Ştiri:

Forumul RUFOn este din nou funcțional după ce a primit un upgrade important de software și rulează acum pe un server nou.

Main Menu

Tehnici de accesare a memoriei astrale

Creat de Grifon, 18 Iulie 2017, 10:04:31

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Aseneth


abyss

#46
Citat din: Grifon din  30 Iulie 2017, 21:52:40
Hm, domnule @abyss, d-ta ești ambițios, nu glumă !
Eu mă lupt să dibuiesc crâmpeie din (măcar) ultima, si d-ta vrei să mergi....până la capăt ?!
Respect determinarea dumitale...dar aș lua-o, totuși, cu pași mai mărunți.

Tehnic vorbind, într-adevăr, unica "ușă" vizualizată nu permite selectarea unor momente distincte din noianul memoriilor transcendente. Fiind o "intrare" unică, ea permite ori acces doar la ultima existență, sau un acces aleatoriu - ceva așa, gen "Quantum Leap".

Dacă însă vrei să ai un selector al destinațiilor, e destul însă să schimbi tabloul vizualizării. Citisem pe undeva (chiar nu-mi amintesc unde) o variantă, pe care o poți dezvolta / adapta cam așa:

Un drum printr-o grădină (decorată mental de gustibus). La capăt, un soi de clădire care să emane spiritualitate (biserică romană, gotică, pagodă, piramidă,...stupa...sau orice altceva). Drumul se parcurge în aceeași manieră ...acumulatoare de pasivitate (iar dalele, dacă dorești, le poți transforma în borne / etaloane de timp parcurs (retro).
Odată intrat în clădire, avansezi spre un soi de altar (sau postament, etc). Pe acest suport e o carte deschisă (tip ceaslov, să zicem) cu multe file
Ceasllvul e deschis la pagina actuală - si se poate vizualiza inclusiv înfățișarea prezentă, sub care este scris ceva în simboluri (fără ca pagina să fie deplin completată, evident)
După o perioadă oarecare de calibrare cu viziunea paginii, se poate începe întoarcerea filelor.
Cât de mult vrei să retro-citești ? O pagină, o viață ? Sau din 3 în 3, 5 în 5...s.a.m.d. ?

Ei, ăsta-i exercițiul. Câteva comentarii acum:

1) Eu n-am încercat niciodată varianta aceasta (doar am îmbunătățit-o teoretic)
2) În esență e același lucru ca precedenta, necesitând aceleași rigori pre-cultivate.
3) Diferența o dau filele = selector de "plonjări"
4) Cred că e mai dificilă ca cealaltă. Acolo, întunericul de "după ușă" înlesnește receptivitatea pasivă a minții. Aici, filele   forțează cumva vizualizarea conștientă, și apare clar pericolul fanteziilor subiective.

Motivul pentru care n-am încercat-o e f. simplu. Pentru că n-am ajuns s-o stăpânesc nici pe cealaltă, mai ușoară (zic eu). Nu mă pot arunca la kilometri, când eu abia adun milimetri, nu ?
La o prima testare pare a fi mai buna această variantă deocamdată. Atenuează "socul" revederii unor imagini pline de senzatii bogate.
  Am intors filele, erau albe... cand m-am oprit, o imagine s-a iscat singura... era un episcop catolic asezat pe un scaun baban...si stop. Interesant ! Cumva e mai buna această vizualizare fiindcă daca vezi ceva respingător poti întoarce fila repede. Pare mai eficient, voi mai incerca.
Multumesc !

Grifon

#47
Un mic avertisment, totuși, dle @abyss.
Dacă aceste imagini (precum cea exemplificată) nu sunt însoțite și de un sentiment, sunt toate șansele să fie vorba doar de o ficțiune strecurată de mintea conștientă.
Dacă vizualizarea prealabilă a conținut o clădire cu funcție spirituală, apariția acelui "episcop" poate fi doar o simplă idee asociativă (cu probabilitate mai mare dacă vizualizarea s-a axat pe o catedrală, să zicem).

E aceeași logică după care, dacă ai fi construit exercițiul pe o clădire tip cârciumă / han, ar fi apărut un hangiu sau vreun rândaș....hahaha !

Trebuie avută mare grijă la diferențierea "aparițiilor". Mintea e de-a dreptul vicleană, si inserează încă asocieri subtile chiar si când o credem " amorțită", iar cu cât sunt mai "pale" cu atât pot fi confundate cu recepțiile...extra.

Doar simțirea asociată (cu intensitatea aferentă) poate face, întrucâtva, diferența...

