Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Bang! prin galaxii

Creat de baguvix, 11 August 2007, 14:28:05

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

baguvix

Enciclopedia "Bang! Istoria completa a Universului", care-l are coautor pe chitaristul de la Queen, ne dezvaluie tainele cerului.



Chitarisul si membrul fondator al formatiei Queen, Brian May, alaturi de Sir Patrick Moore, Chris Lintott, membri ai Societatii Regale de Astronomie britanice, au scris ,,Bang! Istoria completa a Universului", o enciclopedie de astronomie, aparuta in conditii grafice de exceptie, la Editura Rao.

De ce Bang? La inceputul secolului al XX-lea, savantii au avansat o ipoteza care explica aparitia si evolutia Universului - Teoria Big Bang. Universul s-a nascut printr-o explozie, numita Big Bang, care s-a produs in urma cu aproximativ 13,7 miliarde de ani, intr-o miliardime de secunda, la o temperatura de un miliard de grade Celsius.

,,Sfarsitul e aproape"

Enciclopedia are sapte capitole, pornind de la atractia cerurilor, descriind Universul in evolutie, analizand stele si planete, privind galaxiile din prezent spre viitor (pana la 18,7 miliarde de ani) si mai departe pana la plus infinit, spre sfarsitul Universului (dupa 18,7 miliarde de ani).

Autorii explica cum au ajutat timpul si spatiul la formarea primelor stele si planete, urmaresc evolutia pana la aparitia fiintelor umane, apoi vorbesc despre destinul Universului in viitorul indepartat, mult dupa ce Pamantul va fi consumat de Soare.

,,Sfarsitul e aproape. In cinci miliarde de ani, Soarele gigantic se va mari atat de mult incat planetele Mercur si Venus vor fi inghitite, iar Pamantul va sfarsi in flacari".

Acuratete stiintifica

Doi dintre autori, Patrick Moore si Chris Lintott, lucreaza pentru emisiunea ,,The Sky at Night / Cerul vazut noaptea" la postul de televiziune BBC.

,,Toti am inceput prin a privi noaptea cerul si prin a ne intreba ce inseamna totul", povestesc ei. ,,Scrisa intr-un limbaj clar si simplu, in ordinea cronologica a evenimentelor si, mai ales, fara a folosi calcule matematice, enciclopedia este accesibila pentru toata lumea", explica Brian May.

Coperta este spectaculoasa, cu un disc animat care se deschide si se inchide, pe o folie lenticulara, sugerand explozia ,,Big Bang" si implozia ,,Crash Bang!". ,,Acuratetea stiintifica, mai ales in cazul enciclopediilor ilustrate, trebuie sa fie dublata de un ochi avizat care sa faca fata constrangerilor tehnice", spune Ilies Campeanu, redactor-sef la Rao.

Enciclopedia, care se bazeaza pe munca de-o viata a savantilor Albert Einstein si Stephen Hawking, a fost nominalizata la premiile Societatii Regale la sectiunea Carte stiintifica. Autorii considera ca daca mecanimele Universului, in toata splendoarea lor sunt apreciate cum se cuvine, nu exista nicio contradictie intre stiinta si religie.

De la muzica la stele

Rockerul isi ia doctoratul in astrologie

Brian May, chitaristul legendarei formatii Queen, si-a predat chiar saptamana trecuta, la Imperial College din Londra, lucrarea de doctorat in astronomie inceputa acum 36 de ani. Lucrarea se numeste ,,Radial Velocities in the Zodiacal Dust Cloud" si are 48.000 de cuvinte. Rockerul astronom spune ca Patrick Moore l-a invitat sa scrie enciclopedia.

,,N-am fost prea sigur la inceput, pentru ca eram prea adancit in lumea muzicii. Dar el mi-a spus ca ar trebui sa ma intorc si la cealalta dragoste a mea", povestea May. Cu acest doctorat pe astronomie, chitaristul bombardeaza prejudecatile care-i incadreaza pe rockeri in categoria ,,rebeli si atat".  (Catalina George)

Enciclopedia, de 192 de pagini, a aparut in Marea Britanie anul trecut (www.banguniverse.com), iar pentru varianta in limba romana, tradusa de Liana Stan, Rao a lucrat in coproductie cu editura engleza.

BANG! Istoria completaa Universului - RAO 79 RON.
Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar.