Forum RUFOn

Sectiune pentru limba româna => Diverse => Subiect creat de: protelisav din 03 Ianuarie 2014, 10:50:36

Titlu: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 03 Ianuarie 2014, 10:50:36
Până  la Aristotel (n. 384 î.Hr – d.322 î.Hr ), nu s-a făcut distincţie între filosofie şi ştiinţă, abordarea  realităţii obiective  fiind unitară la vremea respectivă.  Pe măsura acumulării datelor ştiinţifice şi a diversificării concepţiilor filosofice, au apărut numeroase modele de interpretare a structurării şi devenirii existenţei pe diverse nivele de organizare a materiei, de la microcosmos, la macrocosmos şi megacosmos.
Tabloul actual al cunoaşterii existenţei este datorat unor personalităţi de seamă, precum: Newton, Maxwell, Planck, Einstein, Darwin, Mendel, Freud, Kant, Hegel etc.
Domeniile şi  metodele de cercetare  s-au  diferenţiat  atât  de  mult, încât  se  impune  integrarea  acestora într-o "scientia nova", care  să abordeze  unitar, interdisciplinar şi transdisciplinar,   cunoaşterea  realităţii  obiective  de  către  fiinţa umană.  Alfel spus, ştiinţa, filosofia şi religia trebuie aduse la un numitor comun, pentru a şti cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Cu siguranţă, dialectica reflectării  existenţei de către psihicul uman este un proces cumulativ de adevăruri relative din ce în ce mai riguroase,  care se înscriu pe o traiectorie ascendentă în demersul cognitiv de cunoaştere asimptotică a adevărului absolut. În ultimă instanţă, creativitatea este o veritabilă opţiune pentru fiinţa umană de a-şi justifica existenţa în Univers. Dar raţiunea fără pasiune este ca o catedrală fără rezonanţă... Destinul omului se află sub semnul valorilor perene de  de bine, frumos, dreptate  şi adevăr. De  aproape  un  deceniu  am  fost  preocupat  de  abordarea  unitară a particulelor elementare şi a interacţiunilor fundamentale  dintre acestea.  Rezultatele obţinute au fost integrate în teoria dipolilor vortex, concepţie unitară aflată la frontierele cunoaşterii, având rădăcini în modelul gnoseologic actual şi deschideri  largi pentru interpretări fascinante la convergenţa dintre ştiinţă, filosofie şi religie. 
În sensul cel mai larg, existenţa  se manifestă  dialectic  prin  materia  din Universul  nostru şi  antimateria din Universul  complementar.  Dipolii  vortex,  asociaţi  unităţilor dialectice de contrarii "particulă-antiparticulă", reprezintă "punţi de legătură" între cele două universuri, prin care se face schimb  de particule primordiale aflate în stările de  fotoni şi de gravitoni. 
În acest cadru conceptual al interpretării dialectice a existenţei, cele două Universuri nu sunt paralele, ci coexistă, ca Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care extinde noţiunea de spaţiu Riemann din teoria relativităţii generalizate.
Pe de altă parte, modelul de dipol vortex al devenirii existenţei este sugerat logic de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitaţional şi câmpul electric, care pun în evidenţă surse de tip convergent (puţuri) şi divergent (izvoare) pentru particulele primordiale, aflate în stările de gravitoni respectiv de fotoni.
Referitor la legea atracţiei universale şi legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic şi verifica experimental că, vortex-urile convergente se atrag, iar cele divergente se resping prin forţe invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configuraţie a acestora în cazul unor vortex-uri complexe, rezultate prin interacţiuni între părţile componente prin intermediul particulelor universale. Se poate afirma că, orice structură a materiei din Univers, de la microcosmos la macrocosmos şi megacosmos,  reprezintă  o configuraţie de particule primordiale mai mult sau mai puţin stabilă. Configuraţiile de particulele primordiale  sunt  "cheia" pentru  abordarea unitară a interacţiunilor fundamentale  şi a structurării materiei pe diverse nivele de organizare, fotonii şi gravitonii fiind  "cărămizile indestructibile" ale Universului.
Spre deosebire de fotoni,  gravitonii  nu au fost  puşi în evidenţă pe cale experimentală, ci doar prezişi  teoretic.
Este sugestiv faptul că, în  mentalul  colectiv  al fiinţei  umane  perfecţiunea este asociată cu lumina, schimbul de informaţii prin fotoni  fiind esenţial pentru  evoluţie, ca  esenţă  a  înălţării spiritului spre cunoaşterea absolută,   iar întunericul, exprimat  prin "enigmaticii gravitoni"    reprezintă  contrariul său  în devenirea existenţei,   prin cădere spre  adâncimi  abisale sub  povara  gravitaţiei.  Imposibilitatea  fiinţei  umane  de  a schimba  informaţii  prin gravitoni,  poate fi o explicaţie pentru  dificultatea de înţelegere la nivel intuitiv  a  Universului  cvadridimensional  dual de către psihicul uman.  Depăşirea acestui impas, de reflectare a existenţei prin unde gravitaţionale, este  asigurată de  gândirea umană prin procesarea informaţiilor la nivel abstract, prin  modelele matematice  deosebit de utile în demersul cognitiv. Desigur, rezultatele cercetărilor teoretice trebuie validate pe cale experimentală, atunci când condiţiile  tehnice şi tehnologice vor permite acest  lucru.
Teoria dipolilor vortex poate explica existenţa materiei şi antimateriei, structurile elementare şi interacţiunile fundamentale din Universul nostru, legile de conservare a mărimilor fizice, dualismul undă – corpuscul, cuantificarea mărimilor fizice, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, relaţia lui Einstein dintre masă şi energie, abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, expansiunea Universului, Black Hole(gaură neagră) şi White Hole(gaură albă) etc. Mai mult, mărimile fizice caracteristice microparticulelor(masa, sarcina electrică , energia) precum şi cele ale câmpului( intensitatea câmpului gravitaţional, inducţia electrică, vectorul Poynting) capătă semnificaţii profunde printr-o abordare unitară şi coerentă. Spaţiul şi timpul sunt intrinsec legate de materia aflată în permanentă mişcare şi transformare.
Devenirea existenţei are loc în cadrul triadei materie –energie–informaţie, conform unor scheme universale, la graniţa dintre probabilitate şi cauzalitate, libertate şi necesitate.
În teoria dipolilor vortex, sarcina electrică şi masa unei particule elementare sunt proporţionale cu  intensitatea  fluxului de sarcină electrică pentru fotonii implicaţi în dipolul vortex asociat, respectiv cu   intensitatea  fluxului de masă  pentru gravitonii  implicaţi în dipolul vortex asociat. Sarcina electrică este pozitivă sau negativă, deoarece, în aproximaţia mecanicii clasice,  există două sensuri de rotaţie a fotonului în jurul axei proprii perpendiculare pe direcţia de deplasare. Este fascinant de  analizat dacă şi gravitonul are mişcare de rotaţie în jurul unei axe proprii care coincide cu direcţia de deplasare. În acest caz, cele două sensuri de rotaţie fac  trimitere manifestările existenţei ca materie obişnuită respectiv materie neagră.
Faptul că,  proprietăţile particulelor elementare sunt reflexia "în oglindă" a proprietăţilor antiparticulelor  corespunzătoare, poate fi explicat prin raportare la dipolul vortex în cele două Universuri,  în care particulele universale implicate  intră  printr-un  pol  şi ies prin celălalt pol cu sensuri de mişcare opuse.  Pe de altă parte, se deduce că particulele şi antiparticulele corespunzătoare au aceeaşi pondere în Universul dual, ceea ce reprezintă o concluzie firească în structurarea primordială a existenţei.
În esenţă, un dipol vortex este un model fizic  asociat unităţii dialectice particulă-antiparticulă, având două stări posibile, şi anume:
-starea  normală, în  care  particula  se  află  în Universul  nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în  Universul complementar;
-starea  inversată, în care polii  vortex-ului  au locaţia  schimbată  faţă de cazul  normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare. În cursul reacţiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp şi antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul.  De fapt,  procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă  descompunerea, respectiv refacerea configuraţiilor dipolilor vortex  din particulele universale primordiale.
Neutrinul a fost introdus  în teoria particulelor elementare de către W. Pauli, pe baza legii conservării energiei, ca fiind acel "hoţ" de  energie  din dezintegrarea beta  a nucleelor radioactive. În prezent  proprietăţile  neutrinului  sunt  cunoscute: masă de repaus negljabilă, sarcină electrică nulă,  timp mediu de viaţă infinit,  număr cuantic de spin  s = 1/2, viteza de deplasare apropiată  de  viteza de propagare a luminii în vid,  probabilitatea foarte  mică de  interacţiune cu substanţa.  Neutrinii  şi  antineutrinii electronici sunt generaţi  în dezintegrările  beta ale nucleului  iar cei de tip miuonic apar la dezintegrarea mezonilor.  Deşi neutrinul nu este o particulă elementară de  tip boson, proprietăţile sale fac trimitere la posibilitatea încadrării acestuia în categoria particulelor primordiale. Mai mult, prin identificarea neutrinului cu gravitonul, s-ar putea explica de ce  nu au fost puse în evidenţă undele gravitaţionale.