Grifon

#48
O altă precizare:
Înainte de a ne lansa în asemenea tentative, trebuie stabilit clar ce anume dorim să ne reamintim - căci acest lucru influențează major procesul de anamneză transcendentă.
De regulă, doritorii se axează pe întrebări identitare (gen "Cine am fost?", "Când am fost?" sau "Unde ?". Se preferă astfel datele punctuale, de aparență, în detrimentul celor de profunzime - sau, altfel spus, cognitivul prevalează asupra senzitivului.
Acest lucru se datorează tot principalului obstacol în astfel de demersuri - mintea conștientă. Ea e responsabilă cu cognitivul, ca sarcină primară, așadar ea caută cu obstinație etichetele. Care era numele ? Ce funcție socială aveam ? În ce țară ? În ce oraș ? etc...etc...

Ei bine, tocmai aceste apetențe proeminente blochează, în peste 90% din cazuri, accesul la memoria astrală. Astfel de date apar greu (ba poate chiar deloc), tocmai datorită lipsei de relevanță pentru viața actuală. Ele nu fac parte din necesitățile prezentului, pe când moștenirea morală da - așa că mult mai probabil succes se va avea cu întrebări de tip "cum am fost ?", "de ce am fost, s.a.m.d.
Acest gen complementar de întrebări se leagă de cauzalitate - ceea ce e una din principalele rațiuni ale ciclicității metempsihotice. Mai mult, ele permit răspunsuri emoționale - si deci, prin această particularitate, mai pretabile a traversa " puntea" dintre memorii.

Dincolo de asta, întrebările "cine / când / unde?" atrag un alt obstacol în calea unor percepții reale. Intră în joc orgoliul inerent oricărei persoane, si procesul începe a fi influențat de ambiții naive (toți ar vrea să fi fost vreun Cezar sau vreo Cleopatra, dar aproape nimeni nu-și dorește să fi fost vreun țăran uzbek, uitat până și de consăteni, mort în timp ce a dat o bivoliță peste el, nu ?).
Adevărul e că, fie si probabilistic abordând problema, șansele sunt infime să fi fost vreo mare personalitate istorică. Prin urmare, dorința de a afla "cine" am fost devine (sau ar trebui să devină) caducă...

Grifon

Revin la acest subiect cu o variantă de verificare a potențialului experiențelor.
Exercițiile propuse, indiferent de rezultate, nu pot ieși din sfera subiectivului. Fie că e vorba de flash-uri sau de trăiri mai închegate, e cu neputință să validăm experiențele - ele vor putea fi, oricând, doar niște produse fanteziste ale cortexului.
Ca urmare, o metodă prin care putem testa valoarea exercițiilor ar fi aplicarea lor pe intervale reale, efectiv trăite. În loc să așteptăm flash-uri din ipotetice vieți anterioare, putem dirija practica propusă (atât cea cu retrospecția cronologică, cât și cea cu filele) pe o perioadă, să spunem.... grădinița, sau clasa a II-a.
În mod normal, mintea conștientă are foarte puține detalii despre copilărie (reținând doar esențialul). Cine ar putea, de ex., să spună ce a făcut în 25 aprilie 1985 ? Sau în intervalul mai-iunie ''82 ? (întrebarea nu se adresează unui veteran ca herr @Xanadron, care pe atunci era om matur, ci nouă, mai tinereilor...hahaha !).

Dacă exercițiile discutate vara trecută au eficiență, aceasta ar trebui să dea la iveală (si) memorii "îngropate". Chiar de vor fi tot flash-uri, sau trăiri ceva mai lungi, de data aceasta vor fi ușor recognoscibile, si nu vom mai putea să le catalogăm drept năzăreli.

Dacă memoria va putea fi educată să " dezarhiveze" amintirile acelor perioade, e un antrenament (si un pas clar de progres) pentru perspectiva "rafturilor"...anterioare.

Berenice

Imi permit si eu o intrebare pe acest topic,unul din cele ce m-au determinat sa ma inscriu aici.
Cat de mare e riscul unor asemenea tehnici ? Sau e mai mult decat risc,chiar pericol ?
Citat din: Godak din  18 Iulie 2017, 16:51:56
Aparent tehnica Dlui. Grifon este bună. Dar este calea sigură de a vă umple de cele mai belicoase "larve", cu urmări nefaste din cele mai diverse. Când deschizi prea larg o ușă, e bine să te asiguri că nu-i cineva nepoftit în prag!
Pacat ca nu s-a aprofundat aceasta idee mai demult. Dar poate discutam acum.

PS. - Urez si eu,tuturor,sarbatori fericite !

