Desi titlul ales sta sub semnul paradoxului, OZN-urile sunt o realitate. Lumini si activitati energetice ciudate, aparitii ce sfideaza legile cunoscute ale fizicii precum si inregistrari audio si video ce tind sa adanceasca un mister si asa destul de controversat, fac dovada incontestabila ca suntem martorii unui adevarat spectacol de lumina si culoare. Atat noi, cei mai mult sau mai putin creduli dar si scepticii deopotriva, ne erijam, cu sau fara voia noastra in spectatori, dar mai ales interpreti ai unui scenariu, un proces global cu serioase consecinte sociale, culturale si religioase. In haul prezentului, rezultat al unui complex de factori si fenomene, precum acela al ciocnirii civilizatiilor (cu toate consecintele si rezultatele globalizarii in ansablul sau) dar si al unei transformari la nivelul constiintei rasei umane, acest fenomen isi are un rol bine determinat si constituie, dupa parerea mea, fundamentul unor stratageme "politice" dar si "religioase" bine stabilite.
Atent observator de pe margine al acestui fenomen, despre care pot spune ca m-a fascinat inca de mic copil, si cu care am intrat in contact multumita creativitatii sceanaristilor de la Hollywood , dar si in urma lecturilor mele, constatat o serie de coincidente semnificative puternic ancorate atat in cazuistica acestui fenomen aparent extra-terestrial (fenomen a carui amploare este direct proportionala cu dezvoltarea tehnologica, informationala dar si rezultat al transformarii culturale, religioase) cat si in intreaga fenomenologie paranormala, oculta in general. Este mai mult decat evidenta in acest sen legatura dintre fenomenul OZN si manifestarile din sfera spiritismului, factorul comun al acestor aparitii, fie ca este vorba despre ozn-uri si rapiri de extraterestrii, comunicari spiritiste, astrale, aparitii ale diferitelor entitati determinate de credinte si cultura, experiente in proximitatea mortii, ramamand caracterul imaterial (spiritual) al acestora (vezi materializarile si dematerializarile ozn-urilor, legatura pe care am deprins-o din cartea lui F. Ghoerghita, "OZN eterice"). In ajutorul acestei idei vine Valle care afirma in "Confrontations", urmatoarele: "nu mai cred deloc ca OZN-urile sunt pur si simplu niste nave spatiale ale vreunei rase de vizitatori extraterestri. Ideea este prea simplista ca sa explice infatisarea lor, frecventa manifestarilor lor in toata istoria cunoscuta si forma informatiei schimbate cu ei in timpul contactului." (pg. 89)
Regretabil este faptul ca cei mai multi cercetatori OZN continua sa treaca cu vederea adevarata natura a acestui fenomen, precum si problemele pe care acesta le ridica. Aduc, in incheierea scurtei mele cuvantari o alta dovada care demonstreaza fara tagada caracterul ocult al fenomenului ozn si anume similitudinea in transformarile comportamentale si de credinta ale "victimelor" implicate in astfel de accidente: rapiri de "extraterestri", supravietuitorii mortilor clinice cu experiente ale lumii "de dincolo"etc, motiv pentru care, personal, tind sa includ acest fenomen in categoria New Age.
Nota: am exclus aparitiile de natura terestra (confuziile si experimentele secrete, arme psihotronice etc). De altfel, nu exclud posibilitatea existentei unor farame de viata in alte ecosisteme, dupa ecuatia lui Drake, cel putin din respect pentru matematica cu care nu m-am inteles niciodata dar si pentru logica (desi aceste fenomene nu au nicio legatura cu aceasta), cum nu pot omite nici teze mai putin conventionale, precum aceea a geocentrismului.
Nu ai precizat sursa citatului,nu vad aici opinia personala vizavi de acest citat si de fenomenul descris,per total e o postare fara inceput si fara sfarsit.Asa ca locul ei este la cos. alx
Nu vreau sa pun sub indoiala sub nici o forma decizia colegului si moderatorului @alx, insa vin cu rugamintea de a-i lasa totusi o sansa noului coleg @classic de a-si termina ideile ce urma sa le prezinte. In privinta sursei eu am impresia si poate gresesc ca totusi @classic a precizat ceva si citez:
Citat din: classic din 16 Iunie 2012, 20:09:08
In ajutorul acestei idei vine Valle care afirma in "Confrontations", urmatoarele: "nu mai cred deloc ca OZN-urile sunt pur si simplu niste nave spatiale ale vreunei rase de vizitatori extraterestri. Ideea este prea simplista ca sa explice infatisarea lor, frecventa manifestarilor lor in toata istoria cunoscuta si forma informatiei schimbate cu ei in timpul contactului." (pg. 89)
Desi noul coleg are o exprimare poate mai apropiata firii unui poet, sunt de parere sa-i mai acordam o sansa. Textul de mai sus poate o fi el inspirat, insa nu e plagiat.
In sfarsit o decizie salutara si de bun simt care vine sa repare o imensa gafa de moderare. Trecand la ceea ce am inceput mai devreme, pot spune cu certitudine ca cercetarile in domeniul fenomenului ozn indica legatura fara echivoc dintre aceste manifestari aparent de origine extraterestra si numeroasele fenomene stranii cu care omul a intrat in contact inca din cele mai vechi timpuri , subiect asupra caruia am sa revin cu o proxima ocazie. Ca o pledoarie la cele mentionate de mine, va invit sa urmariti o emisiune inregistrata, avandu-l ca invitat pe cunoscutul ufolog roman, inginerul Florin Gheorghita (link accesibil aici: http://youtu.be/27KKnRqpCZ8 (http://youtu.be/27KKnRqpCZ8)). Acesta prezinta la fel ca si in cartile sale, imagini provenind din diferite surse (de la fotografii de familie la controversatele ozn-uri surprinse de telescoapele NASA), care fixate pe hartia fotografica dezvaluie activitati energetice neobisnuite, asemanatoare unor entitati radiante globulare ori de alte dimeniuni geometrice, invizibile ochiului liber, de cele mai multe ori in grupuri, manifestari ce ar puta explica majoritatea aparitiilor ozn. De precizat este asemanarea dintre natura energetica si forma inteligenta de exteriorizare a acestor aparitii, fie ele in invizibil sau in spectrul observabil cu modul cum apar si dispar ozn-urile si ma refer aici la materializare si dematerializare. Voi reveni.
majoritatea Ozn-urilor care se vad si va asigur ca sunt din ce in ce mai multe nu sunt chiar adevarate ei bine ele sunt facute pe Pamant in unele zone precum Area 51 si sunt sunt conduse evident de umani ,cica vor sa planifice o intanire intre umani si extraterestrii dar cum ,bineinteles facand din ce in ce mai multe masinarii ozn ca sa ne spuna ca suntem invadati de extraterestrii si sa acceptam o noua religie si o noua ordine mondiala acesta este planul lor ,sa va mai spun ceva oameni buni adevaratele OZN-urile aterizeaza foarte foarte rar pe Pamant pentru ca legatura lor cu Pamantul le pericliteaza ,le poate modifica o polaritate ingreunandu-le sansa sa se intoarca la starea lor eterica care este bineinteles mai usoara decat aerul.....