Titlu: Enigmele existenţei
Scris de: protelisav din 09 Ianuarie 2014, 09:33:19
Despre adevăr
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, la pag. 12, se menţionează:
Adevăr, adevăruri. 1.Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă, oglindire fidelă a realităţii obiective în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.*Adevăr obiectiv=conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ= reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii. 2. Justeţe, exactitate. Lat. ad+de+verum.
Este necesar ca utilizatorii unei limbi să cunoască sensul comun al cuvintelor, pentru a putea comunica, însă semnificaţiile profunde ale conceptelor sunt dezvăluite de filosofi.
În orizontul axiologiei, cunoaşterea este considerată o dimensiune a condiţiei umane, în cadrul căreia se înscrie şi problematica adevărului, a valorii şi a valabilităţii cunoştinţelor. Pentru Hegel "adevărul este un cuvânt mare, şi un lucru şi mai mare...Dacă spiritul omului este sănătos, inima trebuie să-i bată mai tare ori de câte ori este vorba despre adevăr".
Conceptul de adevăr a cunoscut o mare diversitate de interpretări în evoluţia gândirii omeneşti. Pentru unii filosofi, a exista se identifică cu a fi adevărat, altfel spus, atributele de adevărat şi fals se aplică doar lucrurilor şi proceselor înseşi. Alţii,dimpotrivă, au susţinut că obiectele şi fenomenele nu sunt prin ele însele, nici adevărate, nici false, ci pur şi simplu există. Se poate constata că însăşi tema gnoseologică a adevărului, a concordanţei cunoştinţelor cu obiectul cunoaşterii, nu putea fi desprinsă ca atare şi supusă reflecţiei filosofice decât pe măsură ce se realiza o dublă şi progresivă depăşire - pe de o parte a orizontului, a mentalităţilor şi culturilor arhaice, dominate de mituri, simboluri şi imagini, în care nu încăpeau speculaţii sistematice şi analize conceptuale, pe de altă parte, a încrederii spontane a omului în autenticitatea percepţiilor, reprezentărilor, noţiunilor şi raţionamentelor sale. A fost nevoie de o îndelungată maturizare reflexivă a spiritului uman pentru ca problema adecvării cunoştinţelor la obiectul cunoaşterii să poată fi pusă din perspectiva elaborării şi criticii filosofice.
Acest proces de maturizare cognitivă a condus la formularea unor probleme şi soluţii ,,paradigmatice", privind mijloacele, modalităţile, întinderea, garanţiile şi valoarea cunoaşterii de care omul este capabil.
Cu toate că nu răspunsurile singure contează, ci temele şi problemele culturale puse în discuţie, se grupează totuşi tipurile de soluţii în două mari categorii. Soluţiile negative-sceptice, relativiste sau agnostice, care se caracterizează : fie prin considerarea problemei de adevăr al cunoştinţelor noastre ca o problemă indecidabilă (din cauza lipsei unor criterii sigure care să permită identificarea adevărului şi deosebirea lui de fals), fie prin negarea în diverse grade şi modalităţi a posibilităţii unei cunoaşteri adecvate (din cauza dependenţei insurmontabile a cunoaşterii de particularităţi biopsihice, socio-istorice şi culturale ale subiectului epistemic, ori datorită unei impermeabilităţi profunde-,,mister, cifru"- a lumii la eforturile umane de comprehensiune).
Dimpotrivă, soluţiile pozitive, în cadrul unor interpretări ireductibil diferite, stabilesc accesul omului la adevăr, definit şi asociat unor criterii de aşa natură, încât dobândirea lui să fie realizabilă.
După cum sunt mai apropiate de un stil realist şi descriptiv sau de unul criticist şi normativ, în cadrul soluţiilor, numite generic pozitive, se pot distinge două tipuri : unele care identifică în demersul cognitiv, modelele, mijloacele şi criteriile adevărului, şi altele, care urmăresc reconstrucţia întregii cunoaşteri (sau numai a unor domenii ale acesteia), astfel încât demersul cognitiv să satisfacă exigenţele adevărului (sau cel puţin al testării).
