Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Vasile Rudan si misterul din Carpati

Creat de memphis, 20 Martie 2010, 16:53:33

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

incognito

Curs de protectie si autoaparare extrasenzoriala.
Expeditia care ar fi demonstrat existenta uriasilor in Romania si era organizata de Nexus impreuna cu V.R.
Demonstratii de biodetectie si posibilitatea de a practica biodetectia de persoane cu un minim de cunostinte si pregatire.
Tinute de dl. V.R. si de cei prezenti la curs. 
Precizez din nou,  biodetectia nu este RV.

tractorbeam

"Aventură la Stîlpii Tainiţei FĂCEAM PARTE, de mai mult timp, dintr-un grup de elevi, considerat primul colectiv format din adolescenţi, care se dedicase descoperirilor arheologice, zic eu, într-un fel propriu. Pentru că inventasem un sistem de teledetecţie. Depistam, cu ajutorul lui, zonele care purtau în măruntaiele pămîntului mărturii ale diferitelor ere istorice. Le determinam în straturile geologice. Era o cercetare considerată atunci, de specialişti, în premieră. Am găsit, astfel, mărturii care atestau prezenţa unor civilizaţii străvechi pe pămîntul românesc. Cu o vechime de cinci mii de ani ! Acum reveneam pentru a doua oară pe aceleaşi meleaguri. De data aceasta însă, cercetam şi cu pasul. Controlam fiecare strat. Oricare bloc de piatră care ne indica ceva. Sau zonele care ne semnalau fenomene neobişnuite. Stîrniserăm interes şi altora pentru acest tărîm, care se intitula, după o legendă locală, Ţara Luanei. De aceea, toată lumea aştepta cu nerăbdare să se întoarcă din pădurea Tainiţa, micii exploratori (cum eram denumiţi), din cercul Burebista. Când întrebam pe cineva cum arată Stîlpii Tainiţei, acesta dădea din umeri. Era un tărîm pe care oamenii locului îl ocoleau. De ce ? Trebuia să găsim răspuns. Nimeni nu îndrăznea să se aventureze în această zonă a curburii Carpaţilor. Pentru că o considerau tărîmul urşilor ? Sau, pentru că devenise un loc al tainelor şi legendelor ? ! Ruxandra, conducătoarea expediţiei, deşi părea firavă ca un lujer de floare, era foarte curajoasă. ,,Eu am să pun prima piciorul în pădurea Tainiţa — spunea. N-o speria nimic. Iscodea totul. Ochii ei migdalaţi şi ageri nu scăpau nici un amănunt. Nu se temea nici de urşi. Unora dintre noi li se făcea frică atunci cînd localnicii vorbeau despre urşii care atacă omul."

zana@M

Citat din: tractorbeam din  13 Octombrie 2011, 14:30:36

Daca nu gresesc face parte dinn cartea 'Zeita fara chip'' (povestiri) ,Ed. Creanga scrisa de Elisabeta Iosif ,nascuta in 1939 Bucuresti .este prozator ,eseist ,ziarist.
,,TU ESTI CAUZA IAR LUMEA ESTE EFECTUL ,SCHIMBA-TI IDEILE DESPRE LUME -SI LUMEA SE VA SCHIMBA,,

tractorbeam

Citat din: zana@M din  13 Octombrie 2011, 15:46:41
Daca nu gresesc face parte din cartea 'Zeita fara chip'' (povestiri) ,Ed. Creanga scrisa de Elisabeta Iosif ,nascuta in 1939 Bucuresti .este prozator ,eseist ,ziarist.

Nu gresiti ! Deci... The PRIZE GOES TOooooooooooooooooooooo zana@M !  :wink:

Nox

tractorbeam, ai dat un citat dintr-o carte.... deci argumentul este?
Nu tot ce zboară şi este necunoscut este extraterestru.
All warfare is based on deception. -- Sun Tzu, 600 BC

All types of knowledge, ultimately mean self knowledge. -- Bruce Lee

tractorbeam

Citat din: Nox din  16 Octombrie 2011, 00:42:06
tractorbeam, ai dat un citat dintr-o carte.... deci argumentul este?

As putea sa-ti dau un raspuns acum dar ma tem ca er fi ceva temporar si incomplet si nu vreau sa pun in pericol rezultatele studiului meu care se intinde deja pe 4 ani (2007-...).
Cred ca omul a fost atat de socat de ce vazut acolo incat a dorit sa puna pe hartie sa ramana, cum nu putea in plin regim Ceausescu - partea cea mai rea si mai obtuza anii 78-90 - sa publice la o editura "serioasa" a gasit intelegere la Ion Creanga si la un romancier la inceput de drum, astazi un respectat conducator de breasla in Bucuresti. Incerc sa fiu cat de obiectiv pot cu bune si cu rele. Nu putea explica ca acolo la Tainita se petrec niste fenomene care duc nu spre materialism dialectic si istoric ci spre cu totul altceva , chiar opus. Voi reveni cu amanunte.

