Mesaj de intampinare

[baaron]

Membrilor RUFON si nu numai

   Ne este binecunoscut faptul ca intregul univers este structurat pe baza unui echilibru fundamental, regasit datorita legilor infinitei complexitati in toate subnivelele universale, de la simetrie pina la legea compensatiei, de la nivelul subatomic, la nivelul cosmologic, si la eterna dualitate Informatie-Entropie, Bine-Rau... Echilibrul ne inconjoara, si face ca existenta de orice tip sa devina coerenta, pentru ca simplele principii nu sunt suficiente in absenta interrelatiei si a conflictului.
Mai mult ca sigur, fiecare dintre noi a avut de a face cu ghinionul, si cu legile sale generale, supranumite generic "legile lui Murphy". Aceste postulate confirma faptul ca nimic din ceea ce planificam nu poate avea cursul scontat. Este un pur si simplu joc al subiectivitatii si al probabilitatilor... sau ceva mai mult ? Ce asociere poate fi facuta intre aceste sarcastice si sadice formulari si notiunea de echilibru universal ?
Realizarea echilibrului este intrinsec legata de dimensiunea informatiei. Cum evenimentele de natura strict informationala, inclusiv procesele imaginative, subiective, nu se pot manifesta concret, in acelasi univers material in care se afla si subiectul cugetator, apare necesitatea unui fenomen care sa poata echilibra intr-un fel aceste evenimente. Dorinta intensa, exprimata de o persoana ca un anume proces sa decurga intr-un anume fel, este un astfel de eveniment. Iar ceea ce numim "legile lui Murphy" ar putea actiona ca element de echilibru, asupra evenimentelor care au in mod normal o probabilitate mica de a se petrece, contracarind efectele acestei forte volitionale, si ameliorind balanta universala tulburata.
Pe parcursul dezvoltarii civilizatiei, odata cu cresterea complexitatii cunoasterii, apare o crestere similara a complexitatii mitului. Se mentine astfel o proportie constanta, o homeostazie, a celor doua tendinte in spiritualitatea umana: intr-un taler al balantei se situeaza cunoasterea elucidatorie, cognitia, iar pe celalalt apare mitul, mistificarea, manifestarile religioase si cele care tind sa mentina intact misterul.
Daca omul tinde intr-adevar spre cunoastere, atunci cum se poate explica tendinta sa la fel de valabila spre a isi incastra cunoasterea in interiorul unor alegorii, care isi pierd valoarea cognitiva aproape instantaneu dupa elaborare ? Odata cu trecerea timpului si cu suprapunerea diverselor perceptii personale, acestea devin subiective, si tind mai degraba catre non-cognitie. De ce simtim necesitatea miracolului ?
Miturile se numara printre primele manifestari culturale ale omenirii. S-a considerat ca ele poseda o oarecare valoare cognitiva, insa prin transformarea cunoasterii intr-un depozitar al miracolului nu au un rol activ in cunoastere, ci din contra, antagonic.

Poate fi mitul o expresie a dualitatii cognitie/non-cognitie, atit de necesara functionarii acestei lumi ?
Pretutindeni in Univers, echilibrul, compensatia, dualitatea joaca un rol primordial. Universul cunoscut noua este unul prin excelenta dual, deci nu poate permite ruperea unei organizari ancestrale prin omiterea negatiei nici unei notiuni, nici unui fenomen, nici unei forte sau legi. Deci nu poate exista un fenomen global ca cognitia, fara negarea sa, in speta mitul.

    Este evident ca, desi abordarea sacrului si a miracolului a evoluat enorm de la originile sale pina in prezent, mitul in sine nu a fost niciodata depasit, pentru simplul fapt ca aceasta disparitie ar fi marcat sfisierea echilibrului atit de necesar. Miturile evolueaza odata cu societatea, fapt regasit conform omniprezentei geometrii fractale. Este uimitor modul in care aceasta "simpla" ilustrare grafica a unei ecuatii matematice se regaseste in majoritatea covirsitoare a sistemelor de cele mai variate facturi. Avansind in studiul unei astfel de structuri vom regasi mereu aceeasi forma de baza, cu micile modificari induse de gradul curent al complexitatii. In mod identic, miturile nu dispar din societate odata cu aparitia cunoasterii care ar fi putut sa le spulbere misterul, ci se potenteaza, se amplifica, devin din ce in ce mai complexe, pentru ca cunoasterea a devenit, in timp complexa. Mitul se adapteaza continuu pentru a putea face fata unei umanitati transfigurate de cunoastere, luind cele mai variate forme, de la rapiri extraterestre pina la conspiratii mondiale,

    Se pare ca echilibrul trebuie mentinut cu orice pret, iar noi, ca fiinte finite care ne-am nascut dintr-un continuum dominat de dualitate nu ne putem revolta impotriva unicei realitati stiute. Dezvoltarea mitului, a non-cognitiei, este inconstienta, la fel ca si tendinta spre irational, spre mister, spre luciferic.
Sa revenim insa la conceptul studiat, si anume echilibrul cognitiv/mitologic. Ce anume ar putea determina dezechilibrarea sa, si care ar putea fi consecintele unui astfel de fenomen ? Raspunsul este, ca intotdeauna, liberul arbitru. S-a afirmat de multe ori ca omul nu poate ajunge niciodata la cunoasterea divina, spre care tinde intr-un mod asiduu, si totodata tragic. Si totusi... care ar fi consecintele, presupunind prin absurd, ca acest fenomen s-ar produce ? Mitul reprezinta, dupa cum spuneam, centrul acestei mari necunoscute, iar elementele care ar putea declansa o cautare de acest tip sunt risipite in toate cotloanele lumii: relicvele unei lumi uitate, ingropate parca de minia cumplita a zeilor... De ce au avut cei care le-au construit o asemenea soarta ? Ce anume a declansat, in acele vremuri, sfirsitul ?
Un cataclism in Universul Informatiei care ar putea avea astfel de consecinte ar putea fi reprezentat tocmai de acea abatere de la echilibrul cognitiv-mitologic: disparitia misterului, elucidarea mitului. Poate ca disparitia tuturor enigmelor la nivel de mit ar putea zgudui suficient de mult continuumul, pentru a provoca o noua geneza, si pentru a reface proportiile initiale dintre cognitie si ignoranta.

//bluemoon8520 [fara text integral cu bold]