Pamantul, organism Viu

[Urban]

"Planeta noastra este vie", declara prof. Serghei.
"Ea s-a nascut, creste si se va transforma in alta energie creatoare". Concluzia  este ca Pamantul se transforma intr-un soare, prin procesele termonucleare care au loc in miezul sau. Cand masa va ajunge la un nivel critic, vor incepe reactii in lant care vor face "planeta albastra" sa semene cu o bomba cu hidrogen. Va degaja caldura, precum Soarele.
Vestea buna este ca acest lucru ar facilita sustinerea vietii pe Luna si pe Marte si ca totul se va intampla in miliarde de ani!


1.Creste sau nu creste Pamantul ?
2.Este sau nu este un Organism Viu?

[darksid3]

1. Avand in vedere ca totul se transforma in acest Univers, e de bun simt sa realizam ca Pamantul va deveni "altceva" pe parcursul ciclurilor de evolutie si energie. Intradevar are mult sens ce se explica in acest video.

2. Cu siguranta este un Organism Viu numai ca depaseste notiunea de "organism" inteleasa in general de oameni.

[adelinn]

astfel s-ar putea explica si variatia de durata a zilei.cand ar fi fost mai mica s-ar fi rotit mai repede din considerente ce tin de fizica.deci ziua ar fi fost mai scurta decat azi.

[Urban]

Universul creste.
Este un fapt general acceptat de catre comunitatea stiintifica si bine documentat de catre astronomi.
Fizicienii prin Teoria Relativitatii Generalizate confirma.
Dar unde creste?
Cum creste?
De ce creste?
Care sunt consecintele acestei observatii?

Teoria Relativitatii ne da o indicatie deosebit de valoroasa: Totul este Relativ la Observator, adica Totul se schimba odata cu alegerea altui Punct de Vedere, altei Origini a sistemului de referinta.
De exemplu luand Pamantul ca referinta putem observa ca Soarele se invarte in jurul Pamantului. Schimband locul Observatorului pe Soare, putem observa ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Mutand referinta pe Venus, putem observa ca Pamantul si Soarele au miscari complicate pe cer.
Deci cine in jurul cui se invarte? Raspunsul este Relativ la Observator.

Astfel, odata lamurita problema perspectivei din care se priveste un anumit fenomen si pe baza relatiilor ce descriu Spatio-Timpul ca un tot unitar si Materia-Energia, ca fiind constante, putem afirma fara sa gresim, ca luand Universul intreg ca Referinta, El nu poate fi decat constant relativ la Sine.

Cum se modifica perceptia Expansiunii Universului privit din acesta noua perspectiva?
Daca Universul e constant in volum, atunci corpurile astronomice se micsoreaza in timp relativ la Univers. Adica, totul creste in Complexitate dar nu prin Expansiune ci prin Diviziune Interioara, prin Cresterea Rezolutiei. Astfel, castigul aparent de Energie si Masa nu poate fi justificat decat daca consideram ca unitatile de masura se micsoreaza in Timp...Adica, unitatile de Masa, Energie, Spatiu si Timp sunt din ce in ce mai mici relativ la Universul intreg. Mergand in directie inversa, spre Origini, ajungem la Momentul Zero de Timp cand Universul intreg era nedivizat si format dintr-o singura Unitate de Spatiu/Energie/Masa, deci dintr-o singura particula ce il umplea in intregime si continea toata Energia.
In timp acesta particula s-a divizat, generand noi si noi particule, iar intre ele noi spatii libere.
Asa castiga Universul in Masa, Energie si Volum: prin divizarea unitatilor de masura.

In fiecare ciclu de divizare Universul se dubleaza in cuante de lungime, creste de patru ori in cuante suprafata, de opt ori in cuante de volum, de 16 ori in cuante de masa, etc.

Dupa masuratorile NASA, Universul are in prezent diamentru de 2^204 cuante de lungime, asta inseamna ca a trecut prin 204 cicluri complete de divizare.
Un astfel de ciclu dureaza aproximativ 65 milioane de ani.

Deasemenea, conform Teoriei Relativitatii Complete, toate legile fizicii sunt constante relativ la Univers ca intreg si variabile relativ la unitatea cuantica de masura.
Adica constantele variaza in Timp: constanta gravitationala precum si toate constantele prezente in toate ecuatiile fizicii moderne.
Deci asa zisele constante sunt de fapt functii variabile de timp.