De acord cu re-fixarea unor minime puncte de start a discutiei, colega classic!
Si cu bunul simt al deciziei "dezgroparii" unui topic ce poate deveni interesant, dar mai putin cu adjectivul "imensa" atribui gafei de moderare - care putea fi, zic eu, rezolvata amiabil cu alx prin PM (nimeni nu-i perfect, dar nici imens de imperfect... :-D).
Ontopic acum: fara sa minimalizez cumva contributiile lui Florin Gheorghita, cred ca Jacques Vallee ramine totusi pionierul orientarii asteia "spiritualiste" in UFOlogie, in ciuda unor excese-n directia fostelor lui interpretari "dracesti" :evil: a fenomenologiei ET / IT / UT tangenta aparitiilor OZN :ufo: (IT / UT desemnindu-i pe presupusii intra- si ultra-terestri). :martiansad: Un clip relativ recent poate ajuta la informarea celor care nu-s inca prea familiarizati cu ideile lui:
TEDxBrussels - Jacques Vallée - A Theory of Everything (else)... (http://www.youtube.com/watch?v=S9pR0gfil_0#ws)
Si transcrierea unui interviu poate fi la fel de utila:
http://www.ufoevidence.org/documents/doc839.htm (http://www.ufoevidence.org/documents/doc839.htm)
Cu riscul de-a parea poate arogant, :lol: las deci deocamdata altora placerea descoperirii laturii "nevazutelor" OZN-istice, preocupat pe moment de alte chestii deloc "normale" fie si-n cercurile celor mai nonconformisti cercetatori in domeniu.
Cum ar fi de pilda unele informatii "transpirate" despre studiile nazistilor in vederea utilizarii energiei... mortilor :-o (da-da, energia cadavrelor, nu-i eroare de tipar) pentru propulsii total neconventionale ale unor OZN-uri generic banuite si numite "organice", ce pot fi si ele circumscrise "minciunii" OZN-urilor "made of nuts and bolts".
O intreprindere dificila si f. laborioasa, din simplul motiv al implicarii unor nume mai mult decit sensibile (Dr. Mengele :evil: e doar unul) si implicit a lipsei aproape totale a surselor - care totusi exista, ingropate insa adinc si exclusiv in zvonistica Internetului de limba germana. 8-) Coroborabile insa si cu unele informatii din alte surse, relativ directe.
P.S. Lucrurile de genul asta - dar si altele deloc atacate-n tonele de "carti scrise din carti" cel mai adesea - am decis, in fine, sa le adun totusi intr-o cartzulie, in loc de-a le mai risipi doar pe efemerul net.
Evident ca doar daca oi/om mai avea timp si de asta.
Citat din: elena78 din 29 Iunie 2012, 20:30:32
majoritatea Ozn-urilor care se vad si va asigur ca sunt din ce in ce mai multe ...
Imi pare rau ca te contrazic, dar afirmatia asta e eronata. Si spun asta din postura de observator activ al cerului(nocturn) in domeniul vizual. Nici o activitate suspecta la orizont. Asta doar daca cumva OZN-urile nu au stabilit o zona de "no flight" pe o raza de aprox. 100Km in jurul locatiei mele... :roll:
Poate ca ipoteza cu zone de interdictie e reala, :lol: atunci s-ar putea sa gresesc.
OZN-urile reale(adica cele ET), cred ca nu pre se arata ele decat daca vor sa fie vazute. In rest... exista alte multe explicatii... :evil:
Poate ar trebui cercetat putin "timing-ul" in care au inflorit povestile despre extraterestri, farfurii zburatoare, grey sau alte rase si "boom"-ul literaturii SF care abordeaza aceasta directie - pe scurt, perioada de inflorire a Teoriei OZN si a Extraterestrilor.
Totodata, ar trebui cercetat si "timing-ul" dezvoltarii armelor nucleare, atomice sau a diferitelor noi metode de propulsie aeriana sau spatiala.
Si mai pe scurt: compararea perioadei de aparitie a Teoriei OZN si a Extraterestrilor cu perioada de dezvoltare a departamentului militar american Research & Development.
Cine stie, probabil ca undeva intr-o sala a hotelului La Fonda din Santa Fe, in apropierea bazei de la Los Alamos, intr-una din zilele anilor '45-'47, inalti demnitari, spioni de diferite culori si contraspioni in culori complementare, si-au dat mana peste studiile oamenilor de stiinta si-au decis ca cea mai buna psihoza ce poate fi aruncata publicului pentru a se putea ascunde cercetarile avansate in stiintele eaxcte sau cele de frontiera, este Teoria OZN si a Extraterestrilor. Poate atunci s-a convenit ca unii extraterestri sa se plimbe cu cosmosfere, altii cu haunebu, altii cu vril, altii cu vimane, s.a.m.d.
Si in toata aceasta Teorie care a inceput timid, ajutata de un accident, dar care s-a dezvoltat extrem de bine, alimentata din toate directiile, cateva temerare si adevarate fiinte extra-intra sau astradimensionale au incercat sa contacteze indivizi de pe Pamant sub diverse alte forme sau metode. Au ales metode normale, folosite de-a lungul mileniilor, utilizand probabil portaluri ascunse de privirile altora. Dealtfel, cat de idioti ar fi putut parea - ca rasa galactica dezvoltata - daca ar fi avut nevoie sa defileze zilnic pentru o perioada de zeci de ani - cu cel putin o nava interstelara - pentru a studia Pamantul, sau daca ar fi avut nevoie sa rapeasca zilnic oameni si vite ca sa le studieze ???
Este doar o parere personala.
Alte informatii , posibil adevarate :
- ozn eterice - de la fiinte magice , interdimensionale - si aici poate fi inclusa si categoria ingerilor si demonilor descrisi in Biblie- ca sa iau numai cea mai recenta recenzie a lor , si pana la aparate tehnologice eterice - ce tin de o anume fizica eterica .
Aici ar mai trebui mentionat faptul ca demonii sau ingerii , arata asa cum sunt reprezentati cu aripi , etc. datorita faptului ca sunt fiinte inter sau multidimensionale si asta este proiectia lor reala in planul nostru 3D - dupa unele pareri . Exista si parerea cum ca tot ce e reprezentat cu aripi sau are mai multe capete reprezinta o fiinta multidimensionala sau un aparat de zbor , organic sau nu - si aici intra si calul lui Fat-Frumos , busteanul ielelor, Arhanghelul Mihail , pajura, zmeii basmelor romane .
