Nu stiu cat din
"intuitie" poate fi in stransa legatura cu
"sincronicitatea".
Dar ceea ce stiu este ca nu exista
"coincidente" ci un lant de evenimente care au drept rezultat ceea ce percepem sub denumirea de
"sincronicitate".
De obicei esti constient de aceasta
sincronicitate atunci cand o provoci, ca fiind rezultatul
"intentiei" tale care a declansat-o. Exista si varianta in care tu faci parte din aceasta
"sincronicitate" ca si rezultat al
"intentiei" declansata de o alta persoana, dar atunci nu esti constient de ea doar daca aceasta
"sincronicitate" se repeta din nou.
Totul in aceasta lume, in acest univers este intr-o continua interconexiune, totul este rezultatul perceput al
actiunii si
reactiunii. Daca am fi toti constienti de acest lucru si am nota toti intentiile noastre, vom observa aceste sincronicitati ca si rezultate ale acestor intentii, rezultate care la randul lor vor declansa un alt set de sincronicitati si tot asa. Nimic nu este intamplator, totul face parte dintr-un plan mai mare sau mai mic, un plan microscopic sau macroscopic.
Inca din copilarie am avut certitudinea ca tot ceea ce imi doresc se poate indeplini daca eu veau. La vremea aceea nu aveam si
"intelepciunea" de-a anticipa rezultatul dorintelor mele pentru a vedea daca unele dorinte sunt justificate, dar ma distram copios incercand sa obtin jucarii sau dulciuri: iar pentru asta combinam intentia cu
"teatrul manipularii" despre care vorbea
@mr intr-un alt subiect. Veti spune:
ei, si
ce mare branza ? toti faceam la fel cand eram copii. Da, probabil toti faceam la fel, dar nu toti eram constienti de asta, in functie de educatia fiecaruia.
Unii vedeau doar rezultatul intentiei lor, fara a intelege ca totul a pornit de la intentie: unii credeau ca jucariile le primesc de la un inger sau de la Doamne Doamne, altii ca le primesc de la parinti, altii ca sunt rezultatul cuminteniei lor, etc., fara a se mai gandi ca acele jucarii sunt rezultatul materializat al intentiei lor. De asta, chiar si adulti fiind, multi nu inteleg ce inseamna ideea de
"gand care materializeaza", ei asteptand doar rezultatul material rapid al gandului lor, neanalizand deloc lantul de evenimente ce se produce de la intentie si pana la materializare. Exemplu:
cineva vrea un mar rosu. Evident ca va astepta sa primeasca un mar rosu in acel moment, lucru care nu este "momentan" posibil pentru el. Peste doua sau trei zile, va primi un mar rosu, dar nu va face niciodata legatura intre intentia pe care a lansat-o cu zile in urma, ci va vedea doar rezultatul material (marul rosu) pe care il va situa in contextul existent la acel moment.
In copilarie lucrurile sunt mai simple si datorita faptului ca mintea nu este ocupata cu multe alte lucruri ca la maturitate dar si pentru ca suntem mai putin scrupulosi, nelovindu-ne inca de toate restrictiile impuse de societate. Astfel, in copilarie putem sa lansam intentia in gandul nostru, mai apoi putem s-o strigam in gura mare pentru a-i spori sansele de materializare sau putem apela la manipularea celor din jur care sa faca posibila materializarea cat mai grabnica a intentiei noastre. Cred ca toti stiu despre ce vorbesc. In copilarie aceste
"sincronicitati" sunt frecvente, dar trec neobservate fiindca sunt percepute ca si
"stare de normalitate" de catre copii. Aceasta
"stare de normalitate" se pierde pe masura trecerii anilor, in functie de educatie, restrictii, obligatii, etc.
Am incercat sa explic cu multi ani in urma unor prieteni despre acest lant de evenimente care duc la materializarea intentiilor noastre, sa le explic ca daca vrem cu
"adevarat" anumite lucruri acestea se vor
"materializa" in viata noastra, ca nu trebuie sa
"te dai peste cap" si sa cauti mii de solutii pentru materializarea intentiei tale (fiindca scazi sansele de reusita a
"sincronicitatii" pe masura ce intentia de baza devine tot mai vaga in hatisul analizelor)... Tot ce au inteles ceilalti a fost ca am descoperit o
"scuza" pentru faptul ca nu ma
"dau peste cap" sa obtin tot felul de
"materializari" ci prefer sa fiu
"lenesa" 
(mai mult, cineva mi-a spus ca imi permit sa fac pe desteapta si sa-i cred pe ceilalti care muncesc din rasputeri ca sa-si atinga scopurile in viata drept
"boii care trag la plug"...)