Consecintele sunt dramatice asupra intelegerii evolutiei corpurilor ceresti: Stele si Planete.
Pe baza hartii ce reprezinta Vechimea Scoartei Oceanice (atasata mai jos) a Pamantului de numai 180 milioane ani, putem observa ca ea este extrem de tanara relativ la varsta scoartei continentale ce are varste de peste 2 miliarde de ani.
Neil Adams a observat un fapt uimitor pentru comunitatea geologilor: asa cum coastele continentelor ce marginesc Atlanticul se suprapun perfect, tot la fel se intampla si in Pacific!
Apoi a realizat o simulare 3D in care pur si simplu scotea scoarta oceanica proportional cu vechimea ei si in cele din urma coastele continentale se suprapuneau perfect, eliminand complet crusta oceanica, si obtinea o planeta mai mica.
Concluzia: PAMANTUL CRESTE!
Si o face in continuare cu o viteza formidabila.
Practic Pamantul s-a dublat in diametru, adica a crescut de opt ori in volum si de 16 ori in masa in numai 200 milioane de ani.
Pastrand proportiile de crestere, asta inseamna ca in urma cu 2 miliarde de ani, diametrul Pamantului era de 1000 (o mie!) de ori mai mic, adica undeva pe la 12 km, iar cu 4,5 miliarde de ani in urma, la momentul formarii lui avea mai putin de 10 metri diametru!

Dar sa nu uitam de variatia unitatilor de masura despre care am scris la inceputul articolului.
Desi Pamantul avea numai 10 metri in numar de cuante, relativ la Universul ca intreg, era mult mai voluminos decat acum, doar ca fiecare atom ce il forma era mult mai mare.

Astfel, putem privi evolutia scoartei Pamantului raportata la suprafata sau sau invers.
Intr-un caz avem Pamantul care creste in volum in altul avem Pamantul care se contracta in scoarta.

Dar care este procesul de crestere?
De unde vine materia suplimentara?
Conform teoriei Relativitatii Einstein-Haramein, in centrul fiecarui corp suficient de masiv se afla o Singularitate, un nucleu de materie hiperdens.
In singularitati are lor procesul de conversie al energiei absorbite gravitational in materie, conforma relatiei de conservare E=mc2.
De unde vine energia gravitationala?
Din fiecare corp ce are masa, se scurg campuri infinitezimale de masa sub forma de energie, astfel ele devin din ce in ce mai usoare relativ la masa Universului ca intreg.

[abyss]

Pamantul, organism Viu.
Universul creste, prin urmare pamantul creste. Deduc de aici ca si universul e Viu?

Cum putem descifra atunci procesul ontogenezei universului? Cum devine el clar pentru noi?
Daca o manifestare de cautare tinde catre rafinare putem considera ca incearca sa se autocunoasca, sa-si gaseasca adevarata identitate si astfel sa ajunga la sursa suficientei de sine? Daca universul e Viu atunci e constient si astfel apare o latura transcendentala ce face ca principala componenta a cautarii sa fie abandonarea lumii, a momentului zero in care era cum spui tu format dintr-o singura Unitate de Spatiu/Energie/Masa. acest abandon se manifesta prin divizarea unitatilor de masura. Constiinta Cosmica a universului, implicit si a pamantului deoarece el, universul, se reflecta pe sine in toate si prin toate singularitatile din totalitatea manifestarilor sale in aceasta lume fenomenala, cauta sa rafineze aceasta legatura cu Sinele si implicit se divizeaza exponential, deoarece lumea fenomenala ce oculteaza constiinta absoluta care este Sinele Suprem sau Mintea Cosmica, este o suprapunere iluzorie peste aceasta constiinta iar eliberarea de fenomen inseamna totodata reegasirea identitatii originale.
  Totusi desi se poate afirma ca aspectul manifestat al Universului este Mintea Cosmica, reciproca nu e valabila. Mintea Cosmica este lumea fenomenala si inca ceva in plus. Ea contine in sine lumea fenomenala, lume care, asa cum se poate observa , este un vis suprapus peste constiinta absoluta (care este Mintea Cosmica) , si astfel intre cele doua termene exista nu un raport de identitate , ci unul de incluziune.