- ozn organice , adica ozn facute din materie organica , capabila sa integreze in ele tehnologie anorganica si alte fiinte organice , iar creierul sau calculatorul central al unui astfel de ozn este un suflet-spirit-mental clona , crescut special pentru asa ceva. Aceste tipuri de ozn ar include si control gravitational astfel incat din afara lui , el pare de dimensiunea unei masini- de exemplu , insa daca intri in el , este mult mai mare .
Peste toate se suprapun politicile de camuflare ale diversilor terestri cu aparatele lor zburatoare , copiate sau nu prin inginerie inversa.
Poate ar fi interesant de studiat niste arhetipuri intalnite la aproape toate populatiile ce s-au perindat pe globul terestru , populatii cunoscute de noi pana acum . Un astfel de arhetip este fiinta energetico-informational- multidimensionala < :-D ce denumire am gasit > reprezentata cu ochi rosii plini de vapaie , coarne , aripi , solzi , de culoare inchisa . DACA aceasta reprezentare ascunde unul din secretele umanistatii ? si anume acestia ar fi ghilda transporatorilor interdimensionali ?
Mai sunt si alte arhetipuri insa nu e aici locul lor . :lol:
Evident , parerile mele.
Salutare din nou.
Spre supliciul unora dar mai ales pt deliciul celor interesati de tema propusa, revin cu o serie de filme documentar (scurte), subiect ce trateaza cateva cazuri interesante si legatura dintre acestea. Ii rog si pe aceia care mai cred ca exista niste cenusii mititei si dragalasi ca biocenoza a unor ecosisteme extra-terestre, depozitarii unei ultra-tehnologii ce face posibila deplasarea pe distante superluminice si care gasesc in noi, locuitorii primitivi ai unei planete neinsemnate, placerea jocului de-a laborantul si porcusorul de guineea, altii mergand chiar mai departe cu imaginatia lor ca au ajuns sa
creada intr-o posibila invazie ori un contact planetar de proportii), sa urmareasca si sa compare urmatoare cazuri ce inregistreaza diferite manifestari (inclusiv un caz de rapire de
extraterestrii) care, suprinzator pentru unii, ofera foarte multe indicii comune . Acesta trebuie sa fie un studiu de
corelatie iar nu un exercitiu de senzatie. Nu va pierdeti in amanunte. Vizionare placuta.
1: Alien abduction (http://youtu.be/RUki-07sp2E#noexternalembed) (amanunt este si implantul. vom vb si despre asta)
Alien abduction 2 (http://youtu.be/4xAR3iTrj0Y)
2: Sleep Paralysis Part 1 of 10 (http://youtu.be/21kW39IcLKA) (partea 1 din 10)
Sleep Paralysis 1/5 Ghost Visions (http://youtu.be/PPMUz8RAjks#) (partea 1 din 5)
3: Out of body experience (http://youtu.be/O6zHbeMhuRA)
4: Near Death Experiences (http://youtu.be/JpQml-bKOXM)
Sugerez ca fiecare punct de vedere asupra acestui subiect sa fie sustinut cu exemple din cazuistica existenta si asa destul de bogata. Altmiteri, putem imbina creativitatea si imaginatia pt a broda o intreaga teza metafizica pe marginea subiectului. Utopie si sf-uri, la etajul II, va rog.
OFF-TOPIC!
@classic
Am si eu o intrebare,doua, la tine:faci cumva un studiu psihologic pe aici? sau iti dai cumva doctoratul,si ai gasit aici mediul ideal pt a-ti testa teoriile? Nu de alta,dar in loc sa-ti expui parerile/ideile proprii,faci "exercitii" pe pielea userilor...ca sa nu mai vb de faptul ca postarile tale seamana foarte mult cu postarile altui user,de acum vreo 2,3 ani,care cerea aceleasi lucruri la final:sa isi sustina fiecare ideile cu exemple,sa vb numai la obiect,pt ca altfel va suporta "rigorile legii",etc. Adica sa-ti aduca pe tava si informatia,si argumentatia.
Cum am spus si cu alte ocazii,nu imi plac cei care fac "teste" pe forumul asta,sau cei care manipuleaza,subtil sau nu,discutiile in anumite directii de ei dorite,si cu tot respectul,parerea mea este ca tu faci parte din aceasta clasa...deocamdata,ti-am aprobat mesajul/mesajele,insa am asa o senzatie ca vei avea parte de moderare...forever.Din cauze care se pot deduce din ce am scris mai sus,bineinteles...
PS cat despre "imensa" gafa de moderare facuta de mine,ei bine,nu cred ca e chiar asa...imensa. ;D
Si cum,de obicei,ma insel foarte rar asupra caracterului unei persoane,chiar daca sta ascunsa in mediul virtual,o sa stept sa vad cum "evoluezi" aci,pe forum,si voi reactiona in consecinta! Si asta nu este o amenintare,ci o promisiune!
alx
Citat din: classic din 04 Iulie 2012, 21:48:35Ii rog si pe aceia care mai cred ca exista niste cenusii mititei si dragalasi...
Pana sa citesc acest post eram sigur ca nu mai exista nimeni care sa nu fi coborat cu picioarele pe pamant si sa nu vada realitatea care ne inconjoara. Pana si cei incastrati in dogmele bisericii incep sa o dea cotita. Sau acum esti cool daca mergi pe vechile principii?
Salut alex,
Desi sesizez o doza de subiectivism in modul tau de a modera lucrurile, te asigur ca subiectul postat de mine se reduce la o simpla, banala sueta. Pentru mine e doar un mod placut de a-mi petrece o dupa amiaza ploioasa de vara. Desigur nu am pretentia sa ma fac agreat de toata lumea, vorbim totusi de cateva mari si distincte trasaturi dispozitionale ale personalitatii la fiecare dintre noi. Mentionez de altfel ca tot ceea ce am scris, reprezinta parerea mea. Cat despre nota de la finalul ultimului comentariu, tin sa reamintesc ca are o simpla valoare de sugestie, nimic mai mult. Incerc totusi sa ma pastrez echidistant si sunt mereu atent asupra regulamentului, desi uneori am impresia ca poate am omis ceva. Multumesc pentru exercitiul de sinceritate.
Un pic offtopic intai: si pe mine m-ar zgaria un pic pe retina :-o atributul "imensa" alaturat asa-zisei "gafe de moderare" (care-a fost doar o simpla decizie pur subiectiva, bazata pe niste premise justificate "la prima vedere" si care, repet, ar fi putut fi clarificate lejer si fara frictiuni).