Desigur, s-ar putea diversifica şi nuanţa clasificarea convenţională prezentată prin considerarea, în ordinea implicaţiilor privind adevărul, a unor cupluri de felul : empirism (care privilegiază autenticitatea cunoaşterii empirice şi a testelor empirice ale confirmării sau respingerii cunoştinţelor dobândite) şi raţionalism (care privilegiază autenticitatea cunoaşterii intelectual-discursive şi a testelor teoretice); monism (un singur adevăr corespunzător lumii unice şi unitare, o singură cale justă care duce la el, un singur criteriu de recunoştere sau de validare) şi pluralism (mai multe tipuri de adevăr corespunzătoare unei pluralităţi, ierarhizate sau nu, de domenii ale existenţei, de forme şi genuri ale cunoaşterii, de discipline ştiinţifice şi facultăţi ale subiectului epistemic, mai multe căi de acces, o pluralitate de criterii); metafizică (de inspiraţie statică, esenţialistă sau cumulaţionistă) şi dialectică ( cu accentuarea procesualităţii, corectării şi puterii de integrare a adevărului).
În linii mari, se poate spune că în gnoseologie s-au constituit trei teorii asupra naturii adevărului :
- teoria corespondenţei, după care adevărul desemnează concordanţa dintre cunoştinţele subiectului epistemic cu obiectul exterior la care se referă;
- teoria coerenţei, conform căreia adevărul exprimă consistenţa reciprocă a ideilor, a propoziţiilor unui sistem de gândire, a unei teorii etc.
- teoria operaţional-pragmatică, pentru care adevărul semnifică valoarea operaţională a unor cunoştinţe.
Părerea, că adevărul exprimă concordanţa cunoştinţelor subiectului cunoscător cu obiectul cunoaşterii, a fost exprimată încă din antichitate de către Aristotel : ,,o enunţare adevărată este aceea prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este".
În contrast cu filosofii empirişti (Francis Bacon, John Locke, David Hume) care au susţinut că la baza cunoaşterii se află ,, impresiunile simţurilor", filosofii raţionalişti (R. Descartes, B. Spinoza, G. W. Leibniz) au considerat că numai raţiunea poate oferi legitimitate unor opinii. În lucrarea sa ,,Discurs asupra metodei ", R. Descartes, scrie : ,,Am socotit că pot să iau drept regulă generală că lucrurile pe care le concepem foarte clar şi foarte distinct sunt toate adevărate...". Încercări de a depăşi alternativa metafizică, conform căreia cunoaşterea este un proces ori senzorial ori raţional, a existat în filozofia clasică germană (Kant, Hegel).
Kant afirmă ,,În critica raţiunii pure": ,,dar dacă orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa, aceasta nu înseamnă că ea provine toată din experienţă". El face distincţie între cunoştinţele empirice ,, care îşi au izvoarele lor aposteriori, adică în experienţă", de cunoştinţele apriori care ,,sunt independente absolut de orice experienţă", fiind rezultatul structurilor cognitive ale subiectului epistemic. Prin analiza critică a ,,condiţiilor de posibilitate" ale cunoaşterii, Kant ajunge la contestarea capacităţii intelectului de a cunoaşte ,,lucrul în sine", care există independent şi în afara subiectului cunoscător.
În ,,Fenomenologia spiritului", Hegel se preocupă de strategia urmată în ,,mişcarea gândirii...care îşi produce şi parcurge momentele sale", deoarece ,,metoda nu este altceva decât structura întregului, înfăţişat în pura sa esenţialitate". În felul acesta, el subliniază unitatea dintre teorie şi metodă, interdependenţa între explicare (interpretare) şi modul de abordare a ,,universului ca totalitate" pentru a obţine despre el cunoştinţe autentice. Metoda sa dialectică de gândire şi cunoaştere va fi preluată de Marx şi Engels dar de pe o poziţie marxistă.
Definirea adevărului drept corespondenţă cu realitatea, dar fără să conţină criterii de validare a afirmaţiilor, a fost considerată nesatisfăcătoare de unii filosofi. Un astfel de criteriu ar putea fi cel al coerenţei, care ,,presupune adevărul legilor logicii"(B.Russel). Conform acestui criteriu, o opinie este adevărată atunci când este concordantă şi coerentă logic cu celelalte opinii pe care le susţinem.
