Ne ajuta foarte mult fiindca trasează o directie de cercetare chiar dacă ne plasează în ceea ce unii colegi respectabili ar numi pseudostiință.
Vorba lu' Pristanda: curat pseudo-știință, da' hai ! Haahahaaahah !
Și nu neapărat pentru că eu, personal, acord destul credit acestor arii de cercetare, ci pentru că întreg ansamblul ocult enumerat pe aici acorda. Fie că erau Thule / Vril / Schwarze...s.a., toate aceste nuclee (că și britanica Gloden Dawn) erau de extracție teosofică - așadar clar împărtășind (fie și schismatic) teoriile lui Steiner.
Întrucât am avut curiozitatea - dar și plăcerea - să studiez aproape tot ce-a scris austriacul, pot emite următoarea părere (bazată pe relatările sale):
Civilizațiile ante-diluviene (unde includem și atlanții) aveau o cu totul altă configurație de, să zicem, psihism, Precum de vede și în citatul dat mai sus, se presupune că ei nu aveau o gândire logico-rațională, așa cum nu aveau nici ego (individualitate). Asta le permitea o comuniune necondiționată cu viul planetar, putând prin urmare să gestioneze (că pe un dat firesc) energii fundamentale precum vril-ul.
De fapt, acest p.d.v l-am mai întâlnit și în discuții privind faimoasele
vimaane. O comuniune totală om-vehicul, cu energia bazală furnizată de om și direcționată mental, putea produce asemenea tehnologii.
Cam asta e și optica teosofică - și mă hazardez deci a spune că
indubitabil asta era și optica Thule & Co (fiind, precum am arătat, curente oculte derivate). Că urmare, înclin a crede (deși mai puțin sigur aici) că ținta unora că Hess putea fi recuperarea unui asemenea
know-how, sau chiar perfecționarea sa, prin simbioză cu ingineria epocii.
Ce-i drept, oricât de nerealistă pare o asemenea abordare, cu siguranță e tentantă ! A colecta energia din viul vegetal ar fi o realizare uriașă - iar aplicabilitățile ar fi, teoretic, nenumărate...
Se pare însă că nu e prea facil să ajungi la asemenea "izvor". Chiar darul cel mai mare al civilizației noastre (post-diluviene, mă refer) ne împiedică să accesăm vril-ul plantelor. Căci odată ce ne-am individualizat, dobândind conștiență de sine, cum să mai (re)generăm liantele cu celelalte manifestări energetice, rămase în latența primordială ?
Cam asta ar fi dilema - identificabilă și în eșecul Gesselschaft-urilor.