Inclin sa cred insa ca intrebarile lui alx n-au substratul asta, din simplul motiv ca oamenii f. inteligenti nu-s de obicei ranchiunosi.
Poate ca micul mal-entendu se datoreaza si firii mai "de poet" :lol: a colegului classic, exprimarea lui uneori hiperbolica (si cu fraze prea lungi - observatie amicala, chiar daca si eu sufar de-acelasi pacat al digresiunii citeodata :-D) lasind loc celor mai diverse interpretari. Inclusiv celor alx-iene.
Cu care-s de acord la capitolul asteptarii evolutiei colegului classic- chiar daca eu l-as lasa sa bata cimpii :lol: cit si cum vrea el mai multa vreme, fiindca si-n (improbabila) varianta ca ne-ar testa cumva unilateral, subiectii eventualelor teste ar avea si ei de cistigat, cu conditia cunoasterii strategiei intervievatului care afla mai multe din intrebarile intervievatorului decit ultimul din raspunsurile primului. 8-)
Ontopic acum: fiecare cu parerile lui apropo de includerea (partiala sau chiar totala) a fenomenologiei UFO/ET cu tot tacimul anex (rapiri, manipulari genetice, parazitari psihice etc) in categoria epifenomenelor neurologice sau chiar... psihiatrice de genul alora manifestate-n cursul NDE (Near-Death Experiences), "paraliziei somnului vigil" si tot asa.
Eu nu le-as include insa decit intr-un procent destul de mic - real, dar mic.
La fel de relativa mi se pare subsumarea acelorasi fenomene exclusiv "noilor pseudoreligii" de tip New-Age, :evil: din simplul motiv ca toate-s de fapt vechi de cind lumea si pamintu'. N-are rost deci repetarea discutiilor pe marginea dovezilor istorice in sprijinul existentzei intilnirilor de toate gradele :-) inca din antichitate.
OK, bla-bla-ul New Age le suceste si-nvirteste in asa fel incit "guvizii de tip nou" sa le digere-n sensul asta, insiropate-n basme despre ascensiuni vibrationale lejere si alte bazaconii despre modelarea si chiar crearea f. simpla a altei Realitatii doar prin puterea gindurilor. Povesti insidioase pentru neofiti mai usor de prins asa in plasa subjugarii vointzei diversilor "guru" moderni care - zic eu - paraziteaza cu spor, fiind si ei la fel de pasivizant-parazitati "mai de sus". :fullmoon:
Asta-i insa o cu totul alta discutie, care ar merita un topic separat, new-ageristic. 8-)
Fenomenul OZN nu este o minciuna, asocierea lui cu nave care sunt conduse de fiinte care nu provin din lumea asta, pare a fi o minciuna . Motivul am impresia , este , furnizarea unui tzap ispasitor in cazul in care mintile luminate ale acestei planete, o sa ne reduca numarul, nu de alta dar tot se lauda cum ne unim noi in cazul unui atac din partea unui inamic extern .
Extraterestri in adevaratul sens al cuvantului exista(dupa parerea mea) dar nu i-am vazut inca, noi oamenii, nu de alta dar daca-i consider atata de avansati incat sa ajunga aici, nu-i pot considera atat de batuti in cap incat sa aiba nevoie de rapiri timp de cateva mii de ani si sa nu ajunga la nici o concluzie pana in prezent legat de ce studiaza ei acolo, din asta rezulta pentru mine cel putin, ca majoritatea povestilor legate de intalniri de gradul 2 3 4 sunt tendinte precum cele pe care le vezi la acces dinrect (:D) , unde fiecare vrea sa fie remarcat prin nush ce traznaie , REPET , majoritatea , nu toate .
In rest pot spune ca am dubii legate de realitatea asta in care traim, ca ar fi generata de natura si pe zi ce trece am impresia ca ideea de matrix autoindus, este de fapt adevaratul constient . Cu alte cuvinte exista ce vrem noi si tot asa nu exista ce vrem noi , deci sistemul adevar/minciuna pica din start .
Pentru ca postul meu anterior a fost putin putin complet off-topic ;D ,de aceasta data voi incerca sa fiu on-topic.
Asadar,din punctul meu de vedere,fenomenul OZN NU ESTE O MINCIUNA! De ce spun asta? Simplu.Pentru a fi O MINCIUNA,ar trebui sa stabilim prima data cand a aparut minciuna,si din ce cauza.Pentru ca in ultimii 400-500 de ani,minciuna a fost prezenta CONSTANT in societatea umana,si in interactiunile dintre oameni.Si probabil ca si in anul I minciuna exista si era folosita,nu la aceeasi scara bineinteles. DAR,ma intreb eu,pe vremea lu nenea CAVEMAN ce rost avea minciuna? Cum se justifica ea? Pentru ca nenea asta a desenat OZN-uri pe peretii pesterilor,a desenat oameni in costume spatiale,pe scurt,a desenat lucruri VAZUTE de el sau altii...sau sa inteleg ca a mintit? Ca a fost atat de machiavelic Caveman asta incat ne-a tras o pacaleala dupa mii si jdemii de ani?
Sigur,nu doresc sa discut in ce circumstante au aparut in istorie OZN-urile...partizanii teoriei paleo-astronautice va pot lamuri cu usurinta...insa aceste OZN-uri au fost VAZUTE,in acele vremuri,si ocupantii lor au fost vazuti si ei...
Nu doresc nici sa discut posibilitatea CA O PARTE dintre aceste obiecte sunt de origine terestra.Nu face subiectul acestui topic,si de aceea nu voi atinge aceasta ipoteza.De asemenea,va spun ca din punctul meu de vedere,IPOTEZA pamantului gol pe dinauntru nu face nici cat o ceapa degerata,si nu este credibila pentru mine.
Nu pot nici sa cred ca suntem singuri in imensitatea asta mare denumita generic UNIVERS,si ca nicaieri altundeva nu s-au intalnit conditii prielnice dezvoltarii vietii...ca om fi doar noi "speciali"...
Nu exclud insa posibilitatea SI a unor actiuni de tip "false flag"...sau a altor actiuni de manipulare a maselor,cu scopuri mai mult sau mai putin "ortodoxe",daca mi se permite sa folosesc acest termen,cu ghilimelele de rigoare...e in firea umana sa se foloseasca de orice ocazie pentru a prelua controlul,iar unele "persoane" au un simt exacerbat al proprietatii la scara mare... ;D
De asemenea,nu prea cred in ipoteza OZN-urilor de natura ezoterica.Cred ca exista manifestari ale anumitor forte,a caror intelegere ne depaseste MOMENTAN...cred ca exista situatii in care materia poate lua forme diferite de agregare,neobisnuite pentru noi...am motive sa cred ca spiritul uman(sau ceva asemanator) poate sa ramana O PERIOADA in lumea noastra,fara a mai avea un suport fizic...insa nu cred ca interactiunea acestor "manifestari" poate fi confundata cu o intalnire de gradul III...sau cu o observatie OZN inregistrata atat vizual cat si pe radar.