Grifon

Da, recunosc demersul ...protectiv al vechiului coleg.
Avea dreptate, și poate că am fi elaborat și atunci - de n-ar fi fost o anumită....atitudine..
Revenind, se pot identifica pericole. Nu "lărvile" alea in primul rând, ci riscuri presupuse de acea "deschidere" a receptivității, care poate aduce și "oaspeți nepoftiți".
Cea mai bună comparație, ce s-au făcut ades, e cu radio-ul. Cât scala e fixată pe o anume frecvență, nu se aude decât vocea acelei frecvențe - să zicem...Radio România, postul oficial. De se trece pe FM, apar nenumărate voci mai mici...particulare, cu "de toate" pentru toți.
Așa și cu frecvențele creierului. Cât suntem în Beta (12-38 hz) nu percepem decât realitatea directă. Odată mutată scala pe alfa (8-12 hz) începem să percepem și alte emisii (emisiuni), și tot așa pe cât coborâm pe frecvențe mai joase.

Frecvența noastră firească (beta) e in același timp o protecție, dar și blocaj. Creierul e pus pe această "bandă" tocmai pentru a fi apărat de,..."paraziți" - dar dacă vrem să auzim ce zice și "Europa Liberă" (hahaha, ca părinții noștri înainte de '89) suntem nevoiți să schimbăm scala.

E necesară, desigur, o educație prealabilă. Riscuri vor fi însă oricum - dar, deh...cine vrea să se aventureze în zona para-psi, trebuie să aibă curaj.

Oricum, felicit pe noua colegă ptr.inițiativa de a posta. Așa începe curajul - cu pași mici.

Berenice

Multumesc pentru raspuns  8-) Explicatia e buna, dar eu voiam sa aflu,mai concret,care ar fi pericolele. Doar sa aud anumite "voci" ? Sau si lucruri mai rele ? Se poate ajunge pana la ce se mai numeste si "posesie"?
Poate par insistenta,dar cred ca e mai bine sa fim siguri decat apoi sa ne para rau.

abyss

#53
Cred ca e la fel ca in cazul șofatului. Se poate ajunge in ... tot felul de situații rele sau foarte grave fara o pregatire serioasa. O persoană auzind ca poți muri in nenumărate moduri conducând un autoturism poate renunța din start. Și mult bine face.

mr

Citat din: Berenice din  26 Decembrie 2019, 00:38:49
Cat de mare e riscul unor asemenea tehnici ? Sau e mai mult decat risc,chiar pericol ?Pacat ca nu s-a aprofundat aceasta idee mai demult. Dar poate discutam acum.

Daca nu doar curiozitatea te anima, riscurile se pot transmuta in succese. Dar pana acolo, un bun exercitiu ar trebui insusit prin observarea semenilor cu care interactionezi in viata de zi cu zi. Prin multi dintre ei lucreaza cei "nepoftiti", sub diverse forme. In general, tiparele de comportament tradeaza acest lucru. "Posesie", se intampla si in planul fizic, un teren bun pentru a invata "autoexorcizarea".
Incepi sa le sesizezi "markerele", iar acest antrenament te ajuta intr-o practica de nivel/plan superior. Pe masura ce reusesti sa te mentii sus ca vibratie, nu vei mai interactiona cu "negrii", insa ei vaneaza ca hienele momentele tale in care te mai relaxezi.. :)

https://www.libris.ro/frabato-magicianul-franz-bardon-TRN978-606-94034-3-3--p1254762.html
"Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul." Albert Einstein

Grifon

Subscriu la opiniile colegilor, și adaug că, în demersul de cercetare, prudența excesivă se poate transforma în teamă, întărindu-se astfel blocajele.
Nu există pericole majore în actul cultivării receptivității. Ele pot apare în cazul altor experiențe, mai radicale, precum hipnoza sau decorporalizarea. În acele cazuri, filtrul conștienței este foarte coborât, chiar absent, și abia atunci apare pericolul unor "invazii" malefice.
Starea de receptivitate, dublată de practica "liberelor asocieri" se utilizează și în psihanaliză. Subiectul este adus într-o stare de relaxare, și i se cere să relateze ce-i vine spontan în minte - fără a i se impune o linie logică.
Firește, dacă suntem cu "drobul de sare", putem repera și aici pericole. Dacă psihologul / psihiatrul e rău-intenționat (sau, mai probabil, incompetent) pacientul riscă sugestii care mai rău îi fac...un risc există.

Dar, în linii mari, simpla cufundare a minții în zona "alfa" nu aduce griji. Cel mult aduce riscuri ptr. adevărul cercetării - riscăm a ne autosugestiona cu impresii false, 100% subiective, pe care - de nu le verificăm ulterior logic - le putem lua ca mari "revelații".
Nu e un proces facil, și nici garantat în vreun fel. Dar este cam singurul care poate pătrunde în misterioasa arie de conjuncție a memoriilor "eu"-lui de acum cu memoriile "EU"-lui primordial.

Consolidări și certificări sunt obținute doar prin practică.

