O navã extraterestrã a salvat Terra?Megaimpactul care a avut loc în taigaua siberianã acum ... O nouã ipotezã la 100 de ani de la misteriosul "fenomen Tunguska"
În iunie se împlinesc 100 de ani de când taigaua siberianã a fost cutremuratã de o explozie de 1.000 de ori mai puternicã decât cea de la Hiroshima. Ultima ipotezã: o navã extraterestrã s-a interpus pe traiectoria unui meteorit. Sã fie doar exces de fantezie?
Un obiect de o strãlucire extraordinarã, de formã cilindricã, a strãbãtut cerul senin al taigalei siberiene în dimineaþa zilei de 15 iunie 1908. Conform martorilor oculari, obiectul incandescent se deplasa cu un zgomot puternic, ca de trãsnet, ºi a explodat în pãdure. Ulterior, forþa exploziei a fost calculatã la 10-15 megatone de TNT (tri-nitro-toluen), de 1.000 de ori mai puternicã decât bomba atomicã aruncatã la Hiroshima de americani. Explozia a distrus totul pe o razã de 40 de kilometri în jur.
Printre probele strânse la faþa locului se aflau ºi câteva bucãþi de cuarþ, cercetate în prezent de omul de ºtiinþã rus Iuri Levbin. Multã vreme, bucãþile de cuarþ au stat într-un container, neprezentând interes. Levbin a vrut sã le taie, pentru a cerceta compoziþia miezului, dar a avut surpriza sã nu reuºeascã decât sã le ciupeascã puþin, deºi a folosit raze laser. „Nu existã aºa ceva pe pãmânt", a concluzionat Levbin ºi s-a axat exclusiv pe studiul bucãþilor de cuarþ. Astfel, a constatat cã liniile ºi cercurile de pe cristale sunt create artificial ºi, conform tehnologiei moderne, „lanþul" de cuarþ ar fi putut face parte dintr-un sistem de navigaþie al unei nave spaþiale.
Mai mult, toate bucãþelele de cristale gãsite în zona prãbuºirii alcãtuiesc, ca un puzzle, un fel de hartã interplanetarã, dupã pãrerea echipei conduse de Levbin.
Dar despre ce navã putea fi vorba acum 100 de ani? Ipoteza, prezentatã în luna martie, a stârnit controverse între cercetãtorii „fenomenului Tunguska", pentru cã Levbin susþinea cã ceea ce a cãzut în vara anului 1908 în taigaua de-a lungul râului Podkamennaya Tunguska a fost doar o bucatã dintr-un meteorit gigant, distrus de o navã extraterestrã care a ales sã izbeascã bolidul ceresc pentru a salva pãmântul de catastrofa ciocnirii. Astfel, specialistul rus a reuºit imposibilul, adicã sã combine cele mai populare explicaþii ale fenomenului: cãderea unui meteorit cu prãbuºirea unei nave extraterestre.
Mai tare ca Armageddonul
Pânã nu demult, teoria cu nava extraterestrã pusã pe tapet de scriitorul SF Aleksandr Kazanþev era atât de dispreþuitã de oamenii de ºtiinþã, încât aceºtia se strãduiserã sã obþinã interdicþie de cercetare a zonei pentru oricine susþinea acest lucru. Din 1994, nu mai puþin de 15 oameni de ºtiinþã ruºi, geologi, chimiºti, fizicieni, mineralogi ºi specialiºti în aeronauticã s-au raliat ipotezei. Levbin a prezentat ca o dovadã certã pentru ipoteza sa 10 cristale de cuarþ gãsite la locul impactului. Câteva dintre cristale prezentau orificii centrale, astfel cã puteau alcãtui un lanþ. Cristalele prezentau desene stranii ºi aveau încorporate elemente chimice de provenienþã nonterestrã. Acestea pot fi comparate, ca semnificaþie, cu cele peste 700 de discuri cu orificii centrale, marcate de douã spirale gravate, gãsite în peºterile din Bayan-Kara-Ula (în Tibet), alãturi de scheletele aparþinând unei rase pitice de acum 12.000 de ani, o rasã pe care mulþi cercetãtori o considerã nepãmânteanã.
La ce ar fi putut servi un astfel de lanþ din cristale? La nimic altceva decât la o navã spaþialã! Luând în calcul ºi mãrturiile oamenilor, precum ºi tipul distrugerilor de la sol, cercetãtorii ruºi din echipa lui Levbin au concluzionat cã era vorba de un meteorit de cel puþin un miliard de tone ºi cã, undeva foarte sus, o navã extraterestrã a preferat sã intre în coliziune cu giganticul meteorit decât sã punã în pericol toatã populaþia globului. Ipoteza aminteºte de echipa de forjori ai lui Bruce Willis din „Armageddon", numai cã Levbin vorbeºte serios!