Se amintea mai sus de marturii pe hartie fotografica,pe pelicula sau chiar pe suport digital...insa stiti cat de usor pot sa apara sfere,pete,puncte,umbre si alte asemenea atunci cand faci o fotografie? Foarte usor,va spun eu...de aceea,acest tip de "marturii" sunt usor de "demontat",spre disperarea unora... :D
Si in ultimul rand,sa nu uitam de cei care cu buna stiinta TRUCHEAZA adevarul,pentru cateva secunde de faima...e plin netul cu asa ceva,de la falsuri grosolane pana la CGI-uri foarte bine realizate...insa daca acestia exista,daca OZN-uri facute de oameni exista,daca manipularea e in floare,daca si ORB-urile sunt considerate manifestari plasmatice,ASTA NU INSEAMNA CA FENOMENUL OZN ESTE O MINCIUNA! SI NU INSEAMNA CA FIINTE NON-TERESTRE,CARE CONDUC ACESTE MASINARII,NU AU PUS PICIORUL PE PLANETA ASTA.DIMPOTRIVA...
la final,ca e la moda,dau si eu un link spre cateva filmulete: http://www.history.com/topics/history-of-ufos (http://www.history.com/topics/history-of-ufos)
a...si sa nu uit: buna-rea,asta e PAREREA MEA! alx
Fenomenul OZN nu este o minciuna, el este real, chiar daca greu de inteles de noi cei multi. Colegul alx a descris foarte bine manifestarile ce se includ in aceasta categorie. El a spus cam tot ce ar fi de spus, nu am mare lucru de adaugat. Totusi ar mai fi de adaugat ca, nu trebuie sa respingem anumite idei sau informatii pentru ca nu ne plac sau nu se calibreaza pe modul nostru de a gandi. Cred ca, adevarul este mult mai profund decat gandim noi. Sa lasam receptorii liberi iar mintea noastra sa fie capabila sa sorteze si sa depoziteze informatiile.
O zi buna va doresc.
Desluşeşte cineva adevărul de minciună?
După 65 de ani, CIA dezvăluie, în premieră, adevărul despre incidentul de la Roswell
.........Acum, Chase Brandon explică ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, scrie Daily Mail. El spune că dovezile vazute de el sunt pastrate într-o cutie, în sediul CIA.
"Era o construcţie care în mod clar nu venea de pe această planetă. S-a lovit de sol şi nu mă îndoiesc nici măcar pentru o secundă că folosirea cuvintelor rămăşiţe şi cadavre era menită să exprime exact ce vorbeau oamenii că reprezintă", a afirmat fostul agent CIA.
http://www.jurnalul.ro/externe/roswell-cia-dezvaluire-extraterestri-617727.htm (http://www.jurnalul.ro/externe/roswell-cia-dezvaluire-extraterestri-617727.htm)
CitatDesluşeşte cineva adevărul de minciună?
Bineinteles,
oricare dintre noi poate face asta pe baza unor informatii corecte. Numai ca, din pacate, noi muritorii nu avem informatii credibile. Ele sunt ascunse noua de diferite organizatii si in plus mai suntem bombardati si intoxicati, manipulati mental. Fac ce vor cu noi, suntem pleava, albinele lucratoare. Daca dispar cativa indivizi, stupul merge inainte.
Din pacate nu cred ca se va schimba ceva asa curand. Poate la multi ani dupa ce voi muri eu. Ne semnificativ pentru mine.
Citat din: SLEAH19 din 09 Iulie 2012, 17:28:42
[...] a afirmat fostul agent CIA.[/i]
...Si fiindca nu exista FOSTI agenti CIA (si din sicrie cred ca dau rapoarte 8-)), adevarul inca ramine greu separabil de minciuni.
Referitor la Roswell: chiar daca-s convins ca Micii Gri :-) exista si ne viziteaza, hibridizeaza, leviteaza, enerveaza etc, in cazul asta specific inclin sa cred ca teoria lui
Josph P. Farrell din
"Roswell and the Reich; the Nazi Connection" (2010) se apropie de adevar.
Citat din: jean din 09 Iulie 2012, 21:44:37
noi muritorii nu avem informatii credibile. Ele sunt ascunse noua de diferite organizatii si in plus mai suntem bombardati si intoxicati, manipulati mental. Fac ce vor cu noi, suntem pleava, albinele lucratoare.
eu cred ca informatii sunt si nu sunt chiar ascunse ,important e sa cautam sa scormonim ,Dumnezeu ne da ..dar nu ne baga si-n traista ! suntem intoxicati si manipulati mental pentru ca noi le-am permis lor ...noi am acceptat totul .. este vina noastra ......Umanitatea se gaseste ,se afla la o rascruce de drumuri trebuie sa alegem: ori strada care ne duce spre libertate ori strada care ne duce spre dictatura globala ,este o alegere cam grea nu-i asa???.. .. Cat despre ozn-uri 80% din ele care se vad pe cer sunt opera omului care sunt facute in tunele subterane prin zona 51 sau ,,Zona del silencio (Mexic) ... ..
THE UFO RADIO TRANSMISSIONS: THEY ARE HERE ! (http://www.youtube.com/watch?v=APDMvj7oDR4#ws)
;)
Vezi punctul 1.5 din regulament (http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,629.msg8867.html#msg8867) [StarDust]
extraterestrii pot exista sau nu pot exista.de ce sa fim noi atat de egoisti incat sa credem ca doar noi suntem singurele fiinte create de dumnezeu.dar totusi extraterestrii pot fi doar o inventie.de ce spun acest lucru?motivul este urmatorul.
"Intr-un document al Consiliului Clubului de la Roma,publicat in anul 1970,si intitulat Prima revolutie globala,se spune,printre altele.
Barbatii si femeile au nevoie de o motivatie comuna,mai precis de un adversar comun,impotriva caruia ei sa se poate organiza si actiona impreuna.Natiunile divizate trebuie adunate impreuna,pentru a se opune unui adversar comun,fie ca este unul real,fie ca este unul inventat pentru acest scop.Noi inamici trebuie sa fie identificati,noi strategii trebuie imaginate si noi arme trebuie sa fie inventate."
am transcris citatul de mai sus,din documentul Prima revolutie globala,de pe site-ul lui lovendal.mai precis dintr-un articol care se concentreaza pe acest lucru.In legatura cu citatul de mai sus cine a spus acel lucru s-a gandit foarte bine.ce dusman ar fi mai bun decat omul?extraterestrii.deci daca extraterestrii sunt o inventie a masoneriei,atunci cu ajutorul acestei inventii ei planuiesc sa uneasca toata natiunile cu ajutorul acestui lucru.
