Se poate face totuși o paralelă (chiar oportună) cu practicile magico-semantice ale Renașterii, unde așezarea literelor / simbolurilor / imaginilor în formă circular-concentrică era o practică comună.
Albertus Magnus, Marsilio Ficino, Raymondus Lullus, Pico dela Mirandola și (desigur !) Giordano Bruno au creat / utilizat veritabile instrumente in acest sens. Adevărat, nu foloseau rune (dat fiind că viețuiau in cu totul alt areal - mediteranean), insă jonglau similar cu alfabetul latin, ebraic, grec, etc.
Principiile derivă din Ars Memoria și au fost dezvoltate in așa-numita Ars Combinatoria. Precum indică denumirea, se făceau diverse combinații, menite a amplifica anumite fluxuri /forțe.
( un mic exemplu - pe un cerc mai din interior se alegea, să spunem, simbolul astrologic al Soarelui (cercul in cauză fiind grila planetară; pe următorul cerc, corespunzând zodiilor, se alegea zodia Leului; pe un al treilea, hărăzit elementelor, se alegea Aurul, iar pe un al patrulea, echivalând corpul uman, se selecta inima.
Această combinație, alcătuind o linie dreaptă spre centrul cercului, avea potențial maximal - căci toate aspectele enumerate erau inrudite, si se puteau amplifica in crescendo. Desigur, "stringul" trebuia "motorizat", ptr. a nu rămâne o simplă înșiruire de abstracțiuni - și abia aici interveneau celelalte detalii de procedurà. Se putea garnisi ansamblul schematic cu (ex): fire din coama unui leu, trecute printr-un inel de aur, expuse la un soare maxim (de prânz), iar, apoi, dacă magul era vreun cretin diabolic, putea folosi chiar și o inimă umană...).
Dincolo de exemplu, se ințelege, cred, necesitatea combinării simbolice. Ea se făcea (cu atât mai mult in cazul runelor) doar pe niște criterii stricte de corespondență, și, firește, in concordanță cu scopul vizat.