Autor Subiect: De ce se tem zeii ?  (Citit de 17549 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline panta_rh_ei

  • Cool
  • ***
  • Mesaje postate: 400
    • Vezi Profilul
  • Liked: 395
  • Likes Given: 1381
Re: De ce se tem zeii ?
« Răspuns #30 : 30 Mai 2014, 12:09:19 »
Citat
De ce se tem zeii? Explicatia este simpla din punctul meu de vedere. Raspuns: de prostia omeneasca. Din acest punct de vedere suntem foarte periculosi pt. ei si nu numai.
Dacă zeii se tem de ceva, nu de oameni sau ceea ce numim acum prostia omenească se tem.
Eu sunt adeptul creaţionismului chiar dacă nu pot aduce în sprijinul acestei convingeri altceva decât diversitatea şi complexitatea viului care nu pot fi doar rodul întâmplării, indiferent cât de mulţi şi vocali sunt evoluţioniştii – părerea mea, evident.
Nu cred nici în teoria escatologică promovată şi folosită în toate timpurile de conducătorii (religioşi sau nu) lumii doar în scopul supunerii şi exploatării  marii mase populaţionale terestre în continuă creştere şi în plin proces de trezire şi pe care evit s-o numesc turmă. Nu cred de asemenea că acea apocalipsă=revelaţie/ridicarea vălului se va produce, dacă se va produce, atunci când vrem noi. Poate pentru unii se mai ridică un colţişor al vălului, spaţiu minuscul prin care se zăreşte ceva, un ceva greu de pus în corelaţie cu imensitatea nevăzută şi pe marginea căruia, funcţie de imaginaţie/credinţe se pot ţese lumi imaginare grefate pe vise, dorinţe, speranţe etc.
Cert este că încercăm permanent să căutăm răspunsuri la întrebări gen: cine suntem, cine ne-a creat şi în ce scop având pe undeva convingerea că răspunsurile sau începutul înţelegerii se află în siturile megalitice răspândite pe întreg pământul şi în mitologii.
Revenind la temă...mitologiile antropogonice vorbesc despre cicluri evolutive care, cred eu, nu sunt altceva decât faze experimentale în încercarea de-a obţine acea formă de viaţă care să satisfacă orgoliile creatorilor şi să servească interesele lor, indiferent care-or fi acelea, departe(zic eu) de tot ce ne imaginăm noi c-ar fi.
În sprijinul afirmaţiei că zeii nu se tem de om sau de prostia omenească încerc să aduc câteva extrase dintr-un epos mitografic (Popol Vuh) adesea invocat în sprijinul diverselor teorii.
La început „...nu era decât cerul.  ...pământul nu se ivise încă. Nu exista nimic. În beznă, în noapte, nu era decât nemişcare, decât tăcere. Numai Născătoarea şi Făuritorul se aflau în apele nesfârşite.
....Şi iată ei au vorbit, şi-au unit vorbele şi gândurile. Au hotărât facerea lumii.  ....şi-au dat seama limpede că la ivirea zorilor se cuvine să apară şi omul”