În dimineaþa exploziei, la ora localã 7.17, locuitorii taigalei siberiene – cea mai veche populaþie din regiune, Evenki sau tanguþii cum i-au numit ruºii - s-au speriat de moarte când „carul de foc al îngerilor Apocalipsei", aºa cum au numit ei fenomenul, s-a apropiat de pãmânt, provocând distrugeri nemaiîntâlnite ºi aducând spaime cumplite.
Cei care au asistat la trecerea ºi cãderea masei incandescente au declarat cã „Soarele ºi Luna s-au ciocnit în aer", foarte sus, iar din „Soare" s-a desprins o bucatã care a pornit spre pãmânt ca o „armã a distrugerii" ºi a explodat de nenumãrate ori în „fulgere, trãsnete ºi valuri de foc". Coloana incandescentã a putut fi observatã de locuitorii de pe o razã de peste 600 de kilometri de epicentru. Locuitorii de pe o razã de peste 400 de kilometri au trebuit sã-ºi acopere feþele din cauza valurilor de cãldurã ce veneau dinspre locul exploziilor care au incendiat pãdurile de conifere.
Explozia a fost înregistratã de centrele seismice din Jana, Germania, la peste 3.000 de kilometri ºi chiar de cele din Washington ºi Java. La cca 500 de kilometri sud – sud-vest de epicentru, au luat naºtere curenþi turbionari care au dãrâmat iurtele tanguþilor ºi au doborât uºile, au spart ferestrele ºi lãmpile caselor din orãºelul Kanski. Dupã douã minute, a doua undã de ºoc a lovit localitatea, urmatã de o „ploaie neagrã", ce conþinea particule arse în urma colosalei explozii, perceputã ca o canonadã de obuze.
Tanguþii, populaþia bãºtinaºã, martori oculari ai evenimentului, au memorat în folclorul lor cã „arma Apocalipsei" era ovalã în bazã, extrem de luminoasã ºi prea mare faþã de „mingile de foc" observate des în regiune (rezultat al fenomenelor plasmoelectrice generate de miºcãrile geotectonice). În spatele „armei" se formase o coadã conicã, ceea ce-i dãdea aspectul de „chyum" – cortul þuguiat al tanguþilor.
Obiectul se deplasa cu un zgomot infernal, ca ºi când „s-ar fi rostogolit pietre pe un versant muntos, lovindu-se între ele ºi fãcând pãmântul sã tremure". Cel mai mult i-a speriat violenþa exploziilor, pe care nimeni nu le-a descris cã au avut loc la sol, ci în aer. La 10 minute de la prima explozie, oamenii care se aflau afarã, mai aproape de epicentru, au fost doborâþi la pãmânt de unda de ºoc, cu hainele în flãcãri. Atunci au crezut cã le-a sosit sfârºitul. Au crezut cã trãiesc clipele Apocalipsei.
Dupã zgomotul auzit, se aºteptau sã plouã cu pietre din cer sau sã se prãvãleascã asupra lor o ploaie de obuze. Niºte copii care dormeau într-o colibã de crengi pe malul unui lac au fost treziþi de un vânt puternic care le-a distrus coliba. Copacii se prãbuºeau ºi luau foc, apoi au vãzut uriaºa minge incandescentã îndepãrtându-se, explozia în rafale care a doborât totul la pãmânt ºi au simþit nu mai puþin de cinci unde de ºoc care i-au fãcut sã creadã cã e sfârºitul lumii.
Au scãpat doar cu julituri, arsuri superficiale pe faþã ºi o sensibilitate la luminã, din cauza strãlucirii puternice a „carului ceresc" pe care l-au privit câteva miimi de secundã. Locuitorii din satul Karelinski au privit timp de 10 minute deplasarea obiectului cilindric, a cãrui strãlucire îþi lua ochii ºi pe care l-au numit „arma cereascã". Apoi au auzit canonada înainte ca obiectul sã atingã pãmântul.
Toate clãdirile s-au cutremurat ºi „focul ca de artilerie s-a repetat din 15 în 15 minute, de vreo 10 ori". Ferestrele dinspre polul exploziei s-au fãcut þãndãri. Femeile alergau pe strãzi cerând îndurare Domnului. Bãrbaþii, mai „practici", au luat în calcul ºi posibilitatea cã izbucnise un rãzboi, din cauza „zgomotului ca de obuze". Pe urmã s-au lãsat convinºi de muieri cã „aºa nu puteau sã sune decât trâmbiþele sfârºitului lumii". Conform ºefului staþiei de meteorologie din Kirensk, G. Kuleº, oamenii au trimis o delegaþie la preotul local sã-l întrebe dacã a început Apocalipsa ºi cum sã se pregãteascã ei pentru Lumea de Apoi. Preotul le-a rãspuns cã de data asta fusese un fenomen natural, dar cã pentru Apocalipsã oamenii nu se pot pregãti altfel decât prin rugãciune!