Citat din: tudorflorin96 din 11 Iulie 2012, 09:25:10
extraterestrii pot exista sau nu pot exista.de ce sa fim noi atat de egoisti incat sa credem ca doar noi suntem singurele fiinte create de dumnezeu.dar totusi extraterestrii pot fi doar o inventie.de ce spun acest lucru?motivul este urmatorul.
"Intr-un document al Consiliului Clubului de la Roma,publicat in anul 1970,si intitulat Prima revolutie globala,se spune,printre altele.
Barbatii si femeile au nevoie de o motivatie comuna,mai precis de un adversar comun,impotriva caruia ei sa se poate organiza si actiona impreuna.Natiunile divizate trebuie adunate impreuna,pentru a se opune unui adversar comun,fie ca este unul real,fie ca este unul inventat pentru acest scop.Noi inamici trebuie sa fie identificati,noi strategii trebuie imaginate si noi arme trebuie sa fie inventate."
am transcris citatul de mai sus,din documentul Prima revolutie globala,de pe site-ul lui lovendal.mai precis dintr-un articol care se concentreaza pe acest lucru.In legatura cu citatul de mai sus cine a spus acel lucru s-a gandit foarte bine.ce dusman ar fi mai bun decat omul?extraterestrii.deci daca extraterestrii sunt o inventie a masoneriei,atunci cu ajutorul acestei inventii ei planuiesc sa uneasca toata natiunile cu ajutorul acestui lucru.
extraterestrii nu sunt inventii !exista si ei cum existam si noi !!problema e ca s-a raspandit o anumite stirea in lume spunand ca vom fi vizitati de catre extraterestrii ,cum sa vina extraterestrii aici printre noi ?? asta nu ar insemna decat incalcarea legilor universale ,deci ei nu intervin in viata pamantenilor sub nici o forma asta ar insemna sa creeze panica !!! problema e ca se creeaza cat mai multe masinarii ozn ca mai apoi cu timpul sa ne invadeze cei ...din guvernul ocult cu farfuriile lor zburatoare ,spunand ca au venit extraterestrii ,,fir-ar sa fie! este o alta capcana pusa la cale ca sa uneasca natiunile si sa accepte o noua ordine mondiala ...
cat despre mesajul tau Tudorflorin ultima parte imi place cel mai mult :wink:......
@elena78, de ce esti atat de radicala? Dovezile ca am fost vizitati de extraterestrii in vremuri de mult apuse sunt de necontestat. Daca au facut-o atunci, de ce n-ar face-o si acum?
Parerea mea este ca suntem ajutati sa evoluam in acelasi mod in care isi ajuta un parinte copilul doar ca nu constientizam lucrul acesta. Suntem o civilizatie in fasa cu limitele impuse de acea varsta. E doar o parere.
Cat despre incalcarea legilor universale prin interventia in viata noastra, prin ignorarea liberului arbitru, astea sunt de la pamanteni cetire. Daca ar exista o asemenea directiva atunci ea nu ne-ar fi adresata, deci nu am sti de ea caci inca nu avem cum sa ne implicam in viata altora.
Observ ca incetul cu incetul se aluneca intr-o alta directie a discutiei si se omite tema ei. Tema discutiei lansata a fost o teorie potrivit careia OZN-urile sunt de origine spirituala. Sincer, studiez fenomenul de cand ma stiu. Intradevar, in decursul timpului s-au format mai multe teorii asupra fenomenuluii OZN. Una dintre acestea ne spune ca fenomenul vine din alt plan, un plan paralel cu al nostru(spiritual spe exemplu). Teoria are la baza faptul ca OZN-urile au capacitatea de a se materializa si dematerializa, precum si cazuri de rapiri in care subiectii par sa traiasca experiente de tip paranormal. Teoria explica materializarea si dematerializarea acestor obiecte din prisma ezoterica, nonmateriala.
Personal nu sunt adeptul unei astfel de teorii desi nu conbat in totaitate existenta si acestui fapt. Aceasta teorie exclude partial existenta vietii la scara universala. Cu acest lucru nu pot sa fiu deacord deoarece nu mi se pare normal sa gandim ca noi suntem singurele fiinte din univers, ca planeta pamant e singura care a dezvoltat sistemul numit VIATA. (Viata poate exista cu sau fara fiinte inteligente, cu sau fara oameni...). Materializarea si dematerializarea acestor obiecte ne duce mai de graba cu gandul spre un domeniu tehnic decat spre unul spiritual. Da, intradevar ne-ar fi dus spre un domeniu spiritual daca am fi cu cel putin 3000 de ani in urma. Domeniul tehnic ne deschide ochii spre cunoastere, spre stiinta, spre adevar(oricare ar fi acela). Domeniul spiritual nu cauta sa explice in amanunt un fenomen ci-l catalogheaza in mod direct ca fiind supranatural si se multumeste cu atat.
Odata ce spunem despre un obiect ca e materializat, intelegem ca acel obiect are o structura materiala, deci fizica (nu eterica). Daca un obiect se dematerializeaza, intelegem ca acel obiect, material fiind, sufera o transformare prin care structura materiala se transforma in ceva imaterial. Acuma se naste intrebarea : ce inseamna imaterial? Imaterial inseamna un obiect care nu e alcatuit din materie cunoscuta (cel putin la ora aceasta). Se desprind doua aspecte ale acestui fapt:
- imaterialul din prisma ezoterica; obiectul, fenomenul, lucrul imaterial face parte dintr-o lume paralela cu a noastra, o lume spirituala spre exemplu.
- imaterialul ca si constituent fizic cunoacut. Din aceasta prisma fac parte in deosebi fenomenele energetice, magnetice sau gravitationale. Acestea desi nu sunt alcatuite din materie, sunt caracteristici ale materiei.
Spre exemplu daca luam o telecomanda care emite in infrarosu, noi nu-i vedem fascicolul dar daca privim la ea cu o camera care are senzor IR putem vedea lumina ce o emite. De ce n-ar fi posibil ca o civilizatie suficeient de avansata sa reuseasca ca sa transforme, sau mai bine zis sa pacaleasca materia si sa n-o mai faca vizibila in spectrul de lumina pe care il poate detecta ochiul uman? Daca un lucru nu-l vezi asta nu inseamna ca el un exista.
