Ceva foarte off-topic (aparent), dar care aduce clarificari pe linia înțelegerii contextului.
În primul rând să vorbim un pic de
semantică. Accepțiunea acestui termen este de
înțeles,
semnificație.
Atunci când doi oameni vorbesc despre un lucru (orice lucru!), pentru a comunica în mod real, înțelesul/semnificația acestuia trebuie să fie similară pentru amândoi. Altfel nu se pot înțelege. Hai să dăm un exemplu.
Închipuiți-vă doi oameni care vorbesc despre o vizită la Paris. Ce ar ieși din această discuție, dacă unul din ei, atunci când aude cuvântul Paris înțelege Berlin? Și vorbesc... și vorbesc... și pare că se înțeleg (
Vai... ce oraș frumos!... Și așa de mare... cu oameni super... etc. etc..)... dar de fapt confuzia este totală. Cu cât discuția se adâncește, apar erorile de logică. Unul povestește de catedrala Notre Dame, iar celălalt se miră de o așa prostie, când el știe că în
Paris-ul său (care e de fapt Berlin) nu există o catedrală cu un asemenea nume. Apoi celălalt amintește de Poarta Brandenburg, și primul se miră de o așa nerozie (
Cum să existe, domnule, o Poartă Brandenburg la Paris? ). Și așa mai departe. Cred că înțelegeți ideea de ansamblu.
Acum să revenim la oile noastre (era să zic la Securitatea și Legiunea noastră
). În lumea în care trăim, astfel de confuzii de termeni sunt atât de frecvente, încât aș spune că ele sunt regula, nicidecum cazuri particulare izolate. Și fiindcă aceasta este regula, înseamnă că Cineva (
nu spui ține... persoană importantă... cale de la patuszopt încoace... )se ocupă activ de întreținerea voită a acestor confuzii de termeni. Motivele sunt diverse, dar în principal este vorba de anihilarea oricărei reacții a victimei. Aceasta, oricât ar fi de inteligentă, nu va putea face raționamente corecte (utile, folositoare) pentru a scăpa, folosind noțiuni neconforme cu realitatea, și cu atât mai mult nu va putea pune în comun cu alte persoane (la fel de confuzionate), tezaurul de informații de care dispune, pentru elaborarea unei strategii coerente de scăpare. Închipuiți-vă o discuție despre geografie, între oameni care fiecare înțlege altceva atunci când vine vorba de Paris, Berlin, București, Dunăre. În jurul nostru asistăm la o babilonie, abil întreținută în mod intenționat prin niște metode asupra cărora nu voi insista. Rolul doctrinelor secrete, a societăților secrete, a filiațiilor genetico-culturale (care deja au declanșat clopoțeii de alarmă multora de pe aici) au rolul tocmai de a diferenția între Inițiați și pulime/turmă/plebe. Prin intermediul lor se transmite Limbajul “corect”, cel care permite stăpânirea termenilor
corecți. Prin intermediul lor, cei Inițiați află ce este
Berlinul de fapt (având revelația faptului că nu e deloc vorba de Parisul pe care-l aveau ei în minte ca reprezentare pentru acest termen).
Și dacă tot am ajuns aici… câteva întrebări trebuie puse. Momentan, doar două.
De ce ar face cineva așa ceva? Pentru că este metoda cea mai simplă și mai la îndemână pentru strunirea/controlarea unor mase mari de oameni. Deoarece există o diferență cantitativă/numerică între cele două tabere (Iluzioniști și Public) și una calitativă, dată de cunoașterea trucului (metoda de păcălire a profanilor). Pentru a-și face magia, Iluzionistul trebuie să mențină un anumit decor, trebuie să facă spectatorul
să creadă ceva, să-i dea o anumită senzație. Pentru asta are nevoie de diverse elemente care să-l distragă pe spectator, care să-l confuzioneze, care să-i prezinte albul negru și invers. În acest context, pervertirea limbajului unul din cele mai importante instrumente de creare a
decorului magic. În plus, după cum am văzut, pervertirea limbajului este mijlocul prin care victima este împiedicată să scape de
vinculis-urile create de Magician. Chiar dacă un spectator din sală, mai isteț și mai agil poate vedea la un moment dat câteva elemente cheie ale trucului, el este împidicat prin asta să explice celorlalți spectatori ce a văzut și felul în care este înșelat publicul. Neavând limbajul comun cu semenii săi, nu le poate spune ce a văzut. Și astfel decorul magic este apărat de orice intruziune. Dacă respectivul spectator isteț devine prea insistent și cumva prea explict cu prezentările și vociferările sale din public... un pistol calibru .25 într-un wc dintr-un campus universitar rezolvă rapid problema.
Și cea de-a doua...
Oare Umberto Eco și IPC s-au studiat/tatonat reciproc chiar degeaba? Asta referitor la cele expuse mai sus și la preocupările legate de semiotică a lui Eco.
În posturile viitoare voi explica de ce am făcut această paranteză și ce are ea de-a face cu misterul analizat de noi în acest thread.
Subiect: Detectivi din spatele tastaturii (Citit de 224830 ori)