Oricum, de o sutã de ani încoace, oamenii din taigaua siberianã ºtiu cum va începe Apocalipsa. Tanguþii, o etnie paleo-siberianã de tip mongoloid, populeazã din cele mai vechi timpuri taigaua, de la Râul Ob, în vest, la Marea Okhotsk, în est, pânã la Oceanul Arctic în nord ºi Manciuria ºi Sakhalin în sud, o zonã de 2.500.000 de kilometri pãtraþi. La început o populaþie de vânãtori, pescari ºi crescãtori de reni, cu ritualuri ºamanice, tanguþii au trecut voluntar la religia ortodoxã, fiind unii dintre cei mai fervenþi practicanþi. De aceea, nici nu-i intereseazã ipotezele oamenilor de ºtiinþã cu privire la ce s-a întâmplat în urmã cu 100 de ani. Ei sunt siguri cã Dumnezeu le-a trimis un semn pentru a le arãta cã trebuie sã se pregãteascã pentru zilele sfârºitului lumii. De atunci, peste ei au trecut colectivizarea comunistã ºi „imigraþia" masivã de deportaþi politici fãrã sã-i scoatã nimeni ºi nimic dintr-ale lor. Resursele de minereuri, gaze, cãrbune, diamante ale regiunii au fost din greu exploatate, dar tanguþii au rãmas vânãtori, pescari ºi crescãtori de reni, chiar dacã boicotul Occidentului cu privire la blãnuri le-a diminuat considerabil veniturile. Nu-i mirã nimic, nu se tem de nimeni, nu-i intereseazã dezvoltarea industrialã, pentru cã doar Dumnezeu poate sã le dea siguranþa vieþii. Sau moartea.
Viaþa lor, care se desfãºura de mii de ani în acelaºi mod, nu mai are cum sã se schimbe radical dupã evenimentul din 1908. Prea departe pentru o viaþã civilizatã conform normelor actuale – canalizare, electricitate, telefonie mobilã etc. – localnicii sunt la fel de dependenþi de resursele de hranã ºi confort oferite de naturã ca în preistorie. Acesta este ºi atuul regiunii Evenkia, care, împreunã cu „fenomenul Tunguska", atrage numeroºi turiºti, aventurieri ºi cercetãtori.
În zona situatã în epicentrul exploziei s-au petrecut lucruri stranii în anii care au urmat. Mulþi copaci din specii înalte au devenit specii pitice, în timp ce alþii au crescut într-un ritm alert, depãºind cu mult înãlþimea lor obiºnuitã. Insectele, de asemenea, au suferit mutaþii, apãrând specii noi, specifice doar regiunii Tunguska. Dr. B. Vasiliev de la Universitatea Tomsk a constatat „mutaþii genetice violente", ca în urma unei explozii atomice sau termonucleare, dar, ciudat, fãrã sã fie înregistrat un nivel anormal de radiaþii reziduale, specifice unor astfel de explozii.
Mutaþii genetice violente
Testele au fost fãcute la aproape 60 de ani dupã eveniment, dar ar fi trebuit ca radiaþiile sã fie prezente. În anii ’50, când americanii ºi ruºii fãceau teste nucleare, au observat cã exploziile produceau la celãlalt capãt al Terrei aurore extraordinar de strãlucitoare. Exact acelaºi fenomen a observat ºi exploratorul britanic Ernest Shackleton, care se afla la polul magnetic opus când s-a produs explozia de la Tunguska. Dar cea mai clarã dovadã cã a fost o explozie de tip nuclear a fost „ciuperca" rezultatã în urma exploziei, observatã de martorii oculari. Mai mult decât atât, simptomele prezentate de oameni ºi vite dupã explozie au fost similare cu cele observate la Hiroshima. Mai rãmâne sã se explice originea fenomenului care a declanºat o explozie nuclearã ºi totul ar fi clarificat. Dar aceasta este cel mai greu de explicat! Ca ºi haosul electromagnetic din zona epicentrului, care se manifestã ºi astãzi.
Ipoteza containerului nuclear
Dar ceea ce adânceºte ºi mai mult misterul este forma ovalã a circumferinþei exploziei, observatã încã din 1928 de cãtre E. L. Krinov ºi Felix Zigel ºi care nu formeazã un crater, cum ar fi fost normal în cazul prãbuºirii unui meteorit. Mai degrabã susþine ipoteza cã explozia s-a produs în aer, iar suflul a „desenat" ovalul de la sol, culcând arborii la pãmânt. O posibilã explicaþie a dat-o specialistul în explozii nuceare A. V. Zolotov, în 1960, în urma propriei expediþii: „Încãrcãtura nuclearã se afla într-un container sau ceva asemãnãtor. Numai atunci se obþine la sol o astfel de configuraþie!".