Universul e o limitare a Constiintei Cosmice.

Universul constituie o forma determinata de existenta - si, prin aceasta este limitat deoarece exista intr-un anumit fel, nu si in altul, pe cand Constiinta cosmica este existenta absoluta, lipsita de determinatii si astfel lipsita de limitatii. In mod analog, cunoasterea lumii manifestate reprezinta tot o limitare a Constiintei Cosmice, care este cunoastere absoluta, constiinta absoluta si nicidecum cunoastere a unei forme determinate.

Acest Sine Suprem, urias e potentialitatea absoluta, pe cand Universul reprezinta actualizarea unei anumite potentze. Sinele Suprem sau Mintea Cosmica nu este doar potentialitatea absoluta ci deopotriva principiul acestei potentialitati, cel care face posibila aceasta potentialitate.

Daca Mintea Cosmica ar reprezenta doar suma tuturor potentelor, atunci ea nu ar mai fi transcendenta ci pur si simplu o suma de lumi potentiale, ar fi astfel non-diferita de aceste lumi; ori altfel, Mintea Cosmica ar fi diferita de ele doar ca dimensiune, doar gradual si nu principal.

Aceasta minte cosmica este cea care viseaza lumea... este creatorul registrului manifestat, este supraordonat principial Universului. Ortogeneza devine clara: Sinele Cosmic, singura existenta reala, aflat in mod accidental sub efectul ignorantei, nu se mai vede pe sine insusi... ci vede lumea fenomenala...

As fi dorit sa mai comentez despre problema referitoare la ce anume determina unicitatea acestei iluzii impartasita de multitudinea de fiinte ce o experimenteaza, dar devin clar off topic.

PS - totusi...  trebuie sa existe si altceva in afara de aceasta iluzie a Universului existenta in constiinta fiecarei fiinte si anume ceva care sa determine unicitatea acestor iluzii individuale...un ceva care poate fi tot o iluzie dar trebuie sa constituie o iluzie transpersonala, ce are capacitatea de a determina forma experientei fiecarui individ in parte...sau planeta ori astru. In acest caz universul nu ar mai fi o iluzie a unei singure fiinte ci ar fi probabil o iluzie cosmica, o iluzie produsa intr-o constiinta cosmica transpersonala, prin urmare aceasta iluzie si iluziile ce iau nastere in constiintelediversilor indivizi nu ar exista independent una fata de cealalta. Iluzia transpersonala ar fi cea care determina forma acestor iluziisi astfel datorita unicitatii iluziei cosmice , s-ar explica si unicitatea iluziilor individuale.

:fullmoon: deci, exista nu doar reprezentarile iluzorii din mintile oamenilor ori subiectilor care le experimenteaza, ci, pe linga mai exista ceva, fie tot iluzoriu, care insa determina unicitatea reprezentarilor universului ale diferitilor subiecti, fie ei Et ori planete constiente. Ar mai fi totusi o varianta, dar e prea mult...acum.

[tractorbeam]

"....Conform teoriei Relativitatii Einstein-Haramein, in centrul fiecarui corp suficient de masiv se afla o Singularitate, un nucleu de materie hiperdens.
In singularitati are lor procesul de conversie al energiei absorbite gravitational in materie, conform  relatiei de conservare E=mc2."

Trebuie sa fiu de acord cu aceasta afirmatie cu singura observatie ca nu stim cat de dens este nucleul. Daca ne raportam la planeta Jupiter de exemplu, Pamantul este putin dens si iata ca totusi Jupiter inca nu s-a transformat intr-o bomba cu hidrogen.
Daca noi crestem ca masa m0> m1 atunci c fiind constant trebuie ca E0>E1 si va intreb unde se regaseste asta intr-un sistem in expansiune? Cheia cred ca e temperatura temp0 care la t0 > temp1 la t1 (t0 si t1 fiind momentele in timp) si atunci si E = f(temp, timp). Oare asa sa fie?