Pragmatiştii au ales criteriul utilităţii pentru validarea adevărului, iar marxiştii considerau practica drept criteriul suprem al adevărului. În viziunea celor dintâi, o propoziţie nu este prin ea însăşi adevărată, ci devine adevărată dacă se dovedeşte că ea este funcţională şi utilă în activitatea noastră. W.James, unul dintre fondatorii pragmatismului afirmă :"Tot ce vă pot spune este că ceea ce este adevărat intră în ceea ce este bine, sau că adevărul este un bun de un fel oarecare şi nu cum se presupune de obicei, o categorie în afara binelui ,,.
Filosofia marxistă vede în practică izvorul, forţa motrice şi scopul cunoaşterii, fiind în ultimă instanţă criteriul suprem de verificare şi validare a adevărului oricărei construcţii teoretice.
În lucrarea sa ,,Teze despre Feurbach", Marx arăta că ,,în practică, omul trebuie să dovedească adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gândirii sale".
În mod tradiţional, gnoseologia plasează problema adevărului în cadrul restrâns al relaţiei dintre subiectul epistemic şi lume, ca obiect al cunoaşterii. În epoca contemporană, s-a simţit nevoia unor reconsiderări a conceptelor tradiţionale pe măsura amplificării şi diversificării cunoaşterii. Referitor la adevăr s-au constituit noi contexte de abordare, relativ distincte, cum ar fi :
- contextul logico-semantic (reconstrucţia conceptului de adevăr în cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate ; elaborarea conceptului de adevăr formal; studierea condiţiilor formale de atribuire a valorilor de adevărat şi fals);
- contextul metodologic (studierea aspectelor pragmatice ale adevărului, a regulilor şi procedurilor de confirmare sau infirmare a diferitelor componente şi niveluri ale cunoaşterii umane);
- contextul epistemologic (elaborarea unui concept integrator al adevărului,ţinând seama de specificul cunoaşterii considerate şi de relaţiile ei cu alte forme de cunoaştere; stabilirea unei tipologii cuprinzătoare a adevărului pentru ştiinţă, filosofie, artă; poziţia valorii de adevăr în configuraţia ansamblului valorilor cunoaşterii ştiinţifice).
Cercetările de epistemologie şi logica ştiinţei pun în evidenţă criterii şi procedee tehnice de testare a validităţii enunţurilor şi teoriilor ştiinţifice. În ştiinţele logico-matematice prevalează procedurile numite demonstraţie, modelare, utilizarea contraexemplelor etc. În ştiinţele factuale, de tipul fizicii, prevalează testele experimentale.
Pentru verificarea unei teorii ştiinţifice, M. Bunge indică patru categorii de teste :
a) teste interteoretice (examinarea compatibilităţii unei teorii cu restul cunoaşterii ştiinţifice acceptate la un mement dat);
b)teste metateoretice (analiza critică a unor proprietăţi formale, cum ar fi noncontradicţia, sau semantice, cum ar fi posibilitatea interpretării în termeni empirici);
c) teste filosofice (judecarea teoriei prin prisma filosofiei dominante în cercurile ştiinţifice);
d) teste empirice (verificarea acordului cu experienţa a unor concluzii ce decurg din ipotezele de bază ale teoriei ştiinţifice).
În concluzie, problematica adevărului este foarte complexă, semnificaţiile acestui concept au provocat şi mai provoacă încă mari dispute filosofice printre gânditori. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic, etc.) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra comprehensibilităţii lumii.
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: alx din 09 Ianuarie 2014, 23:42:58
Subiectul e...interesant,dar nu vad legatura cu sectiunea Astronomie. Unde e?
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 11 Ianuarie 2014, 10:00:47
Teoria dipolilor vortex oferă  posibilitatea abordării unitare a  existenţei, de la microcosmos, la  macrocosmos şi megacosmos. Trebuie avut în vedere că, numai prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase, fiinţa umană poate să tindă asimptotic către adevărul absolut. 
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: alx din 11 Ianuarie 2014, 11:59:02
Citat din: alx din  09 Ianuarie 2014, 23:42:58
Subiectul e...interesant,dar nu vad legatura cu sectiunea Astronomie. Unde e?
Pentru ca nu am primit un raspuns la intrebarea mea,subiectul a fost mutat aici,la Diverse.
  alx
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 11 Ianuarie 2014, 14:48:08
                                       Aforisme din tezaurul universal de înţelepciune
*Adevărul este ca roua cerului : ca să-l păstrezi curat trebuie să-l strângi într-un vas curat.
                Bernardin de Saint-Pierre
*Adevărul este primul nume al lui Dumnezeu, dreptatea este al doilea.