Explozie nuclearã în 1908? Da, dacã nu avea origine terestrã! Mostrele de compozite minuscule culese de cercetãtori în anii ’50 ºi analizate în laboratoare au demonstrat originea nonterestrã a multora. De exemplu, chimistul A. Iavnel a publicat o lucrare în care aratã cã solul din regiunea Tunguska, în apropierea exploziei, conþine o mare concentraþie de globule compozite primare de silicate ºi magnetite, unite în urma unei temperaturi foarte mari, alãturi de cantitãþi infime de cobalt, nichel, cupru ºi germaniu! Ipoteza prãbuºirii unei nave spaþiale cu combustibil nuclear prindea, din nou, contur, mai ales datoritã germaniului, un element indispensabil semiconductorilor folosiþi în industria aerospaþialã. Y. Manotskov, un inginer de aviaþie, a calculat traiectoria „obiectului" care s-a prãbuºit în taiga ºi a constatat cã acesta se deplasa cu o vitezã mult mai micã decât cea a unui posibil meteorit intrat în atmosfera terestrã. Viteza calculatã era de 0,7 km pe secundã, comparabilã cu a unui avion modern de recunoaºtere de mare altitudine. Specialistul în rachete Boris Liapunov îl compara cu un supersonic „obiºnuit". Aceºtia considerã cã n-a fost vorba de o misiune extraterestrã sinucigaºã împotriva unui meteorit, ci pur ºi simplu o prãbuºire cauzatã de o defecþiune tehnicã.
Douã echipe de specialiºti, analizând din punct de vedere balistic, corelând cu tipul de distrugere a mediului ºi cu declaraþiile martorilor, au concluzionat cã obiectul cu pricina nici mãcar nu a venit din spaþiu, ci s-a ridicat de lângã Lacul Baikal, apoi, având probleme tehnice, a fãcut în aer o corecþie de zbor semnificativã, descriind un arc de peste 400 kilometri în azimut, astfel încât sã cadã într-o zonã nepopulatã. Felix Zigel, de la Institutul de Aviaþie din Moscova, împreunã cu specialiºtii Florenski ºi Zolotov sunt convinºi cã a fost vorba de o navã spaþialã care, în urma exploziei, s-a împrãºtiat pe mii de kilometri de taiga, strângerea rãmãºiþelor fiind imposibilã.
4 ore mai târziu...
Revenind la ipoteza lui Iuri Levbin, cum cã o „forþã" extraterestrã a izbit un meteorit uriaº, fãrâmiþându-l, aceasta nici nu ar pãrea aºa de aberantã dacã s-ar lua în calcul cã au mai fost astfel de „bombardamente" asupra pãmântului ºi de fiecare datã s-au petrecut în largul oceanelor sau în zone nepopulate, de parcã „cineva" le-ar devia traiectoria dinadins. Datã fiind rotaþia pãmântului, dacã „fenomenul" petrecut în taigaua siberianã ar fi explodat 4 ore ºi 47 de minute mai târziu, ar fi distrus Sankt Petersburgul ºi împrejurimile. Însã, cel mai mare specialist rus în meteoriþi, Leonid Kulik, de la Academia Sovieticã de ªtiinþe, care a efectuat o expediþie în 1927, nu a gãsit nici mãcar o dovadã cã acolo s-ar fi prãbuºit un astfel de corp ceresc sau mãcar o bucatã din aºa ceva. Iar alþi specialiºti au demonstrat cã, ceea ce pãrea, în mãrturiile oamenilor, a fi „ceva" sferic putea fi o iluzie opticã creatã de „valurile balistice" care acþionau ca forþe de reacþiune la masa compactã care se prãbuºea!!!. O.K.!
Atunci, ce se prãbuºea?
Doi astronomi, F.J. Whipple, ºeful Observatorului Kew din Londra ºi rusul S. Astopovici au avansat ipoteza prãbuºirii unei comete, ipotezã care încã mai necesitã „adjustãri". Dar poate cea mai interesantã ipotezã este cea lansatã de fizicienii Albert Jackson ºi Michael Ryan, de la Universitatea din Texas, care, în 1973, au demonstrat cã „fenomenul Tunguska" putea fi provocat de o „micã" gaurã neagrã trecãtoare prin stratosfera Terrei. ªi aceastã ipotezã, aspru criticatã de oamenii de ºtiinþã, a fost preluatã de scriitorii SF ºi s-a materializat în douã best-seller-uri ca „Earth" de David Brin ºi „The Borderland of Sol" de Larry Niven. ªi cam atât!