[tractorbeam]

Urasc si eu postarile succesive dar nu ma pot opri sa nu observa ca numai cateva topicuri mai jos se arata ca Luna, alt corp ceresc, in loc sa creasca isi micsoreaza volumul. De ce oare?    :-o

[calator astral]

Urasc si eu postarile succesive dar nu ma pot opri sa nu observa ca numai cateva topicuri mai jos se arata ca Luna, alt corp ceresc, in loc sa creasca isi micsoreaza volumul. De ce oare?    :-o

exact! e aici informatia :
http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,3132.0.html

[Xanadron]

Hmmm... pot exista, dupa mine, doua explicatii:

1. Conform principiului "nimic nu se pierde, totul se transforma", Luna se... chirceste fiindca Terra "suge" cumva materie din ea.  :-D

2. Locatarii subsolului Lunii (care continui sa cred ca-i goala pe dinlauntru, fiind un satelit artificial al Pamintului) sint si ei intr-o oarece criza :roll: si, nemaiavind bani (galacto-tzechini, evident) sa-si plateasca intretinerea, isi transforma acum apartamentele in garsoniere.  :lol:

P.S. Serios acum, dac-am sti exact cauzele evolutiilor astora am intelege probabil infinit mai mult si din mecanismele Genezei.

[StarDust]

"....Conform teoriei Relativitatii Einstein-Haramein, in centrul fiecarui corp suficient de masiv se afla o Singularitate, un nucleu de materie hiperdens.
In singularitati are lor procesul de conversie al energiei absorbite gravitational in materie, conform  relatiei de conservare E=mc2."

Parerea mea e putin diferita. O singularitate absoarbe materie, si nu mai radiaza nimic, sau aproape nimic. Singularitatiile din centrul gaurilor negre nu mai radiaza nimic, absorb materie, si aceea acolo ramane. Ceea ce se observa in cazul quasarilor, e materia ejectata in regiunea polilor gaurii negre, materie ce interactioneaza cu imensul camp magnetic generat de gaura neagra(zii singularitate daca doresti) si care nu reuseste sa atinga orizontul evenimentelor astfel fiind expulzata cu viteze foarte mari aproximativ pe axa magnetica a gaurii negre. O singularitate in centrul unei planete ar inghiti planeta insasi, in cazul unei stele(4-5x sau mai mare ca soarele nostru) singurul lucru care impiedica prabusirea in ea insasi (generand o GN) sunt reactiile termonucleare de fuziune din centrul ei. Acestea odata incetand, steaua se prabuseste in ea insasi generand o singularitate. Acestea fiind zise, eu unul, consider teoria unei singularitati in centrul unei planete o absurditate. De altfel mi se pare o imposibilitate ca in miezul unei planete sa se formeze materie din nimic, asa ceva nu se poate! Nici macar stelele nu genereaza materie in plus, ele doar convertesc elementele chimice dintr-o forma in alta, ex. H -> He -> elemente grele (carbon, fier, etc).

[serban]

Materia nu are cum sa apara din nimic, dupa cum spune si StarDust.

Asemenea descoperiri ar revolutiona stiintele actuale, plecand de la aritmetica, niste surse mai serioase pe tema asta exista ?

[Urban]

Luna creste, si la fel orice alta planeta din intreg Universul si din Sistemul Solar.

[darksid3]

Materia nu are cum sa apara din nimic, dupa cum spune si StarDust.

Asemenea descoperiri ar revolutiona stiintele actuale, plecand de la aritmetica, niste surse mai serioase pe tema asta exista ?

Si totusi cumva materia a aparut din nimic -> Big Bang

Intrebarea e daca mintea umana e capabila sa inteleaga ce e NIMICUL ala. Concluzia personala e ca nu stim nimic... cu fiecare explicatie logica ne indepartam si mai mult sau mai bine zis explicam doar niste procese nu INTREGUL

[serban]

Totul a aparut dintr`un punct ... deci nu din nimic.
Eu sunt curios de sursa materialelor mai mult decat de implicatiile pe tema asta.
Ca planetele sunt in continua expansiune asta n`o neg ... mi se pare oarecum logic dar masa sa creasca ?!

[darksid3]

Conform teoriei ca materia nu poate sa apara din nimic, si punctul ala trebuie sa fi aparut din ceva...presupun ca n-a fost inaintea punctului alt punct mai mic  :wink:

Noi nu stim cum s-au facut desenele de la NAZCA sau cum s-a construit Puma Punku (doar un exemplu) si putem discuta daca a fost mai intai Oul sau Gaina???