tractorbeam

Pentru cine a citit cartea:
1. Ce legatura este intre Tainita si monumentul funerar (yes you are right!) de la Adamclisi?  :ufo:
2. Care era numele de fata a Ruxandrei, hint: incepe cu litera R.  :?
3. Care este destinul Ruxandrei (cel real) ulterior incheirerii aventurii din roman?  :evil:
4. Cat din roman este adevar si cat este fictiune?  :roll:

fiulploii

#367
aici doua linkuri pe tema data :
http://www.enational.ro/romania-mea/codul-getic-de-pe-statuia-de-la-adamclisi-91292.html/
http://portal.tfm.ro/zeul-fara-chip-protejand-puiul-de-dac/
s-ar parea ca era vorba de un zeu fara chip si nu de o zeita fara chip  :lol:
Cercetarile continua in acest caz .

http://www.panoramio.com/photo/12573762

horia2008

Referitor la monumentul de la Adamclisi, iata chiar de la prof. Rudan:

http://rudan.ro/content/enigma-monumentului-de-la-adamclisi

http://rudan.ro/content/enigma-monumentului-de-la-adamclisi-partea-2

Din pacate nu am citit cartea si cred c-ar fi interesant un raspuns avizat la 1. si 4....

fiulploii

#369
Sub titlul ,,Imagini despre un război consmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?" apărea în într-o ediţie a ziarului ,,Flacăra" de la sfârşitul anilor '70 un articol extrem de interesant .

O expediţie şcolară descoperă o mare aşezare străveche

Imagini dintr-un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?
https://lh4.googleusercontent.com/-Itr8SBhTOyg/TXkFygEkiNI/AAAAAAAAGmk/l6fpEs3ZDiU/s1600/taramul+luanei.jpg

Ministerul Apărării Naţionale, Muzeul militar central
Către Casa corpului didactic a municipiului Bucureşti,

Aducem pe această cale mulţumirile noastre instructorului şi membrilor expediţiei ,,Burebista – 2050" (expediţie formată din elevii studioului de artă cinematografică al Casei corpului didactic a municipiului Bucureşti), pentru depistarea în cadrul acţiunii desfăşurate cu ocazia Festivalului Naţional ,,Cântarea României", a unor vestigii materiale ale poporului nostru din epoca străveche şi veche a României pe care le-au donat Muzeului militar central. Pe itinerariul expediţiei, membrii au descoperit în judeţul Buzău o aşezare din epoca străveche şi veche. Pentru precizarea datării şi interpretarea probelor descoperite, în cursul anilor viitori vor fi efectuate cercetări arheologice amănunţite.

Locţiitorul şefului Muzeului militar central, Eugen Crintea
_______________________
– Sunteţi instructorul expediţiei ,,Burebista – 2050", cum vă numiţi?
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din puct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.
Mai multe aici
http://bloguri.piatza.net/tara-luanei-taramul-luanei-in-anii-1979-1980-erau-obiectiv-al-ministerului-apararii-nationale-muzeului-militar-central/

Ganditorul

#370
Am fost de curand la Adamclisi. Inca de la poarta esti informat ca ... e un monument facut de Traian pt a cinsti moartea unui mare comandant roman.
Insa privind cu atentie basoreliefurile - care nu stiu daca sunt reproduceri sau originale - observi ca acel comandant care a murit e un DAC. Si mai mult decat atat ... a fost ucis miseleste, pe la spate,de un roman (desi uniforma militara a ucigasului e mai mult ...persana).
In afara scenelor de lupta ... scene pasnice, culesul roadelor, vanatoarea, femei si copii.
Sa fi facut Traian o oda in piatra a vietii patriarhale din DACIA si o fresca a "civilizatorului", cuceritorului roman care tulbura aceasta viata linistita ...ucigand ?
Sa fi facut Traian o fresca in care barbarii care distrug o viata sociala linistita sunt romanii .... si nu dacii  (imi aduce aminte de sintagma SUA - "soldatii - cei mai buni ambasadori ai pacii") ?
Personal ma indoiesc de  originea "Traiana" a acestui monument . Voi reveni cu poze pt ca ... sunt frumoase si pt ca, ca si in pozele lui Florin Gheorghita apare ceva mai mult decat se poate vedea cu ochiul liber.
Ai sentimentul mereu ca monumentul e mult mai vechi. Citisem si vazusem undeva un film cu "regina Tomira/Tomis". Pare mai mult un monument ridicat in cinstea fiului ei - ucis miseleste. Dar poate e doar o parere.

Nox

Ganditorule, am rămas cu gândul la pozele tale...
Nu tot ce zboară şi este necunoscut este extraterestru.
All warfare is based on deception. -- Sun Tzu, 600 BC

All types of knowledge, ultimately mean self knowledge. -- Bruce Lee

Ganditorul

Nu le incarca ...probabil sunt prea mari pt spatiul oferit de forum.
Va trebui sa le prelucrez - sa le micsorez/ciuntesc . Dar o voi face pe alt comp care are si prg de editare foto.
Revin..

Ganditorul

Am revenit.
Prima poza arata fresce cu activitati caznice.
Urmeaza fotografii cu basoreliefuri care arata ca dacii au fost ucisi miseleste, pe la spate. Deci nici urma de "vitejie a romanilor civilizatori" nici urma de ... moartea eroica a vre-unui roman.
Urmeaza 3 poze cu efecte luminoase speciale . Precizaz ca eu nu am vazut nimic cu ochiul liber dar am fotografiat in directia in care o persoana din grupul nostru a afirmat ca vede serpisori verzi si rosii.
Sper sa va placa .

Ganditorul

#374
Alte efecte luminoase in jurul mormantului unei capetenii. Poate ca e aparatul defect.... :martiansad: