndepărtată cum privea la moartea fraţilor săi. Nimeni însă nu l-a mai auzit, iar dacă cineva s-ar fi putut afla destul de aproape de el încât să-i poată citi sufletul prin ochii înlăcrimaţi, şi-ar fi dat seama că marele conducător cu blană albă ca neaua plânge cu durere. În faţa sa se desfăşura înfrângerea pas cu pas a poporului său drag, iar el nu putea decât să privească neputincios. O dată cu biruirea definitivă a Dacilor, Marele Lup Alb s-a retras fără cale de întoarcere lângă stăpânul său, Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rând nu s-a mai arătat decât rar, foarte rar. Când o făcea, însemna că erau vremuri de mare izbelişte pentru urmaşii Dacilor Liberi. Nu intra în luptă, nu aduna haitele, doar privea cu jale, după care revenea lângă Zeu, povestindu-i ceea ce se întâmplă afară.


Deşi s-au scurs de atunci mulţime de secole, Marele Lup Alb şi astăzi mai veghează şi aşteaptă îndurarea Zeului întru iertarea Dacilor Liberi, în rândul cărora el însuşi se născuse. Încă mai speră să vina clipa în care Zamolxis îi va cere să strângă iarăşi haitele pentru a alunga duşmanii, pentru a reclădi vechiul regat Dac, pentru a bucura urechile credincioşilor şi a înspăimânta pe trădători prin urletu-i de luptă, cântul atât de dulce al neîmblânzitului Mare Lup Alb.

[abyss]

Ca tot ai postat povestea asta lunga hai sa vin cu o intrebare. Ce ar putea insemna daca sus in munte din padure ar iesi un lup mare si batran, nu chiar alb ci mai mult gri si ar linge o data palma unui copil? Dupa care lupul s-a uitat lung iara mai apoi a plecat incet inapoi in padure.

[fiulploii]

Recunoastere .  :fullmoon:

[dab270277]

Raspuns ptr @biss

Ar insemna, inca o data, ca au mai mult sentiment si dragoste si onoare decit noi; omul e singurul care omoara nu pentru foame ci pentru placere; avem de invatat de la toate animalele ceva, dar de lup totul! Sau "Recunoastere"!

[elena78]

Ca tot ai postat povestea asta lunga hai sa vin cu o intrebare. Ce ar putea insemna daca sus in munte din padure ar iesi un lup mare si batran, nu chiar alb ci mai mult gri si ar linge o data palma unui copil? Dupa care lupul s-a uitat lung iara mai apoi a plecat incet inapoi in padure.

lupul reprezinta simbolul  intelepciunii ,acest animal ne aduce aminte  despre capacitatea noastra de autovindecare ......

[fiulploii]

Revin cu o noua nelamurire in domeniul urmelor lasate de avioane ( ? )
Prima poza nu este prelucrata , a doua este prelucrarea primei iar a treia este prelucrarea unei alte poze facuta la un minut si 4  sec inaintea primei poze atasate  :-D
Prelucrarea am facut-o pentru a iesi in evidenta cele 7 linii albe care ma nedumiresc pe mine . Ce pot fi ele ? Urma a ce anume ? Nu am auzit nici un zgomot de avion si stateam de vreun sfert de ora afara cand m-am gandit sa imi arunc privirea si spre cer . Pozele sunt din data de 14 iunie.

Daca erau 4 dire ziceam ca is de la un avion insa sunt 7 vizibile si aparent , la distante egale intre ele si cam acelasi grad de dispersie , zic eu . Multumesc .

[Tayka]

Revin cu o noua nelamurire in domeniul urmelor lasate de avioane ( ? ) ....
Daca erau 4 dire ziceam ca is de la un avion insa sunt 7 vizibile si aparent , la distante egale intre ele si cam acelasi grad de dispersie , zic eu . Multumesc .