Credeti ca este o
"coincidenta" faptul ca unii vad OZN-uri iar altii nu ? Cei ce cred cu adevarat in OZN-uri le includ in
"starea lor de normalitate" iar intentia lor de a le vedea se va materializa usor. Pentru cineva care nu crede in aceste lucruri, e greu sa ajunga la acelasi rezultat. De ce credeti ca se spune :
Daca crezi cu adevarat, poti! ?
De ce credeti ca unii dintre noi pot sa primeasca raspunsuri (pe diferite cai)
"rapid" la intrebarile pe care si le pun in timp ce altii le cauta o viata intreaga ? Tocmai pentru ca mediul din care primesc aceste raspunsuri constituie pentru ei o
"stare de normalitate" (indiferent ca este vorba de constiinta, extraterestri, fiinte de orice natura sau chiar elemente) care favorizeaza rezultatul
"intentiei" - care poate fi vazut ca si
"sincronicitate".
Daca nu m-am facut bine inteleasa pana aici, va povestesc despre un mic exercitiu.
Ieri, cand ma intorceam de la servici, ma gandeam in metrou la
"sincronicitatile" despre care vorbea
@mr si mi-am zis sa reiau micile experimente care le faceam pe vremuri. Asa ca am lansat ca si
"intentie" dorinta de-a gasi in drum spre casa, langa trecerea de pietoni, o masina de culoare inchisa (gri sau negru) cu un numar de inmatriculare format din niste litere foarte rar folosite (o combinatie pe care o zaresti probabil odata pe an

daca nu mai rar). Am asteptat cu nerabdare sa ies de la metrou si sa vad daca rezultatul intentiei mele se poate materializa rapid.
Imediat langa iesirea de la metrou se afla o trecere de pietoni, asa ca m-am apucat sa citesc toate numerele de inmatriculare ale masinilor stationate. Un numar se apropia oarecum ca si combinatie de ceea ce lansasem eu ca si
"intentie", dar nu era exact ce doream (cu toate ca masina era neagra). S-a facut verde, si am trecut strada.
Urmatoarea trecere de pietoni era la aprox. 50 de metri, am ajuns langa ea, si tinand cont ca palpaia culoarea verde am decis sa nu traversez ci sa stau linistita pana la urmatorul moment cand voi putea traversa. Priveam masinile care se pregateau sa demareze si am ramas cu gura cascata: prima masina de pe banda de langa trotuarul pe care stateam, era o masina de culoare inchisa (Toyota neagra) cu un numar de inmatriculare care continea exact combinatia de litere pe care o doream. Am privit-o cu uimire cum se indeparta, fericita in acelasi timp - pentru aceasta
"sincronicitate" a fost nevoie de mai putin de 15 minute.
Am traversat strada, urmatoarea trecere de pietoni fiind la distanta de circa 50 de metri. Cand am traversat si aceasta trecere de pietoni, m-a pufnit rasul cand am vazut o masina gri cu un numar de inmatriculare apropiat de combinatia dorita in
"intentia" mea.
Zic ca m-a pufnit rasul fiindca mi-am dat seama ca in graba lansarii
"intentiei" mele am uitat sa precizez exact langa care trecere de pietoni doresc sa se produca
"sincronicitatea" - respectiv
"materializarea" intentiei mele. Fiind 3 treceri de pietoni in drumul meu de la iesirea de la metrou catre casa, la doua dintre ele rezultatul materializarii intentiei mele a fost oarecum ambiguu (culoare neagra sau gri dar combinatie apropiata celei dorite) iar la una dintre ele s-a produs rezultatul dorit. Daca ar fi fost o singura trecere de pietoni,
"sincronicitatea" era perfecta

De aceea, o intentie cat mai clara va produce ceea ce percepem a fi o
"sincronicitate" perfecta sau mai simplu spus: rezultatul exact al intentiei noastre.
Mai sunt multe exemple din acest joc al experimentarii, dar ma opresc aici.