Majoritatea, cand vine vorba despre OZN-uri spun ca nu e posibil ca ele sa vina din alte sisteme pentru ca sunt prea departe. Deci bariera spatiului e imposibil de trecut. Nu ca sa ma laud, dar am realizat un proiect prin care e posibila ruperea acestei bariere. Sa nu se inteleaga ca am ajuns sa si calatoresc prin spatiu, e doar un proiect dar ne pus in practica. Cu ceva timp in urma chiar am fost surprins sa constat ca acel proiect, acea teorie, e posibil realizabila in procent de 80%, aicea pe pamant, cu materiale cunoscute. Pentru inceput nu dau date deoarece mai am de lucrat. Poate il voi publica si aicea.
V-am salutat.
Ne mai auzim.
Citat din: mihi77 din 13 Iulie 2012, 12:46:11Domeniul tehnic ne deschide ochii spre cunoastere, spre stiinta, spre adevar(oricare ar fi acela).
Cu aceasta afirmatie personal nu sunt de acord. De cate ori calatoresc cu masina simt ca a-si fi putut sa o fac in alt mod mult mai rapid si eficient. Simt ca tehnica ne fixeaza in spatiu si timp. Si mai cred ca incepand cu descoperirea rotii am luat-o pe un drum gresit. E parerea mea, nu dati cu batul. :mrgreen:
1. Bun venit pe RUFOn, mihi77!
2. E absolut logic ce sustii mai sus si-i clar ca lumea "nevazutelor" e inclusa / circumscrisa lumii asa-zis "materiale" (n-are rost sa ma lansez acum pe tarlaua analizelor filosofico-religioase ale Matrixului, de la notiunea iluzoriei "Maya" budiste incoace, ajungind la studiul "disparitiei materiei" odata cu divizarea ei subatomica avansata). Totul ar fi deci VIBRATIE a unui Gol.... cumva Plin :lol: energetic in definitiv - si nu doar de la Heisenberg citire si-ai lui electroni atit de probabilistici.
3. Asteptam cu interes... nu al XIV-lea Congres, :-D ci alte informatii cit de cit lamuritoare despre interesantul tau proiect. Evident ca doar atita cit iti permite cenzura ta interioara, pina cind vizitezi si OSIM-ul poate... :wink:
Ptr cel care ai deschis topicul.
Nu am citit tot ca nu am timp.
Spui ca e o minciuna, si apoi vii cu exemple ca e real fenomenul. Ce e asta?
E cit se poate de real.
Sint vazute manifestari de mai multe sute de milioane de oameni, in juma de secol 20.
Sint de toate felurile, si practic nu se pot explica cu cunostintele actuale....deocamdata.
Si bineinteles nu sint toate artificiale si ale altor fiinte.
Posibil si umane...drone.
Unele fenomene naturate necunoscute. Fenomene plasmatice...etc.
Minciuni sint unele filme de pe net, cu modificari de imagine si animatii.
Cind era pelicula analogica, modificarile se faceau f greu. Si se cunostea la o expertiza.
Citat din: NASTASE MIHAIL din 03 Aprilie 2013, 16:29:37
Ptr cel care ai deschis topicul.
Nu am citit tot ca nu am timp.
Sarut-mana boierule ! ca te apleci asupra noastra sa ne certi desi nu ai timp. :lol:
Hai mai,
ma leshi ? Daca nu ai timp , nu posta . Se vede ca nu ai inteles nimic, colega superior.
Nici eu nu am avut timp sa iti citesc postarea insa uite, ti-am raspuns dupa metoda ta. E bine , nenea? :lol:
O zi buna sa ai ! evident, daca ai timp . 8-)
"Noua "religie" mondială New Age reprezintă un amestec confuz de feminism sălbatic, adularea naturii, forțe energetice, autovindecare, astronomie, extratereștri, spiritism, păgânism, satanism, yoga.
Adepții pseudoteoriei numită "schimbare climatică" susțin faptul că acestea ar fi cauzate de activitățile umane care au poluat atmosfera. Globaliștii au tot interesul să susțină această pseudoteorie - inventată tot de către ei - căci aceasta va fi folosită pentru impunerea unor restricții ecofasciste la nivel mondial.
Astfel, folosindu-se de această pseudoteorie, globaliștii vor putea implementa o serie de măsuri draconice:
- confiscările proprietăților (terenuri, păduri, lacuri ...) în vederea creării unor rezervații naturale în care oamenii nu vor avea voie să intre;
- înlocuirea semințelor naturale cu organismele modificate genetic;
- mutarea oamenilor în spații foarte strâmte pentru economia resurselor;
- restrângerea activităților umane;
- raționalizarea apei și hranei.
În noul sistem ecofascist răzvrătirile nu vor fi tolerate! Tăierea unei simple crengi de copac va fi pedepsită cu ani grei de închisoare, fapta fiind considerată un fel de blasmefie. Cei care se vor opune măsurilor ecofasciste vor putea fi declarați bolnavi psihici. Un adevărat sistem fascist.
Vor fi înființate așa-numitele "poliții verzi", un fel de Green Gestapo. Aceste comandouri ecofasciste au fost deja înființate în anumite state. Acestea au dreptul să verifice facturile de la utilități, să inspecteze casele oamenilor și să-i amendeze pe proprietarii care consumă prea multe resurse (prea multe becuri aprinse, prea fierbinte apa de la duș, prea multă apă consumată ...). Dacă nu sunt plătite amenzile ecofasciștii pot declara "ilegală" șederea proprietarilor în propriile case?! Știu că sună absurd însă situația asta este deja foarte reală."
Sursa: Internet
Mai jos îl puteți auzi și pe cunoscutul politician Christopher Monckton vorbind despre ecofascismul care a început deja să bântuie prin lume. Christopher Monckton este un adversar declarat al pseudoteoriei ecofasciste numită "schimbarea climatică". Dacă doriți, pe net puteți găsi foarte multe materiale despre acest politician care încearcă, de câțiva ani, să spună lumii adevărul.
Este foarte important ca lumea să înțeleagă care sunt adevăratele motive pentru care globaliștii se luptă să promoveze cu orice preț (miliarde de dolari) "schimbarea climatică".
http://youtu.be/XQttoMH9Fdg (http://youtu.be/XQttoMH9Fdg)
Cine a lansat inițial bizara pseudoteorie? Responsabil de lansarea acestei mari înșelătorii este grupul secret (masoni) Clubul de la Roma care, în anul 1981, a publicat raportul Prima Revoluție Globală. De aici a început povestea cu "schimbarea climatică".
(N-am știut unde să postez asa că am reinviat mortul. Nasol momentul, mijto coliva)
CitatTăierea unei simple crengi de copac va fi pedepsită cu ani grei de închisoare, fapta fiind considerată un fel de blasmefie. Cei care se vor opune măsurilor ecofasciste vor putea fi declarați bolnavi psihici. Un adevărat sistem fascist.
Cred ca cei care au scos aceasta teorie la lumina nu au fost si in Romania - unde taierea copacilor este un sport national (si etnic).