Ghici ciupercă ce-i!? :-D
Păi un avion cisternă cu ..7 dispersoare. sâk.Atenţie pentru a nu se observa momentul când un avion îşi termină..îngrăşământul,s-a modernizat un pic şi această ramură a geoingineriei în sensul că dârele lansate sânt colorate în..bleo-ciel,şi ca atare nu se văd decât după un timp când se defăşoară formând o pătură de nori albi şi lungi..şi care apoi încălziţi puternic cu miqrounde se ridică brusc în sus producând de desupt vid care aduce furtuni şi aer rece polar.Şi uite aşa îţi place nu-ţi place, sa rezolvat problema ventilaţiei în UE şi nu numai... :rocket: :evil:

[fiulploii]

...şi ca atare nu se văd decât după un timp când se defăşoară formând o pătură de nori albi şi lungi..şi care apoi încălziţi puternic cu miqrounde se ridică brusc în sus producând de desupt vid care aduce furtuni şi aer rece polar.Şi uite aşa îţi place nu-ţi place, sa rezolvat problema ventilaţiei în UE şi nu numai... :rocket: :evil:

O fi , nu zic nu insa nu in acest caz , ca au trecut cateva zile si e parca mai cald iar furtuna si aer polar , eventual daca dau pe NG sa vad pescuitorii de crabi  :-D

[Siberia]

   Unde-s dom'le indivizii aia cu chemtrails-urile cand ai nevoie de ei ?
Vine valul de canicula, si ei in loc sa traga cortina sa nu ne prajim, se gandesc sa faca franjuri bleu... mama ei de activitate iluminista...nici pe aia nu te mai poti bizui !


P.S. - pentru cunoscatori:
   Tema de proiect: deschiderea unei porti intr-o alta dimensiune in care sa se stabileasca un punct de intalnire lipsit de notiunile spatiu/timp - pentru comunicari si stocare a informatiei.
- desenat proiect in minte.
- cautat un cobai nevinovat dar entuziast in alta parte a globului
- stabilit simbolul-portal (star-gate...banal)
- stabilita de comun acord data noptii de 14-15 Iunie pentru punerea proiectului in practica si testarea lui.
- subiect 1 - locatie: Romania ; subiect 2 - locatie: India
- demarat proiect indiferent de factorul fus orar si distanta
- poarta deschisa, proiect functional; punct de intalnire creat, informatie transmisa; comunicare instantanee, intensitatea emotionala mult amplificata. Amplificare resimtita si dupa terminarea testarii
- 15 Iunie verificarea rezultatelor: informatia depusa de subiectul 1 a fost recuperata aproape integral de subiectul 2; mici scapari in detalii (subiectul 2 fiind mascul, scaparile scuzabile)
- coincidenta: noaptea de 14-15 Iunie folosita de un alt grup larg de oameni din toata lumea cu acelasi scop: deschiderea unei porti cu aceeasi destinatie. Proiectul functional - subiectii participanti entuziasmati, isi regasesc semnalmentele si informatiile transmise. Portalul se foloseste in continuare de cei dornici de-a crea un loc mai "bun" (pentru doritori, simbolul Sekhmet-gate)
- coincidenta: in noaptea de 14-15 Iunie se fac observatii in diferite puncte ale globului asupra unor inele-portaluri prin care patrund diferite lumini presupuse a fi OZN-uri. Observatiile continua
- coincidenta: subiect OZN deasupra Bucurestiului 14-15 Iunie
- intrebare retorica ramasa: deformari in spatiu-timp ?

[fiulploii]

Apostolul, vegheat de spiritul Lupului Alb

La noi, numele apostolului Andrei este indisolubil legat de lupi. Traditia spune ca Apostolul ar fi fost insotit si calauzit de un lup. Unii cercetatori cred ca el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind adorat cu sfintenie, tainicul Lup alb fiind considerat capetenia lupilor. Unele legende uitate spun ca Lupul Alb a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, ca spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera care avea sa-i ofere adapost. Sint zone din tara in care se crede ca de Boboteaza lupii vineaza diavolii alungati de sfintirea apelor.