Tanguþii, cei mai buni ghizi pentru „fenomenul Tunguska", au o vorbã pe care o spun tuturor turiºtilor, privind la înaltul cerului: „Fiþi cu bãgare de seamã cã Dumnezeu nu doarme! Apocalipsa poate începe în orice clipã!".
Noile teorii care încearcã sã explice „fenomenul Tunguska" aduc elemente în plus faþã de „clasicul" impact cu un meteorit .
Luna – atracþie fatalãFederaþia Internaþionalã a Aviaþiei a hotãrât ca 12 aprilie sã fie consideratã Ziua Internaþionalã a Aviaþiei ºi Cosmonauticii. La 12 aprilie 1961, cosmonautul Iuri Gagarin a deschis "porþile" spaþiului galactic. Cursa cuceririi Cosmosului continuã ºi astãzi, înscriindu-se la start alte trei mari state: India, China ºi Japonia.
În septembrie anul trecut, Japonia a trimis prima staþie de cercetare care a orbitat în jurul Lunii, iar la 25 octombrie 2007, China a lansat primul modul lunar care a aselenizat. India are ºi ea în pregãtire un program de cercetare a planetei.
Se face din nou simþit spiritul de competiþie care a înflãcãrat SUA ºi URSS în anii ’60 ºi începutul anilor ’70. În spatele noului val pentru cucerirea Cosmosului stau, scrie "The Christian Science Monitor", tot orgolii ºi programe militare ca ºi înainte: "Cooperare între cele trei mari state asiatice care s-au înscris în cursa pentru cucerirea Cosmosului nu poate exista din cauza tehnologiei ºi a secretelor militare care însoþesc misiunile spaþiale", se spune în articol.
Totuºi, cele trei noi "puteri spaþiale" nu recunosc componenta militarã a programului lor spaþial. Dar India este preocupatã de testele cu rachete antisatelit ale Chinei, în timp ce cooperarea japonezo-americanã în materie de scut antirachete neliniºteºte China.
La rândul ei, Japonia are ºi ea necazul ei cu rachetele nord-coreene. De aceea, ar avea nevoie de propriii sateliþi pentru a putea urmãri ce fac potenþialii duºmani. Dar mai mult decât orice, declarã oficiali din cele trei þãri, îºi doresc sã intre pe piaþa industriei aerospaþiale, o industrie de viitor ºi de renume.
ªi asta este adevãrat. Recenta cursã pentru cucerirea Cosmosului a introdus un termen nou în limbajul de specialitate: "tehnonaþionalismul". Acesta ar constitui motivaþia realã a celor trei noi puteri spaþiale. În opinia specialistei Joan Johnson-Freese, de la US Naval War College, "explorarea Lunii este o dovadã a puterii naþionale ºi o cale de a câºtiga prestigiul internaþional". Exact aceeaºi motivaþie care a pornit competiþia spaþialã în anii ‘50.
Iuri Gagarin, deschizãtor de... zãri
La 12 aprilie 1961, cosmonautul Iuri Gagarin, în vârstã de 27 de ani, aflat la bordul navetei „Vostok 1", a decolat de pe cosmodromul din Tiura-Tam, Kazahstan, ºi a efectuat apoi un zbor de o orã ºi 48 de minute în jurul Pãmântului, la o altitudine de 250 de km.
Abia dupã 25 de minute de la lansare, coordonatorul de zbor, Serghei Koroliov, a avut certitudinea cã Iuri, în capsula spaþialã, se aflã pe o orbitã stabilã. „Vostok 1" a revenit pe Pãmânt în jurul orei 8.50, în apropierea localitãþii Saratov, aflatã la aproximativ 700 de km distanþã de Moscova.
Iuri Gagarin a devenit, în urma acestui zbor de succes, erou al Uniunii Sovietice ºi al lumii, spre invidia americanilor, care începuserã cursa cuceririi spaþiului cosmic în competiþie cu sovieticii. Ciudat, lui Gagarin nu i s-a mai permis sã zboare în spaþiu, iar moartea sa, în 1968, rãmâne ºi azi o enigmã.
În varianta oficialã, Gagarin zbura, pe un timp nefavorabil, cu un MIG-15, când un avion de vânãtoare Sukhoi a trecut la 15-20 de metri pe lângã avionul lui, provocându-i un zbor în vrie, care a dus la prãbuºirea MIG-ului.
Tot în acea perioadã au început ºi "scurgerile de informaþii", conform cãrora ruºii începuserã sã lanseze oameni în spaþiu încã din 1957, dar cei 15 cosmonauþi – dintre care trei femei - nu au supravieþuit, unii murind când navele s-au dezintegrat la intrare în atmosfera terestrã, alþii fiind trimiºi pe orbite instabile ºi pierduþi pur ºi simplu în spaþiu, fiind numiþi mai târziu "cosmonauþi-fantomã".
De altfel, ºi la Iuri Gagarin s-a putut remarca la prima ieºire în spaþiu temerea obsedantã cã se va "pierde". El a þinut în permanenþã legãtura cu solul, cerând mereu detalii despre parametrii orbitei, fãrã sã primeascã rãspuns timp de 25 de minute.
Dar de ce ar fi fost ucis Gagarin în mod deliberat? Se spune cã, de fapt, el nu a murit în acel accident aviatic, ci a devenit "cosmonaut-fantomã", pierdut în spaþiu, într-o încercare a sovieticilor de a-l trimite pe Lunã, înaintea americanilor.
Ciudat este faptul cã, la alegerea zilei Cosmonauticii, Federaþia Internaþionalã a Aviaþiei nu a luat în calcul prima misiune cu oameni la bord pe Lunã, Apollo 11, pe 20 iulie 1969, când astronautul american Neil Armstrong a fãcut "un pas mic pentru om, un pas uriaº pentru omenire".
De fapt, nu s-a luat în calcul niciuna dintre misiunile Lunare, ci abia un eveniment petrecut 20 de ani mai târziu, la 12 aprilie 1981, când a avut loc primul zbor al navetei spaþiale „Columbia".
Teoriile conspiraþiei
Ruºii au început sã lanseze oameni în spaþiu încã din 1957, dar cei 15 cosmonauþi – dintre care trei femei - nu au supravieþuit, unii murind când navele s-au dezintegrat la intrare în atmosfera terestrã, alþii fiind trimiºi pe orbite instabile ºi pierduþi pur ºi simplu în spaþiu;
Bill Kaysing – fost tehnician la Rockwell International (compania care a participat la misiunile lunare americane) – afirmã, în cartea sa cã "n-am fost niciodatã pe Lunã", cã NASA a jucat o comedie sinistrã la 90 de kilometri de Las Vegas într-o bazã secretã din Nevada;
Cele peste 700 de mesaje dintre astronauþi de pe Apollo 17 ºi Centrul de Control, deºi bruiate, au fost interceptate de ruºi ºi în ele se fãcea referire la faptul cã misiunile Apollo erau urmãrite de nave extraterestre, cã pe Lunã s-au gãsit epave de nave strãine ºi baze în ruinã.
Rapoartele secrete atestã cã în Marea L iniºtii de pe Lunã e o mare vânzolealã
Nu puþini sunt cei care contestã misiunile spaþiale ale americanilor pe Lunã. Cel mai înverºunat, Bill Kaysing – fost tehnician la Rockwell International (compania care a participat la misiunile lunare) – afirmã, în cartea sa, cã "n-am fost niciodatã pe Lunã", cã NASA a jucat o comedie sinistrã la 90 de kilometri de Las Vegas într-o bazã secretã din Nevada, utilizatã de Atomic Energy Commission pentru teste nucleare.
Conform altor investigatori, baza s-ar fi aflat în deºerturile din Arizona sau New Mexico. Conform lui Kaysing, de decoruri s-a ocupat regizorul Stanley Kubrick sub pretext cã filmeazã "Odiseea Spaþialã 2001" (1968). Ceea ce s-a întâmplat pe "platourile de filmare" seamãnã foarte bine cu acþiunea filmului "Capricorn One".
La ridicarea cortinei au rãmas câteva întrebãri la care NASA ºi astronauþii angrenaþi în misiunile lunare nu au dat un rãspuns satisfãcãtor. Prima întrebare este de ce pe cerul Lunii nu se vede nicio stea? NASA a motivat cã aveau aparatele de fotografiat neperformante ºi nici astronauþii nu s-au priceput mai bine.
Însã astronauþii de pe Apollo 11 apucaserã sã declare în conferinþa de presã cã n-au vãzut deloc stele, dupã care ei, ºi alþii dupã ei, au devenit brusc evazivi. Al doilea punct forte al detractorilor este cel legat de praful lunar, suficient de gros cât sã fie pozatã o minunãþie de urme lãsate de bocancii spaþiali ai lui Armstrong ºi Buzz Aldrin, dar insuficient pentru a îngropa tãlpiciul piciorului modulului lunar care se vede în fotografie.
Explicaþia cã praful fusese împins mai încolo în timpul aselenizãrii de cãtre sistemul de propulsie descendent al modulului nu a satisfãcut, pentru cã ar fi trebuit sã fie mult, mult mai încolo ºi de "paºii" astronauþilor.