Sau e mai bine sa credem ca noi, romanii, ne opunem acestei "globalizari verzi" prin transformarea Romaniei intr-un desert plin de cioate si rumegush ? Oricum, in ziua cand aceasta "directiva abuziva a ecofascismului" se va aplica si in Romania ...miscarea va avea multi adepti, foarte multi adepti. Parerea mea . :evil:
Despre "alinierea" romanilor la desertificarea pamantului prin exploatarea gazelor de sist sau a aurului prin folosirea cianurilor nu mai are sens sa vorbim. E deja un fapt implinit.
Nu mai rupeti flori copii,
ca si ele este vii.
Citatrezervații naturale în care oamenii nu vor avea voie să intre
Să nu fie cumva invers: rezervații din care oamenii nu vor avea voie să iasă.
Citat din: panta_rh_ei din 03 Februarie 2014, 22:24:20
Să nu fie cumva invers: rezervații din care oamenii nu vor avea voie să iasă.
Pai asta deja se intampla...he he he...rezervatia Terra...he he he...
Cu materialul clientului - o mostra care demonstreaza cateva legaturi despre care vorbeam in postarile anterioare.
Cometa Ison. Evenimentul. Adevarul despre ele (Comet Ison. The Event. The Truth About It) (http://www.youtube.com/watch?v=nYXZCz_2Rcg#ws)
:-) :martiansmile: :evil:
Și-un amar hi hi hi pentru tripla (cel puțin) încarcerare: în corpul fizic și în rezervația din rezervația Terra. :cry:
Michael Shermer despre iluzii si credinte.
The pattern behind self-deception - Michael Shermer (http://www.youtube.com/watch?v=ODKUnO7aZ8k#ws)
Hai să mai bag o postare TLTBR (too long to be read), :lol: timpul sporovăielilor fiind se pare pe sfîrşite. Şi faza acţiunilor p-aproape, clar.
Nu fără motive solide am modificat şi titlul o ţîră - fiindcă, deşi am fost evident bombardaţi (în ultimii 50 de ani mai ales) cu atîtea clişee aberante - holiudiene, iutiubiste, cartooniste, new-age-iste etc -, fenomenu-n sine nu-i deloc o minciună (părerea mea, din nou adaug).
Majoritatea inducerilor astea (subtile sau nu) de mici/mari derapaje mintale are ca prim scop adîncirea obsesiei unora de-a privi lumea printr-o prismă binară - tip "fapt sau ficţiune".
Aşa se sugerează implicit demonetizarea prin derîdere a oricăror construcţii logice serioase/veridice pe tema observaţiilor şi/sau interacţiunilor apropiate cu OZN/ET - am mai discutat noi asta de fapt: "Care Stargates, bre? Vorbeşti de aiurelile alea din serial?" :lol:
Altă direcţie nu tocmai secundară ar fi "vînzarea de frică" prin arătarea ET :-( mai ales sub forma unor dihănii setoase de sînge omenesc, chiar dacă... de-a-n pixu', cam fără motivaţii credibile. Targetu' logic ar fi pregătirea "psy"-NLP a Turmei pentru viitoare operaţiuni false-flag gen Blue Beam, în care mobilizarea la lupta contra "invadatorilor" trebuie pritocită din timp.
Nu mai disec însă direcţia asta pînă la ultima foaie de ceapă, că-i cam groasă. Şi oricum conexiunile-s prea multe cu varza tocată de milenii de propaganda Sforarilor :evil: din noţiuni fundamentale grav distorsionate (bun/rău, adevăr/minciună, autoritate/libertate, prietenie/duşmănie etc.)
Scopul principal al minciunilor ăstora parţiale (sau gogonate de-a dreptu') e însă mascarea complexităţii existenţei noastre, a noimei vieţuirii în interfaţă fizică în definitiv.
Vieţuire care nu (de)curge însă chiar aşa de capu' nostru - şi nici măcar după cum vrea muşchiu' "curelelor de transmisie" spre şefii din ceruri, care-s politrucii vizibili.
Gîndiţi-vă doar cam ce semnificaţie ar avea noţiunea "călătorie" pentru Ăi de ne-au creat - şi-acu' vorbesc despre eşalonul superior executanţilor de toate culorile (geneticieni grizulii cu devla bombată, "vibraţionişti" insectoizi cu antene active, nutriţionişti verzulii cu scheme semincere enorme-n baze de date cristaline etc etc).
Fiindcă ăştia CHIAR circulă... cu farfuria :ufo: - asta o ştiu sigur, deşi n-am încă informaţii dacă le e decontată benzina. :lol:
Viaţa-n sine - în sensul ei... hai să-i zicem spiritual, deloc vizibil şi mai profund ca sursă decît helixul ADN, o "simplă" reflexie şi el ("proiect arhetipal astral" :star: ar fi mai nimerit ca definiţie poate) nu prea... circulă însă la modul strict fizic.
Dar parcurge chiar şi mega-parseci surprinzător de simplu - prin naştere, moarte şi tot aşa, cu relocări prin multiple renaşteri, în la fel de multiple forme.
Mă opresc însă aici deocamdată fiindcă teoria asta-i simplă, dar deloc simplistă - şi-n plus cred că v-am făcut deja să sforăiţi profund. :-D
O revenire strict ontopic, c-un articol amplu si bine documentat:
http://www.veteranstoday.com/2012/06/28/ufos-are-ifos/ (http://www.veteranstoday.com/2012/06/28/ufos-are-ifos/)
...care da (partial) dreptate afirmatiei din titlul topicului - mai clar: UNELE OZN-uri :ufo: sint intr-adevar... OZI-uri. 8-)
Poate chiar majoritatea (80-90%), dar in orice caz NU toate (e poate doar parerea mea si asta).
(https://terraflorin.files.wordpress.com/2015/02/imagine__14054.jpg?w=700)Extratereștrii, dovezi pro și contra – documentar 2015 subtitrat (https://terraflorin.wordpress.com/2015/02/21/extraterestrii-dovezi-pro-si-contra-documentar-2015-subtitrat-ro/)
John Todd a avertizat încă din 1970 despre Illuminati şi conspiraţia lor satanică de a împărţi lumea. A anunţat despre planul acestora de a falimenta America, prin aceasta falimentând piețele financiare ale celorlalte ţări, în încercarea de a distruge economia lumii. Todd a spus că Illuminati vor face mutări pentru a controla cât mai mult petrol, pentru a-l distruge şi a creşte preţurile petrolului (11 septembrie şi Irak – plus conflictul din Ucraina acum şi ISIS). A fost cunoscut ca vorbind în special despre OZN-uri şi legătura acestora cu Illuminati.
De ce credeti ca guvernele au incercat ascunderea fenomenului OZN...?