Si pentru ca tot am amintit despre faptul ca spiritul Lupului Alb l-ar fi insotit pe Andrei spre pestera din Dobrogea, trebuie sa spunem ca poate in aceasta legenda se pastreaza de fapt informatia imprietenirii Apostolului cu capeteniile dacilor purtatoare a stindardelor lor cu cap de lup sau a preotilor lor, care l-au condus spre sanctuarul local din vechiul pamint al Scythiei. Lupul, fiind un redutabil spirit care dadea tircoale primelor asezari, a fost preluat de catre samani drept initiator si cunoscator al puterilor Naturii.
In Grecia Antica era simbol si atribut solar al lui Apollo, templul acestui zeu fiind situat in padurea sacra de linga Atena, si care purta numele de Lukaion, adica Tarimul Lupului.
Mult mai tirziu, in acest loc Aristotel isi expunea public invataturile. Se pare ca de aici vine si numele de liceu, institutie scolara frecventata initial de ''lupii tineri''.(...)
De la temutii bersekeri ai vikingilor la indienii preeriilor, lupul a fost totem universal al luptatorilor. Stramosii tuturor mongolilor este Lupul Albastru Celest, atit de iubit si admirat incit ei si-au inspirat temutele manevre de lupta ale celebrei lor cavalerii dupa tertipurile haitelor de lupi care atacau neostoit turmele de gazele si cerbi din stepele Asiei.(...)
In lucrarea sa ''De la Zalmoxis la Genghis-Han'', Mircea Eliade, citindu-l pe Strabon, arata ca ''dacii se numira mai intii daoi''. Hesychius informa si el ca daos era numele frigian al lupului. Eliade concluziona ca ''dacii se numeau ei insisi mai de mult «lupi» sau «cei care sint asemeni lupilor», cei care seamana cu lupii''. Eminentul istoric al religiilor dedica in volumul amintit un intreg capitol acestei probleme. El arata ca ''triburile cu nume de lup sint atestate in regiuni destul de departate ca Spania, Irlanda si Anglia'' si conchidea ca faptul ca ''un popor care isi trage denumirea etnica de la numele unui animal are intotdeauna o semnificatie religioasa''.(...)
''Revenind la daci'', spune Mircea Eliade in volumul amintit, ''pare destul de probabil ca numele lor etnic deriva, in ultima instanta, de la epitetul ritual al unei confrerii razboinice''.
Dacii erau foarte constienti de raportul intre lup si razboi, dovada fiind simbolismul stindardului lor, iar Iuliu Cezar se pare ca intelesese foarte bine ce pericol reprezinta aceasta noua putere militara. De aceea, printre preocuparile sale importante, cu putin timp inainte de a fi asasinat, s-au numarat si pregatirile de a-i ataca pe acesti ''lupi'' de la Dunare.(...)
In decursul istoriei, cum afirma si alti cercetatori, ziua Sfintului Andrei nu s-a sarbatorit intotdeauna la data fixa, ci uneori la 30 noiembrie, alteori la 1 decembrie, in Postul Craciunului, sau chiar in simbata a cincea a Postului Mare (odata cu Simbata Ursului).

"Legendele despre Apostolul Andrei, cu caracterul lor local si national romanesc, au luat nastere pe pamintul Daciei. Ele ne conduc la credinta ca Apostolul Andrei a predicat saminta Evangheliei si in Dacia decebaliana, printre coloniile grecesti din nordul Marii Negre, si printre geto-dacii de linga gurile si din partea stinga a Dunarii''.