Problema steagului american care flutura în… vacuum a fost "rezolvatã": nu flutura, nu fusese bine întins de cãtre Aldrin, ca sã creeze un efect special, ceea ce a ºi reuºit.
Cea mai serioasã problemã este cea legatã de Observatorul Parkes din Australia, construit special pentru captarea cu acurateþe a transmisiilor de pe Lunã. Cu cinci ore înainte de începerea transmisiei imaginilor cu "primul pas pe Lunã", specialiºtii de la Parkes au primit ordin sã-ºi înceteze activitatea.
Nimeni, nici în ziua de azi, nu a explicat de ce. La aceste întrebãri se adaugã ºi moartea suspectã a 12 oameni direct implicaþi în programul Apollo. NASA a arãtat spre curtea sovieticilor, cã ºi la ei au fost tragedii legate de programele spaþiale.
Ultima întrebare fãrã rãspuns satisfãcãtor ar fi de ce, dacã americanii au fost primii care au cucerit Luna,
n-au "pãstrat-o"? Pãi, sã mai cheltuiascã ºi alþii miliarde de dolari cu misiunile lunare! Acesta a fost rãspunsul dat de NASA. Atunci de ce pregãtesc o nouã misiune care sã orbiteze în jurul Lunii, cu patru astronauþi la bord, pânã în 2018?
Pânã la urmã, au fost americanii pe Lunã? Singura misiune care se bucurã de oarecare încredere a fost Apollo 17, care a adus fotografii incontestabile de pe Lunã, cu tot cu astronauþii Eugene Cernan- ultimul om care a pãºit pe Lunã, Ron Evans ºi Harrison Schmitt. Cernan a stârnit ºi el vii controverse cu ultimul mesaj înainte de a pleca de pe Lunã: "O.K., Jack, hai s-o luãm pe Mama de aici!".
O posibilã explicaþie vine de la ruºi. Întâi, RTR, al doilea canal de televiziune rusesc, a difuzat un documentar despre cum au spionat sovieticii misiunile lunare americane. Documentarul acrediteazã ideea cã astronauþii americani au fost pe Lunã, dar cã au fost izgoniþi definitiv de extratereºtri, care, în prealabil, le-au tot dat de înþeles cã prezenþa lor acolo nu este doritã.
Cele peste 700 de mesaje dintre astronauþi ºi Centrul de Control, deºi bruiate, au fost interceptate de ruºi ºi în ele se fãcea referire la faptul cã misiunile Apollo erau urmãrite de nave extraterestre, cã pe Lunã s-au gãsit epave de nave strãine ºi baze în ruinã.
E bine cã s-a pãstrat ceva la ruºi, pentru cã NASA a pierdut filmele misiunii Apollo 11, i-au fost furate probele de sol ºi roci lunare ºi în general, dacã se cere ceva conform dreptului la informare, n-au! Dacã totul este o conspiraþie ufologicã, e foarte bine orchestratã. "Bomba" vine, mai departe, de la americani.
Odatã cu declasificarea arhivelor secrete despre investigaþiile oficiale ale fenomenului OZN, mulþi lucrãtori din cadrul programelor spaþiale s-au simþit absolviþi de jurãmântul tãcerii în privinþa activitãþii lor. Aºa a apãrut informaþia cã în 1976, NASA ºi Agenþia Spaþialã Sovieticã au planificat o misiune mixtã, Apollo 20, pe Lunã, pentru a cerceta o navã spaþialã de origine necunoscutã, cãreia i-au spus "Mama", eºuatã în solul selenar. Unul dintre astronauþii misiunii mixte Apollo 20, William Rutledge, a acordat un interviu jurnalistului italian Luca Scantamburlo despre programul "Apollo – Soyuz".
Misiune imposibilã
În 1971, astronauþii de pe Apollo 15 au fotografiat o formã elipticã ciudatã, pe jumãtate îngropatã în solul lunar. I s-a dat indicativul AS15-P-9630. Cum specialiºtii ºi-au dat seama cã este o construcþie metalicã, a început investigarea asupra originii ei.
La acea datã, numai sovieticii puteau fi întrebaþi dacã nu cumva era un modul de-al lor. Nu era. Cele douã agenþii spaþiale, americanã ºi sovieticã, au îngropat securea rãzboiului spaþial pentru a elucida enigma.
Dupã mai multe simulãri, în 1976 a plecat spre Lunã, de la baza aerianã Vandenberg, California, misiunea Apollo 20, avându-i la bord pe astronauþii W. Rutledge ºi Leona Snyder, amândoi de la Bell Laboratories, angajaþi ai USAF, dar care nu fãceau parte din corpul astronauþilor, ºi cosmonautul Alexei Leonov, recunoscut ca primul om care a fãcut o ieºire individualã în spaþiu.