Pentru că: „...nu este nici glorie, nici măreţie în fapta aceasta a noastră, în plăsmuirea noastră, câtă vreme nu va fi făurită fiinţa omenească, până nu va fi făcut omul...  Aşa au vorbit ei”
Prototipul uman trebuia să îndeplinească câteva criterii de bază:  să fie fiinţe ascultătoare, pline de evlavie „care să ne hrănească şi să ne fie reazem. ...să ni se înalţe chemări  ca să ne fie păstrată amintirea pe pământ”.(Chestia cu hrănitul a explicat-o logic TVM dar ce-ar putea însemna reazem?)
Şi-aşa a demarat procesul creator. A fost plăsmuit primul prototip care-a fost şi primul eşec: era moale, lipsit de vlagă, nu se putea mişca, avea văzul înceţoşat, nu putea privi îndărăt, nu vorbea, nu gândea, nu se putea înmulţi. Delete şi următoarea încercare: un prototip mai viguros, vorbea, se înmulţea, mergea în patru labe, nu avea minte nici suflet, nu-şi amintea de Creator căruia nu-i aducea osanale. Alt eşec urmat de –un delete. Au realizat apoi un prototip mai aproape de perfecţiune: oamenii erau frumoşi, mergeau, vorbeau, se înmulţeau, erau buni (wow), nu doar că aveau minte dar erau chiar înţelepţi, simţul vederii, auzului şi cunoaşterea erau desăvârşite.
Când îşi roteau privirea , zăreau îndată şi priveau totul de sus până jos, din bolta cerească până în măruntaiele pământului. Zăreau până şi lucrurile ascunse în bezna adâncă. ...erau cu adevărat oameni uimitori”.
Mândri iniţial de creaţia lor s-au dezmeticit repede: „ Nu este bine. Creaturile noatre ştiu totul. ...Se cuvine oare să fie aceştia deopotrivă cu noi? Se cuvine oare să fie şi ele zei?”
Nu, nu se cuvine. Prin urmare...delete.  După mai multe încercări au realizat prototipul perfect (pentru ei) care prin evoluţie dirijată/controlată se concretizează în omul zilelor noastre de care zeii nu se tem.
Avem calităţi, defecte, capabilităţi multiple dar secretul creţiei este bine păstrat. În ciuda eforturilor noastre suntem departe de această cunoaştere. În fond, omul nu a creat nimic. A încercat înţelegerea structurii şi, pe ici pe colo, funcţionarea sistemelor vii. Toate realizările omului sunt doar imitaţii şi adaptări ale creaţiei întru satisfacerea aspiraţiilor sale de-a se apropia de acest ceva numit Divinitate.
Din aceste 7 miliarde de ‚celule’ unele se cred atât de inteligente încât aspiră la un loc asemenea Creatorului, altele atât de evoluate spiritual încât se cred aleşii Domnului pentru un loc special în Lumea Divină nu se ştie pentru ce rol/scop, alţii atât de puternici încât pot să detroneze Divinitatea Supremă care după experienţa cu Azazel şi-a reorganizat imperiul ceresc . Ierarhizare strictă, supunere oarbă, partajarea cunoaşterii ne spune Enoh: arhanghelii i-au dezvăluit cunoştinţele sectorial pentru că nici ei nu cunoşteau totul. N-am idee pe unde este acum Enoh şi nici cât a înţeles din secretele dezvăluite dar sigur n-a fost considerat un potenţial pericol. Rolul său a fost probabil acela de-a înrădăcina credinţa oamenilor în Puterea Divină, credinţă care, deşi se mai clatină uneori, îşi păstrează o ancoră solidă.
Nu cred nici în atei 100%. Gnosticii resping, ca muuuuuuuuuuuuulţi alţii, dogmele religioase dar nu sunt atei.
Prin urmare, stimate domnule Jean, nu cred că Zeii se tem de om oricât de inteligent s-ar crede acesta (omul adică) sau oricât de prost l-ar crede alţii. Este, probabil, făcut exact aşa cum trebuie. Când se va impune o schimbare aceasta se va face cu sau(mai ales) fără voia noastră.
Nu mă acuzaţi de fatalism sau dogmatism pentru că nu e cazul. Încerc şi eu să înţeleg măcar o firimitură din acest imens necunoscut. Părerile exprimate de voi aici pe forum îmi sunt de mare ajutor. Nu ştiu dacă corolarul zbaterilor noastre, ale fiecăruia, se apropie sau nu de vreo realitate.
Am convingerea că e bine (constructiv adică) să ne expunem părerile şi acestea să se bucure de ceea ce numim respect reciproc.
Până una-alta vă doresc week-end plăcut iar zbaterile să fie cu folos.  :-D
« Ultima Modificare: 30 Mai 2014, 12:12:48 de panta_rh_ei »
LIBERTATEA este doar aspectul negativ al intregului fenomen - viatza omului - al carui aspect pozitiv este RESPONSABILITATEA. LIBERTATEA  este in pericol sa degenereze intr-un capriciu daca nu este vietzuita in termenii RESPONSABILITATZII.

Offline fiulploii

  • MARE MAESTRU
  • *****
  • Mesaje postate: 3,627
  • Gen: Bărbat
    • Vezi Profilul
  • Liked: 2533
  • Likes Given: 5328
Re: De ce se tem zeii ?
« Răspuns #31 : 30 Mai 2014, 20:06:48 »
  Daca ar fi sa mai zbatem putin din aripi  :wink: as putea zice ca zeii insisi se tem de procentul de imprevizibilitate din noi ceea ce ne duce cu gandul la nedeterminarea cuantica . Insa avem un punct slab: traim putin si uitam repede .

Parerea mea..

Offline murdoc

  • Junior
  • *
  • Mesaje postate: 18
    • Vezi Profilul
  • Liked: 18
  • Likes Given: 3
Re: De ce se tem zeii ?
« Răspuns #32 : 30 Mai 2014, 20:35:30 »
Zeii nu au cum sa se teama de ceva sau cineva....... Zeii se afla pretutindeni, in noi si in jurul nostru, in fiecare lucru, fiinta si gest... se manifesta in tot ceea ce are viata si... Totul are Viata.

......Zeii sunt  imposibil de cunoscut. EI sunt  Totul si infinit. Daca am reusi sa cunoastem totul despre EI, ar insemna sa-i incadram in niste limite, sa-i negam calitatea de infinit: fara de inceput si fara sfarsit.
Stim insa ca EI le cuprinde pe toate: energie cu toate tipurile lor de vibratie. EI sunt la fel de bine lumina ca si intuneric, sunt viata si moarte,  iubire,  poezie,  tinerete,  batranete si intelpciune,  copilarie, sunt...sunt...
Sunt în mare parte de acord cu @Zana@M.
Cred că Zeii nu știu ce este aia teamă. Cred că întrebarea asta e ca în Mitul Peșterii. Dacă n-ai ieșit din ea, nu știi cum e la lumină.
Stimulează imaginația această întrebare.
Mai cred că dacă unul de pe aici scapă din cele Nouă Tărâmuri este tot cu voia Lor.