Berenice

Ma bucur sa aud ca nu sunt pericole mari. Voi incerca sa aplic unele tehnici de aici,desi am mai incercat,fara mare succes.
Cred ca am avut o viata anterioara prin perioada dintre razboaie. Imi sunt vii in minte costumele,moda,masinile alea vechi,totul. Imi place chiar si muzica jazz,care stiu ca era pe atunci. Poate voi reusi cu tehnicile aratate sa mai adun amintiri...
,

Grifon

Hm...mi-e c-o să te cam dezamãgesc puțin, simpaticà @Berenice.
E puțin probabil ca o ipotetică viață anterioară să-ți fi fost așa...devreme. De regulă, intervalul mediu estimat între două existențe, conform tradiției oculte serioase, e cam de 2 secole. În speța enunțată, a fi trăit tot în sec.XX e improbabil - doar printr-o excepție posibil, să zicem...o scurtare neprevăzută de "program".
Se poate specula (și aici mă aventurez eu într-o prezumție neverificată) că ritmul accelerat de schimbare a societății în ultimul veac poate duce la scurtarea intervalelor inter-natale. Chiar și așa însă, tot ar trebui să treacă măcar 90-100 de ani, necesari ca spiritul să găsească "o lume nouă".
De aceea e și foarte greu să ne amintim vieți anterioare. De-ar fi fost așa rapide în succesiune, inevitabil ne-am fi amintit locuri / persoane, mai ales cu avalanșa informațională TV-Net.
Mai mult, din alte "vieți" amintirile nu vin așa...după gusturi / preferințe. E chiar f.posibil ca "eu"-ul anterior să fi fost total diferit de ceea ce suntem azi - și ca sex, și ca gusturi, și ca profesie, ca...tot. E chiar posibil (și f.probabil) ca obiceiurile, tabieturile, înclinațiile "vechi" sà repugne major actualei personalități (adicà taman pe dos de cum apreciezi d-ta acum).

Voi reveni pe subiect, cu prezentarea unei noi tehnici (mai complexe) ce se axeazà tocmai pe deosebirile íntre avatururi, mai degrabà decàt pe aparentele similarități.

Berenice

200 de ani  :??! Eu am citit in multe locuri ca au fost cazuri mult mai rapide.
Totusi, nu va contrazic. As vrea totusi sa-mi explic de unde am eu trairile astea,ca doar nu am trait in acea perioada ? Poate la mine s-a intamplat mai repede  :-D!
PS - Multumesc oricum pentru raspunsuri.Nu-mi pare rau ca m-am inscris aici!

StarDust

Nu stiu ce sa zic... Am mai descris si eu aici pe forum o experienta personala, un vis mai mult decat ciudat. Vedeam un grup de barbati (4-5) de undeva putin de sus in lateralul lor, barbatii purtau o discutie, si focusandu-ma pe ei la un moment dat l-am recunoscut pe cel in spatele caruia eram si m-am bucurat ca si cand revedeam un membru al familiei, un tata, un frate... etc. Numai ca, individul respectiv stiam ca sunt... eu. Exaltat i-am pronuntat numele: Vasili! In acel moment m-am fixat cumva indeaoroapele lui putin in spate si parca eram cumva conectati, urmarindu-i cum discuta dar nu pricepeam ce zic. Insa, eu eram foarte fericit de retrairea momentului, pe care il savuram.
Senzatia de euforie a disparut in momentul in care a inceput un fel de ambuscada si a unceput sa se traga spre grupul pe care il asistam si toti s-au repezit sa se puna la adapost. Eu, il urmam (dar complet conectat) pe "Vasili" si mai aveam cativa metrii ca sa ma adapostesc in spatele unei stanci, moment in care am simtit o izbitura puternica in spate. Momentul acela a fost si trezirea brusca la realitate, dar mi-au trebuit minute ca sa ma reculeg caci eu fusesem complet conectat la acele evenimente.
Probabil ca trezirea brusca a si contribuit la amintirea foarte clara a actiunii si a numelui individului.
Ce a fost asta? Nu vreau sa ma pronunt... O viata anterioara? Conectarea la o alta realitate? Ciudat mi se pare faptul ca m-am identificat 100% ca eu fiind acel om.
Ciudat e ca de mic am afinitati catre WW2... Aveam frecvent un vis, aproape identic in care apareau baraci lungi inchise la culoare, vehicule si multi oameni in jurul lor.
Mic fiind (5 ani...)mergeam dus de mana de maica-mea si imi amintesc ca priveam imprejurimile si i-am pus doua intrebari existentiale "grele"... Prima: lumea asta a fost dintodeauna asa? Mai vine razboiul pe aici? Am primit doar un raspuns scurt care m-a linistit... Nu mai vine nici un razboi! :)
În credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite, ci  doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamînt.  Evrei 11:13-16