Grota Sfantului Apostol Andrei

Sfantul Apostol Andrei a locuit aici atunci cand a venit sa ii crestineze pe locuitorii din Dacia Mica. Grota in care a stat Sfantul a fost folosita ca staul de oi, dar acum este loc de pelerinaj si rugaciune.
Intrarea in pestera este impunatoare, dar este construita de curand. Din tavan picura o dara de apa, iar in jur, icoane asezate pe pereti. In stanca pesterii sunt scobite doua paturi, iar daca mai inaintezi putin ajungi spre un altar. Tacerea domneste in grota in care a locuit "Cel dintai chemat la Apostolie", fratele Sfantului Petru, un om care l-a cunoscut pe Mantuitor. Avem Noul Testament care ne spune ca Sfantul Andrei a venit pe vechiul pamant al Daciei Mici, adica aici in Dobrogea pentru a propovadui crestinismul. Se spune ca in aceasta zona a existat un puternic centru spiritual al zeului Zamolxe. Preotiil-au gazduit pe Sfantul Andrei, care a gasit aici intelegere. Spre biruinta lui Hristos, vechii preoti ai lui Zamolxe au fost crestinati si au devenit primii episcopi din aceasta zona. Innal, dacul binecredincios, se spune ca a fost unul dintre primii preoti pe care Sfantul Andrei i-a gasit la pestera, impreuna cu ucenicii Rimmal si Pinnal. Nu se stie exact cat a stat Apostolul aici, dar se spune ca de aici si-a trimis ucenicii sau a plecat impreuna cu ei sa propovaduiasca. Nu doar Sfantul mergea la oamenii din zona. Veneau si acestia la el sa fie botezati. Locul a ramas in memoria oamenilor ca pestera in care Sfantul a trait si s-a rugat.
Sute de ani au trecut si grota a ramas ascunsa in muncii macinati ai Dobrogei. Nu se stie exact ce s-a mai intamplat. Doar un teolog francez a gasit o harta veche din 1564, in care erau consemnate in zona pesterii cinci mari catedrale si Manastiri cu 5.000 de calugari. Teologul a venit in urma cu putina vreme, sa caute vestitul loc, dar nu mai era nimic din ce era trecut pe harta. Si poate ar fi gasit un loc gol, daca la inceputul secolului nostru, avocatul Jan Dinu, care venea des in satul Ion Corvin, nu ar fi avut un vis care s-a repetat de trei ori. I se arata pestera in care a trait o vreme Sfantul Apostol Andrei. Insotit de preotul Lembadu Constantin avocatul a plecat in cautarea grotei. Au descoperit-o si Dinu a simtit ca aici trebuie sa se construiasca un lacas de rugaciune. In anul 1942, avocatul a inceput amenajarea pesterii si la 30 iulie 1944, aceasta a fost sfintita de Episcopul Cherasie Paunescu al Tomisului.
Razboiul si desfiintarea fortata a Episcopiei de Constanta au facut ca pestera Sfantului Andrei sa fie parasita si sa intre in paragina. Oamenii din zona au ajuns chiar sa isi adaposteasca oile aici. Maracinii, arbustii si lianele au astupat apoi intrarea, totul cazand in uitare. La sfarsitul anilor 80 insa, crestinii au inceput din nou sa vina sa se roage si sa aprinda lumanari la pestera. In vara anului 1990, ieromonahul Victor Ghindaoaru si monahul Nicodim Dinca, de la Manastirea Sihastria, s-au asezat la Pestera Sfantului Andrei si oficial, schitul a fost infiintat in 12 decembrie 1990. Astfel, zona grotei a devenit din nou loc de inchinaciune, loc de rugaciunea pentru calugari si pentru credinciosi. Patru ani mai tarziu, la 8 august 1994, schitul a fost transformat, prin hotararea Sfantului Sinod, in "Manastirea Pestera Sfantului Andrei". Pana sa se construiasca paraclisul si biserica, slujbele se tineau chiar in grota in care a locuit Apostolul. A fost amenajat un altar mic, asezat inspre rasarit, chiar langa intrarea in pestera.
Pestera si Manastirea Dervent au devenit loc de pelerinaj si, in fiecare an, mii de credinciosi, urmasii celor care au fost crestinati acum aproape 2.000 de ani de catre Sfantul Apostol Andrei, vin intr-un neobosit pelerinaj in acest loc.
Sursa :
http://dariamaior-daciarevival.blogspot.ro/p/sfantul-andrei-apostolul-lupilor.html

Grota de care se vorbeste in citat vine - spun eu - sa inlocuiasca legenda despre Grota Marelui Preot , locul unde initial Zamolxe a primit initierea prin coborarea in lumea subpamanteana si apoi a fost locuita de toti Marii preoti care i-au urmat . Aceasta pestera se zice ca ar contine multe artefacte interesante adunate de-a lungul timpului cum ar fi si macheta a ceea ce azi numim monumentul de la Adamclisi .
localizarea grotei , evident ca pe Kogaion.  :-D
  Apropo, de Zamolxe se zice ca a fost foarte longeviv  :roll:

L.E.

    - stabilit simbolul-portal (star-gate...banal)

-

cel din poza?

[Tayka]

O fi , nu zic nu insa nu in acest caz , ca au trecut cateva zile si e parca mai cald iar furtuna si aer polar , eventual daca dau pe NG sa vad pescuitorii de crabi  :-D

...

   Unde-s dom'le indivizii aia cu chemtrails-urile cand ai nevoie de ei ?
Vine valul de canicula, si ei in loc sa traga cortina sa nu ne prajim, se gandesc sa faca franjuri bleu... mama ei de activitate iluminista...nici pe aia nu te mai poti bizui !

Dapăi măi oameni buni,dacă vreţi răcoare..plătiţi..cred că nu s-or fi înţeles la preţ cu Poanta,sau poate acum îi dezvăluiesc şi lui jmekeria şi până s-o prinde şi ăla.. 8-) 8-) 8-) :rocket:
Şi încă ceva;orizontul vizibil e f. mare,şi nu tot ce se vede pe cer ne aparţine.Poate or fi pus de-o mămăligă pentru bulgari,turci,sau unguri,e posibil s-o prepare într-un loc şi s-o activeze într-altul,depinde probabil şi de vânturi,curenţi de aer, cicloane,dar mai ales..ciolane. :-D
Vorba ţâganului,,daphă-i dacă nu-i ban,nu-i muzâkă.'' :lol:

[Rayden]

salve
nu cred ca e nevoie sa deschid un alt topic..motiv pentru care descriu aici o observatie personala a unui eveniment interesant:

s-a intamplat intro zi a saptamanii trecute (daca va fi nevoie o voi comunica) in jurul orei 18:00 la cca 10.600 m altitudine deasupra marii egee, zburam dinspre romania catre africa.
pe deasupra puzderiei de insule grecesti din marea egee, fascinat de spectacolul oferit de inaltimea de zbor..am vazut la un moment dat un obiect ovoidal negru, fara aripi, fara hublouri cu o viteza destul de mare zburand in sens invers. estimez ca era la vreo 1000 - 1300 m distanta de avionul in care eram si cu cca 600 - 900 m mai jos de plafonul la care zburam, si avea o lungime aparenta de vreo 6-7 mm.
m-am miscat destul de repede cu camera digitala..dar nu am avut noroc sa il suprind  :x ..
partea interesanta e ca..la vreo 15 -20 de secunde..doua avione (grecesti?!) zburau in formatie pe aceasi ruta (distanta de avion si cam acelasi plafon) dupa obiectul cu pricina..nu cred ca l-au prins din urma :-D
am intrebat cativa din vecinii din avion daca au vazut avioanele militare pe geam..dupa fetele lor, mi-am dat seama ca ei nu se zgaiau pe geam ca mine..
culmea e ca...chiar cu vreun minut inainte sa vad obiectul..ma gandeam ..daca o trece vreun ozn pe langa avion..oare o sa il vad? :-D :-D :-D

'till next time.. :star:

[venusian]

Vreau sa va impartasesc ceva  despre insecte. Nu stiu unde sa pun subiectul, o sa ma salveze moderatorii.Ati auzit despre insecta "mud dauber/mud wasp"- viespea de noroi?
Stiti mai multe?
Mie mi-a patruns in bucatarie o familie din aceasta specie, usor,  intrind pe rind doar cite una si cu o viteza uimitoare  intrat- stationat(nevazut) - iesit si reintors cred ca zilnic prin aceleasi raliuri. . Insecta seamana foarte putin cu viespea pe care o cunoastem noi.
Nu am dat importanta, intrucit era prea rapida miscarea si nu poposea in vazul nostru. Observam doar cind intra, sau cind iesea.
Ok. Chestia este ca in acest rastimp....  (asta seara am facut curat intimplator in bucatarie ) am gasit numeroase cuiburi mici de pamint asemanatoare unui bulb de pamint pietrificat si  perfect nivelat, ca o piele fina.
Va intreb daca stiti mai multe despre aceasta insecta, pentru mine este  o noutate...seamana parca cu o termita zburatoare.
Poate e banal subiectul, scuze.