Misiunea, socotitã de specialiºtii NASA imposibilã, pentru cã piloþii lor nu aveau decât un antrenament sumar de astronauþi, era condusã de experimentatul Leonov, care fusese ºi cãpitanul misiunii Apollo-Soyuz din 1975, cea care a fixat coordonatele epavei extraterestre.
Rutledge a declarat cã modulul Apollo 20 a aselenizat în apropierea navei ºi cã el ºi Leonov au intrat în epavã, care pãrea a fi extrem de veche, "anticã" dupã cum li s-a pãrut cercetând tehnica de la bord. Era imensã, o navã-mamã, având locuri de andocare pentru mai multe vehicule spaþiale, care lipseau.
Nava se prãbuºise, la bord fiind descoperit trupul unei umanoide foarte bine conservat într-un sarcofag ce amintea de paturile criogenice din filmele S.F. Bineînþeles cã mãrturia lui Rutledge nu a fost confirmatã de oficiali de la NASA, care au declarat cã n-au avut niciun astronaut cu acest nume. Rutledge a pus la dispoziþie filmul de câteva ore înregistrat în timpul misiunii spaþiale.
Jurnalistul italian l-a trimis unor specialiºti care l-au analizat ºi au eliberat certificat cã este autentic. Mãrturia lui Rutledge nu este chiar singularã. Ingo Swann, un specialist în fotografie, a scris o carte ("Penetration"), despre cum a fost recrutat sã lucreze pentru NASA la un set de fotografii luate de misiunea Apollo- Soyuz din 1975. Swann a auzit cã aselenizãrile fuseserã interzise din 1971 tocmai pentru cã toþi astronauþii au raportat activitãþile unor entitãþi necunoscute pe Lunã, ultimele misiuni fiind chiar defectate de cãtre acestea.
El a descoperit în fotografii ºi ruinele unor construcþii inteligente, pe lângã nave spaþiale de tehnologie nonterestrã, active. De aceea se îndoieºte cã Apollo 20 a fost lãsatã sã aselenizeze ºi cã s-ar fi gãsit cadavrul "antic"al unei umanoide.
De altfel, filmul lui Rutledge – bucata pusã la dispoziþia jurnalistului italian - este fãcut de pe o orbitã lunarã. Însã Rutledge a promis cã va aduce ºi restul filmului.
Eroii din Ramayana foloseau aparate de zbor
Odiseea zborurilor terestre ºi spaþiale începe, de fapt, cu mult înaintea erei noastre. Zeii sumerieni – conform celor mai vechi istorii scrise din lume – zburau cu avioane, cu nave spaþiale, puseserã pe o orbitã terestrã o platformã spaþialã ºi avertizau cât de periculos este zborul pe lângã… Jupiter!
În Mahabharata, Bhagavata Purana ºi Ramayana, sunt descriºi zeii vedici – Brahma, Yama, Kuvera, Indra - zburând cu avioane, inclusiv de vânãtoare ºi "cetãþi zburãtoare", nave pe mai multe etaje. Descrierea acestor maºini zburãtoare este foarte detaliatã. Rukma, Sundara, Tripura ºi Sakuna erau tipurile principale de aparate de zbor, din care se desprindeau alte 113 subdiviziuni.
Sunt descrise ºi hainele piloþilor pentru zbor terestru ºi spaþial! Zeii egipteni aveau care cereºti ºi se pot admira câteva pe peretele Templului lui Osiris din Abydos, dar existã ºi un model de aeroplan primitiv descoperit într-un mormânt din Saqqara, mult mai vechi. Arta precolumbianã ne-a lãsat o flotilã întreagã de avioane de aur venerate de elita incaºã ca artefacte sacre.
La fel de spectaculos este ºi "pilotul" urartrian în racheta sa cu douã propulsoare, vechi de 3.000 de ani, descoperit în 1973 în ruinele oraºului Tuºpa, pe teritoriul Turciei. Artefactul îl reprezintã pe Khaldi, supremul zeu al Cerului în regatul Urartru.
Legendele spun cã zeii antici au lãsat copiilor lor nãscuþi de pãmântence modelele carelor zburãtoare. De ce n-am crede? Aparatele de zbor din prezent seamãnã izbitor cu artefactele antice. ªi de ce nu i-am crede pe naratorii din vechime care au lãsat scris cã zeii lor îºi fãcuserã o bazã pe Lunã?!
de Adina Mutar,sursa:
www.adevarul.ro
Subiect: Legaturi catre stiri interesante! (Citit de 2050277 ori)