*Un singur lucru se repetă veşnic fără  a înceta de a fi nou şi fecund : adevărul.
                 Lacordaire
*Iubeşte adevărul, dar iartă  greşeala.
*Trebuie să  ne obişnuim să  căutăm adevărul în cele mai mici lucruri; altfel, suntem înşelaţi în cele mari.
               Voltaire
*Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.
               Horatius
*Adevărul este soarele inteligenţei.
               Vauvenargues
*Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decât acela care-l caută.
               N. Iorga
*Adevărul nu-l pătrundem numai cu raţiunea, ci şi cu inima.
               Pascal
*Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se întemeiază pe adevăr.
               Chamfort
*Adevărul s-ar putea asemui cu un diamant ale cărui lumini strălucesc nu numai pe o parte, ci pe foarte multe părţi.
               Goethe
*Adevărul este ceea ce simplifică  lumea, sau ceea ce creează  haosul.
               Antoine de Saint-Exupéry
*Adevărul te orbeşte ca şi  lumina.
               Albert Camus
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 12 Ianuarie 2014, 11:31:37
Albert Einstein  (1879 - 1955) reprezintă un exemplu elocvent de manifestare a geniului în abordarea existenţei şi rămâne un model de referinţă în demersul cognitiv al fiinţei umane.
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 13 Ianuarie 2014, 09:30:53
Aplicaţii ale teoriei dipolilor vortex
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 14 Ianuarie 2014, 18:29:17
Dualitate în existenţă
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 16 Ianuarie 2014, 12:31:40
Suntem aşa de mici într-un Univers aşa de mare, ca dimensiuni spaţio-temporale  şi manifestări ale existenţei pe diverse nivele de organizare...
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: roxaline din 18 Ianuarie 2014, 03:21:42
Citat din: protelisav din  16 Ianuarie 2014, 12:31:40
Suntem aşa de mici într-un Univers aşa de mare, ca dimensiuni spaţio-temporale  şi manifestări ale existenţei pe diverse nivele de organizare...

Ce sistem de referinta este folosit in aprecierea "asa de mici" - "asa de mare" ?
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 18 Ianuarie 2014, 10:48:45
Citat din: roxaline din  18 Ianuarie 2014, 03:21:42
Ce sistem de referinta este folosit in aprecierea "asa de mici" - "asa de mare" ?

Fac trimitere la orizontul cognitiv al fiinţei umane care se raportează pe traiectoria evolutivă la enigmele din necuprins...
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 19 Ianuarie 2014, 09:26:14
Să ocrotim Terra, această magnifică planetă care poartă omenirea în istorie...
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: Nox din 21 Ianuarie 2014, 00:27:27
Nu văd sensul subiectului acesta în contextul tematicii forumului. Pare unul de... "spart semințe".

CitatDiscutii despre orice sau generale despre OZN si ce are legatura, dar care nu intra in categoriile de mai sus... si nici nu se incadreaza in genul de discutie cafenea.

P.S. Știu că trebuia să folosesc "Raportează unui moderator", dar i-am dat drumul.
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 23 Ianuarie 2014, 09:53:58
Citat din: Nox din  21 Ianuarie 2014, 00:27:27
Nu văd sensul subiectului acesta în contextul tematicii forumului. Pare unul de... "spart semințe".

P.S. Știu că trebuia să folosesc "Raportează unui moderator", dar i-am dat drumul.

Este un mesaj care face trimitere la  reflecţie despre "cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm"...
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: protelisav din 29 Ianuarie 2014, 15:58:42
Raţiunea fără pasiune este ca o catedrală fără rezonanţă. Creativitatea este o posibilitate veritabilă de a ne justifica existenţa în Univers.
Titlu: Re: Model gnoseologic transdisciplinar
Scris de: alx din 29 Ianuarie 2014, 23:44:09
Sincer,am lasat topicul deschis pana acum in speranta...da chiar,ce speram? Ca il veti transforma intr-un blog personal? Unde sa va publicati...reflectiile? Ca exact asta s-a intamplat...
Stiu...sunt limitat in gandire,si nu pot cuprinde cu mintea-mi ingusta orizontul vast deschis de postarile dvs.,asa ca pot face un singur lucru: sa declar acest topic drept...TOPIC BLOCAT!   Cand voi constata ca postarile dvs. au o cat de mica legatura cu tematica acestui forum,PE CARE SA O VAD SI EU,imi va face o deosebita placere sa il redeschid...pana atunci...asta e!
     O seara buna!